Decizia nr. 256/2016

Augustin Zegrean

- președinte

Valer Dorneanu

- judecător

Petre Lăzăroiu

- judecător

Mircea Ștefan Minea

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Simona-Maya Teodoroiu

- judecător

Tudorel Toader

- judecător

Daniela Ramona Marițiu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 39 din Codul penal, excepție ridicată de Robert Daniel Sârbu în Dosarul nr. 4.300/312/2015 al Judecătoriei Slobozia. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.660D/2015.

2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care arată că instanța de contencios constituțional s-a mai pronunțat asupra constituționalității acestor dispoziții, respingând excepția de neconstituționalitate ca neîntemeiată. Având în vedere că nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenței în materie, apreciază că soluția și considerentele reținute în jurisprudență își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză, astfel că solicită respingerea excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

4. Prin Încheierea din 4 noiembrie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 4.300/312/2015, Judecătoria Slobozia a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 39 din Codul penal, excepție ridicată de Robert Daniel Sârbu, cu ocazia soluționării unei cauze penale.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține că prevederile criticate încalcă principiul separației și echilibrului puterilor, deoarece puterea legislativă a interferat în activitatea puterii judecătorești dispunând modalitatea în care cea din urmă trebuie să aplice o pedeapsă în cazul concursului de infracțiuni. De asemenea, textul criticat aduce atingere independenței judecătorilor, întrucât, atunci când pronunță o sentință, aceștia nu sunt independenți în a lua decizia care să se întemeieze pe baza aprecierilor și convingerilor raportate la probele administrate în cauză, la condițiile concrete în care s-a săvârșit fapta, precum și la conduita inculpatului.

6. Judecătoria Slobozia arată că dispozițiile criticate stabilesc modalitatea de aplicare a pedepsei în caz de concurs de infracțiuni, în funcție de pedeapsa aplicată pentru fiecare infracțiune în parte. Instanța apreciază că dispozițiile art. 39 din Codul penal stabilesc doar procedura de urmat în cazul sancționării unui concurs de infracțiuni, judecătorul fiind cel care analizând probele stabilește dacă fapta îndeplinește trăsăturile esențiale ale infracțiunii și individualizează pedepsele aplicate. Prin urmare, instanța apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

7. Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

8. Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Arată că, potrivit art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituție, infracțiunile, pedepsele și regimul executării acestora se stabilesc prin lege organică, revenind legiuitorului să reglementeze care este conținutul concursului de infracțiuni, precum și tratamentul sancționator aplicat acestuia. Astfel, alegerea uneia sau alteia dintre soluțiile consacrate în diversele sisteme de drept (absorbția, cumulul juridic, cumulul aritmetic, sporul obligatoriu, sporul facultativ etc.) reprezintă o opțiune de politică legislativă, ea constituind atributul exclusiv al legiuitorului, în virtutea rolului său constituțional.

9. În ceea ce privește critica de neconstituționalitate raportată la art. 126 din Constituție, consideră, de asemenea, că nici aceasta nu poate fi reținută. Rolul instanței de judecată de realizare a actului de justiție este pe deplin realizat chiar și în cazul în care legea impune aplicarea unui spor obligatoriu de pedeapsă. Instanța dispune de marja de apreciere necesară și de posibilitatea de individualizare a pedepselor pentru fiecare caz în parte cu ocazia aplicării pedepsei pentru fiecare infracțiune concurentă, conform regulilor Codului penal privind criteriile de individualizare a pedepselor.

10. Avocatul Poporului apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Arată că individualizarea pedepselor îmbracă atât forma individualizării legale, operațiune care se realizează de legiuitor în faza elaborării legii, cât și forma individualizării judiciare, care se realizează de către instanța de judecată și constă în aplicarea pedepsei concrete infractorului pentru fapta comisă. Individualizarea judiciară trebuie să se înscrie în coordonatele stabilite de legiuitor, judecătorul urmând să stabilească pedeapsa ce va fi aplicată, în funcție de principiile individualizării legale și de anumite criterii prevăzute de lege, precum gradul concret de pericol social al faptei, periculozitatea infractorului, împrejurările în care s-a comis fapta și altele. Prin dispozițiile legale criticate sunt stabilite principiile pe care judecătorul trebuie să le aibă în vedere atunci când aplică pedeapsa principală în caz de concurs de infracțiuni, principii care presupun parcurgerea a două etape de individualizare judiciară a pedepsei: individualizarea pedepsei pentru fiecare infracțiune în parte, urmată de aplicarea pedepsei pentru ansamblul infracțional săvârșit. Ca atare, nu poate fi vorba despre o interferență a legislativului în puterea judecătorească, întrucât art. 39 din Codul penal stabilește coordonatele individualizării legale, fixând cadrul general pe care judecătorul trebuie să îl respecte atunci când procedează la individualizarea judiciară a pedepsei.

11. Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

12. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2,

art. 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

13. Deși instanța de judecată a sesizat instanța de contencios constituțional cu întreg art. 39 din Codul penal, având în vedere cauza în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate, precum și infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată autorul acesteia, Curtea Constituțională apreciază că aplicabile speței sunt dispozițiile art. 39 alin. (1) lit. b), c), d) și e) din Codul penal, iar nu întreg art. 39. Astfel, obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 39 alin. (1) lit. b), c), d) și e) din Codul penal, cu următorul conținut: "(1) În caz de concurs de infracțiuni, se stabilește pedeapsa pentru fiecare infracțiune în parte și se aplică pedeapsa, după cum urmează: [...] b) când s-au stabilit numai pedepse cu închisoare, se aplică pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite;

c) când s-au stabilit numai pedepse cu amendă, se aplică pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite;

d) când s-au stabilit o pedeapsă cu închisoare și o pedeapsă cu amendă, se aplică pedeapsa închisorii, la care se adaugă în întregime pedeapsa amenzii;

e) când s-au stabilit mai multe pedepse cu închisoare și mai multe pedepse cu amendă se aplică pedeapsa închisorii conform lit. b), la care se adaugă în întregime pedeapsa amenzii conform lit. c)."

14. În opinia autorului excepției textul criticat contravine prevederilor constituționale cuprinse în art. 1 alin. (4) referitor la principiul separației și echilibrului puterilor - legislativă, executivă și judecătorească - în cadrul democrației constituționale, art. 124 alin. (1) și (3) referitor la înfăptuirea justiției și art. 126 alin. (1) potrivit căruia justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege.

15. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că, răspunzând unei critici similare, a statuat, prin

Decizia nr. 711 din 27 octombrie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 913 din 9 decembrie 2015, că individualizarea sancțiunilor de drept penal este, pe de o parte, legală - revine legiuitorului, care stabilește normativ pedepsele și celelalte sancțiuni de drept penal, prin fixarea unor limite minime și maxime ale fiecărei pedepse, care să corespundă în abstract importanței valorii sociale ocrotite prin săvârșirea faptei incriminate, iar, pe de altă parte, judiciară - pe care o realizează judecătorul în cadrul limitelor stabilite de lege.

16. Cu acel prilej, Curtea a subliniat importanța individualizării legale a sancțiunilor de drept penal prin aceea că legiuitorul nu poate să confere judecătorului o libertate absolută în stabilirea pedepsei concrete, întrucât ar exista riscul unei interpretări și aplicări arbitrare a pedepsei. Pe de altă parte, Curtea a apreciat că, în reglementarea sancțiunilor de drept penal de către legiuitor, trebuie stabilit un echilibru între dreptul fundamental, care face obiectul limitării impuse de sancțiune, și valoarea socială a cărei protecție a determinat limitarea. Prin individualizarea legală legiuitorul oferă judecătorului puterea de stabilire a pedepsei în cadrul anumitor limite predeterminate - minimul și maximul special al pedepsei, dar, totodată, îi oferă aceluiași judecător instrumentele care îi permit alegerea și determinarea unei sancțiuni concrete, în raport cu particularitățile faptei și cu persoana infractorului.

17. Curtea a constatat că în prima etapă a operațiunii de determinare concretă a pedepsei, în cazul concursului de infracțiuni, judecătorul stabilește pedeapsa pentru fiecare infracțiune concurentă în parte, ca și cum ar fi singură, folosind în acest scop criteriile generale de individualizare a pedepsei și, eventual, criteriile speciale, respectiv cauzele generale de agravare sau de atenuare a pedepsei. În această etapă, judecătorul realizează o individualizare a răspunderii penale pentru fiecare infracțiune care se află în pluralitatea de infracțiuni săvârșite de infractor, făcându-se abstracție de existența celorlalte infracțiuni, fiecare infracțiune păstrându-și gradul său de pericol social. Curtea reține așadar deplina independență a judecătorului în a proceda la individualizarea judiciară a sancțiunilor pentru fiecare dintre infracțiunile concurente. În cea de-a doua etapă, judecătorul identifică pedeapsa cea mai grea la care, potrivit prevederilor criticate, adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite. În acest mod, aplică pedeapsa pe care inculpatul urmează să o execute pentru toate infracțiunile, așadar pedeapsa rezultantă sau pedeapsa de ansamblu, pedeapsă ce trebuie să reflecte pericolul social care reiese din comiterea infracțiunilor concurente.

18. În concluzie, Curtea a reținut că reglementarea tratamentului penal al concursului de infracțiuni intră în atribuțiile organului legiuitor, conform politicii penale a statului, potrivit rolului său constituțional de unică autoritate legiuitoare a țării, prevăzut la art. 61 alin. (1) din Legea fundamentală, care, realizând o individualizare legală a sancțiunilor în materie, apreciază, în concret, în funcție de o serie de criterii, printre care și frecvența fenomenului infracțional. Așa fiind, prin adoptarea noului regim juridic de sancționare a celor două forme de concurs de infracțiuni - real și formal, cât privește persoana fizică, infractor major, reglementând mai sever tratamentul sancționator al celui care repetă comportamentul infracțional, Parlamentul s-a plasat în interiorul marjei sale de apreciere.

19. De asemenea, Curtea a reținut că, în activitatea de judecată, judecătorii nu sunt independenți față de lege, potrivit art. 124 alin. (3) din Legea fundamentală aceștia "se supun numai legii". Textul constituțional precitat raportat la dispozițiile constituționale ale art. 16 alin. (2) potrivit cărora "Nimeni nu este mai presus de lege" și ale art. 124 alin. (1) care stabilesc că "Justiția se înfăptuiește în numele legii" fixează poziția justiției, a judecătorului față de lege. De asemenea, Curtea a reținut că, potrivit normelor procesual penale ale art. 2, "Procesul penal se desfășoară potrivit dispozițiilor prevăzute de lege" și "Nicio pedeapsă nu poate fi stabilită sau aplicată decât în condițiile și în temeiul legii" [art. 23 alin. (12) din Legea fundamentală]. Cu alte cuvinte, judecătorul nu creează legea, ci o aplică la speța concretă. Competența judecătorului implică nu numai identificarea normei aplicabile și analiza conținutului său, ci și o necesară adaptare a acesteia la faptele juridice pe care le-a stabilit. Organul legislativ, emitent al normei juridice, poate fi însă mai restrictiv, obligându-l pe judecător să fie mai apropiat de lege, ori poate prefera, ținând seama de diversitatea și complexitatea relațiilor sociale, o redactare generală a legii (a se vedea în acest sens

Decizia Curții Constituționale nr. 337 din 16 septembrie 2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 929 din 12 octombrie 2004).

20. Având în vedere cele expuse, Curtea apreciază că atât considerentele, cât și soluția din această decizie își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză, neintervenind elemente noi de natură să determine o reconsiderare a jurisprudenței Curții.

21. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Sârbu Robert Daniel în Dosarul nr. 4.300/312/2015 al Judecătoriei Slobozia și constată că dispozițiile art. 39 alin. (1) lit. b), c), d) și e) din Codul penal sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Slobozia și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 5 mai 2016.