Decizia nr. 410/2016

Valer Dorneanu

- președinte

Petre Lăzăroiu

- judecător

Mircea Ștefan Minea

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Simona-Maya Teodoroiu

- judecător

Tudorel Toader

- judecător

Augustin Zegrean

- judecător

Andreea Costin

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ștefania Sofronea.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 132 alin. (3) din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Filofteia Ciobanu în Dosarul nr. 30.772/197/2014 al Tribunalul Brașov - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.344D/2015.

2. La apelul nominal se prezintă personal autoarea excepției de neconstituționalitate, lipsind cealaltă parte. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul părții prezente, care arată că teza art. 132 alin. (3) din Codul de procedură civilă, potrivit căreia "hotărârea nu e supusă niciunei căi de atac", cu privire numai la declinarea de competență teritorială, este neconstituțională. Susține că excepția de pretinsă necompetență teritorială este invocată, de regulă, în mod vătămător, de instituțiile și entitățile de stat în procesele în care cetățeanul, vătămat în unul sau mai multe drepturi ale sale de aceste entități, a pornit procesul la instanța domiciliului său.

4. Prin urmare, arată că aceste entități de stat, care sunt fie părți pârâte, fie intimate în procese, și care sunt autorități ce reglementează operarea serviciilor publice în România, prevăzute de

Legea serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006 , invocă aceste excepții, chiar dacă legea menționată prevede o favoare pentru cetățeanul utilizator prin art. 7 alin. (2) lit. c), care impune ca organizarea, exploatarea și gestionarea serviciilor de utilități publice să asigure protecția economică, juridică și socială a utilizatorilor.

5. Așadar, apreciază că aceasta reprezintă un element de noutate față de deciziile menționate în punctele de vedere transmise de autorități asupra prezentei excepții de neconstituționalitate, dar care vizau însă declinarea de competență generală.

6. În continuare, arată că declinarea de competență teritorială are impact asupra celeilalte părți care este, întotdeauna, un cetățean care se află în postura de consumator vulnerabil financiar având un venit mic sau fiind chiar fără venit. Cetățeanul formulează cerere de chemare în judecată la instanța domiciliului său unde are un acces mai facil și își poate îndeplini obligațiile prevăzute de art. 10 din Codul de procedură civilă, respectiv să urmărească procesul, să răspundă în timp util la solicitările instanței, să îndeplinească actele de procedură în limitele și termenele stabilite de instanță, să participe la ședință și să contribuie la actul de justiție.

7. Deși Codul de procedură civilă din 1865 prevedea o cale de atac ca remediu eficient, în prezent prin lipsa reglementării căii de atac, textul de lege criticat intră în contradicție cu art. 10 din Codul de procedură civilă. Totodată, prin faptul că dreptul material constând în protecția conferită cetățeanului de Legea serviciilor comunitare de utilități publice este suprimat de norma de procedură criticată, se încalcă dispozițiile constituționale ale art. 1 alin. (3) și (5).

8. Prin desfășurarea unui proces în domeniul serviciilor publice, la o distanță mare de domiciliul cetățeanului, dar la sediul autorității de stat, se încalcă și art. 21 și art. 47 alin. (1) teza a doua din Constituție.

9. În concluzie, solicită admiterea excepției și constatarea neconstituționalității art. 132 alin. (3) din Codul de procedură civilă în ceea ce privește declinarea pe motiv de necompetență teritorială, cu interpretarea să existe o cale de atac ca remediu. Depune concluzii scrise.

10. Reprezentantul Ministerului Public arată că instanța constituțională s-a mai pronunțat asupra textului de lege criticat și, întrucât apreciază că nu au apărut elemente noi de natură a reconsidera soluția Curții, pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

11. Prin Încheierea din 11 septembrie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 30.772/197/2014, Tribunalul Brașov - Secția a IIa civilă de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 132 alin. (3) din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Filofteia Ciobanu într-o cauză având ca obiect soluționarea recursului declarat împotriva unei sentințe civile prin care a fost declinată în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București competența de soluționare a plângerii formulate împotriva unui proces-verbal de constatare și sancționare a unei contravenții, întocmit de Regia Autonomă de Transport București.

12. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că împotriva hotărârii de declinare pe motiv de necompetență teritorială trebuie să existe cale de atac, pentru ca justițiabilul vătămat de o astfel de hotărâre, dată de multe ori de către judecător în mod abuziv, să aibă un remediu pentru înlăturarea abuzurilor. S-a mai arătat că textul legal criticat este neconstituțional și în raport cu normele europene și internaționale privind accesul la justiție, întrucât cauzele vor fi soluționate aproape de sediul entității de stat, dar departe de domiciliul cetățeanului.

13. Textul de lege criticat conduce la o inechitate prin desfășurarea cauzei cetățeanului departe de domiciliul său, iar judecătorii, la adăpostul acestuia text legal, declină cauza prin admiterea inechitabilă a excepției de necompetență teritorială, dar fără a soluționa contraargumentele invocate de reclamant împotriva excepției ridicate de entitatea de stat.

14. Se mai arată că textul legal criticat este neconstituțional, dar și absurd în raport cu normele europene și internaționale privind accesul la justiție, acces real, nu doar formal, întrucât în astfel de procese în materia serviciilor publice legea favorizează statul, ducând procesele rapid și fără nicio cale de atac la îndemâna cetățeanului departe de domiciliul acestuia, dar foarte aproape de sediul entității de stat, protejându-se statul.

15. Tribunalul Brașov - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât dispozițiile legale criticate nu contravin normelor constituționale invocate în susținerea ei.

16. Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

17. Guvernul apreciază că susținerile autoarei excepției de neconstituționalitate sunt neîntemeiate. Potrivit art. 126 alin. (2) din Constituție competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt cele prevăzute numai prin lege. În temeiul acestui mandat constituțional, legiuitorul are competența de a adopta reglementări cu caracter general sau cu caracter special, derogatoriu, cu aplicabilitate la anumite situații, în mod egal, pentru toți cei interesați în exercitarea acelorași categorii de drepturi sau în îndeplinirea acelorași categorii de obligații.

18. Avocatul Poporului precizează că își menține punctul de vedere în sensul constituționalității dispozițiilor legale criticate, transmis în dosarele Curții Constituționale nr. 425D/2014 și nr. 569D/2014 și reținut în

deciziile nr. 594 din 21 octombrie 2014

și nr. 569 din 16 octombrie 2014.

19. Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse, susținerile părții prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

20. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

21. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă dispozițiile art. 132 alin. (3) din Codul de procedură civilă, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 247 din 10 aprilie 2015, cu următorul conținut: "Dacă instanța se declară necompetentă, hotărârea nu este supusă niciunei căi de atac, dosarul fiind trimis de îndată instanței judecătorești competente sau, după caz, altui organ cu activitate jurisdicțională competent".

22. În opinia autoarei excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate încalcă dispozițiile constituționale ale art. 1 privind statul de drept, art. 21 privind accesul liber la justiție, astfel cum se interpretează prin prisma dispozițiilor art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, și art. 47 alin. (1) teza a doua privind obligația statului de a asigura cetățenilor un nivel de trai decent din Legea fundamentală. De asemenea, se invocă jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, respectiv Hotărârea din 20 mai 2008 pronunțată în Cauza Santos Pinto împotriva Portugaliei, Hotărârea din 18 decembrie 2008 pronunțată în Cauza Unedic împotriva Franței și Hotărârea din 20 ianuarie 2009 pronunțată în Cauza Katz împotriva României.

23. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că asupra constituționalității dispozițiilor legale criticate s-a mai pronunțat în raport de critici și prevederi constituționale similare, respectiv prin

Decizia nr. 331 din 12 iunie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 519 din 11 iulie 2014,

Decizia nr. 569 din 16 octombrie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 913 din 16 decembrie 2014, sau

Decizia nr. 594 din 21 octombrie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 13 din 8 ianuarie 2015, prin care a respins excepția de neconstituționalitate ca neîntemeiată.

24. Curtea a reținut că, potrivit prevederilor art. 132 din Codul de procedură civilă, când în fața instanței de judecată se pune în discuție competența acesteia, din oficiu sau la cererea părților, ea este obligată să stabilească instanța judecătorească competentă ori, dacă este cazul, un alt organ cu activitate jurisdicțională competent. Asupra excepției de necompetență instanța se pronunță înainte de a se aborda fondul litigiului și înainte de a se soluționa alte excepții, după caz, printr-o încheiere, dacă se declară competentă, sau printr-o hotărâre, dacă instanța se declară necompetentă. Textul de lege criticat de autoarea excepției, respectiv art. 132 alin. (3) din Codul de procedură civilă, are în vedere cea de-a doua ipoteză, și anume admiterea excepției de necompetență și, implicit, declinarea competenței instanței de judecată, situație în care hotărârea nu mai este supusă niciunei căi de atac.

25. Curtea a mai constatat că procedura instituită prin art. 132 alin. (3) din Codul de procedură civilă nu privește judecarea pe fond a cauzei, ci se referă la soluționarea unui incident procedural, de stabilire a instanței competente să judece litigiul, singurul motiv pe care instanța îl poate reține în hotărârea de declinare fiind propria necompetență materială sau teritorială, drept care nu a putut reține contrarietatea normei legale criticate cu dispozițiile art. 21 alin. (3) din Constituție.

26. Intenția legiuitorului prin adoptarea prevederilor de lege criticate a fost aceea de a se asigura celeritatea judecării cauzelor, prin împiedicarea tergiversării lor ca urmare a exercitării abuzive a căii de atac a recursului împotriva hotărârilor judecătorești de declinare a competenței, rațiunea eliminării căii de atac a recursului împotriva hotărârii de declinare a competenței fiind aceea de a permite ajungerea cauzei într-un timp cât mai scurt în fața instanței competente să soluționeze litigiul dedus judecății. Curtea a mai reținut, de asemenea, că hotărârea instanței de declinare a competenței este rezultatul unui act de administrare a justiției prin care se urmărește desfășurarea în condiții de legalitate a procesului, de care beneficiază toate părțile, indiferent de calitatea lor procesuală, având în vedere că, potrivit art. 174 alin. (2) și art. 176 pct. 3 din Codul de procedură civilă, actele de procedură efectuate de instanța necompetentă sunt nule.

27. De altfel, Curtea a mai reținut că, potrivit art. 457 alin. (1) din Codul de procedură civilă, "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de acestea, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei", iar potrivit art. 483 alin. (1) din același cod, "Hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului". Prin urmare, sunt supuse recursului acele hotărâri judecătorești expres prevăzute de lege, iar o hotărâre judecătorească poate fi atacată numai cu acele căi de atac care sunt prevăzute de lege. Mijloacele procedurale prin care se înfăptuiește justiția presupun și instituirea regulilor de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești, legiuitorul, în virtutea rolului său constituțional consacrat de art. 126 alin. (2) și art. 129 din Legea fundamentală, putând stabili, prin lege, procedura de judecată. Totodată, art. 129 din Constituție prevede posibilitatea exercitării căilor de atac în condițiile legii, ceea ce nu implică obligativitatea stabilirii unor căi de atac împotriva tuturor actelor îndeplinite de judecător în cursul procesului, ci libera exercitare de către părțile interesate și Ministerul Public a căilor de atac prevăzute de lege.

28. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în deciziile menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.

29. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Filofteia Ciobanu, în Dosarul nr. 30.772/197/2014 al Tribunalului Brașov - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și constată că dispozițiile art. 132 alin. (3) din Codul de procedură civilă sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Brașov - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 16 iunie 2016.