Reglementări din 16 iulie 2003
privind clasificarea pentru eliberarea produselor medicamentoase de uz uman
prezumat în vigoare
Prezentele reglementări descriu modul de clasificare pentru eliberarea produselor medicamentoase de uz uman și sunt elaborate în concordanta cu titlul VI "Clasificarea produselor medicamentoase" din
Directiva 2001/83/CE
.
Articolul 1
Cu ocazia emiterii autorizației de punere pe piața Agenția Naționala a Medicamentului va preciza clasificarea produsului medicamentos în următoarele categorii:
● grupa A: produse medicamentoase care se eliberează pe bază de prescripție medicală;
● grupa B: produse medicamentoase care se pot elibera fără prescripție medicală în farmacii și drogherii (denumite produse OTC).
Pentru a stabili componenta celor două grupe, A și B, se vor aplica criteriile prevăzute la art. 3 și 8.
Articolul 2
Grupa A de produse medicamentoase cuprinde următoarele subgrupe:
a) produse medicamentoase care se eliberează în farmacie pe bază de prescripții medicale valabile 6 luni, care pot sa rămână la pacienti, notate P-6L (prescripții medicale care pot fi refolosite);
b) produse medicamentoase care se eliberează pe bază de prescripții medicale care se rețin la farmacie, notate P-RF (prescripții medicale care nu pot fi refolosite);
c) produse medicamentoase care se eliberează în farmacie pe bază de prescripții medicale speciale (cu timbru sec, notate P-TS, pentru stupefiante sau care se rețin la farmacie, notate P-RF) pentru celelalte categorii de produse medicamentoase prevăzute la art. 4;
d) produse medicamentoase care se eliberează pe bază de prescripții medicale în condiții restrictive, pentru a fi utilizate în spații cu destinații speciale, notate S.
Articolul 3
Produsele medicamentoase care se eliberează pe bază de prescripții medicale (grupa A) sunt cele care:
a) pot prezenta un pericol direct sau indirect chiar dacă sunt administrate corect, în cazul în care sunt folosite fără supraveghere medicală;
b) sunt folosite frecvent și pe scara foarte larga în mod incorect și ar putea prezenta un pericol direct sau indirect pentru sănătatea omului;
c) conțin substanțe sau preparate din aceste substanțe, ale căror activitate și/sau reactii adverse necesita continuarea investigatiilor; sau
d) sunt prescrise de către un medic pentru administrarea parenterala.
Articolul 4
Produsele medicamentoase care se eliberează pe bază de prescripții medicale speciale (cu timbru sec, notate P-TS, sau care se rețin la farmacii, notate P-RF) sunt cele care:
a) conțin substanțe clasificate ca stupefiante în concordanta cu legislația aprobată și convențiile internaționale în vigoare (notate P-TS);
b) conțin substanțe clasificate ca psihotrope în concordanta cu convențiile internaționale (notate P-RF);
c) sunt susceptibile, în caz de utilizare incorectă, să prezinte un risc mare de abuz medicamentos, sa ducă la dependenta sau să fie utilizate incorect în scopuri ilegale (notate P-RF);
d) conțin substanțe care datorită proprietăților sau noutatii lor pot fi considerate ca aparțin acestui grup ca măsura de precautie (notate P-RF).
Articolul 5
Produsele medicamentoase care se eliberează pe bază de prescripții medicale în condiții restrictive, pentru a fi utilizate în spații cu destinații speciale, notate S, sunt cele care:
a) sunt destinate unor tratamente care nu pot fi efectuate decât într-un mediu spitalicesc, datorită caracteristicilor farmaceutice, noutatii sau în interesul sănătății publice;
b) sunt utilizate în tratamentul cazurilor care trebuie diagnosticate într-un mediu spitalicesc sau în instituții cu posibilități adecvate de diagnosticare, deși administrarea și continuarea tratamentului pot avea loc în altă parte; sau
c) sunt destinate pacientilor în ambulatoriu, dar utilizarea lor poate produce reactii adverse foarte grave necesitand o prescripție medicală facuta corespunzător de către un specialist și supraveghere specială în cursul tratamentului.
Articolul 6
Celelalte produse medicamentoase din grupa A se prescriu pe bază de prescripție medicală valabilă 6 luni și sunt notate P-6L.
Articolul 7
Încadrarea produselor medicamentoase în una dintre categoriile prevăzute se va face ținându-se seama de doza unica maxima, doza zilnica maxima, de concentrație, forma farmaceutica, anumite tipuri de ambalaj și/sau de alte circumstanțe de utilizare.
Articolul 8
Produsele medicamentoase care nu corespund criteriilor prevăzute la art. 3 sunt încadrate în grupa B, notate OTC.
Articolul 9
Agenția Naționala a Medicamentului trebuie să emita o lista, sub forma Nomenclatorului produselor medicamentoase de uz uman, cuprinzând produsele medicamentoase, cu precizarea categoriei în care sunt clasificate din punct de vedere al modului de eliberare; lista trebuie actualizată anual.
Articolul 10
Cu ocazia reînnoirii autorizației de punere pe piața a produsului medicamentos (la fiecare 5 ani) sau dacă sunt raportate informații noi, Agenția Naționala a Medicamentului va evalua informațiile pe care le deține și, dacă este necesar, va modifica clasificarea produsului medicamentos respectiv în conformitate cu art. 1 și 2. ──────────────────
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.