Comunicatul din 25 octombrie 2018
privind dispozițiile art. 595 alin. (1) din Codul de procedură penală și cele ale art. 4 din Codul penal
prezumat în vigoare
www.ccr.ro
Conținutul comunicatului
În ziua de 25 octombrie 2018, Plenul Curții Constituționale, învestit în temeiul
art. 146 lit. d) din Constituția României
și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992
privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, a luat în dezbatere excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 595 alin. (1) din Codul de procedură penală
și
art. 4 din Codul penal
care au următorul conținut:
–
Articolul 595
alin. (1)
din Codul de procedură penală: „(1) Când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare sau a hotărârii prin care s-a aplicat o măsură educativă intervine o lege ce nu mai prevede ca infracțiune fapta pentru care s-a pronunțat condamnarea ori o lege care prevede o pedeapsă sau o măsură educativă mai ușoară decât cea care se execută ori urmează a se executa, instanța ia măsuri pentru aducerea la îndeplinire, după caz, a dispozițiilor
art. 4
și
6 din Codul penal .”
–
Articolul 4
din Codul penal: „Legea penală nu se aplică faptelor săvârșite sub legea veche, dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă. În acest caz, executarea pedepselor, a măsurilor educative și a măsurilor de siguranță, pronunțate în baza legii vechi, precum și toate consecințele penale ale hotărârilor judecătorești privitoare la aceste fapte încetează prin intrarea în vigoare a legii noi.”
În urma deliberării,
cu majoritate de voturi,
Curtea:
1.
A admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că soluția legislativă cuprinsă în
art. 595 alin. (1) din Codul de procedură penală , care nu prevede și decizia Curții Constituționale prin care se constată neconstituționalitatea unei norme de incriminare ca un caz de înlăturare sau modificare a pedepsei/măsurii educative, este neconstituțională.
2.
A admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că soluția legislativă cuprinsă în
art. 4 din Codul penal , care nu asimilează efectele unei decizii a Curții Constituționale prin care se constată neconstituționalitatea unei norme de incriminare cu o lege penală de dezincriminare, este neconstituțională.
Decizia este definitivă și general obligatorie și se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și instanțelor care au sesizat Curtea Constituțională, respectiv Curtea de Apel București – Secția I penală și Tribunalul Ilfov – Secția penală.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.