Decizia nr. 202/2016

Augustin Zegrean

- președinte

Valer Dorneanu

- judecător

Petre Lăzăroiu

- judecător

Mircea Ștefan Minea

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Simona-Maya Teodoroiu

- judecător

Tudorel Toader

- judecător

Marieta Safta

- prim-magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 206 alin. (1) și (3) din Codul de procedură penală cu referire la art. 425^1 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Alexandru Ioan Băltean în Dosarul nr. 10.630/55/2015/a4 al Tribunalul Arad - Secția penală și care constituie obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.666D/2015.

2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, cu referire la argumentele reținute în

Decizia Curții Constituționale nr. 256/2015 , apreciate ca menținându-și valabilitatea și în prezenta cauză.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin

Decizia penală nr. 437 din 9 noiembrie 2015 , pronunțată în Dosarul nr. 10.630/55/2015/a4, Tribunalul Arad - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 206 alin. (1) și (3) din Codul de procedură penală cu referire la art. 425^1 din Codul de procedură penală. Excepția a fost ridicată de contestatorul-persoană vătămată Alexandru Ioan Băltean în cadrul contestației împotriva încheierii prin care s-a dispus în cauză înlocuirea măsurii arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar, pe o perioadă de 60 de zile. Prin

Decizia penală nr. 437 din 9 noiembrie 2015 , Tribunalul Arad - Secția penală a respins contestația ca inadmisibilă, sesizând totodată Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate invocată în cauză.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că normele criticate sunt neconstituționale, deoarece nu permit folosirea contestației de către persoana vătămată împotriva încheierilor prin care prima instanță dispune asupra măsurilor preventive, deși aceasta este participant în procesul penal și subiect procesual principal. Mai mult, față de dispozițiile alin. (3) al art. 206 din Codul de procedură penală, persoana vătămată nu este citată și nu participă la judecarea contestației. Cât privește interesul persoanei vătămate în declararea căii de atac, acesta este justificat, persoana vătămată fiind victima infracțiunii și suferind consecințele conduitei ilicite a inculpatului. Prin reglementarea criticată, legiuitorul s-a îndepărtat de la reglementarea de drept comun în materia contestației, prevăzută de art. 425^1 din Codul de procedură penală, care recunoaște posibilitatea oricăror persoane ale căror interese legitime au fost vătămate prin hotărâre de a formula contestație. Or, această diferență de reglementare nu are nicio justificare obiectivă, cu atât mai mult cu cât reglementarea de drept comun respectă exigențele constituționale. Se invocă, apreciind ca fiind relevante în cauză,

deciziile Curții Constituționale nr. 482/2004 ,

nr. 100/2004

și

nr. 235/2005 .

6. Se conchide în sensul că prin îngrădirea posibilității de a declara cale de atac, cât și a posibilității de a participa la judecarea contestației, se creează o diferență de tratament juridic nejustificată între inculpat și partea vătămată, încălcându-se astfel dispozițiile art. 16 din Constituție; persoana vătămată este pusă în imposibilitatea de a-și apăra interesele legitime, încălcându-se astfel dispozițiile art. 21 și 24 din Constituție; se încalcă prevederile art. 129 din Constituție cât timp persoana vătămată nu poate declara cale de atac împotriva unei hotărâri, deși este interesată de soluțiile adoptate prin încheierile în care judecătorul de drepturi și libertăți dispune asupra măsurilor preventive.

7. Tribunalul Arad - Secția penală consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Arată că, prin caracterul special al normelor care reglementează măsurile preventive, legiuitorul a urmărit să asigure celeritatea în soluționarea cererilor în legătură cu măsurile preventive, care sunt măsuri ce vizează, în mod direct, fie starea de libertate a suspectului sau inculpatului, concretizându-se prin privarea acestuia de libertate, fie restricționarea altor drepturi sau libertăți. Aceste măsuri pot fi luate, prelungite sau menținute numai în anumite condiții, iar căile de atac pot fi exercitate doar în anumite condiții și doar de persoanele strict menționate în dispozițiile legale. Exercitarea căii de atac și de alte persoane, cum ar fi persoana vătămată, partea civilă sau partea responsabilă civilmente care, în virtutea egalității de tratament, ar putea exercita calea de atac împotriva încheierilor prin care se dispune cu privire la măsurile preventive, ar putea duce la încălcarea altor drepturi procesuale ale suspectului sau inculpatului, cum ar fi încălcarea termenelor de soluționare a cererilor referitoare la măsurile preventive, cu consecința prelungirii fie a stării de libertate, fie a restricționării unor drepturi sau libertăți. Cât privește jurisprudența Curții Constituționale invocată în motivarea excepției, arată că nu este incidentă în cauză, întrucât se referă la dreptul părții civile de a exercita căile ordinare de atac, apelul (sau recursul).

8. În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

9. Guvernul a transmis punctul său de vedere cu Adresa nr. 5/6.528/2015, înregistrată la Curtea Constituțională cu nr. 7.037 din 17 decembrie 2015, prin care apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Arată că, având în vedere scopul general al măsurilor preventive, este firesc ca încheierile prin care se dispune luarea, revocarea sau înlocuirea unei astfel de măsuri să poată fi atacată numai de către procuror sau inculpat. Nerecunoașterea acestui drept persoanei vătămate nu constituie o îngrădire a accesului său la justiție și nici nu aduce atingere dreptului la un proces echitabil. Astfel, măsurile preventive nu vizează persoana vătămată, ci pe inculpat, determinând restrângerea unora dintre drepturile și libertățile sale, în scopul desfășurării în bune condiții a urmăririi penale - parte a noțiunii de "instrucție penală" la care se referă art. 53 din Legea fundamentală. Or, nefiind în discuție pretenții civile sau acuzații în materie penală care să privească partea vătămată, este de înțeles de ce legiuitorul nu a apreciat ca necesară recunoașterea dreptului persoanei vătămate de a contesta în instanță încheierile referitoare la măsurile preventive. Cât privește pretinsa încălcare a dreptului la apărare, ea ar putea fi adusă în discuție numai în legătură cu proceduri judiciare în care s-ar dezbate drepturi ale unei persoane sau acuzații de natură penală privitoare la aceasta. Or, procedura referitoare la luarea, revocarea sau înlocuirea măsurilor preventive nu o vizează pe persoana vătămată.

10. Avocatul Poporului a transmis punctul său de vedere cu Adresa nr. 16.044 din 4 ianuarie 2016, înregistrată la Curtea Constituțională cu nr. 93 din 7 ianuarie 2016, prin care apreciază că dispozițiile legale criticate sunt constituționale. Arată că în procedura soluționării contestației, reglementată de art. 206 alin. (1) din Codul de procedură penală, nu se judecă infracțiunea care a făcut obiectul cercetării sau urmăririi penale, deci nu se soluționează latura penală și nici latura civilă a cauzei, așa încât faptul că partea vătămată din procesul penal nu are calitatea de titular al dreptului de a exercita contestația în această materie este justificat de caracterul special al procedurii, legiuitorul urmărind să asigure, prin aceasta, controlul judiciar cu privire la măsurile preventive de natură a afecta libertatea individuală ori alte drepturi și libertăți fundamentale ale inculpatului. Nu se încalcă prevederile art. 16 alin. (1) din Constituție, întrucât nu se poate reține o inegalitate de tratament în ceea ce privește accesul la calea de atac a contestației împotriva încheierilor prin care instanța de judecată dispune asupra măsurilor preventive în cursul urmăririi penale, între inculpat și procuror, pe de o parte, și partea vătămată, pe de altă parte, chiar dacă toți acești participanți la procesul penal au aceeași calitate, de părți, de vreme ce această din urmă parte nu justifică apărarea unor interese legitime specifice într-o astfel de procedură. Trebuie avută în vedere poziția procesuală diferită a inculpatului, respectiv a procurorului și a părții vătămate, și deci situațiile juridice diferite în care aceștia se găsesc în procedura căii de atac împotriva încheierilor prin care judecătorul dispune asupra măsurilor preventive în cursul judecății, fără ca însă, în acest mod, să fie afectată egalitatea participanților în procesul penal. Nu se încalcă nici prevederile art. 21 din Constituție privitoare la liberul acces la justiție de vreme ce partea vătămată nu justifică un interes legitim în exercitarea căii de atac a contestației împotriva încheierii prin care se dispune în cursul judecății cu privire la măsurile preventive. De altfel, stabilirea căilor de atac și a încheierilor care sunt supuse acestora este un drept ce aparține exclusiv legiuitorului și se aplică deopotrivă tuturor celor care se adresează justiției. Prevederile criticate nu aduc atingere dreptului la apărare, întrucât prin natura lor nu îngrădesc autorului excepției dreptul de a se apăra, prevalându-se de toate garanțiile unui proces echitabil.

11. Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, concluziile scrise depuse la dosar, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

12. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

13. Obiectul excepției de neconstituționalitate, potrivit actului de sesizare, îl constituie dispozițiile "art. 206 alin. (1) și (3) din Codul de procedură penală cu referire la art. 425^1 din Codul de procedură penală".

14. Curtea constată însă că referirea la art. 425^1 din Codul de procedură penală, cu denumirea marginală Declararea și soluționarea contestației, este utilizată doar pentru susținerea argumentării, fără a fi formulate critici distincte în legătură cu dispozițiile acestui text legal, care are următorul cuprins:

"Art. 425^1: Declararea și soluționarea contestației

(1) Calea de atac a contestației se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres, prevederile prezentului articol fiind aplicabile când legea nu prevede altfel.

(2) Pot face contestație procurorul și subiecții procesuali la care hotărârea atacată se referă, precum și persoanele ale căror interese legitime au fost vătămate prin aceasta, în termen de 3 zile, care curge de la pronunțare pentru procuror și de la comunicare pentru celelalte persoane, dispozițiile art. 411 alin. (1) aplicându-se în mod corespunzător.

(3) Contestația se depune la judecătorul de drepturi și libertăți, judecătorul de cameră preliminară sau, după caz, la instanța care a pronunțat hotărârea care se atacă și se motivează până la termenul stabilit pentru soluționare, dispozițiile art. 415 aplicându-se în mod corespunzător.

(4) La soluționarea contestației, dispozițiile art. 416 și art. 418 se aplică în mod corespunzător; în cadrul acestor limite, la soluționarea contestației împotriva încheierii privind o măsură preventivă se poate dispune o măsură mai puțin gravă decât cea solicitată sau decât cea dispusă prin încheierea contestată ori se pot modifica obligațiile din conținutul măsurii contestate.

(5) Contestația se soluționează de către judecătorul de drepturi și libertăți, respectiv de către judecătorul de cameră preliminară de la instanța superioară celei sesizate sau, după caz, de către instanța superioară celei sesizate, respectiv de completul competent al Înaltei Curți de Casație și Justiție, în ședință publică, cu participarea procurorului.

(6) La soluționarea contestației se citează persoana care a făcut contestația, precum și subiecții procesuali la care hotărârea atacată se referă, dispozițiile art. 90 și art. 91 aplicându-se în mod corespunzător.

(7) Contestația se soluționează prin decizie, care nu este supusă niciunei căi de atac, putându-se pronunța una dintre următoarele soluții:

1. respingerea contestației, cu menținerea hotărârii atacate:

a) când contestația este tardivă sau inadmisibilă;

b) când contestația este nefondată;

2. admiterea contestației și:

a) desființarea hotărârii atacate și soluționarea cauzei;

b) desființarea hotărârii atacate și dispunerea rejudecării cauzei de către judecătorul sau completul care a pronunțat-o, atunci când se constată că nu au fost respectate dispozițiile privind citarea."

15. Astfel fiind, Curtea reține că obiect al excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 206 alin. (1) și (3) din Codul de procedură penală, cu denumirea marginală Calea de atac împotriva încheierilor prin care se dispune asupra măsurilor preventive în cursul judecății, având următorul cuprins: "(1) Împotriva încheierilor prin care instanța dispune, în primă instanță, asupra măsurilor preventive inculpatul și procurorul pot formula contestație, în termen de 48 de ore de la pronunțare sau, după caz, de la comunicare. Contestația se depune la instanța care a pronunțat încheierea atacată și se înaintează, împreună cu dosarul cauzei, instanței ierarhic superioare, în termen de 48 de ore de la înregistrare.[...] (3) Contestația se soluționează în ședință publică, cu participarea procurorului și cu citarea inculpatului."

16. În opinia autorului excepției, dispozițiile legale criticate încalcă dispozițiile constituționale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, ale art. 21 alin. (1), (2) și (3) privind liberul acces la justiție și dreptul la un proces echitabil, ale art. 24 alin. (1) privind dreptul la apărare și ale art. 129 referitor la folosirea căilor de atac.

17. Examinând excepția de neconstituționalitate astfel cum a fost formulată, Curtea constată că textul legal criticat stabilește procedura de contestare a încheierilor prin care instanța dispune, în primă instanță, asupra măsurilor preventive. Autorul excepției este nemulțumit de faptul că doar inculpatul și procurorul pot formula contestație, iar nu și partea vătămată, deși aceasta este participant în procesul penal și subiect procesual principal. Apreciază că această diferență de reglementare nu are nicio justificare obiectivă, încălcând, prin urmare, dispozițiile constituționale invocate.

18. Curtea Constituțională s-a mai pronunțat asupra unor critici similare, formulate cu privire la dispozițiile art. 204 alin. (1) din Codul de procedură penală, referitor la calea de atac împotriva încheierilor prin care se dispune asupra măsurilor preventive în cursul urmăririi penale. În acest sens este

Decizia nr. 256 din 7 aprilie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 328 din 14 mai 2015, prin care Curtea a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor menționate. Aplicând, mutatis mutandis, în prezenta cauză, considerentele care au fundamentat soluția pronunțată cu acel prilej, Curtea reține că legiuitorul a reglementat calitatea de titular al dreptului de a exercita calea de atac doar pentru inculpat și procuror, având în vedere caracterul contestației, în această materie, de cale de atac pentru proceduri urgente și hotărâri restrictive de drepturi și libertăți fundamentale. Această soluție legislativă este în concordanță cu dispozițiile art. 21 alin. (1) din Constituție care fac referire la existența unui drept, a unei libertăți sau a unui "interes legitim" al persoanei, ca o condiție esențială pentru a avea acces la justiție, precum și cu prevederile art. 129 din Constituție, stabilesc că "părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii".

19. Rațiunea pentru care legiuitorul nu a reglementat calitatea de titular al dreptului la contestație, în această materie, și pentru partea vătămată, este aceea că această parte din procesul penal nu justifică un interes legitim în exercitarea căii de atac a contestației prin care se asigură controlul judiciar cu privire la măsurile preventive de natură a afecta drepturi și libertăți fundamentale ale inculpatului. Singurii care pot justifica un drept, respectiv un interes legitim în exercitarea căii de atac a contestației, în această materie, sunt inculpatul, de vreme ce dispunerea unei măsuri preventive cu privire la acesta constituie o ingerință în exercitarea libertății sale individuale ori a altor drepturi și libertăți fundamentale, și procurorul, în virtutea rolului său constituțional consacrat de art. 131 alin. (1) potrivit căruia, "în activitatea judiciară, Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societății și apără ordinea de drept, precum și drepturile și libertățile cetățenilor", acesta din urmă având în cadrul procesului penal atât atribuția de a supraveghea și efectua urmărirea penală [potrivit art. 55 alin. (3) lit. a) din Codul de procedură penală], cât și de a formula și exercita contestațiile și căile de atac prevăzute de lege împotriva hotărârilor judecătorești [art. 55 alin. (3) lit. f) din același cod].

20. De altfel, este competența exclusivă a legiuitorului de a stabili care sunt căile de atac și în ce condiții pot fi exercitate acestea, atât art. 129, cât și art. 126 alin. (2) din Constituție făcând referire la "condițiile legii" atunci când reglementează exercitarea căilor de atac, competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată urmând a fi prevăzute "numai prin lege". Așadar, stabilirea căilor de atac și a încheierilor care sunt supuse acestora este un drept ce aparține exclusiv legiuitorului și se aplică deopotrivă tuturor celor ce se adresează justiției.

21. Cât privește invocarea de către autorul excepției a dispozițiilor art. 16 din Constituție, Curtea constată că nu se poate reține, nici în acest caz, o inegalitate de tratament în ceea ce privește accesul la calea de atac a contestației împotriva încheierilor prin care instanța dispune, în primă instanță, asupra măsurilor preventive, între inculpat și procuror, pe de o parte, și partea vătămată, pe de altă parte, chiar dacă toți acești participanți la procesul penal au aceeași calitate, de părți, de vreme ce această din urmă parte nu justifică apărarea unor interese legitime specifice într-o astfel de procedură. Curtea, în jurisprudența sa, a stabilit că egalitatea în drepturi nu înseamnă uniformitate, așa încât se impune aplicarea unui tratament juridic diferit dacă situația de fapt nu este identică. Astfel, trebuie avută în vedere poziția procesuală diferită a inculpatului, respectiv a procurorului și a părții vătămate, și deci situațiile juridice diferite în care aceștia se găsesc în procedura căii de atac împotriva încheierilor prin care instanța dispune, în primă instanță, asupra măsurilor preventive, fără însă ca, în acest mod, să fie afectată egalitatea participanților la procesul penal.

22. Cât privește referirea/comparația pe care autorul excepției o face, invocând prevederile art. 425^1 din Codul de procedură penală, care constituie cadrul general pentru declararea și soluționarea contestației, aceasta nu poate fi primită ca argument în susținerea excepției de neconstituționalitate. Sub acest aspect, Curtea a reținut în mod consecvent că examinarea constituționalității unui text de lege are în vedere compatibilitatea acelui text cu dispozițiile constituționale pretins încălcate, iar nu compararea mai multor prevederi legale între ele și raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparație la dispoziții ori principii ale Constituției.

23. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Alexandru Ioan Băltean în Dosarul nr. 10.630/55/2015/a4 al Tribunalul Arad - Secția penală și constată că dispozițiile art. 206 alin. (1) și (3) din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Arad - Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 7 aprilie 2016.