Ordinul nr. 3099/2016
pentru modificarea Metodologiei de organizare, desfășurare și finalizare a programului special de revalorizare a formării inițiale de asistent medical generalist, dobândită anterior datei de 1 ianuarie 2007, pentru absolvenții învățământului postliceal sanitar, aprobată prin Ordinul ministrului educației naționale nr. 5.114/2014
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
abroga-mentiune 1
- Ordinul nr. 5114/2014 15 decembrie 2014 privind aprobarea Metodologiei de organizare, desfășurare și finalizare a programului spec…
Având în vedere prevederile
Legii educației naționale nr. 1/2011 , cu modificările și completările ulterioare,
luând în considerare Solicitarea Consiliului Concurenței nr. 13.299/2015 privind obligativitatea asigurării unui acces nediscriminatoriu al tuturor școlilor postliceale acreditate la implementarea programului special de revalorizare,
în baza
Hotărârii Guvernului nr. 144/2010
privind organizarea și funcționarea Ministerului Sănătății, cu modificările și completările ulterioare,
în temeiul
Hotărârii Guvernului nr. 26/2015
privind organizarea și funcționarea Ministerului Educației și Cercetării Științifice și al
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 55/2015
privind stabilirea unor măsuri de reorganizare la nivelul administrației publice centrale și pentru modificarea unor acte normative,
ministrul educației naționale și cercetării științifice emite prezentul ordin.
Articolul I
Articolul 3 din Metodologia de organizare, desfășurare și finalizare a programului special de revalorizare a formării inițiale de asistent medical generalist, dobândită anterior datei de 1 ianuarie 2007, pentru absolvenții învățământului postliceal sanitar, aprobată prin
Ordinul ministrului educației naționale nr. 5.114/2014 , publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 5 din 6 ianuarie 2015, se abrogă.
Articolul II
Direcția generală învățământ preuniversitar, Centrul Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic, Centrul Național de Recunoaștere și Echivalare a Diplomelor, inspectoratele școlare județene/al municipiului București și unitățile de învățământ preuniversitar duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Articolul III
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
p. Ministrul educației naționale și cercetării științifice, Gigel Paraschiv, secretar de stat București, 27 ianuarie 2016. Nr. 3.099.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.