Regulamentul din 23 mai 2016
de organizare și funcționare a Consiliului Național al Elevilor
prezumat în vigoare
Aprobat de Ordinul nr. 3.838 din 23 mai 2016 , publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 429 din 8 iunie 2016 ──────────
──────────
Capitolul I Dispoziții generale
Articolul 1
Prezentul regulament stabilește modul de organizare și funcționare a Consiliului Național al Elevilor din România (CNE).
Articolul 2
Consiliul Național al Elevilor este structura națională de reprezentare a elevilor din învățământul preuniversitar de stat și privat din România.
Articolul 3
Consiliul Național al Elevilor este partener al Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice, cu rol consultativ în procesul decizional.
Articolul 4
În sensul prezentului act normativ:
a) majoritatea simplă se definește ca numărul de voturi egal cu minimum jumătate plus unu din voturile tuturor membrilor prezenți, excluzând abținerile;
b) majoritatea absolută se definește ca numărul de voturi egal cu minimum jumătate plus unu din voturile tuturor membrilor;
c) majoritatea calificată se definește ca numărul de voturi egal cu minimum două treimi din voturile tuturor membrilor.
Articolul 5
Consiliul Național al Elevilor și toate substructurile sale mențin o poziție neutră față de orice cult religios, asociație religioasă, partid politic sau formațiune politică.
Articolul 6
Consiliul Național al Elevilor are următoarele obiective:
a) reprezentarea elevilor ca beneficiari principali ai sistemului de învățământ preuniversitar din România;
b) participarea activă a elevilor în procesul decizional în legătură cu problemele care îi vizează;
c) supravegherea respectării drepturilor elevilor;
d) încurajarea schimburilor de experiență și a exemplelor de bune practici;
e) sprijinirea dezvoltării tuturor substructurilor sale.
Articolul 7
Pentru îndeplinirea obiectivelor sale, CNE are în vedere următoarele direcții de acțiune:
a) apără interesele tuturor elevilor din România;
b) reprezintă elevii în fața instituțiilor și organismelor abilitate;
c) acționează ca organism care sprijină toate substructurile sale;
d) utilizează orice modalități legale și legitime pentru a-și atinge obiectivele;
e) elaborează și propune politici publice, alături de instituțiile abilitate, în ceea ce privește problemelor elevilor și ale învățământul preuniversitar.
Capitolul II Organizare și funcționare
II.1. Componența Consiliului Național al Elevilor și durata mandatului
Articolul 8
Consiliul Național al Elevilor este format din consiliile județene ale elevilor și Consiliul Municipal al Elevilor București.
Articolul 9
Consiliul Național al Elevilor își desfășoară activitatea prin următoarele organisme:
a) Adunarea generală;
b) Biroul executiv;
c) Comisia Națională de Etică.
Articolul 10
Durata mandatului membrilor Consiliului Național al Elevilor, ai consiliilor județene ale elevilor și ai consiliilor școlare ale elevilor este de 2 ani.
După un an, persoana care ocupă o funcție în Consiliul Național al Elevilor, consiliile județene ale elevilor (CJE) și consiliile școlare ale elevilor își prezintă raportul de activitate, situație în care Adunarea generală poate respinge raportul de activitate pe primul an de mandat cu majoritate absolută, decizie ce duce la demiterea din funcție.
II.2.1. Adunarea generală ordinară a Consiliului Național al Elevilor
Articolul 11
Adunarea generală a Consiliului Național al Elevilor este cel mai înalt organism decizional al CNE. Adunarea generală se întrunește în ședință ordinară de două ori pe an în cadrul Conferinței Consiliului Național al Elevilor.
Adunarea generală are autoritate supremă asupra tuturor deciziilor din cadrul CNE care nu au fost reglementate prin lege sau alte acte normative.
Adunarea generală este formată din președinții consiliilor județene ale elevilor, președintele și cei 3 prim-vicepreședinți ai Consiliului Municipal al Elevilor București (CMEB).
Președinții fiecărui consiliu județean al elevilor, respectiv președintele și 3 prim-vicepreședinți delegați ai Consiliului Municipal al Elevilor București pot fi însoțiți la dezbaterile Adunării generale și de către o delegație din cadrul consiliului pe care îl reprezintă.
În cazul în care un membru al Adunării generale nu poate participa, acesta poate delega în scris un alt membru al Biroului executiv al consiliului județean al elevilor.
Adunarea generală este întrunită regulamentar dacă în plen sunt prezenți jumătate plus unu dintre membrii Adunării generale.
În cazul în care cvorumul nu este îndeplinit, Adunarea generală se va reconvoca conform prevederilor actualului regulament.
La Adunarea generală participă de asemenea, fără drept de vot, membrii Comisiei Naționale de Etică și membrii Biroului executiv al Consiliului Național al Elevilor, dar cu drept de participare la dezbateri.
La Adunarea generală mai pot participa de asemenea, fără drept de vot, și:
a) echipa de organizare a Conferinței;
b) alumni Consiliului Național al Elevilor;
c) profesorii consilieri ai consiliilor județene ale elevilor;
d) reprezentanții Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice;
e) parteneri ai Consiliului Național al Elevilor.
Persoanele nominalizate la alin. (9) pot participa la dezbateri cu votul a două treimi din membrii Adunării generale.
Adunarea generală poate decide cu majoritate calificată să permită accesul și altor persoane sau organizații partenere la lucrările plenare.
Adunarea generală funcționează după propriul regulament de ordine interioară, votat cu majoritate simplă de către membrii Adunării generale.
Articolul 12
Conferințele Consiliului Național al Elevilor beneficiază de sprijinul logistic, financiar, material și legal al Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice.
Articolul 13
Cheltuielile ocazionate de participarea membrilor Adunării generale a Consiliului Național al Elevilor la adunările generale și întâlniri de lucru constând în transport, cazare și masă vor fi suportate de către Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice prin inspectoratele școlare județene/Inspectoratul Școlar Municipal București.
Cheltuielile legate de deplasarea membrilor Adunării generale a Consiliului Național al Elevilor vor fi decontate în baza ordinului de deplasare.
Articolul 14
Adunarea generală a CNE are și următoarele atribuții și responsabilități:
a) adoptă și modifică acte și regulamente interne cu majoritate simplă;
b) adoptă agenda de lucru a plenului Adunării generale cu majoritate simplă;
c) dispune prezentarea și dezbaterea Raportului Comisiei Naționale de Etică;
d) dezbate și avizează cu majoritate calificată propunerile de sancțiuni disciplinare recomandate de Comisia Națională de Etică sau de Biroul executiv al Consiliului Național al Elevilor, aplicate de Biroul executiv;
e) organizează alegeri pentru funcțiile vacante din Biroul executiv;
f) stabilește, dezbate și adoptă cu votul majorității absolute Strategia de dezvoltare a Consiliului Național al Elevilor;
g) avizează proiectul de Plan de acțiune al Biroului executiv pentru mandatul în curs, cu votul majorității simple;
h) dezbate și votează propunerile Comisiei de etică de suspendare a aplicării unor acte emise de către Biroul executiv, cu votul a trei pătrimi din membrii Adunării generale;
i) dezbate și aprobă cu majoritate simplă raportul de activitate al Biroului executiv și al membrilor acestuia;
j) dezbate și aprobă parteneriate internaționale cu votul majorității simple;
k) dezbate și votează raportul comisiei de vizită sau studiu la un consiliu județean al elevilor/Consiliul Municipal al Elevilor București cu votul majorității simple. Comisia este formată din 3 membri: un vicepreședinte al Consiliului Național al Elevilor, președintele Consiliului Național al Elevilor sau un membru al Biroului executiv delegat și un membru delegat de către Comisia Națională de Etică;
l) propune Adunării generale a consiliului județean al elevilor revocarea din funcție a membrilor Adunării generale a Consiliului Național al Elevilor, la propunerea Biroului executiv, prin votul majorității simple, ca urmare a lipsei de activitate sau a lezării imaginii și activității CNE.
Articolul 15
Adunarea generală ordinară poate fi convocată de Biroul executiv cu votul majorității absolute. Aceasta va cuprinde convocarea pentru data inițială și o a doua dată la interval de două săptămâni de la prima convocare, în cazul în care pragul de cvorum nu va fi atins.
Convocarea va fi făcută în scris și trimisă consiliilor județene ale elevilor/Consiliului Municipal al Elevilor București cu cel puțin 30 de zile înainte de deschiderea Conferinței Consiliului Național al Elevilor.
Articolul 16
Amendamentele la documentele interne și rezoluțiile din partea consiliilor județene ale elevilor vor fi transmise către Secretariatul pe Departamentul de organizare internă în scris cu cel puțin 5 zile înainte de deschiderea lucrărilor Adunării generale.
Secretariatul pe Departamentul de organizare internă va transmite către toate consiliile județene ale elevilor/Consiliul Municipal al Elevilor București amendamentele și rezoluțiile primite cu cel puțin 3 zile înainte de deschiderea lucrărilor Adunării generale.
Secretarul pe Departamentul de organizare internă are obligația de a se asigura că conținutul amendamentelor și rezoluțiilor primite și transmise nu sunt și nu vor fi în niciun fel viciate.
II.2.2. Adunarea generală extraordinară a Consiliului Național al Elevilor
Articolul 17
Adunările generale extraordinare ale Consiliului Național al Elevilor se desfășoară conform prevederilor art. 11-16 din prezentul regulament de organizare și funcționare.
Articolul 18
Adunările generale extraordinare se desfășoară atunci când este nevoie și pot fi convocate la inițiativa Biroului executiv al Consiliului Național al Elevilor, a unei treimi dintre consiliile județene ale elevilor sau a Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice, după consultarea Biroului executiv, cu minimum 15 zile înainte.
II.2.3. Actele emise de către Adunarea generală a CNE
Articolul 19
Adunarea generală a Consiliului Național al Elevilor emite următoarele tipuri de acte:
a) hotărâri ale Adunării generale. Hotărârile sunt acte interne ale CNE și se emit cu votul majorității simple a membrilor Adunării generale. Hotărârile au caracter regulamentar intern și sunt obligatorii pentru toți membrii Adunării generale, Biroul executiv și consiliile județene ale elevilor. Adunarea generală nu poate adopta hotărâri care ating autonomia consiliilor județene ale elevilor, decât în cazul în care acestea încalcă regulamentul de organizare și funcționare sau legislația în vigoare, printr-un act constatator emis de către Comisia de etică sau Biroul executiv al Consiliului Național al Elevilor. Altfel de hotărâri ce ating autonomia locală sunt nule de drept;
b) decizii ale Adunării generale. Deciziile Adunării generale sunt acte cu caracter organizatoric, ce ajută la interpretarea actelor interne, de asemenea numiri în funcție/demiteri din funcție, delegări de atribuții și dispoziții date de către Adunarea generală pentru Biroul executiv;
c) rapoarte ale Adunării generale. Rapoartele sunt acte organizatorice interne prezentate și adoptate de Adunarea generală ce au legătură cu activitatea Consiliului Național al Elevilor și a structurilor sale;
d) recomandări ale Adunării generale. Recomandările Adunării generale sunt acte cu caracter organizatoric adresate consiliilor județene ale elevilor, consiliilor școlare ale elevilor, Biroului executiv sau altor structuri ale Consiliului Național al Elevilor.
Articolul 20
Actele emise de către Adunarea generală se adoptă cu majoritatea simplă, dacă nu se prevede altfel.
II.2.4. Sistemul de vot în Adunarea generală a Consiliului Național al Elevilor
Articolul 21
Adunarea generală a Consiliului Național al Elevilor folosește un sistem de vot majoritar, atât pentru alegerea în funcțiile de conducere a organismelor Consiliului Național al Elevilor, cât și în cadrul activității curente a Consiliului Național al Elevilor.
Fiecare membru al Adunării generale are dreptul la un singur vot exercitat conform mandatului acordat de către consiliul județean al elevilor pentru fiecare subiect în parte, excepție făcând Consiliul Municipal al Elevilor București, care deține 4 voturi.
II.3.1. Biroul executiv al Consiliului Național al Elevilor
Articolul 22
Biroul executiv al Consiliului Național al Elevilor este organul executiv al Consiliului Național al Elevilor, cel mai înalt organism de luare a deciziilor în cadrul Consiliului Național al Elevilor, între adunările generale.
Articolul 23
Biroul executiv al Consiliului Național al Elevilor este format din 11 persoane care îndeplinesc următoarele funcții:
a) un președinte;
b) 8 vicepreședinți;
c) 2 secretari executivi.
Articolul 24
Comisia Națională de Concurs și Validare se constituie prin decizia Biroului executiv și este formată din membrii Biroului executiv în funcție, care nu candidează la o nouă funcție, și un membru al Comisiei de etică.
Articolul 25
Biroul executiv se va întruni în ședință de cel puțin 2 ori pe semestru sau ori de câte ori este nevoie, la solicitarea a cel puțin unei treimi din membrii Biroului executiv sau a președintelui.
Articolul 26
Biroul executiv se convoacă cu cel puțin 7 zile înainte de întâlnire.
Biroul executiv se poate întâlni și în ședințe informale, online.
Ședința Biroului executiv este constituită regulamentar prin prezența a jumătate plus unu din numărul membrilor.
Articolul 27
Cheltuielile ocazionate de participarea membrilor Biroului executiv al Consiliului Național al Elevilor la adunările generale, conferințe, seminare, întâlniri de lucru constând în transport, cazare și masă vor fi suportate de către Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice prin inspectoratele școlare județene/Inspectoratul Școlar al Municipiului București.
Decontul legat de deplasarea membrilor Biroului executiv al Consiliului Național al Elevilor se va face în baza ordinului de deplasare.
II.3.2. Atribuțiile și responsabilitățile Biroului executiv
Articolul 28
Biroul executiv asigură comunicarea între consiliile județene ale elevilor/Consiliul Municipal al Elevilor București și Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice, identificând, receptând și propunând acestuia din urmă spre dezbatere și soluționare aspecte ale vieții școlare ale elevilor din întreaga țară.
Articolul 29
Biroul executiv este autorizat să constituie comisii de lucru prin decizie scrisă.
Membrii Biroului executiv pot reprezenta Consiliul Național al Elevilor la dezbateri, activități, evenimente și întâlniri cu potențiali parteneri, în baza unui mandat emis de către Biroul executiv sau de către Adunarea generală, cu avizul președintelui Consiliului Național al Elevilor, în cazul în care președintele Consiliului Național al Elevilor nu poate participa.
Consiliul Național al Elevilor poate fi reprezentat de asemenea de orice alt membru al Adunării generale a Consiliului Național al Elevilor care primește un mandat de reprezentare din partea Biroului executiv, cu avizul președintelui Consiliului Național al Elevilor, în cazul în care președintele Consiliului Național al Elevilor sau un membru al Biroului executiv nu poate participa.
Biroul executiv comunică și sprijină permanent consiliile județene ale elevilor/Consiliul Municipal al Elevilor București.
Biroul executiv exprimă opinii, puncte de vedere și reacții ale Consiliului Național al Elevilor prin votul majorității simple.
Aprobă comunicatele de presă elaborate de Biroul de presă în numele Consiliului Național al Elevilor sau de către alți membri ai Biroului executiv.
Articolul 30
Alte atribuții ale Biroului executiv al Consiliului Național al Elevilor sunt:
a) este autorizat să încheie acorduri și parteneriate cu terțe organizații și instituții, cu condiția îndeplinirii și apărării intereselor și obiectivelor Consiliului Național al Elevilor;
b) desemnează reprezentanți în comisiile de lucru ale Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice și ale altor instituții care se consultă sau conlucrează cu reprezentanții elevilor;
c) elaborează și propune spre aprobare Adunării generale strategia de dezvoltare a Consiliului Național al Elevilor, strategia de acțiune, precum și strategia de mediere a unor conflicte, când este cazul;
d) aprobă, promovează și implementează politica de acțiune și imagine a Consiliului Național al Elevilor;
e) elaborează proiecte naționale și internaționale proprii sau în colaborare cu diverse instituții;
f) organizează și aprobă seminare, întâlniri, conferințe, dezbateri, schimburi de experiență, competiții, tabere și concursuri între elevi, care se desfășoară sub egida Consiliului Național al Elevilor;
g) formulează propuneri pentru îmbunătățirea vieții școlare, a proiectelor școlare și extrașcolare;
h) formulează propuneri pentru îmbunătățirea politicilor educaționale, sociale și culturale către partenerii decizionali la nivel central și local;
i) efectuează sondaje de opinie cu privire la diverse aspecte ale vieții școlare;
j) comunică permanent cu consiliile județene ale elevilor/Consiliul Municipal al Elevilor București și le oferă consiliere și asistență;
k) elaborează Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Național al Elevilor și îl înaintează Adunării generale, dacă este cazul;
l) elaborează documente și seturi de proceduri privind organizarea internă și funcționarea Consiliului Național al Elevilor;
m) prezintă anual un raport privind starea sistemului de învățământ românesc, din perspectiva elevilor;
n) redactează și aprobă Metodologia de alegeri din cadrul consiliului elevilor din anul școlar următor. În cazul în care Metodologia nu este contestată în termen de 10 zile de cel puțin o pătrime din membrii Adunării generale sau de către Comisia de etică, Metodologia se consideră general obligatorie. În caz contrar, Biroul executiv are obligația de a armoniza Metodologia cu contestațiile Adunării generale;
o) avizează cu majoritate calificată proiectele de conferințe și acțiuni interjudețene și interregionale aflate sub egida Consiliului Național al Elevilor. Lezarea imaginii Consiliului Național al Elevilor în cadrul evenimentelor precizate se sancționează conform prezentului regulament.
Articolul 31
Relația dintre consiliile județene ale elevilor/Consiliul Municipal al Elevilor București și Consiliul Național al Elevilor, prin Biroul executiv, este una de subordonare, cu caracter de mentorat. În cazul în care aceste organisme încalcă atribuțiile specifice prezentului regulament, Consiliul Național al Elevilor poate interveni și aplica regulamentul mergând până la destituirea conducerilor acestor organisme și organizarea de noi alegeri, în baza unor argumente solide și justificate.
II.3.3. Actele emise de Biroul executiv
Articolul 32
Biroul executiv emite următoarele tipuri de acte:
a) decizii ale Biroului executiv. Deciziile sunt acte cu caracter organizatoric care ajută la îndeplinirea atribuțiilor Biroului executiv. Deciziile au caracter obligatoriu și le pot modifica pe cele anterioare emise de Biroul executiv;
b) buletine informative ale Biroului executiv. Acestea sunt destinate informării terților cu privire la acțiuni sau evenimente interne din cadrul Consiliului Național al Elevilor, pot exprima opinii ale Biroului executiv;
c) sesizări ale Biroului executiv. Sesizările Biroului executiv sunt acte prin care acesta constată anumite nereguli în activitatea consiliilor județene ale elevilor sau a factorilor de decizie ce afectează elevii din România;
d) rapoarte ale Biroului executiv. Rapoartele sunt acte organizatorice interne prezentate și adoptate de Biroul executiv ce au legătură cu activitatea Biroului executiv și a structurilor sale;
e) recomandări ale Biroului executiv. Recomandările Biroului executiv sunt acte cu caracter organizatoric adresate consiliilor județene ale elevilor, consiliilor școlare ale elevilor sau altor structuri ale Consiliului Național al Elevilor.
Articolul 33
Actele emise de Biroul executiv se adoptă cu majoritate simplă, dacă nu se prevede altfel.
Actele emise de Biroul executiv intră în vigoare de la publicarea lor pe site-ul Consiliului Național al Elevilor sau pe alte platforme de comunicare internă.
Ca o derogare de la alin. (2), în cazuri excepționale, Biroul executiv își rezervă dreptul de a nu publica anumite acte ce țin de organizarea internă și administrarea structurii sub auspiciul intereselor Consiliului Național al Elevilor, fără a leza principiul transparenței sau caracterul lor aplicabil.
Adunarea generală are autoritatea de a anula sau/și schimba orice act emis de Biroul executiv prin votul a trei pătrimi din Adunarea generală a Consiliului Național al Elevilor.
Articolul 34
Toate actele emise de Biroul executiv se semnează de către președinte și se contrasemnează de către secretarul Departamentului de organizare internă.
II.3.4. Mandatul membrilor Biroului executiv
Articolul 35
Membrii Biroului executiv sunt aleși pentru un mandat de 2 ani de la data alegerilor.
Articolul 36
Mandatul membrilor Biroului executiv încetează în următoarele cazuri:
a) demisie, care trebuie anunțată Biroului executiv cu cel puțin 10 de zile înainte;
b) imposibilitatea exercitării mandatului și a atribuțiilor pentru o perioadă mai lungă de 3 luni;
c) după încetarea calității de elev, la decizia Consiliului Național al Elevilor;
d) conform deciziei Consiliului Național al Elevilor în baza activității desfășurate prin votul majorității calificate a Adunării generale, în cazul președintelui;
e) conform deciziei Consiliului Național al Elevilor în baza activității desfășurate prin votul majorității absolute a Adunării generale, în cazul secretarilor executivi și al vicepreședinților.
Articolul 37
În cazul în care mandatul unui vicepreședinte din cadrul Biroului executiv al Consiliului Național al Elevilor încetează înainte de termen, Biroul executiv desemnează un vicepreședinte interimar din rândul membrilor Adunării generale a Consiliului Național al Elevilor, cu majoritate absolută.
Articolul 38
În cazul în care mandatul unui secretar executiv din cadrul Biroului executiv al Consiliului Național al Elevilor încetează înainte de termen, Biroul executiv desemnează un secretar executiv interimar din rândul membrilor Adunării generale a Consiliului Național al Elevilor, cu majoritate absolută, timp de maximum 45 de zile, perioadă în care va fi convocată Adunarea generală extraordinară a Consiliului Național al Elevilor, conform prevederilor actualului regulament.
Articolul 39
În cazul în care mandatul președintelui Consiliului Național al Elevilor încetează înainte de termen, funcția de președinte interimar este preluată de secretarul Departamentului de organizare internă al Consiliului Național al Elevilor timp de maximum 45 de zile, timp în care va fi convocată Adunare generală extraordinară, conform prevederilor actualului regulament.
Pe perioada interimatului, în calitate de președinte al Consiliului Național al Elevilor, secretarul Departamentului de organizare internă al Consiliului Național al Elevilor va deservi și atribuțiile de secretar executiv.
II.3.5. Comisii de lucru ale Biroului Executiv
Articolul 40
Biroul executiv al Consiliului Național al Elevilor formează comisii de lucru cu caracter provizoriu sau permanent.
Comisiile au atribuții de elaborare a unor documente, de a efectua vizite de lucru sau de a reprezenta organizația la diferite evenimente.
Componența comisiilor de lucru trebuie să reflecte toate ideile și opiniile existente în cadrul Consiliului Național al Elevilor.
Comisiile de lucru nu au puterea de a lua decizii cu caracter obligatoriu.
Comisiile de lucru pot emite amendamente și propuneri Biroului executiv sau Adunării generale ale Consiliului Național al Elevilor.
Comisiile de lucru vor sprijini Biroul executiv al Consiliului Național al Elevilor, la solicitarea acestuia, în dezvoltarea unor politici sau proceduri.
Sub responsabilitatea Biroului executiv al Consiliului Național al Elevilor, comisiile de lucru sunt autorizate să realizeze anumite obiective stabilite de către Biroul executiv, legate de elaborarea, implementarea și monitorizarea de politici sau proiecte.
Comisiile de lucru vor raporta regulat activitatea lor Adunării generale și Biroului executiv ale Consiliului Național al Elevilor, pe întreg parcursul desfășurării activității lor.
Articolul 41
În cadrul Consiliului Național al Elevilor funcționează următoarele comisii cu caracter permanent:
a) Comisia pentru învățământ gimnazial;
b) Comisia pentru învățământ profesional și tehnic;
c) Comisia pentru învățământ confesional și vocațional;
d) Comisia pentru integrarea grupurilor vulnerabile și a celor etnice;
e) Comisia pentru învățământ special;
f) Comisia pentru voluntariat și educație nonformală.
Președinții comisiilor sunt vicepreședinții Consiliului Național al Elevilor, numiți prin consens în cadrul Biroului executiv al Consiliului Național al Elevilor și validați prin votul Adunării generale.
Membrii comisiilor sunt directorii departamentelor județene omoloage.
Comisiile au obligația de a se întâlni semestrial și de a menține comunicarea permanentă între membrii săi.
Ședințele comisiilor se vor desfășura semestrial, la convocarea președintelui comisiei cu cel mult 15 zile înainte sau on-line.
Comisiile au următoarele obligații:
a) de a informa în permanență Biroul executiv cu privire la probleme specifice comisiei;
b) de a analiza și dezbate probleme specifice, înaintând Biroului executiv și Adunării generale rezoluții cu privire la starea actuală și soluții privind îmbunătățirea problemelor identificate.
II.4. Președintele Consiliului Național al Elevilor
Articolul 42
Președintele Consiliului Național al Elevilor este ales pe o perioadă de 2 ani dintre președinții de consilii județene ale elevilor, prin votul majoritar al membrilor Consiliului Național al Elevilor prezenți la Adunarea generală.
Fiecare județ, cu excepția municipiului București, are un singur drept de vot, exercitat de președintele consiliului județean al elevilor, respectiv de delegatul consiliului județean al elevilor în cazul absenței președintelui consiliului județean al elevilor. Pentru exercitarea dreptului de vot, delegatul trebuie să predea secretarului Departamentului de organizare internă decizia de delegare elaborată de președintele consiliului județean al elevilor.
Municipiul București are dreptul la 4 voturi, exprimate de către președinte și de către cei 3 prim-vicepreședinți.
Este declarat ales candidatul care a întrunit în primul tur de scrutin majoritatea absolută a voturilor valabil exprimate ale Adunării generale a Consiliului Național al Elevilor.
În cazul în care niciunul dintre candidați nu a întrunit majoritate absolută, se organizează al doilea tur de scrutin, între primii 2 candidați stabiliți în ordinea numărului de voturi obținute în primul tur. În final, este declarat ales candidatul care a obținut cel mai mare număr de voturi din partea Adunării generale a Consiliului Național al Elevilor.
Articolul 43
Președintele Consiliului Național al Elevilor are următoarele atribuții:
a) conduce întâlnirile Biroului executiv al Consiliului Național al Elevilor;
b) prezidează plenul Adunării generale a Consiliului Național al Elevilor;
c) reprezintă Consiliul Național al Elevilor la diverse evenimente și manifestări naționale sau internaționale;
d) avizează comunicatele de presă;
e) propune spre adoptare hotărârile CNE;
f) avizează politica de acțiune aprobată de către Biroul executiv al CNE;
g) reprezintă Biroul executiv al CNE atunci când se solicită intervenția sau prezența acestuia;
h) pregătește alături de secretarul Departamentului de organizare internă agenda ședințelor;
i) asigură desfășurarea discuțiilor într-un spirit de corectitudine și respectarea disciplinei și libertății de exprimare a tuturor reprezentanților Consiliului Național al Elevilor și ai consiliilor județene ale elevilor/Consiliului Municipal al Elevilor București;
j) propune un locțiitor dintre membrii Biroului executiv al Consiliului Național al Elevilor, în cazul în care nu poate fi prezent la o activitate care implică Consiliul Național al Elevilor;
k) exprimă opinii, puncte de vedere și reacții ale Consiliului Național al Elevilor;
l) intermediază legătura dintre Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice și Consiliul Național al Elevilor;
m) în cadrul Biroului executiv al Consiliului Național al Elevilor, președintele trebuie să aibă în vedere doar interesul general și specific al Consiliului Național al Elevilor și interesul superior al elevilor. Este interzisă orice acțiune sau inacțiune prin care președintele favorizează un consiliu județean al elevilor/Consiliul Municipal al Elevilor București.
Articolul 44
Președintele Consiliului Național al Elevilor este garantul respectării prezentului regulament de către toți membrii Consiliului Național al Elevilor.
Președintele Consiliului Național al Elevilor își poate păstra funcțiile din structurile inferioare cu acordul majorității simple a Adunării generale a respectivei structuri.
În cazul în care președintele Consiliului Național al Elevilor deține și funcția de președinte al unui consiliu județean al elevilor, acesta deleagă dreptul de vot în Adunarea generală a Consiliului Național al Elevilor altui membru al Biroului executiv al consiliului județean al elevilor.
Articolul 45
Schimbarea din funcție a președintelui Consiliului Național al Elevilor se poate face la propunerea majorității absolute a membrilor Biroului executiv al Consiliului Național al Elevilor sau la propunerea unei treimi din membrii Adunării generale prin decizie adoptată cu votul majorității calificate a Adunării generale a Consiliului Național al Elevilor.
II.5. Vicepreședinții
Articolul 46
Vicepreședinții Consiliului Național al Elevilor sunt membri ai Biroului executiv al Consiliului Național al Elevilor.
Vicepreședinții Consiliului Național al Elevilor sunt aleși pe o perioadă de 2 ani, prin vot democratic, de către membrii Adunării generale a Consiliului Național al Elevilor, cu majoritate simplă.
În cadrul Biroului executiv al Consiliului Național al Elevilor, vicepreședinții trebuie să aibă în vedere doar interesul general și specific al Consiliului Național al Elevilor și interesul superior al elevilor. Este interzisă orice acțiune sau inacțiune prin care un vicepreședinte favorizează un consiliu județean al elevilor/Consiliul Municipal al Elevilor București.
Vicepreședinții Consiliului Național al Elevilor își pot păstra funcțiile din structurile inferioare cu acordul majorității simple a Adunării generale a respectivei structuri.
În cazul în care un vicepreședintele al Consiliului Național al Elevilor deține și funcția de președinte al unui consiliu județean al elevilor, acesta deleagă dreptul de vot în Adunarea generală a Consiliului Național al Elevilor altui membru al Biroului executiv al consiliului județean al elevilor.
Articolul 47
Vicepreședinții Consiliului Național al Elevilor au următoarele atribuții:
a) se asigură de aplicarea corectă a hotărârilor Adunării generale a Consiliului Național al Elevilor;
b) oferă consiliere și suport consiliilor județene ale elevilor la solicitarea acestora;
c) moderează discuțiile dintre consiliile județene ale elevilor, la solicitarea acestora;
d) moderează și facilitează întâlnirile pe probleme specifice elevilor;
e) asigură buna desfășurare a activității din cadrul consiliilor județene ale elevilor de care sunt răspunzători;
f) aduc la cunoștință Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice încălcări ale Regulamentului de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar;
g) reprezintă Consiliul Național al Elevilor la diverse activități, ceremonii, proiecte și acțiuni la care Consiliul Național al Elevilor este invitat și președintele nu poate participa;
h) vicepreședinții pot îndeplini și alte atribuții stabilite de Adunarea generală, Biroul executiv al Consiliului Național al Elevilor sau președintele Consiliului Național al Elevilor.
Articolul 48
Fiecare vicepreședinte este președintele uneia dintre comisiile precizate la art. 41, la care se adaugă vicepreședinte pentru organizare internă și un responsabil de relații internaționale.
Pentru conducerea comisiilor, vicepreședinții sunt numiți prin decizie de către președintele Consiliului Național al Elevilor și validați prin votul Adunării generale.
Articolul 49
Pentru conducerea comisiilor prevăzute la art. 41, vicepreședinții au următoarele atribuții:
a) mențin permanent legătura și colaborează cu departamentele județene omoloage;
b) prezidează comisiile de lucru;
c) coordonează și implementează proiecte educaționale, dezbateri, seminare, întâlniri, conferințe, simpozioane, schimburi de tineri, competiții, tabere sau concursuri între elevi;
d) mențin în permanență informați membrii Biroului executiv și ai Adunării generale cu privire la problemele specifice;
e) analizează și dezbat în comisii probleme specifice, înaintând Biroului executiv și Adunării generale rezoluții cu privire la starea actuală și soluții privind îmbunătățirea problemelor identificate.
Articolul 50
Atribuțiile vicepreședintelui pentru organizare internă sunt următoarele:
a) colaborează și oferă sprijin secretarilor din cadrul consiliilor județene ale elevilor/Consiliului Municipal al Elevilor București;
b) asigură o bună coordonare a activității tehnice interne a Consiliului Național al Elevilor, precum și diseminarea corectă, eficientă și imediată a informațiilor și documentelor cu caracter intern;
c) pregătește la solicitarea Adunării generale și a Biroului executiv ale Consiliului Național al Elevilor orice tip de materiale, rapoarte și analize necesare Adunării generale;
d) îl asistă pe secretarul Departamentului de organizare internă în orice altă activitate ce ține de organizarea internă a Consiliului Național al Elevilor;
e) promovează și asigură coordonarea tuturor activităților legate de o mai bună administrare din cadrul Consiliului Național al Elevilor.
Articolul 51
Atribuțiile responsabilului de relații internaționale sunt următoarele:
a) intermediază relația cu alte instituții publice și private internaționale, organizații guvernamentale și nonguvernamentale internaționale;
b) facilitează încheierea de parteneriate între Consiliul Național al Elevilor și alte instituții publice și private internaționale, organizații guvernamentale și nonguvernamentale internaționale.
Articolul 52
Schimbarea din funcție a vicepreședinților Consiliului Național al Elevilor se poate face la propunerea majorității simple a membrilor Adunării generale a Consiliului Național al Elevilor sau la recomandarea Comisiei Naționale de Etică, prin hotărârea adoptată cu votul majorității absolute a Adunării generale a Consiliului Național al Elevilor.
II.6. Secretariatul Consiliului Național al Elevilor
Articolul 53
Secretariatul Consiliului Național al Elevilor cuprinde două departamente, Departamentul de organizare internă și Departamentul educație și comunicare (relații externe). Fiecare este coordonat de către un secretar executiv.
Articolul 54
Secretarii departamentelor de organizare internă și educație și comunicare (relații externe) ale Consiliului Național al Elevilor sunt aleși pe o perioadă de 2 ani cu majoritatea simplă a voturilor obținute în urma susținerii candidaturii în fața membrilor Adunării generale a Consiliului Național al Elevilor.
Articolul 55
Secretarii de departamente au următoare atribuții:
secretarul Departamentului de organizare internă:
a) elaborează strategia de dezvoltare pe departamentul pe care îl conduce;
b) asigură buna desfășurare a lucrărilor Biroului executiv, Adunării generale și a altor evenimente organizate de către Consiliul Național al Elevilor;
c) gestionează ansamblul relațiilor și circulația documentelor la nivelul organismelor Consiliului Național al Elevilor, între Consiliul Național al Elevilor și Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice, precum și cu alte autorități și instituții publice, monitorizează elaborarea și transmiterea principalelor rapoarte periodice prevăzute de reglementările în vigoare;
d) pregătește agenda ședințelor Biroului executiv al Consiliului Național al Elevilor și Adunării generale a Consiliului Național al Elevilor împreună cu președintele CNE, totodată o face cunoscută membrilor Consiliului Național al Elevilor cu o săptămână înainte desfășurării ședințelor;
e) pregătește materialele necesare întâlnirilor și logistica aferentă;
f) redactează procesele-verbale ale întâlnirilor și menține activă comunicarea dintre membrii Consiliului Național al Elevilor, Biroul executiv, Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice, consiliile regionale ale elevilor și consiliile județene ale elevilor;
g) înregistrează și urmărește fluxul unor documente ca procesele-verbale, propunerile de proiecte și alte documente ale Consiliului Național al Elevilor;
h) menține în permanență legătura cu președinții și secretarii consiliilor județene ale elevilor/Consiliului Municipal al Elevilor;
i) acordă asistență consiliilor județene ale elevilor/Consiliului Municipal al Elevilor București;
j) pregătește, la solicitarea Biroului executiv al Consiliului Național al Elevilor, documente, rapoarte și analize necesare desfășurării ședințelor;
k) alături de vicepreședinții Consiliului National al Elevilor pe organizare internă asigură îndeplinirea tuturor atribuțiilor menționate în prezentul regulament;
l) în absența președintelui, secretarul Departamentului de organizare internă preia atribuțiile acestuia, în baza unui mandat de delegare;
m) în cazul în care președintele Consiliului Național al Elevilor își încetează activitatea înainte de termen, secretarul Departamentului de organizare internă devine președinte interimar al Consiliului Național al Elevilor, pe perioada de 45 de zile, timp în care este convocată Adunarea generală extraordinară a Consiliului Național al Elevilor pentru reorganizarea alegerilor;
n) în cadrul Biroului executiv al Consiliului Național al Elevilor, secretarul Departamentului de organizare internă trebuie să aibă în vedere doar interesul general și specific al Consiliului Național al Elevilor și interesul superior al elevilor. Este interzisă orice acțiune sau inacțiune prin care secretarul favorizează un consiliu județean al elevilor/Consiliul Municipal al Elevilor București.
Secretarul Departamentului educație și comunicare (relații externe):
a) elaborează strategia de dezvoltare pe departamentul pe care îl conduce;
b) elaborează activități și proiecte de promovare a Consiliului Național al Elevilor;
c) actualizează periodic informația de pe site-ul oficial și de pe celelalte rețele de promovare ale Consiliului Național al Elevilor;
d) menține o legătură strânsă cu directorii Departamentului de relații externe de la nivelul consiliilor județene ale elevilor/Consiliul Municipal al Elevilor București;
e) coordonează activitatea Biroului de presă al Consiliului Național al Elevilor;
f) reprezintă Consiliul Național al Elevilor în relația cu reprezentanții mass-mediei și menține o strânsă legătură cu aceștia;
g) avizează comunicate de presă elaborate de către Biroul de presă și le propune spre aprobare Biroului executiv și avizarea președintelui CNE;
h) transmite comunicatele și informările de presă ale Consiliului Național al Elevilor;
i) organizează conferințele de presă ale Biroului executiv al Consiliului Național al Elevilor;
j) alături de vicepreședinții Consiliului Național al Elevilor pe relații externe asigură îndeplinirea tuturor atribuțiilor menționate în prezentul regulament;
k) elaborează parteneriate, pe care le înaintează Biroului executiv al Consiliului Național al Elevilor spre aprobare și menține o legătură strânsă cu partenerii;
l) în cadrul Biroului executiv al Consiliului Național al Elevilor, secretarul Departamentului de organizare internă trebuie să aibă în vedere doar interesul general și specific al Consiliului Național al Elevilor și interesul superior al elevilor. Este interzisă orice acțiune sau inacțiune prin care secretarul favorizează un consiliu județean al elevilor/Consiliul Municipal al Elevilor București.
Articolul 56
În cazul în care secretarul nu poate fi prezent la o întâlnire a Biroului executiv sau a Adunării generale a Consiliului Național al Elevilor, atribuțiile sale sunt preluate de către un vicepreședinte cu atribuții în domeniu.
Articolul 57
Secretarul poate fi schimbat ca urmare a neîndeplinirii atribuțiilor la propunerea majorității absolute a membrilor Biroului executiv al Consiliului Național al Elevilor sau a unei treimi din membrii Adunării generale a Consiliului Național al Elevilor, cu votul a jumătate plus unu din membrii Adunării generale.
II.7. Comisia Națională de Etică a Consiliului Național al Elevilor
Articolul 58
Comisia Națională de Etică este formată din 3 membri aleși anual de către Adunarea generală a Consiliului Național al Elevilor. Niciunul dintre membrii Comisiei Naționale de Etică nu poate fi membru al Biroului executiv al Consiliului Național al Elevilor.
Din partea fiecărui consiliu județean al elevilor/Consiliului Municipal al Elevilor București poate participa la alegerile pentru desemnarea membrilor Comisiei Naționale de Etică un singur candidat ales cu votul majorității simple a Adunării generale a consiliilor județene ale elevilor/Consiliului Municipal al Elevilor București din care face parte.
Membrii aleși ai Comisiei Naționale de Etică își pierd calitatea de membrii ai Adunării generale a Consiliului Național al Elevilor, în cazul în care aceștia sunt membri ai Adunării generale a CNE.
Membrii Comisiei Naționale de Etică sunt aleși de către Adunarea generală a Consiliului Național al Elevilor cu votul a jumătate plus unu dintre membri. Fiecare membru alege 3 candidați.
Selecția candidaților se realizează în conformitate cu metodologia de alegeri din mandatul respectiv.
Calitatea de membru al Comisiei Naționale de Etică încetează în condițiile în care acesta lezează imaginea Consiliului Național al Elevilor sau acțiunile întreprinse de către acesta sau încalcă regulamentul, în urma analizei unui raport asupra acțiunilor întreprinse la propunerea a jumătate plus unu din membrii Adunării generale a Consiliului Național al Elevilor, a Biroului executiv sau a președintelui CNE, cu votul a 2/3 din membri Adunării generale CNE.
Articolul 59
Comisia Națională de Etică acționează ca un organism de monitorizare a conduitei membrilor Consiliului Național al Elevilor, oferă consiliere pentru toate organismele Consiliului Național al Elevilor, precum și consiliilor județene ale elevilor/Consiliului Municipal al Elevilor București.
Comisia monitorizează punerea în aplicare a prezentului regulament, a hotărârilor, a deciziilor și a celorlalte tipuri de acte emise de Adunarea generală a Consiliului Național al Elevilor și de Biroul executiv al Consiliului Național al Elevilor.
Articolul 60
Comisia se întrunește în conferințe online cel puțin o dată pe lună sau ori de câte ori este nevoie.
Întrunirile Comisiei Naționale de Etică sunt prezidate prin rotație de către fiecare membru, alfabetic.
Articolul 61
Comisia Națională de Etică adoptă avize consultative prin consens. Dacă după două tururi de vot membrii Comisiei nu pot ajunge la un consens, decizia se poate adopta în al treilea tur de vot cu o majoritate simplă din voturile membrilor.
Comisia este regulamentar întrunită dacă toți membrii sunt prezenți.
Adunarea generală și Biroul executiv al Consiliului Național al Elevilor vor primi permanent informări cu privire la discuțiile din cadrul Comisiei.
Avizele consultative ale Comisiei Naționale de Etică se transmit Biroului executiv în termen de maximum 48 de ore de la adoptare.
Articolul 62
Comisia are acces la documentele considerate relevante de către Biroul executiv, emise de Consiliul Național al Elevilor.
Comisia Națională de Etică va prezenta un raport anual către Adunarea generală a Consiliului Național al Elevilor.
Comisia Națională de Etică poate solicita și beneficia de asistență juridică din exterior.
II.8. Candidatura la nivel național
Articolul 63
Alegerile pentru toate funcțiile din cadrul Biroului executiv al Consiliului Național al Elevilor se organizează într-o sesiune electorală. Sesiunea electorală este organizată în a doua zi a Adunării generale ordinare a Consiliului Național al Elevilor pentru funcțiile vacante din cadrul structurii.
Ca o derogare de la alin. (1), se organizează alegeri pentru funcțiile vacante în timpul mandatului în afara sesiunii electorale ordinare. La aceste alegeri nu pot candida elevii cu funcție în Biroul executiv al Consiliului Național al Elevilor.
Articolul 64
Candidaturile pentru funcțiile din cadrul Consiliului Național al Elevilor se depun la Comisia Națională de Validare după criteriile și în intervale de timp stabilite anual de către Metodologia de organizare a alegerilor din Consiliul Național al Elevilor.
Articolul 65
Candidații pentru funcțiile din cadrul Consiliului Național al Elevilor trebuie să îndeplinească următoarele cerințe:
a) candidatul trebuie să dețină funcția de președinte al consiliului județean al elevilor/CMEB.
b) să fi avut calitatea de membru în Consiliul Național al Elevilor de cel puțin un an;
c) să nu se afle în an terminal de liceu;
d) să nu fie afiliat unei entități cu caracter politic sau unui partid politic;
e) să aibă calitatea de elev.
Articolul 66
Dosarul de candidatură trebuie să conțină formularul de candidatură pentru Consiliul Național al Elevilor, a cărui componență se regăsește în Metodologia de organizare a alegerilor.
Capitolul III Relația dintre Consiliul Național al Elevilor și consiliile județene ale elevilor/Consiliul Municipal al Elevilor București
III.1.1. Relația dintre CNE și CJE/CMEB
Articolul 67
Consiliul Național al Elevilor este format din 41 de consilii județene ale elevilor și din Consiliul Municipal al Elevilor București.
Consiliile județene ale elevilor, respectiv Consiliul Municipal al Elevilor București mențin o relație de subordonare cu Consiliul Național al Elevilor.
III.1.2. Competențe
Articolul 68
Delimitarea competențelor Consiliului Național al Elevilor de cele ale consiliilor județene ale elevilor/Consiliului Municipal al Elevilor București este guvernată de principiul atribuirii. Exercitarea acestor competențe este reglementată de principiile subsidiarității și proporționalității.
Articolul 69
Conform principiul subsidiarității, Consiliul Național al Elevilor intervine numai în măsura în care obiectivele acțiunii preconizate nu pot fi realizate în mod satisfăcător de către consiliile județene ale elevilor/Consiliul Municipal al Elevilor București nici la nivel județean, nici la nivel local sau școlar, iar efectele acțiunii preconizate pot fi realizate mai bine la nivelul Consiliului Național al Elevilor.
Capitolul IV Consiliile județene ale elevilor și consiliile școlare ale elevilor
IV.1. Regulamentul Intern al Consiliului Național al Elevilor
Articolul 70
Regulamentul consiliilor județene ale elevilor, al Consiliului Municipal al Elevilor București, respectiv al consiliilor școlare ale elevilor, precum și alte aspecte ale organizării Consiliului Național al Elevilor se aprobă prin Regulamentul intern al Consiliului Național al Elevilor.
Articolul 71
Regulamentul intern se modifică la propunerea Biroului executiv sau a unei treimi din numărul membrilor Adunării generale, cu votul a două treimi din numărul membrilor Adunării generale.
Articolul 72
Regulamentul intern este general obligatoriu pentru toate consiliile județene ale elevilor, Consiliul Municipal al Elevilor București, respectiv consiliile școlare ale elevilor, din momentul adoptării.
IV.2. Consiliul județean al elevilor
Articolul 73
Consiliul județean al elevilor, respectiv Consiliul Municipal al Elevilor București, este structura reprezentativă a elevilor la nivel județean, respectiv municipal, parte a Consiliului Național al Elevilor, care exercită atribuțiile consiliului elevilor la nivel județean, respectiv municipal și coordonează activitatea consiliilor școlare ale elevilor subordonate.
Consiliile județene ale elevilor și Consiliul Municipal al Elevilor București sunt formate din consiliile școlare ale elevilor din respectiva unitate administrativ-teritorială din învățământul preuniversitar liceal. Consiliile școlare ale elevilor din învățământul gimnazial au statut de observator.
Articolul 74
Pentru îndeplinirea atribuțiilor ce îi revin, consiliul județean al elevilor/Consiliul Municipal al Elevilor București poate colabora cu inspectorul pentru educație permanentă de la nivelul inspectoratelor școlare județene/Inspectoratului Școlar al Municipiului București, cu palatele și cluburile copiilor, cu direcțiile județene pentru sport și tineret, cu structurile asociative ale părinților, dar și cu alte instituții și organisme de specialitate de la nivel local, regional și național.
Articolul 75
Cheltuielile de transport ocazionate de participarea membrilor consiliilor județene ale elevilor/Consiliului Municipal al Elevilor București la conferințe, seminare, întâlniri de lucru sunt decontate de inspectoratul școlar județean/Inspectoratul Școlar al Municipiului București.
Cheltuielile de transport ocazionate de participarea membrilor consiliilor județene ale elevilor/Consiliului Municipal al Elevilor București la adunările generale sunt decontate de unitatea de învățământ de proveniență a elevilor.
Decontul legat de deplasarea membrilor consiliilor județene ale elevilor/Consiliului Municipal al Elevilor București, și consiliile școlare ale elevilor se face în baza ordinului de deplasare.
IV.3. Consiliul școlar al elevilor
Articolul 76
Consiliul școlar al elevilor este structura reprezentativă a elevilor la nivel școlar, substructură a consiliului județean al elevilor/Consiliului Municipal al Elevilor București, respectiv Consiliului Național al Elevilor. Consiliul școlar al elevilor este format din reprezentanții claselor, aleși prin vot democratic la începutul anului școlar.
Activitatea consiliului școlar al elevilor se desfășoară la nivel școlar, respectând principiul reprezentativității elevilor din cadrul structurilor sale.
Capitolul V Dispoziții tranzitorii și finale
Articolul 77
Prezentul regulament este adoptat de către Adunarea generală a Consiliului Național al Elevilor, în cadrul celei de-a XVI-a sesiuni a Adunării generale organizate la Buzău în iulie 2015, cu modificările ulterioare realizate de către Biroul executiv, cu avizul Adunării generale.
Comisia Națională de Etică se constituie prin decizie a primei Adunări generale ordinare a Consiliului Național al Elevilor. Prevederile referitoare la Comisia Națională de Etică se aplică din momentul constituirii acesteia.
La data intrării în vigoare a prezentului regulament, consiliile regionale ale elevilor își încetează existența.
Până la organizarea Adunării generale ordinare a Consiliului Național al Elevilor imediat următoare intrării în vigoare a prezentului regulament, Biroul executiv al Consiliului Național al Elevilor ales în temeiul
Ordinului ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 4.247/2010
își păstrează mandatul.
Articolul 78
Prevederile prezentului regulament și cele ale regulamentului intern sunt obligatorii pentru toate consiliile județene ale elevilor/Consiliul Municipal al Elevilor București și pentru toate organismele interne ale CNE.
Procedura de revizuire a Regulamentului de organizare și funcționare poate fi inițiată de majoritatea absolută a membrilor Adunării generale sau a majorității calificate a membrilor Biroului executiv.
Proiectul de revizuire este înaintat Adunării generale CNE de către Biroul executiv al Consiliului Național al Elevilor, cu votul majorității calificate.
Regulamentul de organizare și funcționare se modifică cu votul majorității calificate a Adunării generale a Consiliului Național al Elevilor.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.