Ordinul nr. 1124/2016
privind stabilirea procedurii de efectuare a plății titlurilor devenite executorii până la data de 31 decembrie 2016 reprezentate de hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din cadrul Ministerului Fondurilor Europene
prezumat în vigoare
Având în vedere:
- prevederile
art. 34 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014
privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări și completări prin
Legea nr. 71/2015 , cu modificările și completările ulterioare;
- prevederile
art. 15 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015
privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, cu modificările și completările ulterioare;
- referatul de aprobare privind plata sumelor rezultate din Sentința civilă nr. 58/26 din 25 septembrie 2014, pronunțată de Tribunalul București, Secția a II-a contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 24.068/3/2013, rămasă definitivă prin Decizia nr. 3.831 din 1 iulie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,
în temeiul
art. 8 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 43/2013
privind organizarea și funcționarea Ministerului Fondurilor Europene, cu modificările și completările ulterioare,
ministrul fondurilor europene emite prezentul ordin.
Articolul 1
Prezentul ordin stabilește procedura de efectuare a plății titlurilor devenite executorii până la data de 31 decembrie 2016, reprezentate de hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială, stabilite în favoarea personalului din cadrul Ministerului Fondurilor Europene.
Plata sumelor datorate în temeiul titlurilor executorii prevăzute la alin. (1) se va efectua de către structura financiar-contabilă și va cuprinde atât sumele aferente drepturilor de natură salarială, cât și pe cele pentru plata dobânzilor, penalităților și a altor sume acordate în legătură cu acestea, stabilite prin hotărârea judecătorească.
Articolul 2
Plata titlurilor devenite executorii în perioada 1 ianuarie-31 decembrie 2015, reprezentate de hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială, stabilite în favoarea personalului din cadrul Ministerului Fondurilor Europene se va realiza după o procedură de executare care începe astfel:
a) în anul 2016 se plătește 5% din valoarea titlului executoriu;
b) în anul 2017 se plătește 10% din valoarea titlului executoriu;
c) în anul 2018 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu;
d) în anul 2019 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu;
e) în anul 2020 se plătește 35% din valoarea titlului executoriu.
Plata titlurilor devenite executorii în perioada 1 ianuarie-31 decembrie 2016, reprezentate de hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială, stabilite în favoarea personalului din cadrul Ministerului Fondurilor Europene, se va realiza după o procedură de executare care începe astfel:
a) în anul 2017 se plătește 5% din valoarea titlului executoriu;
b) în anul 2018 se plătește 10% din valoarea titlului executoriu;
c) în anul 2019 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu;
d) în anul 2020 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu;
e) în anul 2021 se plătește 35% din valoarea titlului executoriu.
Sumele prevăzute la alin. (1)-(2) și plătite în temeiul
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 83/2014
privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări și completări prin
Legea nr. 71/2015 , cu modificările și completările ulterioare, precum și a
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2015
privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, cu modificările și completările ulterioare, se actualizează cu indicele prețurilor de consum stabilit de Institutul Național de Statistică (I.N.S.), după următoarea formulă de calcul: A = (suma de actualizat x IPC)/100,
unde:
A - suma totală necesar a fi achitată, ca urmare a actualizării;
suma de actualizat - suma corespunzătoare unei tranșe, prin aplicarea procentului corespunzător anului în care se va efectua plata, la valoarea titlului executoriu;
IPC - indicele prețurilor de consum, astfel cum a fost stabilit de I.N.S. pentru luna în care se efectuează plata sumei, comparativ cu luna în care aceasta trebuia pusă în executare.
Articolul 3
Sumele aferente drepturilor de natură salarială, dobânzile, penalitățile sau alte sume acordate în legătură cu acestea, precum și actualizarea lor cu indicele prețurilor de consum, plătite în tranșele prevăzute la art. 2 alin. (1)-(2), se supun principiilor de impunere fiscală prevăzute.
Articolul 4
Sumele prevăzute la art. 1 alin. (2), inclusiv diferențele rezultate ca urmare a actualizării acestora la data efectuării plății, se suportă de la titlul "Cheltuieli de personal", articolul și alineatul de cheltuieli corespunzător, iar cheltuielile de executare și cele de judecată, de la titlul "Alte cheltuieli", articolul și alineatul de cheltuieli corespunzător, conform legii.
Articolul 5
Plata sumelor reprezentând drepturi salariale prevăzute în titluri executorii se efectuează pe bază de state nominale, altele decât cele pentru plata salariilor, fără a le cumula cu drepturile salariale din luna plății.
Sumele prevăzute la alin. (1) vor fi plătite în conturile indicate de beneficiari.
Articolul 6
Creditele bugetare necesare aplicării prezentului ordin se angajează și utilizează numai în limita prevederilor și destinațiilor aprobate, cu respectarea dispozițiilor
privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare.
Articolul 7
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
p. Ministrul fondurilor europene, Dragoș Cristian Dinu, secretar de stat București, 20 iulie 2016. Nr. 1.124.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.