Decizia nr. 249/2003

Nicolae Popa - președinte

Costica Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Lucian Stangu - judecător

Ioan Vida - judecător

Florentina Balta - procuror

Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 399 alin. 1 teza întâi și alin. 2 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Luminita Smedoiu în Dosarul nr. 2.246/2002 al Judecătoriei Sectorului 1 București.

La apelul nominal este prezenta partea Teodor Stoian, lipsind autoarea excepției și celelalte părți, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Partea prezenta solicita respingerea excepției de neconstituționalitate, arătând ca susținerile autoarei sunt neintemeiate.

Reprezentantul Ministerului Public pune, de asemenea, concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca fiind neîntemeiată, sustinand ca textul de lege criticat nu contravine prevederilor constituționale invocate de autoarea excepției, art. 399 din Codul de procedură civilă fiind în deplina concordanta cu dispozițiile art. 16 din Constituție, privind egalitatea în drepturi a cetățenilor, și cu cele ale art. 21 referitoare la accesul liber la justiție.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, retine următoarele:

Prin Încheierea din 5 aprilie 2002, pronunțată în Dosarul nr. 2.246/2002, Judecătoria Sectorului 1 București a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 399 alin. 1 teza întâi și alin. 2 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Luminita Smedoiu.

În motivarea excepției de neconstituționalitate, se susține ca textul de lege criticat contravine prevederilor constituționale privind egalitatea în drepturi a cetățenilor și accesul liber la justiție, întrucât art. 399 alin. 1 teza întâi și alin. 2 din Codul de procedură civilă prevede posibilitatea creditorului unei obligații stabilite printr-un titlu executoriu de a se adresa instanței de judecată cu o contestație la executare numai cu privire la actele de executare silită sau la executarea silită însăși, cu excluderea admisibilității unei contestații la executarea voluntara a unui titlu executoriu. Se arata ca dreptul subiectiv stabilit prin titlul executoriu se poate realiza pe doua cai: acceptarea plății făcute de bunăvoie de debitorul obligației sau punerea în executare silită a titlului. În ambele cazuri exista posibilitatea ivirii unor nelegalitati în modul de îndeplinire a actelor de executare, susceptibile de a fi atacate cu contestație la executare, cale care însă nu este deschisă creditorului obligației executate voluntar. Interesul pentru exercitarea contestației la executare într-o asemenea situație este evident, deoarece, în cazul executării necorespunzătoare a obligației stabilite, debitorul ar putea paraliza eventuala cerere a creditorului de încuviințare a executării silite, prin invocarea executării de bunăvoie a obligației. Se creează astfel o discriminare pe planul mijloacelor procedurale puse la dispoziția creditorilor pentru anularea actelor de executare efectuate, de natura a contraveni prevederilor constituționale invocate.

Judecătoria Sectorului 1 București apreciază ca excepția este intemeiata, întrucât creează o discriminare între creditori, limitand dreptul de contestare a modului de executare a obligației stabilite printr-o hotărâre judecătorească sau prin alt titlu executoriu, doar cu privire la executarea silită însăși sau la acte de executare silită, fără a permite contestarea executării voluntare a obligației, deși exista posibilitatea pentru creditori de a fi vătămați în ambele situații.

Potrivit dispozițiilor

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, precum și Guvernului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată.

Guvernul arata ca atât executarea voluntara, cat și executarea silită trebuie să aibă aceeași finalitate, și anume satisfacerea întocmai a drepturilor creditorului prin îndeplinirea integrală a tuturor drepturilor recunoscute prin titlul executoriu, satisfacerea parțială sau necorespunzătoare în orice mod a drepturilor creditorului reprezentând neexecutare ori nerespectarea obligațiilor stabilite prin titlul executoriu. Deci executarea voluntara incompleta sau necorespunzătoare îl indreptateste pe creditor să solicite executarea silită până la realizarea drepturilor sale, asa cum prevede art. 371 alin. 3 din Codul de procedură civilă, iar nu la contestația la executare, întrucât recunoașterea unui asemenea drept la acțiune ar fi lipsită de interes.

Asadar, se considera ca textul de lege criticat nu contravine art. 16 alin. (1) și art. 21 din Constituție, ci asigura un regim juridic egal pentru exercitarea în fața instanțelor judecătorești a drepturilor și obligațiilor ce revin celor care, potrivit legii, sunt îndreptățiți sa introducă o contestație la executare.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:

Curtea Constituțională este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (1), ale

art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate cu care a fost sesizată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie art. 399 alin. 1 teza întâi și alin. 2 din Codul de procedură civilă. Textele legale criticate au următorul conținut:

- Art. 399 alin. 1 teza întâi și alin. 2: "Împotriva executării silite insesi, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare. De asemenea, dacă nu s-a utilizat procedura prevăzută de art. 281^1, se poate face contestație și în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu, precum și în cazul în care organul de executare refuza sa îndeplinească un act de executare în condițiile prevăzute de lege.

Nerespectarea dispozițiilor privitoare la executarea silită însăși sau la efectuarea oricărui act de executare atrage sancțiunea anulării actului nelegal."

Autorul excepției susține ca dispozițiile legale criticate încalcă următoarele prevederi constituționale:

- Art. 16 alin. (1): "Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări.";

- Art. 20: "(1) Dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanta cu Declarația Universala a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte.

(2) Dacă exista neconcordante între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale.";

- Art. 21: "(1) Orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime.

(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept."

De asemenea, sunt invocate prevederile internaționale cuprinse în:

- Art. 6 pct. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale: "Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanța independenta și impartiala, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzatii în materie penală îndreptate împotriva sa. Hotărârea trebuie să fie pronunțată în mod public, dar accesul în sala de ședința poate fi interzis presei și publicului pe întreaga durata a procesului sau a unei părți a acestuia în interesul moralității, al ordinii publice ori al securității naționale într-o societate democratica, atunci când interesele minorilor sau protecția vieții private a părților la proces o impun, sau în măsura considerată absolut necesară de către instanța atunci când, în împrejurări speciale, publicitatea ar fi de natura sa aducă atingere intereselor justiției.";

- Art. 14 din aceeași convenție: "Exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute de prezenta convenție trebuie să fie asigurată fără nici o deosebire bazată, în special, pe sex, rasa, culoare, limba, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine naționala sau socială, apartenența la o minoritate naționala, avere, naștere sau orice alta situație."

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constata ca este de principiu ca orice cerere adresată justiției - acțiune, cerere reconvențională, cale de atac, în sens larg, orice act procesual - este subsecventa existenței unui drept sau unui interes legitim, contestat sau susceptibil de a fi contestat de un terț, la a cărui apărare se tinde pe aceasta cale. Altfel spus, dreptul sau interesul persoanei sunt cele care legitimează o astfel de acțiune, delimitand-o de actele abuzive.

În raport cu aceste consideratii principiale, critica de neconstituționalitate a dispozițiilor legale menționate nu poate fi reținută, întrucât rationamentul prin care se tinde la susținerea acesteia se întemeiază pe o premisa gresita. Astfel, autorul excepției considera, fără temei, ca executarea voluntara de către debitor a obligației sale, rezultând dintr-un titlu executoriu, chiar parțială sau necorespunzătoare, este de natura sa ducă la stingerea creanței, fapt ce îl prejudiciază pe creditor, care nu are posibilitatea de a contesta o astfel de executare voluntara. În realitate însă executarea voluntara, incompleta sau necorespunzătoare, îl indreptateste pe creditor de a apela la executarea silită "până la realizarea dreptului recunoscut prin titlul executoriu, achitarea dobânzilor, penalitatilor sau a altor sume, acordate potrivit legii prin acesta, precum și a cheltuielilor de executare", astfel cum prevede art. 371^1 alin. 3 din Codul de procedură civilă. Soluția oferită de dispozițiile procedurale este în acord și cu prevederile de principiu cuprinse în art. 1100 și art. 1101 din Codul civil, potrivit cărora: "creditorul nu poate fi silit a primi alt lucru decât acela ce i se datorește", iar "debitorul nu poate sili pe creditor a primi parte din datorie, fie datoria divizibilă chiar".

Asa fiind, prin recunoașterea posibilității de a stărui și de a obține realizarea integrală a dreptului sau pe calea executării silite, creditorul în cauza nu are nici un interes de natura sa îl legitimeze la formularea unei contestații la executare.

În consecința, nu se poate retine nici o încălcare a textelor constituționale de referința. Astfel, în ceea ce privește pretinsa nesocotire a art. 16 alin. (1) din Legea fundamentală, Curtea constata ca textul de lege criticat nu creează nici o discriminare între părțile raportului juridic, întrucât nu se poate retine o similitudine între situația juridică a debitorilor și cea a creditorilor, de natura să permită caracterizarea regimului juridic diferențiat ce le este aplicabil ca fiind discriminatoriu.

Referitor la invocarea art. 20 din Constituție, cu raportare la art. 6 și 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Curtea retine ca acestea nu sunt relevante în cauza dedusă controlului de constituționalitate, întrucât reglementările internaționale pretins a fi incalcate au un alt domeniu de incidența, referindu-se, primul, exclusiv la aspecte de ordin procesual privind soluționarea în fond a unei cauze, iar al doilea enumerand criteriile care, utilizate de o reglementare, impun calificarea acesteia ca fiind discriminatorie. Mai mult, aceste reglementări nu interzic instituirea unor regimuri juridice diferite în considerarea unor situații în mod obiectiv diferite.

În sfârșit, în ceea ce privește critica de neconstituționalitate privind încălcarea liberului acces la justiție, Curtea constata ca dispozițiile art. 399 alin. 1 teza întâi și alin. 2 din Codul de procedură civilă nu contravin art. 21 din Constituție, întrucât, asa cum s-a arătat mai sus, creditorul care apreciază ca dreptul sau, recunoscut prin titlu executoriu, nu este respectat în mod corespunzător de debitor se poate adresa instanței, prin intermediul executorului judecătoresc, solicitând încuviințarea executării silite, în temeiul art. 373^1 alin. 1 din Codul de procedură civilă. În situația avută în vedere de autorul excepției, creditorul nu are nici un interes de natura sa legitimeze dreptul sau la contestație la executare, acțiune care poate fi exercitată numai împotriva executării silite insesi sau a oricărui act de executare.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 și al

art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 399 alin. 1 teza întâi și alin. 2 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Luminita Smedoiu în Dosarul nr. 2.246/2002 al Judecătoriei Sectorului 1 București.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 12 iunie 2003.