Decizia nr. 497/2018

Valer Dorneanu

- președinte

Marian Enache

- judecător

Petre Lăzăroiu

- judecător

Mircea Ștefan Minea

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Livia-Doina Stanciu

- judecător

Simona-Maya Teodoroiu

- judecător

Varga Attila

- judecător

Oana Cristina Puică

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

1.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 466 alin. (2) teza a doua din Codul de procedură penală,

excepție ridicată de Gregorian Bivolaru, alias Magnus Aurolsson, în Dosarul nr. 2.081/85/2016 al Tribunalului Sibiu - Secția penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.470D/2016.

2.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate. În acest sens, arată că dispozițiile de lege criticate se întemeiază pe jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care a statuat că nu există nicio incompatibilitate între judecarea în lipsă a inculpatului și dreptul la un proces echitabil - în componenta referitoare la prezența personală a inculpatului la judecarea cauzei în vederea exercitării dreptului la apărare -, dacă se stabilește în mod neechivoc că acesta a renunțat în mod voit la prezentarea în fața instanței. Curtea de la Strasbourg a reținut, totodată, că examinarea îndeplinirii condiției referitoare la renunțarea voluntară este apanajul instanței naționale. Așadar, judecătorului îi revine sarcina de a stabili dacă petentul a lipsit în mod justificat de la judecarea cauzei, astfel că excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

4.

Prin Încheierea din 24 octombrie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 2.081/85/2016, Tribunalul Sibiu - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 466 alin. (2) teza a doua din Codul de procedură penală . Excepția a fost ridicată de Gregorian Bivolaru, alias Magnus Aurolsson, cu ocazia soluționării unei cereri de redeschidere a procesului penal în cazul judecării în lipsa persoanei condamnate.

5.

În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține, în esență, că dispozițiile

art. 466 alin. (2) fraza a doua teza întâi din Codul de procedură penală

încalcă accesul liber la justiție, dreptul la un proces echitabil și dreptul la apărare, în măsura în care nu se consideră judecată în lipsă și persoana condamnată care, având cunoștință de proces, a lipsit în mod justificat de la judecarea cauzei, dar și-a desemnat un apărător ales, ce s-a prezentat oricând în cursul procesului. Menționează că dreptul de acces la justiție este o componentă fundamentală a dreptului la un proces echitabil, iar acest acces trebuie să fie concret și efectiv. Invocă în acest sens jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (Hotărârea din 9 octombrie 1979, pronunțată în Cauza Airey împotriva Irlandei, și Hotărârea din 24 aprilie 2008, pronunțată în Cauza Kemp și alții împotriva Luxemburgului). De asemenea, Curtea de la Strasbourg a statuat că, deși în

art. 6 paragraful 1 din Convenție

nu se menționează expres posibilitatea inculpatului de a lua parte la propria judecată, acest aspect decurge din obiectul și scopul întregului articol. De altfel, drepturile garantate de prevederile

art. 6 paragraful 3 lit. c),

d)

și

e) din Convenție

nu pot fi exercitate decât prin prezentarea inculpatului la judecarea cauzei. Deși prevederile

art. 6 din Convenție

nu sunt încălcate de fiecare dată când inculpatul este condamnat în lipsă, totuși se poate discuta despre o denegare de justiție în momentul în care condamnatului respectiv îi este refuzată rejudecarea, deși nu a renunțat în mod neechivoc la dreptul său de a participa la judecarea cauzei (Hotărârea din 1 martie 2006, pronunțată în Cauza Sejdovic împotriva Italiei, paragrafele 81-84 și 86). Astfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a precizat, în jurisprudența sa, că judecarea în lipsă este posibilă doar atunci când se poate stabili, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că acuzatul a renunțat în mod neechivoc la dreptul de a participa în persoană la propriul proces (Hotărârea din 18 mai 2004, pronunțată în Cauza Somogyi împotriva Italiei, paragraful 73). Autorul excepției arată că rejudecarea are ca finalitate oferirea posibilității celui condamnat și apoi extrădat să-și exercite dreptul la apărare în toată plenitudinea lui, cu respectarea principiului contradictorialității. În condițiile în care cel extrădat s-a aflat în imposibilitate de a lua contact cu apărătorul său, este evident că nu a existat o colaborare între client și avocat, acesta din urmă neavând cum să stabilească o strategie pertinentă cu privire la modul în care trebuie să exercite o apărare eficientă celui judecat în cauză. Chiar dacă, din punct de vedere

procedural, apărătorul poate depune eforturi susținute pentru a da eficiență dreptului la apărare, în sensul că veghează ca normele de procedură să fie respectate cu strictețe, din punctul de vedere al esenței cauzei, avocatul nu poate totuși să ofere consistență dreptului la apărare, având în vedere că nu cunoaște desfășurarea reală a faptelor pentru care clientul său a fost trimis în judecată și poziția acestuia cu privire la aspectele imputate. În aceste condiții, nu se poate susține că persoana condamnată în lipsă, deși a avut apărător, beneficiază de o apărare specializată. Consideră că, prin judecarea în contumacie, cel condamnat a fost privat și de un alt element esențial care intră în conținutul dreptului la apărare, respectiv de dreptul de a proba netemeinicia probelor administrate în vederea demonstrării vinovăției sale, inculpatul fiind singurul care, datorită informațiilor și datelor pe care le cunoaște, poate demonstra lipsa de temeinicie a acestora. Astfel, este indiscutabil faptul că, prin rejudecarea cauzei, s-ar maximiza efectele principiului aflării adevărului, având în vedere că, datorită elementelor și datelor noi pe care inculpatul le poate aduce în fața instanței de judecată, există posibilitatea ca întreaga stare de fapt reținută în cauză să fie esențialmente modificată, iar, în final, să se constate netemeinicia hotărârii de condamnare. Așadar, apreciază că procedura redeschiderii procesului penal trebuie să fie aplicabilă și în situația în care persoana condamnată, judecată în lipsă, a beneficiat pe întreaga durată a procesului penal de un apărător ales, angajat personal. Prin faptul de a nu se considera ca fiind judecată în lipsă persoana condamnată care și-a desemnat un apărător ales care s-a prezentat oricând în cursul procesului penal, legiuitorul a reglementat o limitare a accesului liber la justiție, limitare care nu este proporțională cu scopul legitim urmărit. Astfel, arată că nu există un raport rezonabil de proporționalitate între, pe de o parte, cerințele de interes general referitoare la buna administrare a justiției - prin evitarea introducerii unor cereri de redeschidere a procesului penal în mod abuziv - și, pe de altă parte, protecția dreptului fundamental de acces liber la justiție.

6.

Tribunalul Sibiu - Secția penală apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, dispozițiile

art. 466 alin. (2) fraza a doua teza întâi din Codul de procedură penală

fiind în acord cu prevederile

art. 21

și ale

art. 24 din Constituție . Astfel, impunerea anumitor condiții pentru aplicarea unei proceduri speciale nu constituie o limitare a accesului la justiție. De asemenea, consideră că textul criticat nu restrânge dreptul la apărare al părților, fiind o normă cu caracter general.

7.

Potrivit

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru ași exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

8.

Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă. Invocă în acest sens considerentele

Deciziei nr. 99 din 13 februarie 2007 , prin care Curtea Constituțională a respins, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 522^1 din Codul de procedură penală din 1968

privind rejudecarea celor judecați în lipsă în caz de extrădare. Apreciază că respectivele considerente sunt valabile, mutatis mutandis, și în ceea ce privește textul de lege criticat în prezenta cauză. Astfel, arată că autorul excepției nu critică dispozițiile

art. 466 alin. (2) fraza a doua teza întâi din Codul de procedură penală

pentru ceea ce conțin acestea, ci pentru ceea ce nu conțin, în sensul că nu permit și altor categorii de persoane condamnate decât cele prevăzute de lege lata să ceară redeschiderea procesului penal, mai precis inculpaților judecați în contumacie care s-au sustras judecății. Totodată, invocă și considerentele deciziilor

nr. 712 din 27 octombrie 2015

și

nr. 736 din 3 noiembrie 2015 , prin care Curtea Constituțională a respins, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 466 alin. (1)

și

(2) din noul Cod de procedură penală . Consideră că rațiunile care au fundamentat soluția din deciziile

nr. 712 din 27 octombrie 2015

și

nr. 736 din 3 noiembrie 2015

sunt valabile și cu privire la cauza de față, întrucât și prezenta excepție de neconstituționalitate a fost invocată tot întro speță în care hotărârea de condamnare a fost pronunțată în primă instanță anterior intrării în vigoare a noului Cod de procedură penală.

9.

Avocatul Poporului precizează că își menține punctul de vedere reținut în deciziile Curții Constituționale

nr. 712 din 27 octombrie 2015

și

nr. 736 din 3 noiembrie 2015 , în sensul că dispozițiile de lege criticate sunt constituționale.

10.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile

Constituției , precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

11.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale

art. 1 alin. (2) , ale

art. 2,

3,

10

și

29 din Legea nr. 47/1992,

să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

12.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, dispozițiile

art. 466 alin. (2) teza a doua din Codul de procedură penală . Din notele scrise ale autorului excepției, depuse în motivarea criticii, reiese că aceasta privește, în realitate, numai dispozițiile

art. 466 alin. (2) fraza a doua teza întâi din Codul de procedură penală , modificate prin

art. 102 pct. 276 din Legea nr. 255/2013

pentru punerea în aplicare a

Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală

și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 14 august 2013. Prin urmare, Curtea se va pronunța numai asupra dispozițiilor

art. 466 alin. (2) fraza a doua teza întâi din Codul de procedură penală , care au următorul cuprins: „Nu se consideră judecată în lipsă persoana condamnată care și-a desemnat un apărător ales ori un mandatar, dacă aceștia s-au prezentat oricând în cursul procesului, […]“.

13.

În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții de lege, autorul excepției invocă încălcarea prevederilor constituționale ale

art. 21

privind accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil și ale

art. 24

referitor la dreptul la apărare,

precum și a prevederilor

art. 6 referitor la dreptul la un proces echitabil din Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

14.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că aceasta a fost ridicată cu ocazia soluționării unei cereri de redeschidere a procesului penal în cazul judecării în lipsa persoanei condamnate. Autorul excepției susține că absența sa de la soluționarea cauzei s-a datorat unui caz de forță majoră, întrucât exista riscul ca, din cauza convingerilor sale religioase, să fie supus unor persecuții foarte grave dacă sar fi întors în România.

15.

Astfel, Curtea reține că autorul excepției de neconstituționalitate critică dispozițiile

art. 466 alin. (2) fraza a doua teza întâi din Codul de procedură penală

pe motiv că nu este considerată judecată în lipsă persoana condamnată care, având cunoștință de proces, a lipsit în mod justificat de la judecarea cauzei, dar și-a desemnat un apărător ales, ce s-a prezentat oricând în cursul procesului.

16.

Curtea observă că aspectul lipsei justificate de la judecarea cauzei trebuie verificat cu privire la întreaga desfășurare a procesului penal, întrucât, în caz contrar, inculpații ar fi încurajați să se sustragă de la faza de judecată, știind că, în cazul în care vor fi prinși, vor putea solicita rejudecarea cauzei. Statul nu poate fi obligat să redeschidă procesul penal și să cheltuiască alte resurse materiale doar pentru că inculpatul, cu bunăștiință, nu s-a prezentat la judecarea cauzei, astfel că instanța trebuie să verifice cauza contumaciei, lipsa inculpatului netrebuind să fie imputabilă acestuia.

17.

Din actele Dosarului nr. 2.081/85/2016 al Tribunalului Sibiu - Secția penală, Curtea constată că instanța - care a respins cererea de redeschidere a procesului penal, întrucât petentul nu poate fi considerat o persoană judecată în lipsă - a reținut faptul că acesta nu a lipsit în mod justificat de la judecarea cauzei (filele 9-11 din Sentința penală nr. 123 din 11 noiembrie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 2.081/85/2016 al Tribunalului Sibiu - Secția penală, rămasă definitivă prin Decizia nr. 203 din 8 martie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 2.081/85/2016 al Curții de Apel Alba Iulia - Secția penală).

18.

Prin urmare, dispozițiile

art. 466 alin. (2) fraza a doua teza întâi din Codul de procedură penală

- care nu recunosc calitatea de persoană judecată în lipsă persoanei condamnate care, având cunoștință de proces, a lipsit în mod justificat de la judecarea cauzei, dar și-a desemnat un apărător ales, ce s-a prezentat oricând în cursul procesului - nu au legătură cu soluționarea cauzei. Or, potrivit prevederilor

art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , „Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești [...] privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei[...]“. Curtea a statuat, în jurisprudența sa, că „legătura cu soluționarea cauzei“ presupune atât aplicabilitatea dispozițiilor de lege criticate în cauza dedusă judecății, cât și pertinența excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului, condiții ce trebuie întrunite cumulativ, pentru a fi satisfăcute exigențele impuse de dispozițiile

art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 . Prin urmare, condiția incidenței textului de lege criticat în soluționarea cauzei aflate pe rolul instanței judecătorești nu trebuie analizată in abstracto, ci trebuie verificat, în primul rând, interesul procesual al invocării excepției de neconstituționalitate, mai ales prin prisma efectelor unei eventuale constatări a neconstituționalității dispozițiilor de lege criticate ( Decizia nr. 438 din 8 iulie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 600 din 12 august 2014, paragraful 15,

Decizia nr. 465 din 23 septembrie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 788 din 29 octombrie 2014, paragraful 20,

Decizia nr. 329 din 11 mai 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 738 din 14 septembrie 2017, paragraful 14, și

Decizia nr. 462 din 27 iunie 2017,

publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 762 din 25 septembrie 2017, paragraful 13).

19.

Așadar, ținând cont de prevederile

art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 466 alin. (2) fraza a doua teza întâi din Codul de procedură penală

este inadmisibilă.

20.

Pentru considerentele expuse, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al

art. 1-3,

al

art. 11 alin. (1) lit. A. d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992,

cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 466 alin. (2) fraza a doua teza întâi din Codul de procedură penală , excepție ridicată de Gregorian Bivolaru, alias Magnus Aurolsson, în Dosarul nr. 2.081/85/2016 al Tribunalului Sibiu - Secția penală.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Sibiu - Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 17 iulie 2018.