Hotărâre · Camera Consultanților Fiscali

Hotărârea nr. 5/2016

privind înscrierea ca membru al Camerei Consultanților Fiscali a persoanelor care au promovat examenul de consultant fiscal sau de consultant fiscal asistent și au depășit termenul prevăzut de lege pentru înscriere

prezumat în vigoare

Data actului
16 martie 2016
Emitent
Camera Consultanților Fiscali
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 206 din 21 martie 2016
Citează
3 acte
Structură
6 articole · 2.562 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

În baza prevederilor

art. 8 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 71/2001

privind organizarea și exercitarea activității de consultanță fiscală, aprobată cu modificări prin

Legea nr. 198/2002 , cu modificările și completările ulterioare,

având în vedere prevederile Programului de pregătire profesională continuă aferent anului 2016, aprobat prin

Hotărârea Consiliului superior al Camerei Consultanților Fiscali nr. 2/2016 ,

Consiliul superior al Camerei Consultanților Fiscali, întrunit în ședința din 16 martie 2016, hotărăște:

Articolul 1

În anul 2016, stagiul de pregătire profesională în domeniul legislației fiscale, prevăzut de lege, pentru persoanele care au promovat examenul de consultant fiscal sau de consultant fiscal asistent și care solicită înregistrarea în Registrul consultanților fiscali și al societăților de consultanță fiscală după împlinirea termenului de 12 luni, dar nu mai târziu de 24 de luni de la data comunicării rezultatului examenului, constă în efectuarea a 30 de ore din Programul de pregătire profesională continuă aferent anului 2016, aprobat prin

Hotărârea Consiliului superior al Camerei Consultanților Fiscali nr. 2/2016 .

Articolul 2

Stagiul de pregătire profesională în domeniul legislației fiscale trebuie să se desfășoare după expirarea termenului legal de înscriere de 12 luni, dar nu mai târziu de 24 de luni de la data comunicării rezultatului examenului de consultant fiscal sau de consultant fiscal asistent.

Articolul 3

Nerespectarea prevederilor art. 1 și 2 duce la pierderea dreptului de înscriere în Registrul consultanților fiscali și al societăților de consultanță fiscală.

Articolul 4

Taxa de participare la cele 30 de ore de pregătire profesională este în sumă 200 lei.

Articolul 5

Direcția de servicii pentru membri și Direcția de învățământ vor duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.

Articolul 6

Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Președintele
Camerei Consultanților Fiscali,
Ion-Toni Teau
București, 16 martie 2016.
Nr. 5.

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.