Decizia nr. 334/2016

Augustin Zegrean

- președinte

Valer Dorneanu

- judecător

Petre Lăzăroiu

- judecător

Mircea Ștefan Minea

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Simona-Maya Teodoroiu

- judecător

Tudorel Toader

- judecător

Mihaela Ionescu

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 374 alin. (7) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Constantin-Florinel Lupu în Dosarul nr. 1.398/229/2014 al Judecătoriei Fetești și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.196D/2015.

2. La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Președintele dispune a se face apelul și în Dosarul nr. 1.327D/2015, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 374 alin. (7) teza întâi din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Mic Waly Drăguț în Dosarul nr. 4/213/2015 al Judecătoriei Corabia.

4. La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

5. Curtea, din oficiu, pune în discuție conexarea dosarelor, iar reprezentantul Ministerului Public arată că este de acord cu conexarea. Curtea, în temeiul

art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, dispune conexarea Dosarului nr. 1.327D/2015 la Dosarul nr. 1.196D/2015, care a fost primul înregistrat.

6. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele:

7. Prin Încheierea din 4 iunie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 1.398/229/2014, Judecătoria Fetești a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 374 alin. (7) din Codul de procedură penală. Excepția a fost ridicată de Constantin-Florinel Lupu într-o cauză penală în care acesta a fost trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Fetești pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute și pedepsite de

art. 4 din Legea nr. 241/2005

pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, cu aplicarea art. 35 alin. (1) și art. 5 din Codul penal.

8. Prin Încheierea din 7 septembrie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 4/213/2015, Judecătoria Corabia a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 374 alin. (7) teza întâi din Codul de procedură penală. Excepția a fost ridicată de Mic Waly Drăguț într-o cauză penală în care a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă.

9. În motivarea excepției de neconstituționalitate astfel cum a fost reținută în încheierea de sesizare din Dosarul Curții Constituționale nr. 1.196D/2015, autorul susține, în esență, faptul că normele procesual penale criticate încalcă grav dreptul la apărare, dreptul de acces la justiție și prezumția de nevinovăție, precum și principiile nemijlocirii, contradictorialității, publicității și oralității. Apreciază că prevederile alin. (7) al art. 374 din Codul de procedură penală restrâng efectele principiului nemijlocirii administrării probelor în faza de cercetare judecătorească, astfel cum era acesta recunoscut și aplicat în vechea reglementare, iar din interpretarea per a contrario a acestor norme procesual penale rezultă că întotdeauna când probele administrate în faza de urmărire penală vor fi contestate acestea vor fi readministrate pe parcursul cercetării judecătorești. Susține că, în cazul în care inculpatul nu recunoaște învinuirea, instanța este ținută să administreze probe pentru soluționarea cauzei, cu atât mai mult cu cât probele din faza de urmărire penală sunt explicit contestate și se solicită readministrarea lor. De asemenea, susține că prin introducerea alin. (7) și (8) ale art. 374 din Codul de procedură penală nu s-a dorit crearea unei alte proceduri simplificate de judecată, care să permită judecătorului fondului readministrarea doar a unora dintre probele administrate în faza de urmărire penală. În opinia autorului, singura procedură de judecată prin care cauza poate fi soluționată pe baza probelor administrate în urmărirea penală este cea prevăzută de art. 375 din Codul de procedură penală și numai în condițiile în care inculpatul solicită, în mod expres, acest lucru. Așadar, apreciază că solicitarea de readministrare a probelor din faza de urmărire penală nu poate fi cenzurată de către instanța de fond.

10. În Dosarul Curții Constituționale nr. 1.327D/2015, autorul susține că, prin modul imperativ în care este reglementat art. 374 din Codul de procedură penală, se ajunge la situația în care judecătorul cauzei să nu mai administreze nicio probă în faza de cercetare judecătorească, fără să aibă vreun criteriu clar, juridic, în baza căruia să poată stabili el însuși dacă proba administrată în cursul urmăririi penale, deși administrată în mod legal în faza inițială a procesului penal, are un caracter obiectiv sau subiectiv și dacă poate să țină cont de această probă la pronunțarea hotărârii de condamnare. Se creează o limitare evidentă a dreptului la apărare al persoanei cercetate, care pe durata întregului proces penal se va afla în imposibilitatea de a interoga, în mod direct, martorii, precum și faptul că, prin prisma prevederilor art. 374 din Codul de procedură penală, se poate crea posibilitatea ca inculpatul să fie condamnat fără să cunoască probele administrate în acuzare și fără să poată formula apărări.

11. Judecătoria Fetești apreciază ca nefondate criticile formulate de autor, considerând că nu este necesară readministrarea în cursul cercetării judecătorești a probelor, atât timp cât acestea au fost legal administrate în cursul urmăririi penale și nu au fost contestate. Dacă nu mai este necesară administrarea probelor pentru aflarea adevărului și justa soluționare a cauzei, o readministrare a probatoriului în faza de cercetare judecătorească ar apărea ca fiind inutilă, fără un scop anume și ar putea conduce la tergiversarea soluționării cauzei. Apreciază că normele procesual penale criticate nu încalcă dreptul la apărare, dreptul de acces la justiție și prezumția de nevinovăție și nici principiile procesului penal - nemijlocirea, contradictorialitatea, publicitatea și oralitatea, în condițiile în care inculpatul a avut și are în continuare posibilitatea să analizeze probatoriul administrat în faza de urmărire penală și, dacă consideră că nu a fost legal și temeinic administrat, să îl conteste și să demonstreze contrariul, iar, cu privire la declarațiile martorilor, să sesizeze autoritățile în drept pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă. Arată că, în cauză, autorul excepției nu a făcut aceste demersuri și nici nu a arătat care sunt motivele temeinice pentru necesitatea reaudierii martorilor și readministrarea probatoriului din faza de urmărire penală. Reține instanța că, prin respingerea cererii de reaudiere a martorilor care au dat deja declarație în faza de urmărire penală, nu se aduce atingere prevederilor constituționale invocate, care reglementează accesul liber la justiție, prezumția de nevinovăție și dreptul la apărare, a căror protejare este garantată de legiuitorul român, inclusiv prin acțiuni reglementate expres de normele de drept civil, respectiv penal.

12. Judecătoria Corabia apreciază că excepția de neconstituționalitate este nefondată. Arată că în procedura de cameră preliminară partea poate contesta legalitatea probelor administrate în cursul urmăririi penale, iar ulterior, în faza judecății, în temeiul art. 374 alin. (7) din Codul de procedură penală, instanța va pune în discuția părților și procurorului probele administrate în cursul urmăririi penale și necontestate de părți. În cazul în care partea ar aprecia că probele, deși legale, s-ar impune a fi readministrate în cursul judecății, aceasta poate formula "contestație" sub aspectul temeiniciei acestora, și anume asupra împrejurărilor pe care vrea să le lămurească. În aceste condiții, art. 374 alin. (7) teza întâi din Codul de procedură penală nu restrânge dreptul la apărare al părților, deoarece acestea pot solicita readministrarea probelor, în condiții de publicitate, oralitate și contradictorialitate. Chiar și instanța, în temeiul dispozițiilor art. 374 alin. (8) din Codul de procedură penală, poate readministra din oficiu probele administrate în cursul urmăririi penale și necontestate de către părți, dacă apreciază că este necesar pentru aflarea adevărului și justa soluționare a cauzei. Având în vedere aceste argumente, instanța apreciază că întotdeauna când părțile înțeleg să conteste probațiunea administrată în faza de urmărire penală, în temeiul art. 374 alin. (7) din Codul de procedură penală, și solicită în mod explicit readministrarea acesteia în faza cercetării judecătorești, instanța este ținută să dea curs unei astfel de cereri. Numai în cazul în care instanța de judecată refuză să readministreze probațiunea din faza de urmărire penală, la cererea explicită a părții, ca urmare a contestării probațiunii, se aduce atingere dreptului la apărare, principiului egalității armelor dintre acuzare și apărare și dreptului la un proces echitabil.

13. Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate invocate.

14. Guvernul, exprimându-și opinia atât în Dosarul nr. 1.196D/2015, cât și în Dosarul nr. 1.327D/2015, apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Arată că revine judecătorului învestit cu soluționarea cauzei să aprecieze, în concret, ce probe sunt necesar a fi administrate, așa încât, elemente de fapt, cum ar fi faptul că judecătorul unei cauze nu a dispus readministrarea, în faza cercetării judecătorești, a unora dintre probele administrate în cursul urmăririi penale și necontestate de către părți, nu pot conduce la concluzia că dispozițiile art. 374 alin. (7) ar fi neconstituționale, întrucât ar contraveni dispozițiilor art. 21 alin. (3) din Constituție. Face referire la Hotărârea din 9 iulie 2013, pronunțată în Cauza Bobeș împotriva României, în care Curtea de la Strasbourg a reținut încălcarea prevederilor art. 6 paragraful 1 coroborat cu art. 6 paragraful 3 lit. d) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Concluzionează, având în vedere hotărârea precitată, că atunci când instanța decide să-și întemeieze hotărârea de condamnare pe probe care nu au fost administrate în condiții de contradictorialitate, în fața instanței de judecată, este necesar ca respectivele probe să fie coroborate și cu alte probe care au fost administrate în cursul procesului și, de asemenea, este esențial să existe garanții procedurale solide pentru a asigura caracterul echitabil al procedurii. Consideră că normele procesual penale criticate nu sunt contrare dispozițiilor constituționale ale art. 23 alin. (11), întrucât vinovăția inculpatului urmează a fi stabilită de o instanță de judecată după administrarea de probe și în urma unui proces în care se va bucura de toate garanțiile constituționale. Arată că nici critica privind pretinsa nerespectare a dreptului la apărare, garantat de art. 24 din Constituție, nu este întemeiată. Dispozițiile legale criticate nu restrâng în niciun fel dreptul la apărare al inculpatului, acesta putând fi asistat de un avocat în tot cursul judecății, avocat care are dreptul să consulte actele dosarului, să îl asiste pe inculpat, să exercite drepturile procesuale ale acestuia, să formuleze plângeri, cereri, memorii, excepții și obiecțiuni. Opinează că dispozițiile art. 148 din Legea fundamentală nu sunt incidente în cauză.

15. Avocatul Poporului apreciază că normele procesual penale ale art. 374 alin. (7) din Codul de procedură penală sunt constituționale. În acest sens, face referire la soluția și considerentele

deciziilor Curții Constituționale nr. 245 din 7 aprilie 2015 ,

nr. 342 din 7 mai 2015

și

nr. 486 din 23 iunie 2015 .

16. Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

17. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

18. Prin dispozitivul încheierii de sesizare din Dosarul nr. 1.196D/2015, Curtea a fost sesizată cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 374 alin. (7) din Codul de procedură penală. Analizând însă criticile autorului excepției, rezultă că acestea vizează doar teza întâi a alin. (7) al art. 374 din Codul de procedură penală. Așa încât, având în vedere și obiectul excepției de neconstituționalitate în Dosarul nr. 1.327D/2015, obiect al controlului de constituționalitate îl constituie dispozițiile art. 374 alin. (7) teza întâi din Codul de procedură penală. Ulterior sesizării Curții, art. 374 alin. (7) din Codul de procedură penală a fost modificat prin

art. II pct. 98 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2016

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 286/2009

privind Codul penal,

Legii nr. 135/2010

privind Codul de procedură penală, precum și pentru completarea

art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004

privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din data de 23 mai 2016. Având în vedere însă că, în cauză, a produs efecte norma de procedură cuprinsă în art. 374 alin. (7) teza întâi, în redactarea cu care a fost sesizată Curtea, instanța de contencios constituțional se va pronunța asupra dispozițiilor art. 374 alin. (7) teza întâi din Codul de procedură penală în forma anterioară intrării în vigoare a

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 18/2016 . Textul de lege criticat are următorul conținut: "Probele administrate în cursul urmăririi penale și necontestate de către părți nu se readministrează în cursul cercetării judecătorești."

19. În susținerea neconstituționalității dispozițiilor de lege criticate, autorii excepției invocă încălcarea prevederilor constituționale ale art. 21 privind accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil, ale art. 23 alin. (11) și (12) referitoare la prezumția de nevinovăție și la legalitatea pedepsei, ale art. 24 privind dreptul la apărare, ale art. 148 privind integrarea în Uniunea Europeană, precum și a prevederilor art. 6 paragraful 1 referitor la dreptul la un proces echitabil și ale art. 13 privind dreptul la un recurs efectiv din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ale art. 10 privind dreptul persoanei de a fi ascultată în mod echitabil și public de un tribunal independent și imparțial din Declarația Universală a Drepturilor Omului și ale art. 14 paragraful 1, potrivit căruia toți oamenii sunt egali în fața tribunalelor și curților de justiție din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice.

20. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că prin

deciziile nr. 245 din 7 aprilie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 473 din 30 iunie 2015,

nr. 342 din 7 mai 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 386 din 3 iunie 2015, și

nr. 486 din 23 iunie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 712 din 22 septembrie 2015, a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. 374 alin. (7) teza întâi din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate, statuând că normele procesual penale criticate dispun cu privire la imposibilitatea readministrării ope legis în cursul cercetării judecătorești a probelor administrate în cursul urmăririi penale, dar care nu au fost contestate. Curtea a reținut că autorul excepției a criticat aceste prevederi, deoarece probele în discuție nu se readministrează în cursul cercetării judecătorești. Din această perspectivă, legiuitorul a impus o singură condiție cu privire la soluția legislativă aleasă, respectiv absența unei manifestări univoce de voință a părții interesate sau a persoanei vătămate de a contesta probele administrate în cursul urmăririi penale. Faptul că instanța de judecată, nereadministrând probele în condițiile art. 374 alin. (7) din Codul de procedură penală, va ține seama de ele la judecarea cauzei nu poate fi apreciat ca afectând dreptul la apărare ori dreptul la un proces echitabil al inculpatului, întrucât, potrivit art. 103 alin. (1) din Codul de procedură penală, probele nu au o valoare dinainte stabilită de lege, fiind apreciate de organele judiciare în urma evaluării tuturor probelor administrate în cauză. Totodată, jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului a cristalizat ideea potrivit căreia utilizarea probelor obținute în faza instrucției penale nu contravine art. 6 paragraful 3 lit. d) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, atât timp cât dreptul la apărare a fost respectat (Hotărârea din 20 septembrie 1993, pronunțată în Cauza Saidi împotriva Franței, paragrafele 43 și 44, și Hotărârea din 13 octombrie 2005, pronunțată în Cauza Bracci împotriva Italiei, paragrafele 51 și 54). De aceea, utilizarea unei probe așa cum a fost administrată în faza de urmărire penală nu poate fi luată în considerare dacă acuzatul nu a avut posibilitatea, în niciun stadiu al procedurii anterioare, să o conteste. Prin urmare, Curtea a reținut că nu se poate susține că prin dispozițiile legale criticate este încălcat dreptul la un proces echitabil, câtă vreme acuzatul, deși a avut posibilitatea, nu a contestat temeinicia acestor probe. A porni de la premisa administrării părtinitoare a probelor, complinită de nepăsarea acuzatului, nu atrage neconstituționalitatea unui text, deoarece obiectul acțiunii penale constă în tragerea la răspundere penală a persoanelor care au săvârșit infracțiuni, în cadrul unui proces guvernat de principiul aflării adevărului. De altfel, soluționarea unei cauze penale în baza unei probe nereadministrate de instanța de judecată în fața acuzatului nu este incompatibilă în sine cu dispozițiile art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale referitoare la dreptul la un proces echitabil, deoarece, în procesul penal, cerința ca elementele de probă să fie produse întotdeauna în fața persoanei acuzate nu este absolută, putând exista situații particulare, de excepție, cu respectarea dreptului persoanei acuzate de a fi avut ocazia adecvată și suficientă de a contesta proba și de a solicita refacerea ei sau de a fi participat la administrarea probei (a se vedea mutatis mutandis Hotărârea din 27 martie 2014, pronunțată în Cauza Matytsina împotriva Rusiei, paragrafele 151-153).

21. Totodată, prin aceleași decizii, anterior citate, Curtea a constatat că, întrucât legalitatea și temeinicia sunt însușiri fundamentale ale oricărei probe, care, prin elementele de fapt conținute, servește la constatarea existenței sau inexistenței unei infracțiuni, la identificarea persoanei care a săvârșit-o și la cunoașterea împrejurărilor necesare pentru justa soluționare a cauzei, contribuind la aflarea adevărului în procesul penal, s-ar putea pune în discuție afectarea dreptului la apărare ori a dreptului la un proces echitabil dacă, în pofida faptului că părțile sau persoana vătămată nu au avut posibilitatea contestării lor în fața unui judecător anterior cercetării judecătorești, probele nu sunt readministrate. Or, dimpotrivă, din perspectiva legalității administrării probelor, Curtea a statuat că aceste aspecte pot fi cenzurate, în acord cu art. 342 din Codul de procedură penală, în fața judecătorului de cameră preliminară, care, potrivit art. 346 alin. (4) din același cod, va exclude una, mai multe sau toate probele administrate în cursul urmăririi penale. Prin urmare, odată validată legalitatea lor în cadrul procedurii de cameră preliminară, este evident că în fața judecătorului de fond pot fi puse în discuție numai aspecte ce țin de temeinicie referitoare la împrejurări de fapt ce reies din proba contestată și care, raportat la acuzația concretă pentru care a fost dispusă trimiterea în judecată, prezintă relevanță.

22. Analizând, prin deciziile mai sus menționate, conținutul normativ al dispozițiilor art. 374 alin. (7) teza întâi din Codul de procedură penală, Curtea a constatat că acestea dispun cu privire la nereadministrarea probelor necontestate și nicidecum cu privire la imposibilitatea contestării lor. Așa fiind, nimic nu oprește partea căreia probele avute în vedere îi sunt defavorabile să le conteste din perspectiva temeiniciei - în faza de judecată, imediat după citirea rechizitoriului, dar anterior audierii inculpatului - cerând astfel readministrarea/refacerea lor de către instanța de judecată în condiții de publicitate, nemijlocire și contradictorialitate. Terminologia utilizată de legiuitor are în vedere probele administrate în cursul urmăririi penale care nu au fost contestate. În acest sens, Curtea a reținut că, potrivit art. 374 alin. (5) din Codul de procedură penală, "președintele întreabă procurorul, părțile și persoana vătămată dacă propun administrarea de probe", părțile și persoana vătămată având posibilitatea să conteste probele administrate și să propună administrarea de probe, indiferent dacă au fost administrate sau nu în faza de urmărire penală. În sfârșit, Curtea a observat că legiuitorul nu a exclus posibilitatea readministrării probelor administrate în cursul urmăririi penale și necontestate de către părți, întrucât, potrivit art. 374 alin. (8) din Codul de procedură penală, acestea pot fi administrate din oficiu de către instanță dacă apreciază că este necesar pentru aflarea adevărului și justa soluționare a cauzei. Faptul că această posibilitate este atributul exclusiv al instanței de judecată nu este de natură a afecta în vreun fel dreptul la apărare ori dreptul la un proces echitabil, pentru că, potrivit art. 349 alin. (1) din Codul de procedură penală, "instanța de judecată soluționează cauza dedusă judecății cu garantarea respectării drepturilor subiecților procesuali și asigurarea administrării probelor pentru lămurirea completă a împrejurărilor cauzei în scopul aflării adevărului, cu respectarea deplină a legii".

23. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, soluția de respingere a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 374 alin. (7) teza întâi din Codul de procedură penală pronunțată de Curte prin deciziile mai sus menționate, precum și considerentele care au fundamentat-o își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

24. Dispozițiile art. 148 din Constituție nu au incidență în prezenta cauză.

25. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Constantin-Florinel Lupu în Dosarul nr. 1.398/229/2014 al Judecătoriei Fetești și de Mic Waly Drăguț în Dosarul nr. 4/213/2015 al Judecătoriei Corabia și constată că dispozițiile art. 374 alin. (7) teza întâi din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Fetești, Judecătoriei Corabia și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 24 mai 2016.