Decizia nr. 98/2016
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 200 prin raportare la art. 194-197 din Codul de procedură civilă
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- Legea nr. 134/2010 1 iulie 2010 (prevederi anume) privind Codul de procedură civilă
Are ca temei 1
- Legea nr. 134/2010 1 iulie 2010 (prevederi anume) privind Codul de procedură civilă
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Augustin Zegrean
- președinte
Valer Dorneanu
- judecător
Petre Lăzăroiu
- judecător
Mircea Ștefan Minea
- judecător
Daniel Marius Morar
- judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Simona-Maya Teodoroiu
- judecător
Tudorel Toader
- judecător
Andreea Costin
- magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminița Nicolescu.
1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 200 prin raportare la art. 194-197 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de S.C.A. Sfîrâială și Asociații, din București, în Dosarul nr. 1.328/2/2015/a1 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.040D/2015.
2. La apelul nominal se constată lipsa părților, procedura de citare fiind legal îndeplinită.
3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, având în vedere jurisprudența Curții Constituționale.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
4. Prin Încheierea din 13 mai 2015, pronunțată în Dosarul nr. 1.328/2/2015/a1, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională pentru soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 200 prin raportare la art. 194-197 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de S.C.A. Sfîrâială și Asociații, din București, într-o cauză având ca obiect soluționarea cererii de reexaminare a încheierii prin care cererea sa de chemare în judecată a fost anulată pentru neîndeplinirea tuturor obligațiilor stabilite prin rezoluția instanței, în procedura de regularizare a cererii de chemare în judecată.
5. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că prin procedura de regularizare, fără a avea loc o dezbatere contradictorie, potrivit regulilor unui proces echitabil, se încalcă dispozițiile art. 21 din Constituție și art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, și se creează o situație discriminatorie, de inegalitate, a armelor și a părților implicate în proces. Constatarea lipsurilor cererii de chemare în judecată ar trebui făcută în ședință publică și în prezența părților, în contradictoriu. Mai arată că nu rezultă în mod clar la ce face referire adresa de regularizare - acte ce urmează a fi depuse sau acte deja depuse -, rătăcirea ulterioară a unor acte neputând constitui temeiul sancționării reclamantului.
6. Sancțiunea drastică a anulării cererii de chemare în judecată constituie un exces și un abuz de reglementare, în condițiile în care reclamantul nu mai poate veni cu o nouă cerere pentru că a operat deja o decădere, iar legiuitorul nu a prevăzut posibilitatea repunerii în termen.
7. Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal apreciază că dispozițiile legale criticate sunt constituționale, fiind adoptate tocmai în interesul unei bune administrări a justiției și a unui proces echitabil, pentru că acest drept trebuie asigurat nu numai petenților, reclamanților, ci și pârâților, intimaților.
8. Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.
9. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
10. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
11. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă dispozițiile art. 194 - Cuprinsul cererii de chemare în judecată, art. 195 - Numărul de exemplare, art. 196 - Nulitatea cererii, art. 197 - Timbrarea cererii și art. 200 - Verificarea cererii și regularizarea acesteia din Codul de procedură civilă, astfel cum au fost modificate prin
pentru modificarea și completarea
privind Codul de procedură civilă, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative conexe, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 753 din 16 octombrie 2014. Codul de procedură civilă a fost republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 247 din 10 aprilie 2015, textele de lege păstrând soluția legislativă și numerotarea.
12. În opinia autoarei excepției de neconstituționalitate, dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, astfel cum acesta se interpretează, potrivit art. 20 alin. (1) din Constituție, și prin prisma dispozițiilor art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
13. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că, în jurisprudența sa, s-a mai pronunțat asupra constituționalități soluțiilor legislative criticate. Astfel, prin
Decizia nr. 31 din 21 ianuarie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 112 din 14 februarie 2014, Curtea a statuat că, prin comunicarea reclamantului de către instanță a lipsurilor cererii introductive, judecătorul își manifestă rolul activ în asigurarea accesului efectiv la justiție al titularului cererii, instanța, fără a restitui cererea de chemare în judecată, doar pune în vedere reclamantului să completeze lipsurile în termenul prevăzut de lege. Instanța, potrivit art. 200 alin. (1) din Codul de procedură civilă, face aprecieri formale referitoare la întocmirea cererii de chemare în judecată, care trebuie să cuprindă toate elementele prevăzute de lege. Prin urmare, încheierea de anulare a cererii poate fi motivată succint, întemeindu-se pe motivele deja comunicate petentului și pe faptul că lipsurile nu au fost complinite în termenul prevăzut de lege, acesta luând cunoștință de motivele de anulare în termenul legal. Încheierea de anulare a cererii astfel pronunțată este supusă căii de atac a reexaminării, cererea de reexaminare putând fi făcută de reclamant în 15 zile de la data comunicării. Soluționarea cererii de reexaminare se face de către un alt complet decât cel căruia i s-a repartizat cauza, prin încheiere definitivă dată în camera de consiliu, cu citarea reclamantului. Acest complet poate reveni asupra încheierii de anulare dacă măsura a fost dispusă în mod eronat sau dacă neregularitățile au fost înlăturate în termenul acordat, caz în care cauza va fi retrimisă completului inițial învestit. Așadar, prin cererea de reexaminare se analizează inclusiv legalitatea măsurii prin prisma îndeplinirii condițiilor de formă.
14. Curtea a constatat că dispozițiile legale criticate se aplică în aceeași măsură persoanelor aflate în aceeași situație juridică, neputându-se reține încălcarea dispozițiilor
art. 16 din Constituție (a se vedea, în acest sens, și Decizia nr. 479 din 21 noiembrie 2013 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 59 din 23 ianuarie 2014).
15. Prin
Decizia nr. 410 din 3 iulie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 567 din 30 iulie 2014, paragrafele 22-24, Curtea a stabilit că o astfel de procedură nu este de natură să afecteze însăși esența dreptului protejat, având în vedere că este însoțită și de garanția conferită de dreptul de a formula o cerere de reexaminare. Faptul că împotriva încheierii de anulare reclamantul poate face numai cerere de reexaminare, aceasta soluționându-se de către un alt complet decât cel căruia i s-a repartizat cauza, prin încheiere definitivă, nu poate constitui o încălcare a vreunei prevederi constituționale, întrucât instanța nu soluționează fondul litigiului și există astfel posibilitatea de a reveni asupra măsurii anulării, reexaminarea apărând ca o cale specifică de retractare. Astfel, instanța de judecată se pronunță asupra unei probleme care privește exclusiv buna administrare a justiției. Or, așa cum a stabilit în repetate rânduri instanța de contencios european a drepturilor omului, cea mai mare parte a drepturilor procedurale, prin natura lor, nu constituie, în sensul Convenției, "drepturi civile" și, deci, nu intră în sfera de aplicare a art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
16. Așadar, cât timp procedura criticată nu privește însăși judecarea pe fond a cererii introductive, dispozițiile criticate nu înfrâng prevederile referitoare la dreptul la un proces echitabil, întrucât procedura specială vizată nu se referă la fondul cauzelor, respectiv la drepturile civile, cum cere art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ci numai la aspectele de ordin pur legal, a căror examinare nu face cu nimic necesară o dezbatere, cu citarea părților.
17. De altfel, mijloacele procedurale prin care se înfăptuiește justiția presupun și instituirea regulilor de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești, legiuitorul, în virtutea rolului său constituțional consacrat de art. 126 alin. (2) și art. 129 din Legea fundamentală, putând stabili prin lege procedura de judecată. Aceste prevederi constituționale dau expresie dreptului la un proces echitabil consacrat și de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, care, de exemplu, prin Hotărârea din 16 decembrie 1992, pronunțată în Cauza Hadjianastassiou împotriva Greciei, paragraful 33, a stabilit că "statele contractante se bucură de o mare libertate în alegerea mijloacelor proprii care să permită sistemului judiciar să respecte imperativele articolului 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale".
18. Curtea a mai reținut, prin
Decizia nr. 27 din 3 februarie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 197 din 25 martie 2015, paragraful 15, că, având în vedere că reclamantul este cel care declanșează procesul civil prin introducerea cererii de chemare în judecată, este firesc ca acesta, odată cu formularea pretențiilor, să facă cunoscute pârâtului atât motivele de fapt și de drept, cât și dovezile pe care se întemeiază cererea, prin aceasta dându-se expresie și dispozițiilor art. 14 alin. (2) din Codul de procedură civilă, potrivit cărora părțile trebuie să-și facă cunoscute reciproc și în timp util, direct sau prin intermediul instanței, după caz, motivele de fapt și de drept pe care își întemeiază pretențiile și apărările, precum și mijloacele de probă de care înțeleg să se folosească, astfel încât fiecare dintre ele să își poată organiza apărarea. De aceea, art. 254 alin. (1) din Codul de procedură civilă prevede că probele se depun, sub sancțiunea decăderii, de către reclamant prin cererea de chemare în judecată, iar de către pârât prin întâmpinare, dacă legea nu dispune altfel.
19. Neintervenind elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale, soluția deciziilor menționate, precum și considerentele pe care acestea se sprijină își păstrează valabilitatea și în cauza de față.
20. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de S.C.A. Sfîrîială și Asociații, din București, în Dosarul nr. 1.328/2/2015/a1 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și constată că dispozițiile art. 200 prin raportare la art. 194-197 din Codul de procedură civilă sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 25 februarie 2016.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Andreea Costin
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.