Decizia nr. 90/2016

Augustin Zegrean
- președinte
Valer Dorneanu
- judecător
Petre Lăzăroiu
- judecător
Mircea Ștefan Minea
- judecător
Daniel Marius Morar
- judecător
Mona-Maria Pivniceru
- judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Simona-Maya Teodoroiu
- judecător
Tudorel Toader
- judecător
Daniela Ramona Marițiu - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cosmin Grancea.
1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 318 alin. (1) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Ana-Maria Macea în Dosarul nr. 9.989/211/2015 al Judecătoriei Cluj-Napoca. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.574D/2015.
2. La apelul nominal se constată lipsa autoarei excepției, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.
3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public. Acesta, făcând referire la
Decizia nr. 23 din 20 ianuarie 2016 , prin care Curtea a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. 318 din Codul de procedură penală sunt neconstituționale, pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, ca devenită inadmisibilă.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
4. Prin Încheierea din data de 22 octombrie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 9.989/211/2015, Judecătoria Cluj-Napoca a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 318 alin. (1) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Ana-Maria Macea cu ocazia soluționării unei plângeri împotriva ordonanței de renunțare la urmărirea penală.
5. În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarea acesteia susține că aproximativ 95% din infracțiunile incriminate au o sancțiune de până la 7 ani închisoare. Prin faptul că, în temeiul art. 318 din Codul de procedură penală, procurorul poate dispune renunțarea la urmărirea penală fără a identifica autorul infracțiunii se încalcă prevederile constituționale cuprinse în art. 16 alin. (1), art. 21 și art. 44 alin. (1) și (2).
6. Judecătoria Cluj-Napoca apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Arată că accesul liber al persoanei la justiție este garantat tocmai prin procedura specială prevăzută de art. 340 din Codul de procedură penală, care permite persoanei vătămate nemulțumite de modul în care un procuror a apreciat incidența art. 318 alin. (1) din Codul de procedură penală să atace soluția procurorului în fața instanței de judecată. În continuare reține că, dacă, în cazul concret, organele de cercetare penală nu au fost în măsură să identifice autorul faptei penale reclamate de contestatoare nu înseamnă că textul de lege criticat exclude automat obligațiile izvorâte din art. 285 din Codul de procedură penală.
7. Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
8. Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Arată că prevederile art. 318 alin. (1) din Codul de procedură penală se aplică în mod egal tuturor persoanelor aflate în ipoteza normei juridice, fără privilegii sau discriminări, fiind conforme cu prevederile art. 16 din Constituție. De asemenea, dreptul la un proces echitabil, reglementat de art. 21 din Constituție, nu este afectat în niciun fel de aplicarea dispozițiilor criticate. Acestea nu îngrădesc nici dreptul contestatoarei de a beneficia de drepturile și garanțiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces public, judecat de către o instanță independentă, imparțială și stabilită prin lege, într-un termen rezonabil, câtă vreme tocmai în fața unei astfel de instanțe de judecată a fost invocată prezenta excepție de neconstituționalitate.
9. Avocatul Poporului apreciază că textul de lege criticat contravine principiului egalității în fața legii și principiului accesului liber la justiție. Prevederile art. 318 alin. (1) din Codul de procedură penală creează o disproporție vădită între interesele generale ale societății (noțiune căreia i se circumscrie interesul public) și celelalte valori constituționale a căror apărare intră tot în competența procurorului, fără să existe o justificare rezonabilă și echitabilă pentru această lipsă de proporționalitate. Pe cale jurisprudențială, Curtea Constituțională a detaliat prevederile constituționale care reglementează rolul Ministerului Public, statutul procurorilor și, implicit, principiul legalității pe care se întemeiază activitatea acestora. Astfel, principiul legalității este, în sensul atribuit de Legea fundamentală, specific activității procurorilor care, în virtutea acestuia, au obligația ca, în exercitarea atribuțiilor prevăzute de lege, să urmeze în mod obligatoriu dispozițiile legii, fără posibilitatea de a acționa, întemeindu-se pe criterii de oportunitate, fie în adoptarea unor măsuri, fie în alegerea procedurilor. Astfel, acționând pe baza principiului legalității, procurorul nu poate refuza începerea urmăririi penale sau punerea în mișcare a acțiunii penale în alte cazuri decât cele prevăzute de lege și nici nu are dreptul să solicite instanței de judecată achitarea unui inculpat vinovat de comiterea unei infracțiuni, pe motiv că interese politice, economice, sociale sau de altă natură fac inoportună condamnarea acestuia. Așadar, așa cum s-a reținut în literatura de specialitate, principiul oportunității urmăririi penale ar trebui să acționeze în sistemul nostru procesual doar în mod subsidiar, atunci când procurorul constată cu certitudine existența condițiilor prevăzute de art. 318 din Codul de procedură penală pentru renunțarea la urmărirea penală.
10. În continuare arată că dispozițiile criticate nu permit judecătorului identificarea normei aplicabile, analiza conținutului său și adaptarea acesteia la faptele juridice stabilite, trăsături menite să asigure înfăptuirea justiției în numele legii. Invocă Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 3 februarie 2009, pronunțată în Cauza Voiculescu împotriva României, prin care s-a reamintit că art. 2 din Convenție impune statului obligația de a asigura dreptul la viață prin implementarea unei legislații penale concrete, care să descurajeze comiterea de infracțiuni contra persoanei și care să se sprijine pe un mecanism de aplicare conceput pentru a preveni, împiedica și pedepsi încălcările sale.
11. Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând actul de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
12. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
13. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 318 alin. (1) din Codul de procedură penală, cu următorul conținut: "În cazul infracțiunilor pentru care legea prevede pedeapsa amenzii sau pedeapsa închisorii de cel mult 7 ani, procurorul poate renunța la urmărirea penală când, în raport cu conținutul faptei, cu modul și mijloacele de săvârșire, cu scopul urmărit și cu împrejurările concrete de săvârșire, cu urmările produse sau care s-ar fi putut produce prin săvârșirea infracțiunii, constată că nu există un interes public în urmărirea acesteia."
14. În opinia autoarei excepției, dispozițiile criticate contravin prevederilor constituționale cuprinse în art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în drepturi, art. 21 referitor la accesul liber la justiție și art. 44 alin. (1) și (2) referitor la dreptul de proprietate privată.
15. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că, prin
Decizia nr. 23 din 20 ianuarie 2016 *), nepublicată încă în Monitorul Oficial al României, Partea I, la data pronunțării acestei decizii, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. 318 din Codul de procedură penală sunt neconstituționale.
a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 240 din 31 martie 2016.
──────────
16. Cu acel prilej, Curtea a constatat că sintagma "interes public" nu este determinată de legiuitor prin prevederile art. 318 alin. (1) și (2) din Codul de procedură penală, iar elementele enumerate în cuprinsul acestora, drept criterii de determinare a "interesului public", nu sunt de natură a defini noțiunea anterior referită, acestea constituind criterii de individualizare a pedepselor, în cazul constatării de către o instanța de judecată a săvârșirii unor infracțiuni. În consecință, Curtea a constatat că textul criticat nu îndeplinește standardele de claritate, precizie și previzibilitate ale legii penale, încălcând principiul legalității procesului penal, reglementat la art. 2 din Codul de procedură penală și, prin urmare, prevederile art. 1 alin. (5) din Constituție, care prevăd obligativitatea respectării în România a Constituției, a supremației sale și a legilor.
17. De asemenea, Curtea a constatat că, prin competența procurorului de a renunța la urmărirea penală, conform art. 318 din Codul de procedură penală, anterior debutului acestei etape procedurale sau pe parcursul ei, cu consecința netrimiterii în judecată a suspectului sau a inculpatului și a renunțării ab initio la aplicarea unei pedepse, îl plasează pe acesta în situația de a "spune" dreptul și de a da o hotărâre susceptibilă de a fi executată, conferindu-i prerogativele de jurisdictio și imperium specifice instanțelor de judecată. În acest fel, Curtea a reținut că, prin aplicarea prevederilor art. 318 din Codul de procedură penală, procurorul realizează, în mod direct, un act de justiție, sustrăgând instanțelor judecătorești judecarea cauzelor. Or, se impune ca justiția să fie realizată într-un mod transparent, prin soluționarea cauzelor potrivit principiilor de drept procesual penal reglementate cu privire la desfășurarea ședințelor de judecată. Totodată, Curtea a constatat că, impunând obligațiile prevăzute la art. 318 alin. (3) din Codul de procedură penală, procurorul se plasează pe poziția de judecător al cauzelor, aplicând măsuri similare pedepselor, printr-un act care nu este nici administrativ, nici jurisdicțional.
18. Prin urmare, Curtea a constatat că, prin reglementarea instituției renunțării la urmărirea penală, în maniera prevăzută la art. 318 din Codul de procedură penală, legiuitorul nu a realizat un echilibru adecvat între aplicarea principiului legalității, specific sistemului de drept continental, existent în România, și aplicarea principiului oportunității, specific sistemului de drept anglo-saxon, dând prevalență acestuia din urmă, în detrimentul celui dintâi, prin reglementarea printre atribuțiile procurorului a unor acte specifice puterii judecătorești. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 318 din Codul de procedură penală, procurorul are posibilitatea de a renunța la urmărirea penală și, în consecință, de a se substitui instanței de judecată, în realizarea actului de justiție, în cazul unui număr de aproximativ trei pătrimi din totalul infracțiunilor prevăzute în Codul penal și în legile speciale în vigoare.
19. Astfel, Curtea a reținut că renunțarea la urmărirea penală de către procuror, fără ca aceasta să fie supusă controlului și încuviințării instanței de judecată, echivalează cu exercitarea de către acesta a unor atribuții ce aparțin sferei competențelor instanțelor judecătorești, reglementată la art. 126 alin. (1) din Constituție, potrivit căruia justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege. Pentru acest motiv, Curtea a constatat că renunțarea de către procuror la urmărirea penală, în condițiile reglementate la art. 318 alin. (1) din Codul de procedură penală, contravine normei constituționale anterior enunțate.
20. În continuare, Curtea observă că, potrivit prevederilor
art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992
privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, "nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale". Întrucât actul de sesizare a Curții Constituționale cu prezenta excepție de neconstituționalitate a fost pronunțat pe data de 22 octombrie 2015, iar constatarea neconstituționalității textului criticat a intervenit, prin
Decizia nr. 23 din 20 ianuarie 2016 , după data actului de sesizare anterior referit, urmează ca excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 318 alin. (1) din Codul de procedură penală să fie respinsă ca devenită inadmisibilă (a se vedea, în același sens,
Decizia nr. 531 din 12 decembrie 2013 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 107 din 12 februarie 2014).
21. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 318 alin. (1) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Ana-Maria Macea în Dosarul nr. 9.989/211/2015 al Judecătoriei Cluj-Napoca.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Judecătoriei Cluj-Napoca și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 23 februarie 2016.

──────────
*)
Decizia Curții Constituționale nr. 23 din 20 ianuarie 2016