Decretul-lege nr. 127/1990
privind unele măsuri referitoare la activitatea Uniunii arhitectilor din România și a asociațiilor teritoriale ale arhitectilor
prezumat în vigoare
În spiritul noilor condiții create de revoluția din decembrie 1989, Uniunea arhitectilor din România, continuatoarea traditiei Societății arhitectilor români, înființată în 1891, are ca scop sprijinirea creatiei arhitecturale originale, ținînd seama de asigurarea calității construcțiilor, de insertia lor armonioasă în mediul înconjurător, de protejarea peisajelor naturale și construite, precum și a zestrei imobiliare de interes public.
Pentru asigurarea cadrului juridic corespunzător desfășurării activității Uniunii arhitectilor din România și a asociațiilor teritoriale ale arhitectilor,
Consiliul Provizoriu de Uniune Naționala decretează:
Articolul 1
Uniunea arhitectilor din România este persoana juridică deplin autonomă, cu sediul în municipiul București.
Arhitecții se pot constitui, în condițiile legii, în asociații teritoriale ale arhitectilor, unități autonome cu personalitate juridică.
Organizarea și funcționarea Uniunii arhitectilor din România și a asociațiilor teritoriale se stabilesc prin statut.
Uniunea arhitectilor din România și asociațiile teritoriale ale arhitectilor reprezintă interesele membrilor lor în relațiile internaționale, precum și în relațiile cu celelalte uniuni de creație, instituții, mass-media.
Articolul 2
Aderarea arhitectilor sau a asociațiilor acestora la Uniunea arhitectilor din România se face potrivit prevederilor statutului.
Articolul 3
Uniunea arhitectilor din România și asociațiile teritoriale ale arhitectilor organizează, pe baza principiilor rentabilitatii și eficientei economice, activități de cercetare științifică, consultanța și asistența tehnica în țara și în străinătate, concursuri, edituri, unități poligrafice, ateliere de creație, biblioteci, cluburi, reviste, ziare și alte unități necesare realizării scopului lor.
La elaborarea studiilor și proiectelor de arhitectura, arta monumentala, urbanism și amenajarea teritoriului, care au drept urmare realizarea lor practica, pot participa absolvenți ai institutelor de învățămînt superior de arhitectura, împreună cu alți specialiști.
Studiile și proiectele prevăzute la alin. 2 se pot realiza în mod individual sau prin asociere, în forme particulare, cooperatiste sau de stat.
Uniunea arhitectilor din România protejeaza drepturile de autor ale membrilor săi potrivit reglementărilor legale.
Articolul 4
Concursurile de arhitectura, urbanism, amenajarea teritoriului se organizează, în funcție de importanța obiectului acestora, cu participarea Uniunii arhitectilor din România sau, după caz, a asociațiilor teritoriale ale arhitectilor.
Concursurile se organizează potrivit regulamentelor aprobate de comitetul de conducere al Uniunii arhitectilor din România.
Articolul 5
Uniunea arhitectilor din România și asociațiile teritoriale ale arhitectilor participa la elaborarea și avizarea actelor normative privitoare la arhitectura, construcții, urbanism și amenajarea teritoriului.
Articolul 6
Uniunea arhitectilor din România și asociațiile teritoriale ale arhitectilor vor fi consultate de către primăriile județene și municipale cu privire la desemnarea persoanei ce urmează a ocupa postul de arhitect-șef.
Articolul 7
Uniunea arhitectilor din România și, după caz, asociațiile teritoriale ale arhitectilor colaborează cu ministerele, celelalte organe centrale, precum și cu organele locale, în scopul îndeplinirii sarcinilor ce le revin.
PREȘEDINTELE CONSILIULUI PROVIZORIU DE UNIUNE NAȚIONALA ION ILIESCU
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.