Decizia nr. 146/2016

Augustin Zegrean

- președinte

Valer Dorneanu

- judecător

Petre Lăzăroiu

- judecător

Mircea Ștefan Minea

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader

- judecător

Ionița Cochințu

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ștefania Sofronea.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 249 alin. (5) din Legea nr. 571/2003

privind Codul fiscal, excepție ridicată de S.C. Lulache Group - S.R.L. din București în Dosarul nr. 65/310/2015 al Judecătoriei Sinaia și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.043D/2015.

2. La apelul nominal se prezintă, pentru autoarea excepției de neconstituționalitate, avocat Flavia Teodosiu, cu împuternicire avocațială depusă la dosar, iar pentru partea Orașul Azuga, prin primar, răspunde avocat Iuliana Steriu, cu împuternicire avocațială depusă la dosar. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul, mai întâi, apărătorului ales al autoarei excepției de neconstituționalitate, care depune concluzii scrise și solicită admiterea excepției de neconstituționalitate astfel cum este formulată în notele scrise. Totodată, menționează că, deși prevederile

art. 249 alin. (5) din Legea nr. 571/2003

privind Codul fiscal au fost abrogate, aceste dispoziții legale pot face obiectul controlului de constituționalitate deoarece continuă să producă efecte în cauza de față, astfel fiind aplicabilă

Decizia Curții Constituționale nr. 766 din 15 iunie 2011 . Referitor la neconstituționalitatea prevederilor criticate arată că a invocat excepția de neconstituționalitate atât a prevederile

art. 249 alin. (5) din Legea nr. 571/2003

în integralitate, cât și în mod special cu privire la o sintagmă, fiind încălcat în mod flagrant art. 1 alin. (5) și art. 56 din Constituție. Astfel arată că, atât timp cât un text de lege nu dispune în mod clar, just și fără urmă de echivoc modalitatea în care un organ de control poate stabili un anumit aspect care să aibă o influență "dramatică asupra unui subiect de drept", acel text de lege contravine dispozițiilor constituționale cu privire la previzibilitate. În continuare prezintă conținutul prevederilor

art. 249 alin. (5) din Legea nr. 571/2003 , cu referire specială la sintagma "iar elementele structurale de bază ale acesteia sunt pereții și acoperișul, indiferent de materialele din care sunt construite", context în care arată că orice material poate fi asimilat de către organele de control sau de cele care dispun impunerea unei clădiri "unui acoperiș", astfel că prevederile criticate dau libertatea unor persoane care nefiind de specialitate în construcții să stabilească ce înseamnă "acoperitoare". Astfel, din planșele depuse la dosarul cauzei se poate observa că, în ceea ce privește clădirea în discuție, aceasta nu are acoperiș, context în care face referire la legea specială în construcții și la condițiile ce trebuie îndeplinite pentru intabularea unui imobil.

Consideră că prevederile legale sunt neconstituționale și ar trebui să fie clare și previzibile pentru a se putea avea reprezentarea conduitei ce trebuie avută cu privire la un bun.

4. Totodată, face precizarea că, în ceea ce privește punctul de vedere al Guvernului exprimat în cauză, nu este vorba de interpretarea textelor de lege de către instanțele de judecată, întrucât s-a contestat legalitatea unui titlului executoriu și a unei somații, așadar fiind o procedură specială în care nu s-a pus în discuție fondul cauzei.

5. În continuare, apărătorul ales al celeilalte părți arată că achiesează la punctul de vedere exprimat de autoarea excepției de neconstituționalitate, deoarece și unitatea administrativ-teritorială - Primăria Azuga - a considerat că acea clădire în discuție nu poate fi supusă impozitării, deoarece nu are toate elementele unei clădiri, respectiv pereții și acoperișul, apreciind că textul criticat este lacunar și lasă posibilitatea organelor de control la interpretări la organele fiscale și de control. Astfel, determinarea pe care a făcut-o în speța de față Curtea de Conturi, cu privire la impozitarea clădirii în discuție, nu are la bază niciun document care să ateste stadiul fizic al lucrării, niciun raport de specialitate întocmit de un expert în construcții sau proces-verbal de recepție parțială sau la terminarea lucrărilor. În final, apreciază că trebuie lămurit ce înseamnă clădire impozabilă și condițiile în care poate fi supusă impozitării și solicită admiterea excepției de neconstituționalitate.

6. Reprezentantul Ministerului Public arată că, în raport cu criticile formulate, și planșeul susținut de pereți poate fi asimilat noțiunii de construcție în sensul legii, astfel încât impozitarea acesteia pare ca fiind justă, nefiind încălcat niciun text constituțional. Pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

7. Prin Încheierea din 3 iunie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 65/310/2015, Judecătoria Sinaia a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 249 alin. (5) din Legea nr. 571/2003

privind Codul fiscal, excepție ridicată de S.C. Lulache Group - S.R.L. din București într-o cauză având ca obiect soluționarea unei contestații la executare.

8. În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarea acesteia susține, în esență, că dispozițiile criticate sunt contrare art. 1 alin. (5) și art. 56 din Constituție, fiind lipsite de previzibilitate, care este determinată de modul neclar, imprecis și injust în care sunt redactate. Astfel,

art. 249 alin. (5) din Legea nr. 571/2003

stabilește în mod abstract care sunt elementele structurale de bază ale unei clădiri, rezumându-se la a le enumera - pereții și acoperișul -, precizând că nu are importanță din ce materiale sunt construite, așadar neavând importanță dacă materialele din care sunt construite pot satisface sau nu cerința de habitație sau depozitare. Astfel, interpretând de o manieră personală textul legii și, implicit, adăugarea prin normele metodologice a sintagmei "planșeul este asimilat acoperișului", organul fiscal a apreciat că simpla "protecție" a clădirii împotriva intemperiilor este asimilată acoperișului și a impus achitarea unui impozit pentru clădirea în cauză, deși nu sunt întrunite cumulativ cele două elemente structurale, respectiv pereții și acoperișul, fiind permisă impozitarea unei clădiri, indiferent de materialul din care este confecționat acoperișul, chiar dacă acesta nu există în realitate. Totodată, arată că

Hotărârea Guvernului nr. 44/2004

pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a

Legii nr. 571/2003

privind Codul fiscal prezintă o definiție a acoperișului, care, însă, este una sumară și incompletă, fără a fi însoțită de aplicațiile tehnice ale unei construcții. În acest context, cu privire la principiul previzibilității legii, menționează jurisprudența Curții Constituționale în materie.

9. De asemenea, prezintă aspecte particulare ale cauzei aflate pe rolul instanței de judecată și menționează că existența unui acoperiș reprezintă o condiție necesară pentru impozitare, care nu este îndeplinită în prezenta speță, întrucât se asimilează în mod eronat acoperitoarea de protecție edificată pe lateralul construcției cu termenul de "acoperiș", tocmai ca urmare a neclarității art. 249 alin. (5) din Codul fiscal, care nu stabilește cu exactitate înțelesul cuvântului "acoperiș" așa cum este acesta definit de Elementele de legiferare tehnică a activităților în construcții. Astfel, în speța de față, termenul de "acoperiș" se asimilează în mod fals cu termenul de "acoperitoare", cu atât mai mult cu cât, în cazul construcției în discuție, prin documentația tehnică de autorizare construcții și prin autorizația de construire este prevăzută și mansardă, care încă nu a fost construită, respectiv imobilul nu a fost finalizat. Or,

Legea nr. 50/1991

privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, aplicabilă în materie, dispune imperativ că toate construcțiile care nu au efectuată recepția la terminarea lucrărilor sau au fost efectuate cu nerespectarea autorizației nu se consideră construcții finalizate și nu pot fi intabulate în cartea funciară. Față de acestea, consideră că nu se poate admite utilizarea doar a dispoziției Codului fiscal pentru a realiza, independent de dispozițiile speciale, impozitarea unei construcții care nici măcar din perspectiva Codului fiscal nu intră în parametrii legali de impunere.

10. Judecătoria Sinaia arată că prin prevederile criticate este permisă impozitarea unei clădiri chiar dacă cele două elemente esențiale - acoperiș și pereți - nu există în adevăratul sens al cuvântului și, astfel, sunt încălcate dispozițiile art. 56 din Constituție, deoarece stabilirea sarcinilor fiscale nu este justă.

11. Potrivit dispozițiilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

12. Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă. În acest sens arată că, în motivarea excepției, se are în vedere modul de interpretare și aplicare a prevederilor criticate, or, în ceea ce privește acest aspect, potrivit jurisprudenței Curții Constituționale, acesta este atributul instanțelor de judecată și nu intră în sfera contenciosului constituțional.

13. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, punctul de vedere al Guvernului, susținerile părții prezente, notele scrise depuse, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

14. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze prezenta excepție.

15. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 249 alin. (5) din Legea nr. 571/2003

privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003, cu modificările și completările ulterioare, care au următorul cuprins: "(5) În înțelesul prezentului titlu, clădire este orice construcție situată deasupra solului și/sau sub nivelul acestuia, indiferent de denumirea ori de folosința sa, și care are una sau mai multe încăperi ce pot servi la adăpostirea de oameni, animale, obiecte, produse, materiale, instalații, echipamente și altele asemenea, iar elementele structurale de bază ale acesteia sunt pereții și acoperișul, indiferent de materialele din care sunt construite. Încăperea reprezintă spațiul din interiorul unei clădiri".

Legea nr. 571/2003

privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, a fost abrogată prin

art. 502 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 227/2015 , însă, având în vedere

Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea urmează a exercita controlul de constituționalitate asupra prevederilor criticate.

16. În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții legale sunt invocate prevederile constituționale ale art. 1 alin. (5) potrivit căruia, "În România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie" și art. 56 referitor la contribuții financiare.

17. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că aceasta este inadmisibilă pentru motivele ce se vor arăta în continuare.

18. Prevederile art. 249 sunt cuprinse în titlul IX: Impozite și taxe locale, capitolul II - Impozitul și taxa pe clădiri - și statuează cu privire la reguli generale aplicabile impozitului și taxei pe clădiri. Astfel, potrivit prevederilor

art. 249 alin. (5) Legea nr. 571/2003

privind Codul fiscal, criticate în cauza de față, "în înțelesul prezentului titlu, clădire este orice construcție situată deasupra solului și/sau sub nivelul acestuia, indiferent de denumirea ori de folosința sa, și care are una sau mai multe încăperi ce pot servi la adăpostirea de oameni, animale, obiecte, produse, materiale, instalații, echipamente și altele asemenea, iar elementele structurale de bază ale acesteia sunt pereții și acoperișul, indiferent de materialele din care sunt construite. Încăperea reprezintă spațiul din interiorul unei clădiri".

19. Din economia acestor dispoziții legale, rezultă că este clădire orice construcție situată deasupra solului și/sau sub nivelul acestuia, indiferent de denumirea ori de folosința sa, și care îndeplinește, cumulativ, următoarele condiții: are una sau mai multe încăperi ce pot servi la adăpostirea de oameni, animale, obiecte, produse, materiale, instalații, echipamente și altele asemenea, iar elementele structurale de bază ale acesteia sunt pereții și acoperișul, indiferent de materialele din care sunt construite (încăperea reprezintă spațiul din interiorul unei clădiri).

20. Este de netăgăduit că acoperișul unei clădiri poate fi confecționat dintr-o multitudine de materiale, astfel încât nu este necesar ca legea să prevadă în mod exhaustiv toate aceste materiale (spre exemplu stuf, șindrilă etc.), însă condiția impusă de textul de lege este aceea ca respectiva clădire, să aibă un "acoperiș" prezumat, să satisfacă cerințele de adăpostire. De altfel și normele metodologice de aplicare a

Legii nr. 571/2003

privind Codul fiscal asimilează planșeul unui acoperiș, însă precizează că întrunește condițiile de a fi acoperiș "în cazul în care deasupra acestuia nu sunt alte încăperi/incinte" (normele metodologice au fost aprobate prin

Hotărârea Guvernului nr. 44/2004

pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a

Legii nr. 571/2003

privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 112 din 6 februarie 2004).

21. Totodată, din examinarea dosarului cauzei reiese că problemele pe care le prezintă autoarea prezentei excepții de neconstituționalitate sunt chestiuni care țin de interpretarea și aplicarea concretă a dispozițiilor legale cu privire la impozitarea atât a clădirilor în general, cât și a clădirilor ale căror lucrări de construcție nu au fost finalizate la termenul prevăzut în autorizația de construcție și pentru care nu s-a solicitat prelungirea valabilității autorizației în condițiile legii. În aceste condiții, instanța de judecată este cea care este chemată să se pronunțe față de materialul probator administrat în cauză, dacă și în ce măsură acoperitoarea de protecție despre care vorbește autoarea excepției de neconstituționalitate satisface în realitate condițiile impuse de lege și poate fi asimilată acoperișului față de sintagma folosită de legiuitor "indiferent de materialele din care sunt construite".

22. Prin urmare, numai instanța de judecată poate stabili în concret, administrând orice mijloc de probă, inclusiv expertiză tehnică, dacă respectiva clădire supusă impozitării întrunește cerințele cumulative prevăzute de textul legii și al normelor metodologice.

23. Față de cele prezentate, Curtea reține că aprecierea asupra modului de interpretare și aplicare a legii la speța dedusă judecății de către autoritățile publice incidente în cauză aparține instanțelor de drept comun, în cadrul controlului judiciar realizat de acestea, iar nu Curții Constituționale. Asemenea critici nu intră în competența de soluționare a Curții Constituționale, care, potrivit

art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , "se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată", iar nu cu privire la modul de aplicare a legii, astfel încât excepția va fi respinsă ca inadmisibilă.

24. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 249 alin. (5) din Legea nr. 571/2003

privind Codul fiscal, excepție ridicată de S.C. Lulache Group - S.R.L. din București în Dosarul nr. 65/310/2015 al Judecătoriei Sinaia.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Sinaia și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 17 martie 2016.