Decizia nr. 145/2016

Augustin Zegrean

- președinte

Valer Dorneanu

- judecător

Petre Lăzăroiu

- judecător

Mircea Ștefan Minea

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Puskas Valentin Zoltan

- judecător

Tudorel Toader

- judecător

Oana Cristina Puică

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cosmin Grancea.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală, excepție ridicată, din oficiu, de judecătorul de cameră preliminară în Dosarul nr. 2.263/120/2015 al Tribunalului Dâmbovița - Secția penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 927D/2015.

2. La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care arată, cu privire la admisibilitatea excepției, că aceasta a fost invocată, din oficiu, de judecătorul de cameră preliminară, care a fost sesizat cu rechizitoriu cu două zile înainte de expirarea măsurii arestării preventive a inculpaților. Judecătorul de cameră preliminară, autor al excepției, susține că dispozițiile art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt constituționale doar dacă nerespectarea termenului de 5 zile prevăzut de acestea este sancționată cu decăderea din dreptul de a mai solicita verificarea legalității și temeiniciei măsurilor preventive. Reprezentantul Ministerului Public consideră că stabilirea naturii juridice a unui termen este, în general, o problemă de interpretare a legii. Or, instanțele sunt cele care sunt chemate să interpreteze legea. În cazul

Deciziei nr. 336 din 30 aprilie 2015 , Curtea Constituțională a examinat o practică judiciară a instanțelor, în special a Înaltei Curți de Casație și Justiție, practică întinsă pe o perioadă de 12 ani, ce stabilea că termenul de 5 zile prevăzut de art. 159 din vechiul Cod de procedură penală, respectiv de art. 235 din noul cod - de sesizare a instanței pentru prelungirea arestării preventive - este un termen de recomandare. Curtea a constatat că este pusă în discuție constituționalitatea interpretării pe care norma de drept a primit-o în practică și că este, prin urmare, chemată să dea textului o interpretare constituțională. Curtea a reținut, în esență, că nerespectarea acestui termen aduce atingere, pe de o parte, dreptului inculpatului și avocatului său de a pregăti apărarea și, pe de altă parte, dreptului judecătorului de a studia dosarul cauzei. Reprezentantul Ministerului Public arată că trebuie văzut dacă, în prezenta cauză, există o atare interpretare neconstituțională a textului de lege criticat, dată de către instanțele judecătorești. Menționează că nu a găsit jurisprudență în sensul că termenul prevăzut de art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală este de recomandare. Mai mult, chiar dacă ar exista o astfel de jurisprudență, ea ar trebui să fie ulterioară

Deciziei nr. 336 din 30 aprilie 2015 , pentru că atunci a devenit evident pentru toți destinatarii legii care e natura juridică a termenului prevăzut de art. 235 alin. (1) din Codul de procedură penală. Dacă, în cazul

Deciziei nr. 336 din 30 aprilie 2015 , Curtea a intervenit, pentru că exista o interpretare cvasiunanimă care era neconstituțională, în cauza de față nu sunt dovezi că ar exista o interpretare cvasiunanimă neconstituțională a textului criticat. În practică, acest termen este respectat de către procurorul care sesizează cu rechizitoriu instanța, în sensul că sesizarea este făcută cu cel puțin 5 zile înainte de expirarea măsurii preventive privative de libertate. Astfel, cu privire la admisibilitatea excepției, consideră că, întrucât nu există o interpretare neconstituțională a textului, interpretarea fiind destul de evidentă ca urmare a

Deciziei nr. 336 din 30 aprilie 2015

și textul fiind respectat de către destinatarii lui, excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă. De altfel, judecătorul care a ridicat excepția nu a avut pe rol o sesizare ulterioară

Deciziei nr. 336 din 30 aprilie 2015 , ci o sesizare anterioară, rechizitoriul fiind emis între data pronunțării deciziei Curții și data publicării acesteia, astfel încât nu există vreo dovadă că aceasta ar fi jurisprudența contrară

Deciziei nr. 336 din 30 aprilie 2015 , având în vedere că ea este anterioară publicării respectivei decizii. Prin urmare, excepția este inadmisibilă, pentru că ea pune în discuție o problemă de interpretare a legii, care trebuie să aparțină instanțelor judecătorești.

4. În ceea ce privește fondul excepției, reprezentantul Ministerului Public arată că, pentru identitate de rațiune, soluția nu poate fi alta decât cea din

Decizia nr. 336 din 30 aprilie 2015 , dar numai cu privire la măsura arestării preventive și a arestului la domiciliu. Această concluzie se desprinde din dispozitivul deciziei menționate și din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului referitoare la art. 5 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, potrivit căreia măsurile preventive privative de libertate trebuie să respecte condițiile de fond și de procedură prevăzute în dreptul intern (de exemplu, Hotărârea din 2 octombrie 2008, pronunțată în Cauza Rusu împotriva Austriei, paragraful 55). Este adevărat că termenul era prevăzut în dreptul intern și anterior

Deciziei nr. 336 din 30 aprilie 2015 , dar termenul era considerat de recomandare. În momentul de față, însă,

Decizia nr. 336 din 30 aprilie 2015

face parte din dreptul intern, ea se referă la o situație similară și a constatat că termenul de 5 zile este unul peremptoriu, prin urmare soluția cu privire la termenul de 5 zile prevăzut de art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală - în ceea ce privește arestarea preventivă și arestul la domiciliu - trebuie să fie identică. Referitor, însă, la măsura controlului judiciar și a controlului judiciar pe cauțiune, acestea neintrând în sfera de incidență a art. 5 din Convenție, și întrucât, oricum, nu există o soluție similară în dreptul intern, luând în considerare și criticile ce pot fi aduse motivării

Deciziei nr. 336 din 30 aprilie 2015 , rezultă că revine judecătorului să stabilească dacă, în diversele cazuri concrete, nerespectarea termenului de 5 zile aduce atingere asigurării dreptului la apărare și posibilității judecătorului de a studia dosarul cauzei. În acest sens, arată că, în motivarea

Deciziei nr. 336 din 30 aprilie 2015 , se reține, la paragraful 39, că sancțiunea încălcării dreptului la apărare este nulitatea relativă, excepție făcând situațiile de la art. 281 alin. (1) lit. e) și f) din Codul de procedură penală, fără a se menționa, însă, că, în cauză, ar exista vreuna din situațiile în care încălcarea regulilor de desfășurare a procesului este sancționată cu nulitatea absolută. Este redată apoi jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului cu privire la dreptul acuzatului de a beneficia de "timpul și înlesnirile necesare pregătirii apărării", pentru a se conchide, la paragraful 49, că: «nerespectarea termenului de depunere a propunerii de prelungire a arestării preventive la judecătorul de drepturi și libertăți "cu cel puțin 5 zile înainte de expirarea duratei arestării preventive" este de natură să cauzeze o vătămare procesuală, concretizată în încălcarea dreptului fundamental la apărare al inculpatului arestat, așa încât sunt incidente normele procesual penale ale art. 268 alin. (1) din Codul de procedură penală, sancțiunea pentru nerespectarea acestui termen fiind decăderea procurorului din exercițiul dreptului de a depune propunerea de prelungire a duratei arestului preventiv și nulitatea absolută a actului făcut peste termen». În realitate, prin decizie se creează un nou caz de nulitate absolută, pentru că vătămarea este presupusă în toate cazurile în care nu s-a respectat termenul de 5 zile. În sprijinul acestei soluții, se invocă jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materia art. 6 din Convenție, jurisprudență care nu este, însă, de natură să susțină concluzia la care ajunge Curtea Constituțională în

Decizia nr. 336 din 30 aprilie 2015 , de vreme ce Curtea de la Strasbourg, pentru a aprecia dacă a existat un termen adecvat pentru pregătirea apărării, stabilește criterii extrem de flexibile - cum ar fi natura procesului, complexitatea cauzei și stadiul procedurii - de exemplu, prin Hotărârea din 10 iulie 2012, pronunțată în Cauza Gregacevic împotriva Croației, paragraful 51, hotărâre invocată și de Curtea Constituțională. Prin urmare, ceea ce justifică jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului invocată este posibilitatea pentru judecător ca, în acele cazuri în care a fost nesocotit termenul de 5 zile, ținând seama de natura și complexitatea cauzei, să constate că timpul rămas este insuficient pentru asigurarea apărării efective și pentru ca judecătorul să studieze cauza. Tot potrivit acelorași criterii, judecătorul ar fi putut constata că, deși a fost nesocotit termenul de 5 zile, având în vedere, însă, natura și complexitatea cauzei, timpul pentru pregătirea apărării și studierea dosarului este suficient, ceea ce a constatat, de altfel, și judecătorul de drepturi și libertăți autor al prezentei excepții de neconstituționalitate, care a reținut că, având în vedere gradul de complexitate a dosarului, timpul alocat studierii rechizitoriului și faptul că aceiași apărători au acordat asistență juridică cu ocazia prelungirii măsurii arestării preventive, precum și concluziile concrete puse în cauză de apărători, dreptul la apărare al inculpaților a fost asigurat cu prisosință.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

5. Prin Încheierea din 7 mai 2015, pronunțată în Dosarul nr. 2.263/120/2015, Tribunalul Dâmbovița - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală. Excepția a fost ridicată, din oficiu, de judecătorul de cameră preliminară, cu ocazia verificării, în procedura de cameră preliminară, potrivit art. 207 din Codul de procedură penală, a legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive dispuse în cursul urmăririi penale față de inculpații trimiși în judecată prin rechizitoriu înaintat instanței competente cu mai puțin de 5 zile înainte de expirarea măsurii arestării preventive.

6. În motivarea excepției de neconstituționalitate judecătorul de cameră preliminară, autor al excepției, susține că dispozițiile art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală încalcă prevederile constituționale ale art. 24 privind dreptul la apărare și ale art. 124 referitor la înfăptuirea justiției, precum și prevederile art. 6 paragraful 3 lit. b) referitor la dreptul la apărare din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, fiind constituționale în măsura în care nerespectarea termenului de minimum 5 zile de dinainte de expirarea duratei măsurii preventive este sancționată cu decăderea din dreptul de a mai solicita verificarea legalității și temeiniciei măsurii preventive, cu consecința imposibilității menținerii acesteia pe durata desfășurării procedurii în camera preliminară. În acest sens, face trimitere la Comunicatul Curții Constituționale din 30 aprilie 2015 referitor la decizia prin care Curtea a constatat că dispozițiile art. 235 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt constituționale în măsura în care nerespectarea termenului "cu cel puțin 5 zile înainte de expirarea duratei arestării preventive" atrage incidența art. 268 alin. (1) din Codul de procedură penală. Apreciază că aceleași considerente care au stat la baza deciziei mai sus menționate sunt aplicabile și dispozițiilor art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală, în considerarea finalității acestui text, și anume menținerea sau nu a unei măsuri preventive. Scopul principal al verificării legalității și temeiniciei măsurii preventive, fie în cursul procedurii de cameră preliminară, potrivit art. 207 din Codul de procedură penală, fie în cursul judecății, conform art. 208 din cod, este acela al aprecierii oportunității menținerii, revocării sau înlocuirii măsurilor preventive dispuse anterior. Consideră că o propunere a procurorului de menținere a măsurii arestării preventive produce din perspectiva inculpatului aceleași efecte ca și o propunere de prelungire a arestării preventive. Chiar dacă în al doilea caz se pronunță judecătorul de drepturi și libertăți, iar în primul judecătorul de cameră preliminară, fondul problemei este același - analiza oportunității continuării pe un termen maximum de 30 de zile a măsurii arestării preventive. Astfel, aceleași considerente care impun procurorului să formuleze propunerea de prelungire a arestării preventive cu cel puțin 5 zile înainte de expirarea duratei măsurii sub sancțiunea decăderii din dreptul de a mai putea propune prelungirea măsurii preventive se regăsesc și în cazul obligației procurorului de înaintare a rechizitoriului, împreună cu dosarul de urmărire penală, cu cel puțin 5 zile înainte de expirarea duratei măsurii preventive, pentru a se verifica legalitatea și temeinicia acesteia, potrivit art. 207 din Codul de procedură penală. De altfel, procedura de verificare a legalității și temeiniciei măsurilor preventive de către judecătorul de cameră preliminară este similară cu cea reglementată de art. 235 alin. (4)-(6) din Codul de procedură penală la care art. 207 alin. (3) face trimitere în mod expres. Astfel, aceleași considerente referitoare la exercitarea dreptului la apărare al inculpatului impun ca rechizitoriul să fie înaintat de procuror instanței competente cu cel puțin 5 zile înainte de expirarea măsurii preventive în cauzele în care inculpatul este supus unei măsuri preventive. Dispozițiile alin. (1) al art. 207 din Codul de procedură penală trebuie coroborate cu cele ale alin. (2) al aceluiași articol, care arată că judecătorul de cameră preliminară verifică din oficiu legalitatea și temeinicia măsurii preventive în termen de 3 zile de la înregistrarea dosarului și se pronunță întotdeauna înainte de expirarea duratei măsurii preventive. Aceste termene prevăzute de legiuitor sunt expresia realizării unui echilibru între asigurarea unui răstimp suficient pentru organizarea apărării și necesitatea ca și o eventuală cale de atac împotriva încheierii judecătorului de cameră preliminară să poată fi soluționată înainte de expirarea duratei măsurii preventive. Potrivit art. 205 alin. (5) din Codul de procedură penală, o contestație formulată de procuror împotriva încheierii prin care judecătorul de cameră preliminară a dispus revocarea unei măsuri preventive sau înlocuirea acesteia cu una mai blândă se soluționează înainte de expirarea duratei măsurii preventive dispuse anterior. Legiuitorul încearcă să prevină, astfel, situațiile în care, deși mai există cale de atac, judecarea acesteia după expirarea duratei arestării preventive dispuse anterior poate duce la îngreunarea procesului penal prin punerea în libertate a unor persoane, deși contestația procurorului este admisă în calea de atac. Necesitatea reîncarcerării unor persoane puse în libertate poate să se lovească de anumite dificultăți în regăsirea acestor persoane, ce ar putea fi tentate să se sustragă procesului penal, cunoscând faptul că asupra lor planează posibilitatea reîncarcerării. Dacă însă calea de atac se judecă înainte de expirarea duratei anterior stabilite a măsurii preventive, cum contestația procurorului este suspensivă de executare, așa cum reiese din interpretarea per a contrario a dispozițiilor art. 205 alin. (3) din Codul de procedură penală, atunci aceste situații pot fi prevenite. Astfel, verificarea legalității și temeiniciei măsurii preventive de către judecătorul de cameră preliminară, în condițiile respectării art. 207 alin. (1) și (2) din Codul de procedură penală, va face ca aceasta să se petreacă cu cel puțin două zile înainte de expirarea măsurii, fiind timp suficient pentru soluționarea unei eventuale căi de atac a procurorului înainte de expirarea duratei măsurii arestării preventive.

7. Potrivit

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru ași exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

8. Guvernul apreciază că, întrucât dispozițiile art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt similare în conținutul lor prevederilor declarate neconstituționale prin

Decizia nr. 336 din 30 aprilie 2015

(publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 342 din 19 mai 2015), cele reținute de Curte prin decizia menționată pot fi aplicate tale quale și în prezenta cauză.

9. Avocatul Poporului consideră că dispozițiile art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt constituționale în măsura în care nerespectarea termenului "cu cel puțin 5 zile înainte de expirarea duratei acesteia" atrage incidența art. 268 alin. (1) din Codul de procedură penală. În acest sens, arată că, așa cum a reținut Curtea, prin

Decizia nr. 336 din 30 aprilie 2015 , în această materie, dreptul la apărare, prin importanța pe care o are, excedează sferei intereselor inculpatului, interesând întreg procesul penal și activitatea judiciară în general. Astfel, ținând cont de faptul că rațiunea termenului de depunere a rechizitoriului, împreună cu dosarul cauzei, la judecătorul de cameră preliminară - în cazul în care procurorul dispune trimiterea în judecată a inculpatului față de care s-a luat o măsură preventivă - este aceea de a asigura respectarea dreptului fundamental la apărare al inculpatului arestat și de a verifica din oficiu legalitatea și temeinicia măsurii preventive, consideră că și acest termen are natura juridică a unui termen peremptoriu. Arată că aceasta este singura interpretare care poate determina compatibilitatea normelor procesual penale criticate cu prevederile constituționale și convenționale referitoare la dreptul la apărare și cu dispozițiile constituționale privind înfăptuirea justiției.

10. Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

11. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

12. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală, având următorul cuprins: "Când procurorul dispune trimiterea în judecată a inculpatului față de care s-a dispus o măsură preventivă, rechizitoriul, împreună cu dosarul cauzei, se înaintează judecătorului de cameră preliminară de la instanța competentă, cu cel puțin 5 zile înainte de expirarea duratei acesteia".

13. În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții de lege, autorul excepției invocă încălcarea prevederilor constituționale ale art. 24 referitor la dreptul la apărare și ale art. 124 privind înfăptuirea justiției, precum și ale art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului raportat la prevederile art. 6 paragraful 3 lit. b) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale care consacră dreptul acuzatului de a dispune de timpul și de înlesnirile necesare pregătirii apărării sale.

14. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că trimiterea la instanța competentă, de către procuror, a rechizitoriului, împreună cu dosarul cauzei, declanșează procedura de cameră preliminară. În cazul în care inculpatul trimis în judecată se află, la momentul sesizării instanței, sub puterea unei măsuri preventive dispuse în cursul urmăririi penale, judecătorul de cameră preliminară, primind dosarul, are obligația ca, din oficiu, fără a exista vreo cerere din partea procurorului sau a inculpatului, să procedeze la verificarea - cu respectarea procedurii reglementate de art. 207 din Codul de procedură penală -, a legalității și temeiniciei măsurii preventive căreia îi este supus inculpatul, indiferent de felul acesteia (control judiciar, control judiciar pe cauțiune, arest la domiciliu sau arestare preventivă), și să decidă dacă se impune sau nu ca măsura preventivă să fie menținută. În acest scop, rechizitoriul cuprinde, în mod obligatoriu, date referitoare la măsurile preventive luate în cursul urmăririi penale, așa cum rezultă din dispozițiile art. 328 alin. (1) raportate la art. 286 alin. (2) lit. e) teza finală din Codul de procedură penală. Rechizitoriul poate să cuprindă, potrivit art. 330 din Codul de procedură penală, și propunerea de luare, menținere, revocare sau de înlocuire a unei măsuri preventive. Acest text se referă la dreptul procurorului de a formula cereri în legătură cu măsurile preventive, cereri pe care le poate face fie prin rechizitoriu, odată cu sesizarea instanței, fie ulterior, în cursul procedurii de cameră preliminară. Dreptul procurorului de a formula astfel de cereri nu trebuie însă confundat cu sesizarea din oficiu în baza căreia judecătorul de cameră preliminară verifică, potrivit art. 207 alin. (2) din Codul de procedură penală, legalitatea și temeinicia măsurii preventive.

15. Curtea reține că, atunci când inculpatul trimis în judecată este supus unei măsuri preventive, sesizarea instanței competente trebuie făcută de procuror, conform art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală, cu cel puțin 5 zile înainte de expirarea duratei măsurii preventive, iar judecătorul de cameră preliminară trebuie să verifice, din oficiu, legalitatea și temeinicia măsurii preventive în termen de 3 zile de la înregistrarea dosarului și înainte de expirarea duratei acesteia, potrivit art. 207 alin. (2) din Codul de procedură penală. Așadar, dispozițiile de lege menționate stabilesc termene atât pentru procuror - un termen în interiorul căruia să înainteze rechizitoriul, împreună cu dosarul cauzei, către judecătorul de cameră preliminară, astfel încât acesta să aibă timpul necesar și suficient pentru a face aceste verificări anterior expirării duratei măsurii preventive -, cât și pentru judecătorul de cameră preliminară.

16. Cu privire la un termen regresiv similar celui prevăzut de art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală, Curtea s-a pronunțat prin

Decizia nr. 336 din 30 aprilie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 342 din 19 mai 2015, prin care a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. 235 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt constituționale în măsura în care nerespectarea termenului "cu cel puțin 5 zile înainte de expirarea duratei arestării preventive" atrage incidența art. 268 alin. (1) din Codul de procedură penală. Prin această decizie, Curtea a reținut că, potrivit art. 235 alin. (1) din Codul de procedură penală, propunerea de prelungire a arestării preventive împreună cu dosarul cauzei se depun la judecătorul de drepturi și libertăți cu cel puțin 5 zile înainte de expirarea duratei acesteia, alin. (2) al aceluiași articol, în prima și ultima teză, stabilind că judecătorul de drepturi și libertăți fixează termen pentru soluționarea propunerii de prelungire a arestării preventive înainte de expirarea duratei măsurii, avocatul inculpatului este încunoștințat și i se acordă, la cerere, posibilitatea de a studia dosarul cauzei (paragraful 19). În ceea ce privește natura juridică a termenului regresiv reglementat de art. 235 alin. (1) din Codul de procedură penală (art. 159 alin. 1 din Codul de procedură penală din 1968), Curtea a observat că "practica judiciară cvasiunanimă a calificat termenul de minimum 5 zile de sesizare a instanței pentru prelungirea arestării preventive ca fiind un termen de recomandare" (paragraful 21). Ținând cont de faptul că rațiunea termenului de depunere a propunerii de prelungire a duratei arestării preventive este aceea de a asigura respectarea dreptului fundamental la apărare al inculpatului arestat și de a elimina arbitrariul cât privește dispunerea prelungirii măsurii privative de libertate, Curtea a constatat că "acest termen are natura juridică a unui termen peremptoriu", aceasta fiind "singura interpretare care poate determina compatibilitatea normelor procesual penale criticate cu dispozițiile constituționale și convenționale referitoare la dreptul la apărare și cu dispozițiile constituționale privind înfăptuirea justiției" (paragraful 48). Curtea a concluzionat că «nerespectarea termenului de depunere a propunerii de prelungire a arestării preventive la judecătorul de drepturi și libertăți "cu cel puțin 5 zile înainte de expirarea duratei arestării preventive" este de natură să cauzeze o vătămare procesuală, concretizată în încălcarea dreptului fundamental la apărare al inculpatului arestat, așa încât sunt incidente normele procesual penale ale art. 268 alin. (1) din Codul de procedură penală, sancțiunea pentru nerespectarea acestui termen fiind decăderea procurorului din exercițiul dreptului de a depune propunerea de prelungire a duratei arestului preventiv și nulitatea absolută a actului făcut peste termen» (paragraful 49).

17. În motivarea prezentei excepții de neconstituționalitate, judecătorul de cameră preliminară, autor al excepției, susține că aceleași considerente care au stat la baza deciziei mai sus menționate sunt aplicabile și cu privire la dispozițiile art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală, pe motiv că scopul verificării legalității și temeiniciei măsurii preventive în procedura de cameră preliminară constă în aprecierea oportunității menținerii măsurii preventive dispuse în cursul urmăririi penale, menținere care produce față de inculpat aceleași efecte ca și prelungirea măsurii [art. 235 alin. (1) din Codul de procedură penală are, de fapt, în vedere doar arestarea preventivă]. Astfel, autorul excepției apreciază că dispozițiile art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt constituționale în măsura în care nerespectarea termenului de minimum 5 zile de dinainte de expirarea duratei măsurii preventive - prevăzut pentru sesizarea instanței cu rechizitoriu - este sancționată cu decăderea procurorului din dreptul de a mai solicita verificarea legalității și temeiniciei măsurii preventive, de unde decurge consecința imposibilității menținerii acesteia pe durata desfășurării procedurii în cameră preliminară.

18. Referitor la natura juridică a termenului de depunere a propunerii de prelungire a arestării preventive și la consecințele nerespectării acestuia, cu prilejul pronunțării

Deciziei nr. 336 din 30 aprilie 2015 , Curtea a observat că practica judiciară cvasiunanimă, în special cea a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a calificat termenul de minimum 5 zile de sesizare a instanței, prevăzut de art. 235 alin. (1) din Codul de procedură penală (art. 159 alin. 1 din Codul de procedură penală din 1968), ca fiind un termen de recomandare (paragraful 21). Prin această decizie, Curtea a constatat că, în cauză, "este pusă în discuție însăși constituționalitatea interpretării pe care acest text de lege a primit-o în practică, în concret, natura juridică a termenului reglementat de normele procesual penale precitate" (paragraful 29). De vreme ce "deturnarea reglementărilor legale de la scopul lor legitim, printr-o sistematică interpretare și aplicare eronată a acestora de către instanțele judecătorești sau de către celelalte subiecte chemate să aplice dispozițiile de lege, poate determina neconstituționalitatea acelei reglementări", Curtea are "competența de a elimina viciul de neconstituționalitate astfel creat, esențială în asemenea situații fiind asigurarea respectării drepturilor și libertăților persoanelor, precum și a supremației Constituției" (paragraful 30). Prin decizia menționată, Curtea a reținut, în esență, că interpretarea dată dispozițiilor art. 235 alin. (1) din Codul de procedură penală în sensul că termenul prevăzut pentru depunerea de către procuror a propunerii de prelungire a arestării preventive ar fi un termen de recomandare aduce atingere prevederilor constituționale ale art. 24 referitor la dreptul la apărare și ale art. 124 privind înfăptuirea justiției, precum și ale art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului raportat la prevederile art. 6 paragraful 3 lit. b) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale care consacră dreptul acuzatului de a dispune de timpul și de înlesnirile necesare pregătirii apărării sale, întrucât "intervalul de timp rămas până la soluționarea propunerii este insuficient pentru pregătirea unei apărări efective" (paragraful 42) și "pentru studierea de către judecător a cauzei, pentru derularea ședinței și pentru soluționarea propunerii" (paragraful 46).

19. Curtea constată că termenul prevăzut de dispozițiile art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală are aceeași natură juridică cu cel prevăzut de art. 235 alin. (1) din Codul de procedură penală, fiind un termen peremptoriu, dar, spre deosebire de situația avută în vedere la pronunțarea

Deciziei nr. 336 din 30 aprilie 2015 , când instanța de contencios constituțional a intervenit pe fondul unei practici judiciare cvasiunanime și de durată - aparținând inclusiv Înaltei Curți de Casație și Justiție -, care a dat textului valențe neconstituționale, în cauza de față nu se poate vorbi de o atare interpretare a dispozițiilor de lege criticate, interpretare care să fie, în același timp, ulterioară publicării deciziei mai sus menționate. Prin urmare, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală, care pune în discuție o problemă de interpretare și aplicare a legii, ce trebuie să aparțină instanțelor judecătorești, este inadmisibilă.

20. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală, excepție ridicată, din oficiu, de judecătorul de cameră preliminară în Dosarul nr. 2.263/120/2015 al Tribunalului Dâmbovița - Secția penală.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Dâmbovița - Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 17 martie 2016.