Legea nr. 30/2016
pentru ratificarea Convenției Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice, adoptată la Istanbul la 11 mai 2011
prezumat în vigoare
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
Articolul 1
Se ratifică Convenția Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice, adoptată la Istanbul la 11 mai 2011.
Articolul 2
Cu ocazia depunerii instrumentului de ratificare, România formulează următoarele rezerve:
a) În conformitate cu prevederile art. 78 alin. (1) și (2) din Convenție,
"România își rezervă dreptul de a nu aplica sau de a aplica doar în cazuri sau condiții specifice dispozițiile formulate în:
- articolul 30 alineatul (2);
- articolul 44 alineatele (1) lit. e), (3) și (4);
- articolul 55 alineatul (1) cu privire la articolul 35 referitor la infracțiunile minore;
- articolul 59."
b) În conformitate cu prevederile art. 78 alin. (1) și (3) din Convenție,
"România își rezervă dreptul de a prevedea sancțiuni nepenale, în locul sancțiunilor penale, pentru comportamentele menționate în articolele 33 și 34."
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.
PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR VALERIU-ȘTEFAN ZGONEA p. PREȘEDINTELE SENATULUI, IOAN CHELARU București, 17 martie 2016. Nr. 30. CONVENTIE 11/05/2011
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.