Decizia nr. 542/2016

Valer Dorneanu

- președinte

Petre Lăzăroiu

- judecător

Mircea Ștefan Minea

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Simona-Maya Teodoroiu

- judecător

Tudorel Toader

- judecător

Augustin Zegren

- judecător

Oana Cristina Puică

- magistrat-asistent

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 250 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Societatea Comercială "Farmec" - S.A. din Cluj-Napoca, Mircea Liviu Turdean, Petru Iacob Pântea, Mihaela Turdean și Liviu Turdean în Dosarul nr. 40.876/300/2015 al Judecătoriei Cluj-Napoca - Secția penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.354D/2015.

2. Dezbaterile au avut loc la data de 7 iulie 2016, cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cosmin Grancea, și au fost consemnate în încheierea de la acea dată, când Curtea, în temeiul art. 57 și

art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , pentru o mai bună studiere a problemelor ce formează obiectul cauzei, a amânat pronunțarea la 12 iulie 2016.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

3. Prin Încheierea din 2 septembrie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 40.876/300/2015, Judecătoria Cluj-Napoca - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 250 din Codul de procedură penală. Excepția a fost ridicată de Societatea Comercială "Farmec" - S.A. din Cluj-Napoca, Mircea Liviu Turdean, Petru Iacob Pântea, Mihaela Turdean și Liviu Turdean cu ocazia soluționării contestației împotriva dispoziției din ordonanța de clasare de menținere a măsurii sechestrului asigurător.

4. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorii acesteia susțin, în esență, că dispozițiile de lege criticate încalcă principiile constituționale privind accesul liber la justiție, dreptul de proprietate privată și restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, întrucât nu prevăd posibilitatea contestării soluției de menținere a măsurii asigurătorii dispuse de procuror prin ordonanța de clasare. În acest sens, invocă și considerentele cuprinse în paragrafele 23-25 din

Decizia nr. 24 din 20 ianuarie 2016 , prin care Curtea a constatat că soluția legislativă cuprinsă în art. 250 alin. (6) din Codul de procedură penală care nu permite și contestarea luării măsurii asigurătorii de către judecătorul de cameră preliminară ori de către instanța de judecată este neconstituțională. Subliniază faptul că problema sechestrului asigurător este strâns legată de exercitarea dreptului de proprietate, fiind vorba de o restrângere a exercițiului acestui drept prin dispoziția de menținere a indisponibilizării unor bunuri imobile. Consideră că nu este îndeplinită condiția vizând necesitatea măsurii și circumscrierea acesteia motivelor expres prevăzute de art. 53 din Constituție. Astfel, nu se mai poate vorbi de justificarea măsurii pentru desfășurarea vreunei instrucții penale atâta timp cât se pronunță o soluție de netrimitere în judecată, moment în care procesul penal încetează și se constată că cele avute în vedere inițial nu se confirmă. De asemenea, ingerința analizată nu este proporțională cu cauza care a determinat-o, așa încât menținerea măsurii asigurătorii fără a se reglementa posibilitatea contestării acesteia la un judecător nu asigură un echilibru just între interesul public și cel individual. În fine, dispozițiile art. 250 alin. (1) din Codul de procedură penală nu îndeplinesc nici condiția ca măsura să fie aplicată în mod nediscriminatoriu, având în vedere că legiuitorul prevede faptul că doar luarea măsurii poate fi contestată, nu și menținerea acesteia. Această diferență de tratament juridic este nejustificată în condițiile în care pe parcursul urmăririi penale se iau anumite măsuri de netrimitere în judecată raportat la unele acuzații, existând o schimbare a situației avute în vedere inițial atât în ceea ce privește persoanele acuzate, cât și cuantumul prezumtivului prejudiciu. Însă, cu toate acestea, persoanele interesate nu pot contesta în niciun fel dispoziția de menținere a măsurii asigurătorii, aducându-se, astfel, atingere existenței dreptului de proprietate în condițiile în care, ulterior momentului încetării procesului penal față de o persoană prin pronunțarea unei soluții de clasare, este menținută măsura, iar persoana în cauză nu poate exercita prerogativele dreptului de proprietate din moment ce bunul este indisponibilizat. Mai mult, chiar și în ipoteza în care legea dispune încetarea de drept a măsurii asigurătorii, această împrejurare trebuie să fie constatată de către organul de urmărire penală care a luat inițial măsura, încetarea neoperând ope legis. În ceea ce privește competența pentru ridicarea măsurii, consideră că, mergând pe principiul similitudinii juridice, aceasta se poate dispune de aceleași organe care pot lua astfel de măsuri, în funcție de faza procesuală, similar contestației prevăzute de art. 250 din Codul de procedură penală, dar este problematic în ce măsură un organ de urmărire penală care s-a desesizat prin ordonanța de clasare ar mai avea competența să se pronunțe cu privire la această împrejurare.

5. Judecătoria Cluj-Napoca - Secția penală arată că autorii excepției ridică problema nereglementării exprese de către legiuitor a unei căi de atac în fața unui judecător în ipoteza dispunerii de către procuror a unei soluții de clasare în parte - pentru unele dintre infracțiunile care au făcut obiectul urmăririi penale - și de disjungere cu privire la alte infracțiuni, măsură însoțită de dispoziția de menținere a sechestrului asigurător în întregime, așa cum a fost luată inițial. Judecătorul de drepturi și libertăți apreciază că, în ipoteza în care art. 250 din Codul de procedură penală s-ar interpreta în sensul inadmisibilității căii de atac a contestației împotriva unei asemenea dispoziții de menținere, această interpretare ar fi constituțională, având în vedere că o astfel de dispoziție de menținere nu ar fi decât o continuare a măsurii inițiale. În plus, în această ipoteză, dispoziția de menținere a sechestrului asigurător prezintă caracter temporar, până la finalul procesului penal disjuns, neafectând însăși substanța dreptului, este necesară și se circumscrie motivelor expres prevăzute de textul constituțional, și anume salvgardarea drepturilor și intereselor persoanelor păgubite prin săvârșirea unor fapte penale, cu privire la care nu s-a dispus clasarea, este proporțională cu situația care a determinat-o, respectiv este aplicată în mod nediscriminatoriu, fiind întrunite condițiile prevăzute de art. 53 din Constituție. În acest context, indiferent de modalitatea în care este interpretat art. 250 din Codul de procedură penală, deci și atunci când se consideră că este voința legiuitorului omisiunea de a permite contestația împotriva dispoziției de menținere a sechestrului asigurător în ipoteza prezentată, acesta respectă rigorile impuse de art. 53 din Constituție, nefiind decât o continuare a unei măsuri asigurătorii luate inițial. Pe de altă parte, conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului (Decizia din 18 septembrie 2006 cu privire la Cererea nr. 26.315/03 introdusă de Mohammad Yassin Dogmoch împotriva Germaniei), măsurile asigurătorii nu se circumscriu noțiunii de acuzație în materie penală, nefiind incidente prevederile art. 6 referitor la dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. De altfel, în nicio situație măsurile asigurătorii nu au o existență de sine stătătoare, depinzând de existența unui proces penal, putând exista maximum 30 de zile după încheierea procedurilor penale. Astfel, chiar dacă art. 250 din Codul de procedură penală este interpretat restrictiv, în sensul omisiunii intenționate a legiuitorului de a acorda dreptul la contestație împotriva dispoziției de menținere a sechestrului asigurător în cazul unei soluții de clasare parțială a cauzei, omisiunea nu încalcă art. 53 din Constituție.

6. Potrivit

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru ași exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

7. Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 250 din Codul de procedură penală este neîntemeiată. Având în vedere motivarea excepției de neconstituționalitate și cadrul procesual în care a fost ridicată, consideră că aceasta vizează, de fapt, doar dispozițiile art. 250 alin. (1) și (8) din Codul de procedură penală, care stabilesc, în esență, că măsurile asigurătorii luate de procuror pot fi contestate o singură dată, în termen de 3 zile de la data comunicării ordonanței prin care au fost luate, și că, după rămânerea definitivă a hotărârii, se poate face contestație numai cu privire la modul de aducere la îndeplinire a măsurii asigurătorii, iar nu împotriva măsurii înseși. Arată că - întrucât în cazul menținerii măsurilor asigurătorii ingerința în exercițiul dreptului de proprietate se justifică prin necesitatea protejării intereselor persoanei vătămate, este proporțională cu scopul urmărit, fiind temporară, se aplică nediscriminatoriu și nu aduce atingere însuși dreptului de proprietate - inexistența unei căi de atac împotriva dispoziției de menținere a măsurii asigurătorii din cuprinsul ordonanței de clasare nu înfrânge prevederile art. 53 din Constituție. Consideră că încălcarea art. 53 din Legea fundamentală nu poate fi invocată nici prin raportare la dreptul de acces la justiție, deoarece în art. 250 din Codul de procedură penală legiuitorul recunoaște dreptul la o cale de atac împotriva măsurilor asigurătorii luate de procuror, și anume contestația întemeiată pe dispozițiile alin. (1) al acestui text de lege, iar, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituție, competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege.

8. Avocatul Poporului consideră că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 250 din Codul de procedură penală este inadmisibilă. Arată că, potrivit art. 53 din Constituție, exercițiul unor drepturi și libertăți poate fi restrâns prin lege dacă se impune pentru desfășurarea "instrucției penale". Curtea Constituțională a reținut, în jurisprudența sa, de exemplu, prin

Decizia nr. 339 din 30 aprilie 2015 , că înțelesul acestei noțiuni este unul larg, ce include și urmărirea penală, ca primă fază a procesului penal. Prin urmare, dispozițiile art. 53 din Legea fundamentală nu sunt încălcate. Pe de altă parte, instanța de contencios constituțional a statuat că art. 53 din Constituție nu poate avea o existență de sine stătătoare, ci trebuie corelat cu un alt text constituțional care să reglementeze un drept sau o libertate fundamentală ( Decizia nr. 1 din 12 ianuarie 2010 ). Un asemenea raționament are la bază chiar conținutul normativ al art. 53 din Legea fundamentală, care vorbește despre restrângerea exercițiului unui drept sau al unei libertăți, ce trebuie în mod expres specificat în excepția de neconstituționalitate, deoarece Curtea Constituțională nu poate extinde critica autorului excepției și să se raporteze și la un drept fundamental al cărui exercițiu să fi fost în mod neconstituțional restrâns. Într-o atare situație, practica instanței constituționale este în sensul că excepția de neconstituționalitate nu a fost motivată potrivit cerințelor stabilite de

art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992

și, prin urmare, este inadmisibilă.

9. Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, susținerile autoarei excepției prezente, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

10. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

11. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 250 din Codul de procedură penală. Ulterior sesizării Curții, dispozițiile de lege criticate au fost completate prin

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2016

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 286/2009

privind Codul penal,

Legii nr. 135/2010

privind Codul de procedură penală, precum și pentru completarea

art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004

privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din data de 23 mai 2016. Având în vedere, însă, că în cauză a produs efecte norma de procedură prevăzută de art. 250 din Codul de procedură penală în forma în vigoare la data sesizării Curții, aceasta se va pronunța asupra dispozițiilor art. 250 din Codul de procedură penală în redactarea anterioară modificării acestor dispoziții de lege prin

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2016 , având următorul cuprins:

"(1) Împotriva măsurii asigurătorii luate de procuror sau a modului de aducere la îndeplinire a acesteia suspectul ori inculpatul sau orice altă persoană interesată poate face contestație, în termen de 3 zile de la data comunicării ordonanței de luare a măsurii sau de la data aducerii la îndeplinire a acesteia, la judecătorul de drepturi și libertăți de la instanța căreia i-ar reveni competența să judece cauza în fond.

(2) Contestația nu este suspensivă de executare.

(3) Procurorul înaintează judecătorului de drepturi și libertăți dosarul cauzei, în termen de 24 de ore de la solicitarea dosarului de către acesta.

(4) Soluționarea contestației se face în camera de consiliu, cu citarea celui care a făcut contestația și a persoanelor interesate, prin încheiere motivată, care este definitivă. Participarea procurorului este obligatorie.

(5) Dosarul cauzei se restituie procurorului în termen de 48 de ore de la soluționarea contestației.

(6) Împotriva modului de aducere la îndeplinire a măsurii asigurătorii luate de către judecătorul de cameră preliminară ori de către instanța de judecată, procurorul, suspectul ori inculpatul sau orice altă persoană interesată poate face contestație la acest judecător ori la această instanță, în termen de 3 zile de la data punerii în executare a măsurii.

(7) Contestația nu suspendă executarea și se soluționează, în ședință publică, prin încheiere motivată, cu citarea părților, în termen de 5 zile de la înregistrarea acesteia. Participarea procurorului este obligatorie.

(8) După rămânerea definitivă a hotărârii, se poate face contestație potrivit legii civile numai asupra modului de aducere la îndeplinire a măsurii asigurătorii.

(9) Întocmirea minutei este obligatorie."

12. În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții de lege, autorii excepției invocă încălcarea prevederilor constituționale ale art. 21 alin. (1) privind accesul liber la justiție, ale art. 44 alin. (1) referitor la dreptul de proprietate privată și ale art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți.

13. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că autorii acesteia ridică problema nereglementării unei căi de atac în ipoteza în care procurorul dispune clasarea pentru unele dintre infracțiunile care au făcut obiectul urmăririi penale și menținerea sechestrului asigurător așa cum a fost luat inițial. Dispozițiile art. 250 din Codul de procedură penală au mai fost supuse controlului de constituționalitate prin raportare la prevederile art. 21 alin. (1) din Constituție, invocate și în prezenta cauză, și față de critici similare. Astfel, prin

Decizia nr. 20 din 19 ianuarie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 269 din 8 aprilie 2016, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate prin care autorul acesteia susținea că dispozițiile de lege criticate lipsesc persoana față de care s-a dispus instituirea unei măsuri asigurătorii de posibilitatea de a solicita, pe parcursul procesului penal, modificarea sau chiar ridicarea respectivei măsuri, pentru motive survenite ulterior luării acesteia, fiindu-i astfel încălcat, printre altele, dreptul de acces la justiție. Prin decizia mai sus menționată, Curtea a reținut că normele procesual penale în materia măsurilor asigurătorii înființate de organele penale - cu privire la cazul particular al desființării (ridicării/încetării) măsurilor asigurătorii - se completează cu dispozițiile procesual civile care reglementează cu privire la desființarea măsurilor asigurătorii, la cerere, în ipotezele în care debitorul dă o garanție reală sau personală îndestulătoare, face depunerea cu afectațiune specială ori plătește creanța, inclusiv accesoriile, astfel că, în măsura în care se face aplicarea acestora în materie penală, suspectul/inculpatul față de care s-a dispus instituirea unei măsuri asigurătorii poate solicita, pe parcursul procesului penal, desființarea (ridicarea/încetarea) respectivei măsuri, dreptul de acces la justiție fiind astfel garantat (paragrafele 34 și 39). Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, soluția de respingere a excepției de neconstituționalitate pronunțată de Curte prin decizia mai sus citată, precum și considerentele care au fundamentat-o își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză, inclusiv în ceea ce privește critica referitoare la încălcarea prevederilor art. 44 alin. (1) din Constituție privind dreptul de proprietate privată.

14. În plus, Curtea reține că procurorul dispune clasarea atunci când există unul dintre cazurile care împiedică punerea în mișcare și exercitarea acțiunii penale prevăzute la art. 16 alin. (1) din Codul de procedură penală. Ordonanța de clasare trebuie să cuprindă, dacă este cazul, și dispoziții privind ridicarea sau menținerea măsurilor asigurătorii, respectiv sesizarea judecătorului de cameră preliminară cu propunerea de luare a măsurii de siguranță a confiscării speciale [art. 315 alin. (1) lit. b) și alin. (2) lit. a) și c) din Codul de procedură penală]. Așa cum reiese din interpretarea dispozițiilor art. 249 alin. (3)-(5) din Codul de procedură penală, măsurile asigurătorii se pot dispune pentru garantarea executării pedepsei amenzii, în vederea confiscării speciale sau confiscării extinse sau în vederea reparării pagubei produse prin infracțiune și pentru garantarea executării cheltuielilor judiciare. Întrucât în cazul clasării nu se mai pune problema aplicării vreunei pedepse, menținerea măsurii asigurătorii prin ordonanța de clasare poate avea ca scop fie luarea ulterioară, de către judecătorul de cameră preliminară, la sesizarea procurorului, a măsurii de siguranță a confiscării speciale, ipoteză vizată de art. 315 alin. (2) lit. c) din Codul de procedură penală, fie garantarea executării cheltuielilor judiciare avansate de stat, fie repararea pagubei produse prin infracțiune. Pentru această ultimă ipoteză, art. 315 alin. (2) lit. a) teza a doua din Codul de procedură penală prevede expres că, dacă procurorul dispune, prin ordonanța de clasare, menținerea măsurii asigurătorii, iar persoana vătămată nu introduce acțiune în fața instanței civile, în termen de 30 de zile de la comunicarea soluției, respectiva măsură asiguratorie încetează de drept. Așadar, menținerea măsurii asigurătorii este temporară, aceasta încetând ope legis la expirarea termenului de 30 de zile de la comunicarea soluției dacă persoana vătămată nu sesizează instanța civilă.

15. În ceea ce privește pretinsa încălcare, prin dispozițiile de lege ce fac obiectul excepției, a art. 53 din Legea fundamentală, aceasta nu poate fi reținută, prevederile constituționale invocate fiind aplicabile numai în ipoteza în care există o restrângere a exercitării drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor, restrângere care însă nu s-a constatat.

16. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Societatea Comercială "Farmec" - S.A. din Cluj-Napoca, Mircea Liviu Turdean, Petru Iacob Pântea, Mihaela Turdean și Liviu Turdean în Dosarul nr. 40.876/300/2015 al Judecătoriei Cluj-Napoca - Secția penală și constată că dispozițiile art. 250 din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Cluj-Napoca - Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 12 iulie 2016.