Hotărâre a Guvernului · Guvernul

HG nr. 840/2018

privind aprobarea modelului steagului municipiului Toplița, județul Harghita

prezumat în vigoare

Data actului
24 octombrie 2018
Emitent
Guvernul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 940 din 7 noiembrie 2018
Citează
2 acte
Structură
1 articol, 2 anexe · 3.157 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

În temeiul

art. 108 din Constituția României, republicată , și al

art. 2 alin. (2)

și

art. 3 alin. (4) din Legea nr. 141/2015

privind arborarea și folosirea de către unitățile administrativ-teritoriale a steagurilor proprii,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articol unic

(1)

Se aprobă modelul steagului municipiului Toplița, județul Harghita, prevăzut în

anexa nr. 1 .

(2)

Descrierea și semnificațiile elementelor însumate ale modelului steagului municipiului Toplița, județul Harghita, sunt prevăzute în

anexa nr. 2 .

(3)

Anexele nr. 1

și

2

fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

PRIM-MINISTRU
VASILICA-VIORICA DĂNCILĂ
Contrasemnează:
Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale și administrației publice,
Paul Stănescu
București, 24 octombrie 2018.
Nr. 840.

Anexa 1 *)

*) Anexa nr. 1 este reprodusă în facsimil.

Anexa 2 DESCRIEREA ȘI SEMNIFICAȚIILE

elementelor însumate ale modelului steagului municipiului Toplița, județul Harghita

Descrierea steagului

Modelul steagului municipiului Toplița este format dintr-o pânză dreptunghiulară cu proporția între lățimea și lungimea steagului de 2/3, cu câmp alb încărcat cu stema municipiului.

În partea de jos, sub stemă, este inscripționată denumirea municipiului „TOPLIȚA“ cu litere de culoare neagră.

Steagul se fixează pe hampă în partea stângă, pe lățime.

Semnificațiile elementelor și ale culorilor steagului

Descrierea stemei Stema municipiului Toplița se compune dintr-un scut triunghiular cu marginile rotunjite, tăiat în furcă răsturnată. În dreapta, în câmp auriu, se află o biserică neagră, de lemn, cu o singură navă și cu acoperiș în două ape, cu pronaosul așezat lateral, având ușa încadrată între două ferestre, deasupra a trei trepte, acoperișul în patru ape terminat deasupra cu un pridvor cu acoperiș rotund și cruce în vârf; o absidă laterală dreptunghiulară se află între navă și altar, ferestrată și cu acoperiș cu o cruce în vârf. În stânga, în câmp albastru, se află o fântână heraldică de argint. În vârful scutului, în câmp argintiu, se află un brad verde. Scutul este timbrat de o coroană murală de argint cu cinci turnuri crenelate.

Semnificațiile elementelor însumate Biserica reprezintă biserica din lemn a Mănăstirii „Sfântul Ilie“, datând din anul 1842, monument de plan triconic.

Fântâna simbolizează cascada de apă termală din localitate, rezervație naturală de tip geologic și peisagistic, unică în România. Bradul reprezintă bogăția silvică a zonei.

Coroana murală cu cinci turnuri crenelate semnifică faptul că localitatea are rangul de municipiu.

Albul reprezintă puritatea, adevărul, măreția și calea cerească, blândețea, frumusețea, noblețea și buna-credință. Amintește și de legea noastră strămoșească.

-----

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.