Legea nr. 280/2018
pentru completarea mențiunii privind transpunerea normelor Uniunii Europene din Legea nr. 204/2006 privind pensiile facultative
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Completează 1
- Legea nr. 204/2006 22 mai 2006 (prevederi anume) privind pensiile facultative
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
Articol unic
La mențiunea privind transpunerea normelor Uniunii Europene din
privind pensiile facultative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 470 din 31 mai 2006, cu modificările și completările ulterioare,
după litera c)
se introduce o nouă literă, litera d), cu următorul cuprins:
d)
Directivei 2014/50/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 aprilie 2014 privind cerințele minime de creștere a mobilității lucrătorilor între statele membre prin îmbunătățirea dobândirii și a păstrării drepturilor la pensie suplimentară, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE), seria L, nr. 128 din 30 aprilie 2014.
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor
art. 75
și ale
art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată .
p. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR, FLORIN IORDACHE PREȘEDINTELE SENATULUI CĂLIN-CONSTANTIN-ANTON POPESCU-TĂRICEANU București, 26 noiembrie 2018. Nr. 280.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.