Decizie · Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru Dezlegarea unor Chestiuni de Drept

Decizia nr. 50/2018

referitoare la interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 94 din Legea nr. 7/2006 privind statutul funcționarului public parlamentar, , cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 102 alin. (2) teza a doua din Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului și a Camerei Deputaților, precum și pentru organizarea și funcționarea Autorității Electorale Permanente, cu modificările și completările ulterioare

prezumat în vigoare republicat

Data actului
18 iunie 2018
Emitent
Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru Dezlegarea unor Chestiuni de Drept
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 815 din 24 septembrie 2018 (republicare)
Citat de
1 act
Citează
9 acte
Structură
3 articole · 50.794 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Interpretează 2

  • Legea nr. 7/2006 11 ianuarie 2006 (prevederi anume) privind statutul funcționarului public parlamentar
  • Legea nr. 208/2015 20 iulie 2015 (prevederi anume) privind alegerea Senatului și a Camerei Deputaților, precum și pentru organizarea și funcț…

Dosar nr. 831/1/2018

Iulia Cristina Tarcea

- președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție - președintele completului

Lavinia Curelea

- președintele delegat al Secției I civile

Eugenia Voicheci

- președintele Secției a II-a civile

Ionel Barbă

- președintele Secției de contencios administrativ și fiscal

Beatrice Ioana Nestor

- judecător la Secția I civilă

Mihaela Paraschiv

- judecător la Secția I civilă

Adina Georgeta Nicolae

- judecător la Secția I civilă

Raluca Moglan

- judecător la Secția I civilă

Sorinela-Alina Macavei

- judecător la Secția I civilă

Mărioara Isailă

- judecător la Secția a II-a civilă

Cosmin Horia Mihăianu

- judecător la Secția a II-a civilă

Ileana Izabela Dolache

- judecător la Secția a II-a civilă

Roxana Popa

- judecător la Secția a II-a civilă

Rodica Dorin

- judecător la Secția a II-a civilă

Ana-Hermina Iancu

- judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal

Veronica Năstasie

- judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal

Gheza Attila Farmathy

- judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal

Dana Iarina Vartires

- judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal

Adriana Florina Secrețeanu

- judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluționarea Dosarului nr. 831/1/2018, a fost constituit conform dispozițiilor

art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă

și ale

art. 27^5 alin. (1) din Regulamentul

privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, republicat, cu modificările și completările ulterioare

(Regulamentul) .

Ședința este prezidată de doamna judecător Iulia Cristina Tarcea, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La ședința de judecată participă doamna Elena Adriana Stamatescu, magistrat-asistent, desemnată în conformitate cu dispozițiile

art. 27^6 din Regulament .

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel București - Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale în Dosarul nr. 46.987/3/2016, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: „dacă, în interpretarea dispozițiilor

art. 94 din Legea nr. 7/2006

privind statutul funcționarului public parlamentar, republicată, cu modificările și completările ulterioare

(Legea nr. 7/2006) , pensia de serviciu reglementată de prevederile

art. 73^1

se cuvine și personalului Autorității Electorale Permanente, în raport cu dispozițiile

art. 102 alin. (2) teza a doua din Legea nr. 208/2015

privind alegerea Senatului și a Camerei Deputaților, precum și pentru organizarea și funcționarea Autorității Electorale Permanente, cu modificările și completările ulterioare

(Legea nr. 208/2015) “.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, ce a fost comunicat părților, conform dispozițiilor

art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă ; părțile nu au depus puncte de vedere asupra chestiunii de drept.

În urma deliberărilor, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunțare asupra sesizării privind pronunțarea unei hotărâri prealabile.

ÎNALTA CURTE,

deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:

I.

Titularul și obiectul sesizării

1.

Curtea de Apel București - Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale a dispus, prin Încheierea din 16 februarie 2018, în Dosarul nr. 46.987/3/2016, aflat pe rolul acestei instanțe, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor

art. 519 din Codul de procedură civilă , în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la chestiunea de drept menționată.

2.

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 27 martie 2018, cu nr. 831/1/2018, termenul pentru soluționarea dosarului fiind stabilit la 18 iunie 2018.

II.

Norma de drept intern ce formează obiectul sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la pronunțarea unei hotărâri prealabile

3.

Legea nr. 7/2006

privind statutul funcționarului public parlamentar, republicată, cu modificările și completările ulterioare:

Articolul 73^1

(1)

Funcționarii publici parlamentari din structurile de specialitate ale Parlamentului au dreptul la asigurări sociale, în condițiile legii.

(2)

Funcționarii publici parlamentari cu un stagiu de cotizare de 30 de ani au dreptul la pensie pentru limită de vârstă la împlinirea vârstei standard de pensionare din sistemul public de pensii.

(3)

La împlinirea vârstei prevăzute la alin. (2), funcționarii publici parlamentari cu un stagiu de cotizare de 30 de ani, din care cel puțin 14 ani în structurile Parlamentului, beneficiază de pensie de serviciu în cuantum de 80% din baza de calcul reprezentată de media veniturilor brute realizate în ultimele 12 luni înainte de data pensionării. Pensia acordată nu poate depăși nivelul salariului de bază brut, inclusiv sporurile, precum și indemnizația de conducere și salariul de merit din ultimele 12 luni anterioare datei pensionării, al funcției deținute sau al funcției asimilate, după caz.

(4)

Pentru fiecare an ce depășește vechimea de 14 ani în Parlament se adaugă la cuantumul pensiei câte 1% din baza de calcul prevăzută la alin. (3), fără a depăși venitul brut avut la data pensionării.

(5)

Pensiile de serviciu stabilite în condițiile prezentei legi se actualizează, din oficiu, în fiecare an, cu rata medie anuală a inflației, indicator definitiv, cunoscut la data de 1 ianuarie a fiecărui an în care se face actualizarea și comunicat de Institutul Național de Statistică. Dacă în urma actualizării rezultă o pensie mai mică, se păstrează pensia aflată în plată.

(6)

Partea din pensia de serviciu care depășește nivelul pensiei din sistemul asigurărilor sociale de stat se suportă din bugetul de stat.

(7)

Funcționarii publici parlamentari care au un stagiu de cotizare de 30 de ani, din care cel puțin 14 ani în structurile Parlamentului, pot solicita pensionarea și înainte de împlinirea vârstei de pensionare prevăzute la alin. (2), dar nu mai devreme de 60 de ani, dispozițiile alin. (3)-(6) din prezenta lege aplicându-se în mod corespunzător.

(8)

De drepturile prevăzute la alin. (3), (5), (6) și (7) din prezenta lege beneficiază și funcționarii publici parlamentari cu un stagiu de cotizare de 30 de ani, din care în structurile Parlamentului între 4-14 ani, în acest caz cuantumul pensiei prevăzut la alin. (3) fiind micșorat cu 1% pentru fiecare an care lipsește din vechimea de 14 ani.

(9)

La calculul stagiului de cotizare în structurile Parlamentului prevăzut la alin. (1)-(8) se ia în considerare, după caz, și perioada în care funcționarul public parlamentar a avut calitatea de deputat sau de senator.

(10)

La îndeplinirea condițiilor de pensionare prevăzute la alin. (1)-(9), funcționarul public parlamentar optează pentru pensia calculată conform prevederilor prezentei legi sau pentru pensia calculată în condițiile

Legii nr. 263/2010

privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare.

(11)

Persoanele care îndeplinesc condițiile de pensionare prevăzute de prezenta lege beneficiază de prevederile alin. (1)-(8), după caz, chiar dacă la data pensionării ocupă o altă funcție sau au o altă ocupație, după caz. În această situație, pensia se stabilește pe baza drepturilor salariale pe care le are un funcționar public parlamentar în activitate, cu același nivel de salarizare și pe aceeași funcție publică.

(12)

De prevederile alin. (11) pot beneficia numai persoanele al căror raport de serviciu a încetat în condițiile

art. 64 lit. a),

b)

și

e)

din prezenta lege.

(13)

Pensia de urmaș se cuvine copiilor și soțului supraviețuitor ai funcționarului public parlamentar, în condițiile

art. 83-92 din Legea nr. 263/2010 , cu modificările și completările ulterioare.

(14)

Normele cu privire la stabilirea pensiei de serviciu prevăzute de prezenta lege vor fi aprobate prin ordin comun al secretarilor generali ai celor două Camere ale Parlamentului și al președintelui Casei Naționale de Pensii Publice și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

(...)

Articolul 94

(1)

Prevederile

art. 44 ,

73

și

73^1

din prezenta lege se aplică în mod corespunzător și funcționarilor publici din cadrul Consiliului Legislativ - organ consultativ de specialitate al Parlamentului - și membrilor acestuia, precum și personalului Curții Constituționale asimilat, potrivit legii, celui cu funcții similare din structurile Parlamentului.

(2)

Perioada în care persoanele prevăzute la alin. (1) desfășoară activitate în cadrul Consiliului Legislativ constituie vechime în structurile Parlamentului.

4.

Legea nr. 208/2015

privind alegerea Senatului și a Camerei Deputaților, precum și pentru organizarea și funcționarea Autorității Electorale Permanente, cu modificările și completările ulterioare:

Articolul 102

(...)

(2)

Organizarea și funcționarea aparatului propriu al Autorității Electorale Permanente, numărul de posturi, statutul personalului, atribuțiile acestuia și structura organizatorică se stabilesc prin regulamentul de organizare și funcționare, aprobat prin hotărâre a birourilor permanente ale celor două Camere ale Parlamentului, la propunerea Autorității Electorale Permanente. Personalul Autorității Electorale Permanente are același statut cu personalul din aparatul celor două Camere ale Parlamentului. (...)

III.

Expunerea succintă a procesului

5.

Obiectul litigiului înregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale cu nr. 46.987/3/2016 îl constituie contestația formulată de reclamanta X împotriva Deciziei de pensie din 18 octombrie 2016 emise de pârâta Casa de Pensii a Municipiului București, prin care a fost anulată decizia anterioară, din 22 septembrie 2016, în temeiul căreia reclamantei i-a fost acordată pensia de serviciu reglementată de

Legea nr. 7/2006 .

6.

În susținerea contestației formulate împotriva deciziei prin care reclamanta a fost lipsită de beneficiul pensiei de serviciu, cu motivarea că aceasta nu se încadrează în prevederile

Normelor

cu privire la stabilirea pensiei de serviciu prevăzute de

Legea nr. 7/2006

privind statutul funcționarului public parlamentar, aprobate prin Ordinul secretarului general al Camerei Deputaților, al secretarului general al Senatului și al președintelui Casei Naționale de Pensii Publice nr. 965/XXXV/3.598/274/2015 (Normele cu privire la stabilirea pensiei de serviciu prevăzute de

Legea nr. 7/2006) , s-au invocat prevederile

art. 102 alin. (2) teza a doua din Legea nr. 208/2015 , potrivit cărora personalul Autorității Electorale Permanente are același statut cu personalul din aparatul celor două Camere ale Parlamentului. Totodată, reclamanta a apreciat că îndreptățirea sa la pensia de serviciu reglementată de

art. 73^1 din Legea nr. 7/2006

rezultă și din prevederile

art. 102 alin. (4) ,

(5)

și

(6) din Legea nr. 208/2015 .

7.

Prin Sentința civilă nr. xxxx din 11 mai 2017, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, a fost respinsă contestația, ca neîntemeiată.

8.

Pentru a pronunța această soluție în privința problemei care interesează prezenta sesizare, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:

În favoarea reclamantei, conform Deciziei din 22 septembrie 2016, au fost stabilite o pensie de asigurări sociale în cuantum de 1.085 lei și o pensie de serviciu în cuantum de 6.408 lei.

Prin Decizia din 18 octombrie 2016 s-a dispus anularea deciziei inițiale de acordare a pensiei de serviciu, reținându-se că reclamanta nu se încadrează în prevederile

Ordinului secretarului general al Camerei Deputaților, al secretarului general al Senatului și al președintelui Casei Naționale de Pensii Publice nr. 965/XXXV/3.598/274/2015

pentru aprobarea

Normelor

cu privire la stabilirea pensiei de serviciu prevăzute de

Legea nr. 7/2006

privind statutul funcționarului public parlamentar, și au fost revizuite drepturile de pensie, stabilindu-se în favoarea acesteia o pensie de asigurări sociale în cuantum de 1.086 lei, începând cu 5 august 2016.

Interpretând dispozițiile legale incidente în speță, prima instanță a reținut că beneficiază de pensie de serviciu, în temeiul

art. 73^1 alin. (8) din Legea nr. 7/2006 , funcționarii publici parlamentari cu un stagiu de cotizare de 30 de ani, din care în structurile Parlamentului între 4-14 ani.

Tribunalul a constatat că, potrivit

art. 100 alin. (1) din Legea nr. 208/2015 , Autoritatea Electorală Permanentă este o instituție administrativă autonomă, cu personalitate juridică, și nu o structură în cadrul Parlamentului, astfel că personalul încadrat în această instituție, deși îndeplinește condiția cu privire la calitatea de funcționar public parlamentar, nu îndeplinește cea de-a doua condiție, impusă cumulativ de lege, de a exercita această funcție în structurile Parlamentului.

A mai reținut că prevederile

Legii nr. 7/2006

se aplică în mod corespunzător personalului din aparatul de specialitate al Autorității Electorale Permanente, iar din

regulamentul

de organizare și funcționare, aprobat prin

Hotărârea Birourilor permanente ale Camerei Deputaților și Senatului nr. 4/2016 , rezultă că acestuia îi sunt aplicabile salarizarea, numirea în funcție, eliberarea din funcție, promovarea, modificarea, suspendarea și încetarea raporturilor de serviciu ale funcționarilor publici parlamentari, respectiv prevederile

art. 12-20 ,

art. 23-26 ,

art. 55-73 ,

art. 78

și

art. 79 din Legea nr. 7/2006 .

Dreptul la pensie instituit prin prevederile

art. 73^1 alin. (8) din Legea nr. 7/2006

nu este enumerat printre drepturile de care se bucură personalul din aparatul de specialitate al Autorității Electorale Permanente.

S-a mai menționat că funcționarii publici parlamentari nu se încadrează în categoria persoanelor care, potrivit

art. 93 alin. (5) din Legea nr. 7/2006 , beneficiază de prevederile

art. 73^1 , respectiv personal care desfășoară activități administrative, de gospodărire, investiții, întreținere-reparații și de deservire, pentru care încadrarea în muncă se face prin contract individual de muncă, potrivit

Codului muncii , și nici în categoria persoanelor care beneficiază de prevederile

art. 73^1 , potrivit prevederilor

art. 94 alin. (1)

din lege, respectiv funcționari publici din cadrul Consiliului Legislativ - organ consultativ de specialitate al Parlamentului - și membrilor acestuia, precum și personalul Curții Constituționale asimilat, potrivit legii, celui cu funcții similare din structurile Parlamentului.

Pentru considerentele anterior expuse, tribunalul, reținând că reclamanta nu este îndreptățită la acordarea pensiei de serviciu prevăzute de

Legea nr. 7/2006 , a constatat că, în mod corect, pârâta a procedat la revizuirea drepturilor de pensie și la acordarea pensiei de asigurări sociale prin decizia contestată, măsura dispusă fiind legală, motiv pentru care a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată.

9.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta, care a susținut că textele de lege invocate de prima instanță nu o exceptează de la dreptul la pensie de serviciu, date fiind prevederile exprese ale

art. 102 alin. (4)

și

(6) din Legea nr. 208/2015

și ale

Legii nr. 7/2006 , care se aplică în mod corespunzător personalului din aparatul de specialitate din cadrul Autorității Electorale Permanente. Reclamând dreptul la pensia de serviciu, apelanta-reclamantă a invocat adeverința emisă de Autoritatea Electorală Permanentă, ce atestă vechimea de 8 ani și 11 luni în care a funcționat ca expert parlamentar, susținând că asimilarea este evidentă; în argumentarea susținerilor sale a făcut referire și la jurisprudența Tribunalului București, respectiv Sentința civilă nr. 875 din 8 februarie 2017, definitivă și pusă în executare, prin care, într-un caz similar, s-a admis contestația împotriva deciziei de anulare a deciziei privind acordarea pensiei de serviciu în baza

Legii nr. 7/2006 .

10.

Prin întâmpinarea formulată în apel, intimata-pârâtă Casa de Pensii a Municipiului București și-a expus punctul de vedere asupra pretențiilor apelantei-reclamante, în sensul că din dispozițiile

Legii nr. 7/2006

rezultă că beneficiază de pensie de serviciu, în temeiul

art. 73^1 alin. (8) , funcționarii publici parlamentari cu un stagiu de cotizare de 30 de ani, dintre care în structurile Parlamentului între 4-14 ani. De asemenea, intimata-pârâtă a invocat prevederile

art. 100 alin. (1) din Legea nr. 208/2015 , reiterând considerentele primei instanțe potrivit cărora, deși personalul încadrat în această instituție îndeplinește condiția cu privire la calitatea de funcționar public parlamentar, nu îndeplinește cea de-a doua condiție, impusă cumulativ de lege, de a-și exercita funcția în structurile Parlamentului.

11.

La termenul de judecată din 16 februarie 2018, din oficiu, Curtea de Apel București a pus în discuție admisibilitatea și necesitatea sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție cu pronunțarea unei hotărâri care să dea rezolvare de principiu următoarei chestiuni de drept: „dacă, în interpretarea dispozițiilor

art. 94 din Legea nr. 7/2006 , pensia de serviciu reglementată de prevederile

art. 73^1

se cuvine și personalului Autorității Electorale Permanente, în raport cu dispozițiile

art. 102 alin. (2) teza a doua din Legea nr. 208/2015 “.

12.

Prin încheierea pronunțată la aceeași dată, sesizarea a fost considerată admisibilă și, în temeiul dispozițiilor

art. 520 alin. (2) din Codul de procedură civilă , s-a dispus și suspendarea judecății.

IV.

Motivele de admisibilitate reținute de titularul sesizării

13.

Prin Încheierea pronunțată la 16 februarie 2018, Curtea de Apel București - Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale a constatat admisibilitatea sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor

art. 519 din Codul de procedură civilă , motivat de împrejurarea că instanța este învestită cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, iar problema de drept enunțată este una nouă, Înalta Curte de Casație și Justiție nestatuând asupra acesteia printr-o altă hotărâre. De asemenea, chestiunea de drept în discuție nu face nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, conform evidențelor Înaltei Curți de Casație și Justiție, consultate la 16 februarie 2018. Totodată, de lămurirea modului de interpretare și aplicare a dispozițiilor

art. 94 din Legea nr. 7/2006

în raport cu dispozițiile

art. 102 alin. (2) teza a doua din Legea nr. 208/2015

depinde soluționarea litigiului dedus judecății.

V.

Punctele de vedere ale părților cu privire la dezlegarea chestiunii de drept au fost exprimate prin cererea de chemare în judecată și prin cererea de apel, respectiv pe calea apărărilor formulate de către intimata-pârâtă.

14.

Totodată, la termenul de judecată de la 16 februarie 2018, apărătorul apelantei-reclamante și-a exprimat punctul de vedere în sensul că prevederile legale incidente sunt clare, astfel încât, odată ce Regulamentul de organizare și funcționare a Autorității Electorale Permanente prevede că personalul din cadrul aparatului propriu al acestei instituții are același statut cu personalul din structurile de specialitate ale Parlamentului, sunt eliminate dubiile, fiind menționat expres că prevederile

Legii nr. 7/2006

se aplică în mod corespunzător și funcționarilor publici din cadrul Autorității Electorale Permanente.

15.

După pronunțare, intimata-pârâtă Casa de Pensii a Municipiului București a depus, prin consilier juridic, un punct de vedere asupra chestiunii de drept.

VI.

Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

16.

Completul de judecată învestit cu soluționarea apelului în Dosarul nr. 46.987/3/2016 a reținut următoarele:

Prin

Legea nr. 215/2015

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 7/2006

privind statutul funcționarului public parlamentar

(Legea nr. 215/2015) , legiuitorul a reglementat pensiile de serviciu cuvenite funcționarilor publici parlamentari. Astfel, potrivit

art. 73^1 alin. (3) din Legea nr. 7/2006 , în vigoare începând cu 21 august 2015, beneficiază de pensie de serviciu în cuantum de 80% din baza de calcul reprezentată de media veniturilor brute realizate în ultimele 12 luni înainte de data pensionării, la împlinirea vârstei prevăzute la

alin. (2) , funcționarii publici parlamentari cu un stagiu de cotizare de 30 de ani, din care cel puțin 14 ani în structurile Parlamentului. În temeiul

alin. (8)

al aceluiași text de lege, beneficiază, de asemenea, de dreptul la pensie de serviciu funcționarii publici parlamentari cu un stagiu de cotizare de 30 de ani, din care în structurile Parlamentului între 4-14 ani, în acest caz cuantumul pensiei prevăzut la

alin. (3)

fiind micșorat cu 1% pentru fiecare an care lipsește din vechimea de 14 ani.

Totodată, dispozițiile

art. 94 din Legea nr. 7/2006

au fost modificate prin

Legea nr. 215/2015 , odată cu acordarea de către legiuitor în favoarea funcționarilor publici parlamentari a beneficiului pensiei de serviciu reglementate de

art. 73^1 . Potrivit acestora,

art. 73^1

din lege se aplică în mod corespunzător și funcționarilor publici din cadrul Consiliului Legislativ - organ consultativ de specialitate al Parlamentului - și membrilor acestuia, precum și personalului Curții Constituționale asimilat, potrivit legii, celui cu funcții similare din structurile Parlamentului.

Prin urmare, văzând dispozițiile

art. 94 din Legea nr. 7/2006 , se constată că legiuitorul a acordat, în mod explicit, beneficiul pensiei de serviciu și altor categorii de persoane decât cele vizate de

art. 73^1 , și anume funcționarilor publici din cadrul Consiliului Legislativ - organ consultativ de specialitate al Parlamentului - și membrilor acestuia, precum și personalului Curții Constituționale asimilat, potrivit legii, celui cu funcții similare din structurile Parlamentului.

Dat fiind conținutul prevederilor

art. 94 din Legea nr. 7/2006 , într-o primă interpretare, îmbrățișată de intimata-pârâtă, se poate susține că beneficiul pensiei de serviciu recunoscute funcționarilor parlamentari nu a fost extins de către legiuitor și în privința personalului Autorității Electorale Permanente. În același sens, al acordării beneficiului pensiei de serviciu numai funcționarilor publici din cadrul Consiliului Legislativ și membrilor acestuia, respectiv personalului Curții Constituționale asimilat, potrivit legii, celui cu funcții similare din structurile Parlamentului, pot fi avute în vedere și prevederile

art. 3 ,

art. 5

și

art. 15 din Normele

cu privire la stabilirea pensiei de serviciu prevăzute de

Legea nr. 7/2006 .

În același timp însă nu poate fi omis faptul că prevederile

art. 102 alin. (2) din Legea nr. 208/2015 , invocate de apelanta-reclamantă, dispun că personalul Autorității Electorale Permanente are același statut cu personalul din aparatul celor două Camere ale Parlamentului. Totodată, prevederile

alin. (6)

al aceluiași text de lege stipulează că dispozițiile

Legii nr. 7/2006

se aplică în mod corespunzător personalului din aparatul de specialitate al Autorității Electorale Permanente. Prin urmare, prin raportare la prevederile

Legii nr. 208/2015 , ce reglementează organizarea și funcționarea Autorității Electorale Permanente, într-o altă interpretare, îmbrățișată de apelanta-reclamantă, se poate considera că legiuitorul a acordat personalului Autorității Electorale Permanente aceleași drepturi ca și cele reglementate în privința funcționarilor publici parlamentari, deci și drepturile de pensie de serviciu stabilite prin

Legea nr. 7/2006 , astfel cum a fost completată prin

Legea nr. 215/2015 .

În consecință, având în vedere aceste dispoziții legale, se constată că problema de drept necesar a fi dezlegată în cauză, aceea a existenței în favoarea personalului din cadrul Autorității Electorale Permanente a beneficiului dreptului la pensia de serviciu reglementată de

art. 73^1 din Legea nr. 7/2006 , depinde de modul de interpretare și aplicare a dispozițiilor

art. 94

din aceeași lege.

VII.

Jurisprudența instanțelor naționale în materie

17.

Jurisprudența Curții de Apel București: instanța de trimitere a comunicat următoarele:

Punctul de vedere al Secției a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale este sintetizat în considerentele Încheierii din 16 februarie 2018, prin care s-a formulat sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Tribunalul Ialomița a apreciat că se poate considera că legiuitorul a acordat personalului Autorității Electorale Permanente aceleași drepturi ca și cele reglementate în privința funcționarilor publici parlamentari, deci și drepturile la pensie de serviciu stabilite prin

Legea nr. 7/2006 .

Punctul de vedere al Tribunalului Ilfov este în sensul că

art. 94 din Legea nr. 7/2006

nu conferă personalului Autorității Electorale Permanente dreptul de a beneficia de pensia de serviciu reglementată de prevederile

art. 73^1 . Cât privește prevederile

art. 102 alin. (2) teza a doua din Legea nr. 208/2015 , noțiunea „același statut“ nu este de natură să acorde personalului Autorității Electorale Permanente dreptul de a beneficia de pensie de serviciu, intenția legiuitorului fiind aceea de a extinde sfera persoanelor care beneficiază de pensie de serviciu exclusiv în privința funcționarilor publici din cadrul Consiliului Legislativ și membrilor acestuia, precum și personalului Curții Constituționale asimilat, potrivit legii, celui cu funcții similare din structurile Parlamentului.

18.

Jurisprudența celorlalte instanțe din țară:

Curtea de Apel Brașov a comunicat punctul de vedere conturat la nivelul Secției I civile a Curții, prin care se susține că, în interpretarea dispozițiilor

art. 94 din Legea nr. 7/2006 , pensia de serviciu se cuvine și personalului Autorității Electorale Permanente. În sprijinul acestei opinii sunt invocate argumente decurgând din

art. 102 alin. (2) teza a doua din Legea nr. 208/2015 , care statuează că personalul acestei instituții are același statut cu personalul din cele două Camere ale Parlamentului, precum și din

art. 102 alin. (6)

din același act normativ, potrivit căruia prevederile

Legii nr. 7/2006

se aplică în mod corespunzător.

Curtea de Apel Ploiești a comunicat că nu a identificat cauze în care să fi fost discutată chestiunea de drept în discuție.

Opinia majoritară exprimată de judecătorii Secției I civile a Tribunalului Dâmbovița este că pensia de serviciu reglementată de prevederile

art. 73^1 din Legea nr. 7/2006

nu se cuvine și personalului Autorității Electorale Permanente.

19.

Celelalte curți de apel nu au identificat practică judiciară în materie și nici nu au exprimat opinii teoretice.

20.

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că la nivelul Secției judiciare - Serviciul judiciar civil nu s-a verificat și nici nu se verifică, în prezent, practica judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării.

VIII.

Jurisprudența Curții Constituționale

21.

În urma verificărilor efectuate se constată că instanța de contencios constituțional nu s-a pronunțat asupra constituționalității dispozițiilor a căror interpretare se solicită.

IX.

Raportul asupra chestiunii de drept

22.

Prin raportul întocmit, conform

art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă , judecătorii-raportori, constatând îndeplinite condițiile de admisibilitate a sesizării, potrivit dispozițiilor

art. 519 din Codul de procedură civilă , au apreciat că pensia de serviciu reglementată de

art. 73^1 din Legea nr. 7/2006

nu se cuvine personalului Autorității Electorale Permanente.

X.

Înalta Curte de Casație și Justiție

23.

Examinând sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorii-raportori și chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, constată următoarele:

Asupra admisibilității sesizării

24.

Prealabil analizei, în fond, a problemei de drept supuse dezbaterii, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept trebuie să verifice dacă, în raport cu întrebările formulate de titularul sesizării, sunt îndeplinite, cumulativ, condițiile de admisibilitate pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile, în conformitate cu dispozițiile

art. 519 din Codul de procedură civilă .

25.

Potrivit acestor dispoziții legale, „dacă, în cursul judecății, un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, este nouă și asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată“.

26.

Prin urmare, pentru declanșarea acestei proceduri, legiuitorul, în cuprinsul

art. 519 din Codul de procedură civilă , a instituit condițiile de admisibilitate care trebuie îndeplinite cumulativ, respectiv:

–

existența unei cauze aflate în curs de judecată, în ultimă instanță;

–

cauza care face obiectul judecății să se afle în competența legală a unui complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului învestit să soluționeze cauza;

–

ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea, pe fond, a cauzei în curs de judecată;

–

chestiunea de drept a cărei lămurire se solicită să fie nouă;

–

chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curți de Casație și Justiție și nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

27.

Verificarea admisibilității sesizării din această perspectivă relevă îndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute de lege.

28.

Astfel, litigiul în legătură cu care s-a formulat sesizarea este în curs de judecată, titularul sesizării - Curtea de Apel București - Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, învestit cu calea de atac a apelului, urmează să soluționeze cauza în ultimă instanță, prin pronunțarea unei hotărâri judecătorești care, potrivit

art. 634 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedură civilă , este definitivă.

29.

Cauza care face obiectul judecății în apel se află în competența legală a unui complet de judecată al curții de apel, învestit să o soluționeze; litigiul are natura juridică a unui conflict de muncă, ce conferă competență exclusivă, în primă instanță, tribunalului de la domiciliul sau locul de muncă al reclamantului, conform

art. 208

și 2 10 din Legea dialogului social nr. 62/2011, republicată , cu modificările și completările ulterioare, reclamanta din prezenta cauză având domiciliul în București. Hotărârea pronunțată de tribunal este supusă numai apelului, conform

art. 214

din aceeași lege.

30.

Sesizarea are ca obiect o chestiune de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea, pe fond, a cauzei, în condițiile în care reclamanta își dispută dreptul la pensia de serviciu anulată prin decizia emisă de Casa de Pensii a Municipiului București, care îi contestă beneficiul unui astfel de drept. Reclamanta, care a făcut parte din aparatul propriu al Autorității Electorale Permanente, a invocat în favoarea sa dispoziții legale care fac trimitere, în ceea ce o privește, la același statut cu cel al funcționarului public parlamentar, căruia, la rândul său, i se recunoaște dreptul la pensia de serviciu instituită prin

art. 73^1 din Legea nr. 7/2006 . Or, în esență, sesizarea presupune dezlegarea problemei de drept dacă trimiterile făcute de Legea pentru organizarea și funcționarea Autorității Electorale Permanente la aplicarea Legii privind statutul funcționarului parlamentar au ca rezultat includerea reclamantei în categoria beneficiarilor pensiei de serviciu stabilite în favoarea acestei din urmă categorii.

31.

În egală măsură, este îndeplinită și condiția referitoare la noutatea chestiunii de drept care formează obiectul sesizării. Evaluarea acestei condiții, în absența unei definiții a noutății chestiunii de drept și a unor criterii de determinare a acesteia în cuprinsul

art. 519 din Codul de procedură civilă , revine Înaltei Curți de Casație și Justiție, astfel cum s-a statuat în jurisprudența constantă a instanței supreme, cu mențiunea că noutatea poate fi generată nu doar de o reglementare nou-intrată în vigoare, ci și de una veche, cu condiția însă ca instanța să fie chemată să se pronunțe asupra respectivei probleme de drept pentru prima dată.

Această cerință este justificată, întrucât chestiunea de drept își are izvorul în modificări relativ recente ale unui act normativ din 2006 ( Legea nr. 7/2006

privind statutul funcționarului public parlamentar),

art. 73^1 , care reglementează pensia de serviciu în favoarea funcționarilor publici parlamentari din structurile de specialitate ale Parlamentului, text de lege de care se prevalează, printre altele, reclamanta în susținerea cauzei, fiind adoptat în forma actuală prin

art. I pct. 1 din Legea nr. 215/2015

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 7/2006

privind statutul funcționarului public parlamentar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 546 din 22 iulie 2015; legea are conținut diferit față de norma inițială, fără să existe o jurisprudență cristalizată asupra problemelor de drept pe care le ridică noile dispoziții legale.

32.

De asemenea, problema de drept are caracter real și serios, dar și un grad de dificultate mare, întrucât reglementările legale aplicabile în cauză suscită, cel puțin ipotetic, interpretări diferite, în condițiile în care categorii de personal cu același statut nu beneficiază, printr-o normă expresă, și de aceleași drepturi.

33.

Ca atare, pentru a înlătura orice incertitudine referitoare la securitatea raportului juridic dedus judecății și pentru prevenirea unei practici judiciare neunitare, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept constată că este necesară declanșarea procedurii prevăzute de

art. 519 din Codul de procedură civilă , prin pronunțarea unei rezolvări de principiu.

34.

Nu în ultimul rând, este îndeplinită și cerința ca, asupra respectivei chestiuni de drept, Înalta Curte de Casație și Justiție să nu fi statuat și aceasta să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, aspecte care rezultă din verificările efectuate în dosar și din relațiile comunicate de procurorul general.

35.

În consecință, se constată că, în cauză, sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de

art. 519 din Codul de procedură civilă , în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept în discuție.

36.

Cu toate acestea, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept observă că, în considerentele Încheierii de sesizare pronunțate în 16 februarie 2018, instanța de trimitere nu și-a exprimat o opinie proprie în legătură cu problema de drept care face obiectul hotărârii prealabile, rezumându-se a reda conținutul textelor de lege relevante și poziția părților din proces, ceea ce contravine dispozițiilor

art. 520 alin. (1) din Codul de procedură civilă .

Asupra fondului sesizării

37.

Problema de drept care formează obiectul sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție presupune rezolvarea chestiunii dacă persoane din categorii profesionale diferite, cărora li se recunoaște, prin dispoziția legiuitorului, același statut, beneficiază și de aceleași drepturi.

38.

În speță, personalului Autorității Electorale Permanente i se recunoaște, potrivit

art. 102 alin. (2) teza a doua din Legea nr. 208/2015 , același statut cu personalul din aparatul celor două Camere ale Parlamentului.

39.

Alin. (6)

din același text de lege face trimitere, în cazul aparatului de specialitate al acestei autorități, la aplicarea în mod corespunzător a dispozițiilor

Legii nr. 7/2006 .

40.

În același sens,

art. 47 alin. (1) din Regulamentul

de organizare și funcționare a Autorității Electorale Permanente, aprobat prin

art. 1 din Hotărârea Birourilor permanente ale Camerei Deputaților și Senatului nr. 4/2016 , prevede statutul identic al celor două structuri și face trimitere la aplicarea în mod corespunzător a dispozițiilor

Legii nr. 7/2006 , dar și, după caz, la legislația muncii.

41.

Totodată, conform

art. 73^1 alin. (3) din Legea nr. 7/2006 , la împlinirea vârstei standard de pensionare din sistemul public de pensii, funcționarii publici parlamentari cu un stagiu de cotizare de 30 de ani, din care cel puțin 14 ani în structurile Parlamentului, beneficiază de pensie de serviciu în cuantum de 80% din baza de calcul reprezentată de media veniturilor brute realizate în ultimele 12 luni înainte de data pensionării. Această pensie nu poate depăși nivelul salariului de bază brut, inclusiv sporurile, precum și indemnizația de conducere și salariul de merit din ultimele 12 luni anterioare datei pensionării, al funcției deținute sau al funcției asimilate, după caz.

42.

De aceleași drepturi, dar nu în același cuantum, beneficiază și funcționarii publici parlamentari cu un stagiu de cotizare în structurile Parlamentului mai mic de 14 ani, respectiv între 4-14 ani, caz în care cuantumul pensiei prevăzute la

alin. (3)

se micșorează cu 1% pentru fiecare an care lipsește din vechimea de 14 ani, potrivit

art. 73^1 alin. (8) .

43.

De asemenea, conform

art. 94 alin. (1)

din actul normativ sus-menționat, prevederile

art. 73^1

se aplică, în mod corespunzător, și funcționarilor publici din cadrul Consiliului Legislativ - organ consultativ de specialitate al Parlamentului - și membrilor acestuia, precum și personalului Curții Constituționale asimilat, potrivit legii, celui cu funcții similare din structurile Parlamentului.

44.

Fără dubiu, personalul din cadrul Autorității Electorale Permanente nu își exercită funcția în structurile Parlamentului, întrucât, potrivit

art. 100 alin. (1) din Legea nr. 208/2015 , Autoritatea Electorală Permanentă este o instituție administrativă autonomă, cu personalitate juridică și cu competență generală în materie electorală.

45.

În plus, aceasta nu este menționată în categoriile speciale enumerate în

art. 94 alin. (1) din Legea nr. 7/2006 , care nu fac parte din structurile Parlamentului, dar care sunt beneficiare ale pensiei de serviciu stabilite de lege în favoarea funcționarilor publici parlamentari din structurile de specialitate ale Parlamentului.

46.

În aceste condiții, se impune a se stabili dacă trimiterile făcute de legiuitor, în cazul personalului de specialitate al Autorității Electorale Permanente, la același statut cu cel al aparatului celor două Camere ale Parlamentului și la aplicarea, în mod corespunzător, a

Legii nr. 7/2006

semnifică aplicarea, în favoarea primei categorii, a tuturor dispozițiilor din acest act normativ și constituie astfel premisa dreptului la pensia de serviciu prevăzută în mod expres de lege în favoarea funcționarilor publici parlamentari.

47.

Pornind de la dreptul comun în materia statutului funcționarilor publici, respectiv de la

Legea nr. 188/1999

privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare

(Legea nr. 188/1999) , se constată că

art. 1

din această lege stabilește domeniul său de aplicare, în sensul că „reglementează regimul general al raporturilor juridice dintre funcționarii publici și stat sau administrația publică locală, prin autoritățile administrative autonome ori prin autoritățile și instituțiile publice ale administrației publice centrale și locale, denumite în continuare raporturi de serviciu“.

48.

În esență, legea sus-amintită reglementează raporturile de serviciu dintre funcționarii publici și stat sau administrația publică, prin autoritățile desemnate, raporturi de serviciu care încetează de drept, printre altele, „la data îndeplinirii cumulative a condițiilor de vârstă standard și a stagiului minim de cotizare pentru pensionare“, conform

art. 98 alin. (1) lit. d) .

49.

Ca urmare,

Legea nr. 188/1999

nu se ocupă și de dreptul la pensie al acestei categorii profesionale, care excedează raportului de serviciu, încetat de drept la momentul enunțat în lege.

50.

Nu întâmplător, în cadrul

capitolului V

din lege, intitulat „Drepturi și îndatoriri“, secțiunea 1 „Drepturile funcționarilor publici“, se face referire, în

art. 31 , la componența dreptului la salariu al funcționarilor publici, deci la un drept cuvenit în desfășurarea raportului de serviciu al funcționarului public, în timp ce dreptul la pensie, care excedează unui asemenea raport, nu este reglementat în mod expres în actul normativ în discuție, existând în cuprinsul

art. 39

doar o trimitere generală la lege (o altă lege decât cea a Statutului funcționarilor publici), în sensul că „funcționarii publici beneficiază de pensii (…), potrivit legii“.

51.

În consecință, trimiterile făcute, în cazul personalului Autorității Electorale Permanente, la același statut cu cel al personalului din aparatul celor două Camere ale Parlamentului și la aplicarea, în mod corespunzător, a prevederilor

Legii nr. 7/2006 , conform

art. 102 alin. (2) teza a doua

și

alin. (6) din Legea nr. 208/2015 , nu includ și dreptul la pensia de serviciu stabilită pentru funcționarii publici parlamentari din structurile de specialitate ale Parlamentului.

52.

Împrejurarea că prin

art. 102 alin. (4) din Legea nr. 208/2015

se reglementează salarizarea personalului de specialitate al Autorității Electorale Permanente la același nivel cu salarizarea prevăzută de lege pentru personalul din aparatul celor două Camere ale Parlamentului nu presupune aplicarea aceleiași reguli și în cazul dreptului la pensie al primei categorii.

53.

Cum deja s-a arătat, este firesc ca nivelul de salarizare să fie același în condițiile în care personalul din aparatul de specialitate al Autorității Electorale Permanente are același statut cu cel al personalului din aparatul celor două Camere ale Parlamentului, iar salarizarea vizează remunerația cuvenită în desfășurarea raporturilor de serviciu.

54.

Dreptul la pensia de serviciu excedează însă raporturilor de serviciu, care încetează de drept tocmai la împlinirea cumulativă a condițiilor de vârstă standard și a stagiului minim de cotizare pentru pensionare, așa încât nu se poate susține că un regim de salarizare identic în cazul celor două categorii implică același regim juridic și în cazul dreptului la pensie.

55.

Prin urmare, pensia de serviciu reglementată de lege în favoarea funcționarilor publici parlamentari din structurile de specialitate ale Parlamentului s-ar cuveni și altor categorii, în speță Autorității Electorale Permanente, doar în cazul în care ar exista o dispoziție legală în acest sens, care, în legislația actuală, nu se regăsește pentru categoria de personal menționată.

56.

Astfel, prin

art. 94 alin. (1) din Legea nr. 7/2006 , s-a reglementat acordarea pensiei de serviciu și altor categorii de personal, respectiv funcționarilor publici din cadrul Consiliului Legislativ și membrilor acestuia, precum și personalului Curții Constituționale, asimilat, potrivit legii, celui cu funcții similare din structurile Parlamentului.

57.

De asemenea, conform

art. 93 alin. (5) din Legea nr. 7/2006 , s-a recunoscut dreptul la pensia de serviciu și în favoarea personalului prevăzut la art. 5 alin. (4) din aceeași lege, respectiv personalului din structurile Parlamentului, care desfășoară activități administrative, de gospodărire, investiții, întreținere-reparații și de deservire, pentru care încadrarea în muncă se face prin contract individual de muncă, potrivit

Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată , cu modificările și completările ulterioare.

58.

În același sens sunt și dispozițiile

art. 3 din Normele

cu privire la stabilirea pensiei de serviciu prevăzute de

Legea nr. 7/2006 , în ceea ce privește categoriile de persoane care au dreptul la pensia de serviciu reglementată de

art. 73^1 din Legea nr. 7/2006 .

59.

În concluzie, după cum se poate observa, deși beneficiază de un statut identic cu cel al personalului din aparatul celor două Camere ale Parlamentului, personalul Autorității Electorale Permanente nu este enunțat între categoriile speciale care au dreptul la pensia de serviciu stabilită pentru funcționarii publici parlamentari din structurile de specialitate ale Parlamentului în

art. 73^1 din Legea nr. 7/2006 .

60.

În acest caz, pentru ca personalul Autorității Electorale Permanente să beneficieze de pensie de serviciu este necesară intervenția legislativului, autoritatea competentă să aprecieze asupra oportunității unui asemenea demers.

61.

De altfel, la Parlamentul României a fost înregistrată, cu nr. 282/2016, o propunere legislativă pentru modificarea, printre altele, a

art. 94 alin. (1) din Legea nr. 7/2006 , respinsă de către Senat la 8 iunie 2016 și adoptată de Camera Deputaților la 6 februarie 2018. Ca urmare a formulării de către Președintele României a obiecțiunii de neconstituționalitate a Legii pentru modificarea și completarea

Legii nr. 7/2006 , la 26 aprilie 2018, Plenul Curții Constituționale a admis obiecțiunea și a constatat neconstituționalitatea acestei legi, ca urmare a faptului că a fost adoptată cu încălcarea principiului bicameralismului.

62.

În proiectul de modificare, în ceea ce privește textul de lege sus-menționat, s-a propus următorul conținut: „ Art. 94 . - (1) Prevederile

art. 44 ,

73

și

73^1

din prezenta lege se aplică în mod corespunzător (…) personalului de specialitate din cadrul Autorității Electorale Permanente având același statut ca personalul din aparatul Parlamentului.“

63.

Expunerea de motive a propunerii legislative explică modificarea dispoziției

art. 94 alin. (1) din Legea nr. 7/2006

în forma actuală, plecând de la legislația prezentă, care conferă celor două categorii de personal același statut, ținând seama de atribuții specifice, interdicții și incompatibilități similare, recunoscându-se totodată că nemenționarea personalului din cadrul Autorității Electorale Permanente în cuprinsul textului de lege este rezultatul unei omisiuni care contravine prevederilor

art. 102 alin. (2)

și

(6) din Legea nr. 208/2015 .

64.

Prin urmare, intenția legiuitorului de a modifica

art. 94 alin. (1) din Legea nr. 7/2006 , prin includerea personalului din aparatul de specialitate al Autorității Electorale Permanente în categoriile beneficiare ale pensiei de serviciu reglementate în favoarea funcționarilor publici parlamentari, confirmă interpretarea propusă în dezlegarea problemei de drept ce formează obiectul prezentei sesizări, și anume că, potrivit legislației actuale, personalul Autorității Electorale Permanente nu are dreptul la pensie de serviciu.

65.

Pentru toate aceste considerente,

ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE

În numele legii DECIDE:

Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel București - Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. 46.987/3/2016, privind pronunțarea unei hotărâri prealabile și, în consecință, stabilește că:

În interpretarea și aplicarea dispozițiilor

art. 94 din Legea nr. 7/2006

privind statutul funcționarului public parlamentar, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și ale

art. 102 alin. (2) teza a doua din Legea nr. 208/2015

privind alegerea Senatului și a Camerei Deputaților, precum și pentru organizarea și funcționarea Autorității Electorale Permanente, cu modificările și completările ulterioare, pensia de serviciu reglementată de

art. 73^1 din Legea nr. 7/2006

nu se cuvine personalului Autorității Electorale Permanente.

Obligatorie, potrivit dispozițiilor

art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă .

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 iunie 2018.

PREȘEDINTELE ÎNALTEI CURȚI DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
IULIA CRISTINA TARCEA
Magistrat-asistent,
Elena Adriana Stamatescu

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.