Decizia nr. 282/2018
referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 1 alin. (3) , art. 3 , art. 4 , art. 6-8 și art. 11 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite, precum și a legii în ansamblul său
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce i s-a întâmplat acestui act
Stă la baza 1
- Decizia nr. 36/2019 17 ianuarie 2019 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 11 teza întâi raport…
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Valer Dorneanu
- președinte
Marian Enache
- judecător
Petre Lăzăroiu
- judecător
Mircea Ștefan Minea
- judecător
Daniel Marius Morar
- judecător
Mona-Maria Pivniceru
- judecător
Livia Doina Stanciu
- judecător
Simona-Maya Teodoroiu
- judecător
Varga Attila
- judecător
Cristina Cătălina Turcu
- magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminița Nicolescu.
1.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor
art. 1 alin. (3) ,
art. 3 ,
art. 4 ,
art. 6-8
și
art. 11 din Legea nr. 77/2016
privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite, precum și a legii în ansamblul său, excepție ridicată de Societatea Credit Europe Bank (România) - S.A. din București în Dosarul nr. 16.570/4/2016 al Judecătoriei Sectorului 4 București - Secția civilă și care constituie obiectul Dosarului nr. 3.038 D/2016 al Curții Constituționale.
2.
La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
3.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției, potrivit jurisprudenței Curții Constituționale.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
4.
Prin Sentința civilă nr. 11.474 din 20 octombrie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 16.570/4/2016, Judecătoria Sectorului 4 București - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor
art. 1 alin. (3) ,
art. 3 ,
art. 4 ,
art. 6-8
și
art. 11 din Legea nr. 77/2016
privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite. Excepția a fost ridicată de Societatea Credit Europe Bank (România) - S.A. din București într-o cauză având ca obiect o acțiune întemeiată pe
5.
În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul arată, în esență, că
contravine dispozițiilor
art. 1 alin. (3) din Constituție , prin consacrarea dreptului discreționar al debitorilor de a da în plată imobilul ipotecat, în favoarea creditorului. Se mai arată că actul normativ criticat contravine dispozițiilor
art. 135 din Constituție , prin consacrarea dreptului discreționar al debitorului de a modifica întinderea obligațiilor asumate prin contracte deja executate, încălcând în acest mod „dreptul de proprietate, dreptul la profit și la menținerea status quo-ului contractual“, precum și „dreptul creditorilor garantați la diferență“, prin crearea unei situații juridice inferioare pentru creditorul ipotecar diligent, care și-a constituit o garanție, față de creditorii chirografari.
6.
Totodată, se mai arată că, în procesul legislativ de elaborare a actului normativ criticat, au fost încălcate flagrant „principiile de elaborare a actelor normative și compatibilitatea cu Constituția/coerența intraconstituțională“, principii fundamentale ale dreptului (asigurarea bazelor legale de funcționare a statului, principiul libertății și egalității, principiul proporționalității și al securității juridice), precum și normele de tehnică legislativă cuprinse în
Legea nr. 24/2000 . Se mai arată că atât Banca Centrală Europeană, cât și Comisia Europeană au exprimat poziții contrare adoptării
7.
În opinia autorului excepției, actul normativ criticat restrânge dreptul de proprietate și libertatea contractuală a creditorilor, fără să existe niciuna dintre justificările cuprinse în
art. 53 din Constituție .
8.
De asemenea, autorul susține că
art. 11 din Legea nr. 77/2016
încalcă principiul constituțional al neretroactivității legii, prin modificarea raporturilor juridice anterioare intrării sale în vigoare, reglementând un mecanism de intervenție forțată, exterioară, care modifică raporturi contractuale preexistente, prin schimbarea obiectului obligației și a regimului juridic contractual.
9.
Se mai arată că prevederile
art. 3 ,
art. 6
și
art. 8
din legea criticată contravin principiului constituțional al egalității în fața legii, deoarece, în urma stingerii creanței ca urmare a dării în plată, creditorul ipotecar diligent, care și-a constituit o garanție, dobândește o situație juridică inferioară altor creditori (creditorii chirografari), care, deși nu au o garanție, pot urmări bunuri mobile și imobile prezente și viitoare ale debitorilor, până la satisfacerea întregii creanțe.
10.
Se mai susține că
art. 3
și
art. 4
din legea criticată încalcă dispozițiile
art. 53 alin. (2) din Constituție , întrucât
nu are un scop legitim, și nu păstrează un raport legitim de proporționalitate între realitatea socială și măsura propusă, care nu este nici rezonabilă, nici echitabilă, deoarece restrânge dreptul de proprietate al instituțiilor bancare și nebancare creditoare.
11.
Se mai arată că prevederile
art. 3 ,
art. 4
și
art. 6-8 din Legea nr. 77/2016
încalcă principiul constituțional al statului de drept, prin încălcarea securității juridice, deoarece modificarea/reașezarea riscurilor asumate prin contract sau chiar modificarea prețului agreat de părți nu pot avea loc printr-o ingerință a legiuitorului în contract.
12.
Pe de altă parte,
art. 4
și
art. 7 din Legea nr. 77/2016
nu asigură garanțiile constituționale ale dreptului la un proces echitabil și ale dreptului la apărare, deoarece dau dreptul debitorilor instituțiilor bancare și financiar nebancare să schimbe obiectul, prețul și riscul contractului, în lipsa verificărilor prealabile privind îndeplinirea condițiilor obiective și subiective, necesare în vederea aplicării protecției actului normativ criticat. De asemenea,
art. 8
din legea criticată și în special
alin. (5)
încalcă principiul securității raporturilor juridice, al legalității și al statului de drept, precum și dreptul de proprietate, deoarece consacră posibilitatea debitorilor de a obține concursul justiției, pentru refuzul de a-și executa obligațiile asumate contractual prin liber consimțământ, și de a-i fi iertată datoria, în detrimentul și prin prejudicierea creditorilor.
13.
Se mai susține că
încalcă libertatea economică a creditorilor, astfel cum aceasta este protejată prin dispozițiile
art. 45 din Constituție , în al cărui conținut intră și obligația statului de a garanta și dreptul la profit. De asemenea se mai susține că
nu permite judecătorului verificarea întrunirii condițiilor pentru garantarea protecției de tip excepțional a consumatorilor și dă dreptul debitorilor să schimbe în mod unilateral obiectul, prețul și riscul contractului.
14.
Judecătoria Sectorului 4 București - Secția civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.
15.
Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
16.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile
Constituției , precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
17.
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor
art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale
art. 1 alin. (2) , ale
art. 2 ,
3 ,
10
și
29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
18.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile
art. 1 alin. (3) ,
art. 3 ,
art. 4 ,
art. 6-8
și
art. 11 din Legea nr. 77/2016
privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 330 din 28 aprilie 2016, precum și legea în ansamblul său.
19.
În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor din
Constituție
cuprinse în
art. 1 alin. (3)
privind statul de drept,
art. 15 alin. (2)
privind principiul neretroactivității,
art. 16 alin. (1)
și
(2)
referitoare la egalitatea în drepturi,
art. 24
- Dreptul la apărare,
art. 44
- Dreptul de proprietate,
art. 45
- Libertatea economică,
art. 53 alin. (2)
referitor la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți și
art. 135
- Economia. De asemenea sunt invocate dispozițiile
art. 1 - Obligația de a respecta drepturile omului din Convenția
pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
20.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că, potrivit actului de sesizare, Sentința civilă nr. 11.474 din 20 octombrie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 16.570/4/2016 de către Judecătoria Sectorului 4 București - Secția civilă, valoarea creditului acordat de către autorul excepției de neconstituționalitate este de 1.850.000 euro. Or, potrivit
art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 77/2016 : „Pentru stingerea creanței izvorând dintr-un contract de credit și a accesoriilor sale prin dare în plată trebuie îndeplinite, în mod cumulativ, următoarele condiții: [...] b) cuantumul sumei împrumutate, la momentul acordării, nu depășea echivalentul în lei al 250.000 euro, sumă calculată la cursul de schimb publicat de către Banca Națională a României în ziua încheierii contractului de credit.“
21.
Curtea mai constată că, prin aceeași sentință, instanța a admis contestația formulată de autorul excepției, a anulat notificarea formulată de fideiusorul contractului de credit și a repus părțile în situația anterioară formulării notificării, reținând următoarele: cuantumul sumei împrumutate este de 1.850.000 euro, potrivit contractului de credit, acesta depășind suma de 250.000 euro fixată de legiuitor ca maxim pentru darea în plată, iar debitorul nu se încadrează în noțiunea de consumator, definită potrivit
Legii nr. 296/2004 privind Codul consumului, republicată
în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 224 din 24 martie 2008.
22.
Conform
art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992
privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, „Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia“. Or, „legătura cu soluționarea cauzei“ presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și necesitatea invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiții ce trebuie întrunite cumulativ, pentru a fi satisfăcute exigențele pe care le impun dispozițiile
art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992
în privința pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului (a se vedea în acest sens și
Decizia nr. 303 din 5 iunie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 508 din 8 iulie 2014, paragraful 24). Or, în cauza de față, Curtea reține lipsa incidenței
Legii nr. 77/2016 , prevederile acesteia nefiind aplicabile cauzei.
23.
Curtea reține astfel că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 1 alin. (3) ,
art. 3 ,
art. 4 ,
art. 6-8
și
art. 11 din Legea nr. 77/2016 , precum și a legii în ansamblul său, urmează să fie respinsă ca inadmisibilă.
24.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul
art. 146 lit. d)
și al
art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al
art. 1-3 , al
art. 11 alin. (1) lit. A.d)
și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 1 alin. (3) ,
art. 3 ,
art. 4 ,
art. 6-8
și
art. 11 din Legea nr. 77/2016
privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite, precum și a legii în ansamblul său, excepție ridicată de Societatea Credit Europe Bank (România) - S.A. din București în Dosarul nr. 16.570/4/2016 al Judecătoriei Sectorului 4 București - Secția civilă.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 4 București - Secția civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 26 aprilie 2018.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Cristina Cătălina Turcu
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.