Decizia nr. 174/2016

Daniel Marius Morar

- președinte

Valer Dorneanu

- judecător

Petre Lăzăroiu

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Simona-Maya Teodoroiu

- judecător

Tudorel Toader

- judecător

Valentina Bărbățeanu

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor

art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013

privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepție ridicată de Lidia Crețu în Dosarul nr. 3.668/40/2013* al Curții de Apel Suceava - Secția I civilă și care constituie obiectul Dosarului nr. 949D/2015 al Curții Constituționale.

2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Magistratul-asistent învederează Curții că partea Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor a transmis punctul său de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate, prin care consideră că aceasta este neîntemeiată.

4. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, apreciind că își mențin valabilitatea cele statuate în jurisprudența în materie a Curții Constituționale, menționând în acest sens

Decizia nr. 329 din 30 aprilie 2015 .

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

5. Prin Încheierea din 14 mai 2015, pronunțată în Dosarul nr. 3.668/40/2013*, Curtea de Apel Suceava - Secția I civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013

privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepție ridicată de Lidia Crețu într-o cauză având ca obiect soluționarea apelului formulat împotriva sentinței prin care Tribunalul Botoșani - Secția I civilă a respins ca prematur introdusă cererea de obligare a Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire, conform dispozițiilor

Legii nr. 247/2005 , pentru un imobil revendicat în condițiile

Legii nr. 10/2001 , dar a cărui restituire în natură nu mai este posibilă și pentru care primarul municipiului Botoșani a propus acordarea de despăgubiri în echivalent.

6. În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată, în esență, că prin prevederile de lege criticate se nesocotește exigența termenului rezonabil de soluționare a unei cereri, în condițiile în care notificarea de revendicare depusă în iunie 2001 a fost soluționată de primarul municipiului Botoșani după 5 ani, în ianuarie 2006, iar dosarul conținând propunerea de despăgubire, transmis în aceeași lună către Secretariatul Comisiei Centrale de Stabilire a Despăgubirilor, nu a fost soluționat nici după scurgerea a 7 ani, până la data introducerii în instanță a acțiunii, în iulie 2013. Se susține că durata procedurii instituite de

Legea nr. 165/2013

este în continuare caracterizată de o vădită lipsă de celeritate. Din această perspectivă, apreciază că noua reglementare contravine celor dispuse în Hotărârea-pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată în Cauza Maria Atanasiu și alții împotriva României, prin care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a atras atenția asupra lipsei de celeritate a măsurilor în vigoare la acea vreme. Mai arată că soluționarea unei cauze într-un termen rezonabil reprezintă o garanție instituită de art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, garanție ce privește, în cauzele de natură civilă, nu doar desfășurarea procedurii în fața instanței, ci și procedura preliminară de natură administrativă, atunci când sesizarea instanței este condiționată în prealabil de parcurgerea acestei proceduri. Mai susține că

Legea nr. 165/2013

lipsește persoanele îndreptățite și de posibilitatea de a-și soluționa dosarele de despăgubire prin intervenția instanței de judecată, drept legitim garantat de legislația anterioară.

7. Curtea de Apel Suceava - Secția I civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

8. Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

9. Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, arătând că textul de lege ce formează obiectul acesteia nu contravine dispozițiilor constituționale invocate în motivarea criticii. Arată că egalitatea nu este sinonimă cu uniformitatea, iar dreptul de proprietate nu este încălcat, precizând că, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, statele semnatare sunt îndrituite să controleze folosința proprietății în concordanță cu interesul general, adoptând în acest sens legile necesare.

10. Avocatul Poporului apreciază că textul de lege criticat nu aduce atingere dispozițiilor art. 21 din Constituție, de vreme ce condițiile, termenele și modalitățile concrete de acordare a beneficiilor constând în despăgubirile prevăzute de legile speciale de reparație intră în sfera de apreciere pe care statele membre ale Convenției o au la dispoziție. Totodată, nu se încalcă nici dreptul de proprietate privată în substanța sa, atât timp cât acesta nu este suprimat printr-un act administrativ sau al instanței de judecată. Arată că stabilirea conținutului și a limitelor dreptului de proprietate constituie atributul exclusiv al legiuitorului, care este competent să fixeze cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, în accepțiunea principială conferită de Constituție.

11. Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

12. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

13. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile

art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013

privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013, cu modificările și completările ulterioare, care au următoarea redactare: "Dosarele înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor vor fi soluționate în termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, cu excepția dosarelor de fond funciar, care vor fi soluționate în termen de 36 de luni."

14. În opinia autoarei excepției de neconstituționalitate, prevederile de lege criticate contravin dispozițiilor din Constituție cuprinse în art. 21 alin. (1) și (3) care consacră dreptul de acces liber la justiție și la un proces echitabil soluționat într-un termen rezonabil și art. 44 privind dreptul de proprietate privată. Se invocă, de asemenea, prevederile art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale referitor la procesul echitabil și art. 1 din Primul Protocol adițional la aceeași Convenție, referitor la dreptul de proprietate privată.

15. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că a fost invocată într-o cauză având ca obiect soluționarea apelului formulat împotriva sentinței prin care Tribunalul Botoșani - Secția I civilă a respins cererea de obligare a Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor să emită decizia reprezentând titlu de despăgubire, conform dispozițiilor

Legii nr. 247/2005 , pentru un imobil revendicat în condițiile

Legii nr. 10/2001 , dar a cărui restituire în natură nu mai este posibilă și pentru care primarul municipiului Botoșani a propus acordarea de despăgubiri. Acțiunea a fost înregistrată inițial la Tribunalul Botoșani - Secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal la data de 11 iulie 2013, deci după intrarea în vigoare a

Legii nr. 165/2013

(20 mai 2013). Această instanță și-a declinat competența în favoarea Tribunalului Botoșani - Secția I civilă, care a soluționat cauza în primă instanță, respingând acțiunea în considerarea termenelor prevăzute de textul de lege criticat în cauza de față. Așadar, având în vedere că acțiunea introductivă de instanță a fost promovată după intrarea în vigoare a

Legii nr. 165/2013 , nu sunt incidente în cauză cele statuate de Curtea Constituțională prin

Decizia nr. 269 din 7 mai 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 9 iulie 2014, prin care a admis excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 34 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 165/2013

și a constatat că aceste prevederi legale sunt constituționale în măsura în care termenele prevăzute la art. 34 alin. (1) din aceeași lege nu se aplică și cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a legii. Cu alte cuvinte, în speța în cauză sunt aplicabile prevederile

art. 34 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 , neexistând așadar o cauză de inadmisibilitate a prezentei excepții de neconstituționalitate, aceasta urmând să fie examinată pe fond.

16. În continuare, Curtea observă că textul de lege criticat impune în sarcina Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor obligația de a soluționa, în termen de 60 de luni, respectiv 36 de luni în cazul dosarelor de fond funciar, începând de la data intrării în vigoare a

Legii nr. 165/2013 , dosarele care, la acel moment, se găseau înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor. Autoarea excepției susține, în esență, că este nesocotită exigența soluționării cauzelor într-un termen rezonabil, având în vedere că la intervalul de timp scurs de la depunerea notificărilor de revendicare se adaugă aceste noi termene pe care legiuitorul i le-a acordat Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor - succesoare a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor - în vederea soluționării dosarelor de despăgubire.

17. O astfel de critică nu poate fi reținută, având în vedere faptul că instanța de contencios constituțional examinează constituționalitatea unei prevederi de lege prin verificarea conformității conținutului său juridic cu texte și principii constituționale, iar nu semnificația acelei prevederi legale în contextul normativ generat de efectele produse prin aplicarea unor acte normative succesive. Or, autoarea excepției își formulează criticile din perspectiva consecințelor unor prevederi de lege anterioare intrării în vigoare a textului de lege supus controlului de constituționalitate.

18. Este de reținut în acest context că dispozițiile

art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 , criticate în cauza de față, stabilesc termene clare de soluționare a dosarelor de despăgubire, a căror nerespectare este sancționată prin intermediul instanțelor judecătorești, care, în conformitate cu prevederile art. 35 alin. (2) din aceeași lege, pot fi sesizate de persoana care se consideră îndreptățită în cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele menționate. Într-o asemenea situație, instanța de judecată este pe deplin competentă să se pronunțe asupra existenței și întinderii dreptului de proprietate și să dispună restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii corespunzătoare.

19. Față de acest nou cadru normativ, Curtea observă că textul de lege criticat face parte din ansamblul de reguli procedurale instituite de legiuitorul român în scopul eficientizării procesului de restituire a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist. Prin stabilirea unui interval maxim de timp în care Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor este obligată să soluționeze dosarele de despăgubire se realizează o limitare în timp a acestei etape administrative, ceea ce reprezintă o remediere a deficienței legislației anterioare, care nu prevedea vreun termen în acest sens. În virtutea

art. 20 alin. (1) din Legea nr. 247/2005

privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005, persoanele care se considerau îndreptățite în temeiul legilor reparatorii se adresau instanței de contencios administrativ ca urmare a refuzului nejustificat de emitere de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a deciziei conținând titlul de despăgubire, în condițiile în care era asimilată unui refuz nejustificat de soluționare trecerea unui interval de timp apreciat în mod subiectiv de acestea ca nerezonabil, de natură a justifica un demers jurisdicțional. Așadar, omisiunea reglementării unui termen legal de soluționare a dosarelor de despăgubire crea premisele unui comportament arbitrar al autorității administrative competente și punea persoanele care se considerau îndreptățite în situația de a acționa în mod aleatoriu, valorificând o cale nespecifică de acțiune, la care recurgeau ca urmare a lipsei de certitudine în ce privește soluționarea de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a dosarelor de despăgubire. Ca atare, instituirea, prin textul de lege criticat în cauza de față, a unui interval maxim de timp în care Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor să își îndeplinească această atribuție reprezintă o concretizare a intenției legiuitorului român de clarificare a procedurii de restituire, prin conferirea unui grad de previzibilitate apt să dea expresie exigențelor dreptului la un proces echitabil, soluționat într-un termen rezonabil.

20. Autoarea excepției mai susține că este îngrădit accesul liber la justiție, întrucât pe parcursul termenelor menționate în

art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013

nu se poate adresa instanțelor judecătorești în vederea obligării Comisiei la soluționarea dosarului de despăgubire. Față de această critică, Curtea reține că dreptul de acces liber la justiție, consacrat de art. 21 alin. (1) din Legea fundamentală, nu este un drept absolut, ci poate fi condiționat de necesitatea respectării anumitor reguli procedurale stabilite prin lege. Atât timp cât aceste condiții nu se constituie în obstacole insurmontabile, de natură să transforme exercitarea acestui drept într-un demers iluzoriu, pur teoretic, dreptul de acces la justiție poate fi supus anumitor cerințe, printre care se numără și împlinirea anumitor termene procedurale. În cazul de față, termenele prevăzute de

art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013

nu pot fi considerate ca îngrădiri neconstituționale ale dreptului de acces liber la justiție, având în vedere că, după scurgerea termenelor menționate, persoana care se consideră îndreptățită poate exercita pe deplin dreptul de sesizare a instanței de judecată competente, potrivit dispozițiilor art. 35 alin. (1) și (2) din aceeași lege.

21. În ce privește critica prin raportare la dispozițiile

art. 44 din Constituție, prin mai multe decizii, de exemplu, Decizia nr. 269 din 7 mai 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 9 iulie 2014, paragraful 34, Curtea Constituțională a statuat că prevederile

art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013

nu nesocotesc garanțiile dreptului de proprietate privată conferite prin Legea fundamentală și prin art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție. Astfel, Curtea a reținut că legea menționată a fost adoptată de legiuitor ca urmare a pronunțării de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului a Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010 în Cauza Maria Atanasiu și alții împotriva României, prin care a fost reținută în sarcina statului român obligația implementării unor proceduri simplificate și eficiente, întemeiate pe măsuri legislative și pe o practică judiciară și administrativă coerentă, precum și obligația adoptării unor reguli de procedură clare și simplificate, care să acorde sistemului de despăgubiri o previzibilitate sporită. În plus, prin Hotărârea din 29 aprilie 2014, pronunțată în Cauza Preda și alții împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat - având în vedere marja de apreciere a statului român și garanțiile instituite prin

Legea nr. 165/2013 , și anume regulile de procedură clare și previzibile, însoțite de termene constrângătoare și de un control judecătoresc efectiv - că legea menționată oferă, în principiu, un cadru accesibil și efectiv pentru remedierea criticilor referitoare la atingerile aduse dreptului la respectarea bunurilor în sensul art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, rezultate în urma aplicării legilor de restituire (paragraful 129). În aceeași cauză, instanța de contencios al drepturilor omului a statuat (paragraful 128), de asemenea, că măsurile de amenajare a plății creanțelor datorate de stat în virtutea deciziilor judecătorești definitive, cum ar fi eșalonarea plății acestora, măsuri luate pentru apărarea echilibrului bugetar între cheltuielile și încasările publice, urmăreau un scop de utilitate publică și realizarea unui just echilibru între diferitele interese aflate în joc, prin respectarea mecanismului existent și prin grija pe care autoritățile au demonstrat-o în executarea acestuia.

22. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Lidia Crețu în Dosarul nr. 3.668/40/2013* al Curții de Apel Suceava - Secția I civilă și constată că dispozițiile

art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013

privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel Suceava - Secția I civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 29 martie 2016.