Decizia nr. 490/2016

Valer Dorneanu

- președinte

Mircea Ștefan Minea

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Simona-Maya Teodoroiu

- judecător

Augustin Zegrean

- judecător

Daniela Ramona Marițiu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 436 alin. (1), art. 438 și art. 440 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Carmen Mariana Agache, Cosmin Gabriel Scărlătescu și Daniela Lorelay Dănoiu în Dosarul nr. 4.128/300/2005 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.739D/2015.

2. La apelul nominal răspund personal autorii excepției. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul autorilor excepției. Partea Carmen Mariana Agache solicită admiterea excepției. Arată că, având calitatea de avocați în primă instanță, prin promovarea apelului au dobândit calitatea de părți, iar prin decizia pronunțată în apel s-a dispus inclusiv asupra drepturilor autorilor excepției. Cu toate acestea, autorii excepției susțin că nu pot promova calea extraordinară de atac a recursului în casație. În continuare, invocă

Decizia Curții Constituționale nr. 783 din 12 mai 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 404 din 15 iunie 2009. Depune concluzii scrise în susținerea celor expuse oral. Părțile Cosmin Gabriel Scărlătescu și Daniela Lorelay Dănoiu solicită admiterea excepției de neconstituționalitate, achiesând la cele expuse de partea Carmen Mariana Agache.

4. Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea excepției ca inadmisibilă. Apreciază că, în realitate, se solicită modificarea întregii instituții a recursului în casație din punctul de vedere al sferei titularilor și al cazurilor în care se poate promova această cale extraordinară de atac.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

5. Prin Încheierea din 17 noiembrie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 4.128/300/2005, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 436 alin. (1), art. 438 și art. 440 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Carmen Mariana Agache, Cosmin Gabriel Scărlătescu și Daniela Lorelay Dănoiu cu ocazia soluționării unei cauze penale.

6. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia arată că au avut calitatea de avocați din oficiu ai părților civile din dosar. Prin admiterea apelului împotriva sentinței de fond pronunțată de Judecătoria Sectorului 2, Curtea de Apel București a stabilit onorariul autorilor excepției la suma de 25.000 lei pentru fiecare, iar, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) din Codul de procedură penală s-au respins, ca nefondate, apelurile declarate de autorii excepției împotriva încheierii de ședință din data de 17 octombrie 2015. Autorii excepției apreciază că, în calitate de avocați ai părților civile, s-au putut întemeia pe dispozițiile art. 409 alin. (1) lit. e) și f) din Codul de procedură penală pentru a introduce calea de atac a apelului. Cu toate acestea, deși au suferit o vătămare în drepturile lor legitime prin decizia penală pronunțată de Curtea de Apel București, referitor la onorariul cuvenit, autorii excepției arată că nu pot introduce calea de atac a recursului în casație, deoarece subiectele procesuale ce se încadrează în sfera titularilor sunt prevăzute de dispozițiile art. 436 alin. (1) din Codul de procedură penală, iar acestea nu fac referire și la avocați. Astfel, aceste dispoziții contravin prevederilor constituționale ale art. 16, art. 21, art. 24 și art. 129.

7. În continuare, se arată că prin nemenționarea avocaților ca persoane ce pot introduce calea de atac a recursului în casație se creează un vid legislativ cu consecințe ce determină și neconstituționalitatea dispozițiilor art. 438 și art. 440 din Codul de procedură penală. Astfel, din acest vid legislativ rezultă și lipsa unui motiv de casație pentru situația juridică expusă, ceea ce determină încălcarea prevederilor constituționale amintite.

8. Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Arată că limitarea sferei persoanelor care pot exercita recursul în casație și a motivelor ce pot fi invocate în această cale extraordinară de atac nu vine în contradicție cu dispozițiile constituționale și convenționale invocate de autorii excepției. Se susține că noua legislație procesual penală prevede o singură cale de atac ordinară, și anume apelul, recursul devenind astfel o cale extraordinară de atac, sub denumirea de "recurs în casație", exercitat doar în cazuri anume prevăzute de lege și numai pentru motive de nelegalitate. Recursul în casație urmărește asigurarea unei practici unitare la nivelul întregii țări prin analizarea conformității hotărârilor definitive atacate cu regulile de drept, prin raportare la cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de lege. Față de specificul acestei căi extraordinare de atac, legea impune condiții stricte cu privire la termenul de declarare, la cuprinsul cererii de recurs în casație și la titularii căii de atac, în scopul asigurării unei rigori și discipline procesuale și al evitării introducerii, în mod abuziv, a unor recursuri care nu se încadrează în motivele prevăzute de lege.

9. Instanța apreciază că reținerea neconstituționalității unui text de lege pentru considerentele expuse de autorii excepției ar presupune să se constate că părților fie nu li se recunoaște un grad de jurisdicție în condițiile impuse de tratatele internaționale, fie că, în raport de persoanele aflate în aceeași situație, se prevăd condiții diferite de declarare și examinare a căii de atac, fie că textele invocate limitează dreptul la apărare. Se susține că, în contextul concret al cauzei, autorii excepției au beneficiat de liberul acces la justiție, în condițiile impuse de particularitățile specifice poziției acestora, de calitatea lor procesuală, dar și de momentul la care au intervenit în cursul procesului penal, instanța de judecată pronunțându-se asupra cererii lor. Prin enumerarea limitativă a titularilor căii extraordinare de atac în art. 436 alin. (1) din Codul de procedură penală, legiuitorul nu a intenționat să îngrădească accesul liber la justiție și nici dreptul la un recurs efectiv, fiind vorba despre o cale de atac exercitată numai împotriva unor hotărâri definitive, după parcurgerea etapei judecății în primă instanță și în apel. Făcând referire la

Decizia Curții Constituționale nr. 506 din 5 decembrie 2013 , instanța arată că principiul dublului grad de jurisdicție prevăzut de art. 2 paragraful 1 din Protocolul nr. 7 la Convenție este recunoscut numai în materie penală și doar dacă obiectul judecății îl formează raportul penal de conflict. Or, recurenții - autori ai excepției nu sunt parte a acestui raport, aceștia având calitatea de apărători din oficiu desemnați pentru părțile civile din dosar.

10. În ceea ce privește neconstituționalitatea art. 438 din Codul de procedură penală, instanța apreciază că, în contextul noii politici penale în care se urmărește asigurarea celerității procesului penal, au fost restrânse cazurile de casare numai la anumite motive de nelegalitate și au fost eliminate cele formale și fără impact major asupra legalității. Acest text de lege nu este în contradicție cu dispozițiile constituționale și nici cu cele ale Convenției, atât timp cât recursul constituie o cale de atac ce poate fi exercitată numai împotriva hotărârilor definitive și doar în cazuri strict determinate, de violare gravă a legii, ducând la o judecată care nu poartă asupra fondului, ci exclusiv asupra corectei aplicări a legii.

11. În concluzie, instanța apreciază că, în calea de atac extraordinară a recursului în casație, sunt vizate aspecte importante care au legătură cu fondul cauzei ce țin de vinovăție și elementele infracțiunii de natură să conducă la o concluzie care să justifice înlăturarea caracterului definitiv al unei hotărâri judecătorești. Cu privire la chestiunile care țin de onorarii sau amenzi judiciare există mijloace specifice prin care pot fi remediate, recursul în casație fiind dedicat doar împrejurărilor ce țin de fondul cauzei, respectiv chestiunilor care conduc asupra soluției de condamnare sau achitare și consecințelor acestora asupra situației condamnatului.

12. Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

13. Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Având în vedere prevederile art. 126 alin. (2) din Legea fundamentală, apreciază că dispozițiile art. 438 din Codul de procedură penală sunt conforme cu prevederile constituționale invocate de autorii excepției. Arată că, atunci când a reglementat recursul în casație, legiuitorul infraconstituțional a avut în vedere atât necesitatea de a îndrepta hotărârile definitive, dar nelegale, cât și necesitatea de a asigura siguranța și stabilitatea circuitului juridic. De aceea s-a impus o limitare a cazurilor care pot constitui temei pentru declararea unui recurs în casație, cât și a persoanelor care pot invoca aceste cazuri, din perspectiva interesului procesual.

14. Se susține că prevederile art. 21 din Constituție și cele ale art. 6 din Convenție nu au fost încălcate, câtă vreme părțile interesate au putut apela la o instanță de judecată care se bucură de jurisdicție deplină, putând să se prevaleze de toate garanțiile procesuale specifice unui proces echitabil. În ceea ce privește accesul liber la justiție, arată că acesta nu presupune accesul la toate structurile judecătorești și la toate gradele de jurisdicție. Acest drept poate fi supus unor condiționări de fond și formă, iar existența uneia ori a mai multor căi de atac nu este impusă, pentru toate cazurile, nici de Constituție și nici de vreun tratat internațional la care România este parte. În continuare, apreciază că nici critica privind pretinsa nerespectare a dreptului la apărare nu este întemeiată. Dispozițiile legale criticate nu restrâng în niciun fel dreptul la apărare al părții care formulează cererea de recurs în casație, aceasta putând fi asistată de un avocat în tot cursul judecății, avocat care are dreptul să consulte actele dosarului, să pună întrebări părților și altor subiecți procesuali, să exercite drepturile procesuale ale părții pe care o asistă, să formuleze plângeri, cereri, memorii, excepții și obiecțiuni. De asemenea, dispozițiile criticate se aplică în mod egal tuturor persoanelor aflate în ipoteza normei juridice fără privilegii sau discriminări, fiind conforme cu prevederile art. 16 din Constituție.

15. Avocatul Poporului arată că dispozițiile legale care stabilesc titularii dreptului de a formula cerere de recurs în casație au făcut obiectul controlului de constituționalitate prin raportare la art. 16 din Constituție, Curtea Constituțională reținând că restrângerea de către legiuitor a titularilor dreptului de a formula cerere de recurs în casație la cei prevăzuți la art. 436 alin. (1) din Codul de procedură penală și a hotărârilor ce pot fi supuse casării la cele prevăzute la art. 438 alin. (1) din Codul de procedură penală este justificată de finalitatea instituției analizate, aceea de verificare a conformității hotărârilor atacate cu regulile de drept aplicabile, și de natura acesteia, cea de cale extraordinară de atac. Referitor la criticile de neconstituționalitate aduse dispozițiilor art. 436 alin. (1), art. 438 și art. 440 din Codul de procedură penală, prin raportare la art. 20, art. 21, art. 23 și art. 53 din Legea fundamentală, precum și la prevederile convenționale invocate, apreciază că acestea nu pot fi reținute. Apreciază că finalitatea recursului în casație este aceea de a înlătura erorile de drept comise de curțile de apel, ca instanțe de apel, prin raportare la cazuri de casare expres și limitativ prevăzute de lege. În plus, necesitatea îndreptării hotărârilor penale definitive contrare legii trebuie conciliată cu autoritatea de lucru judecat a acestor hotărâri și cu nevoia de a asigura stabilitatea raporturilor juridice formate pe baza lor. În ceea ce privește restrângerea dreptului persoanei vătămate la dublul grad de jurisdicție, face referire la

Decizia Curții Constituționale nr. 424/2015 , prin care s-a reținut că, prin reducerea numărului motivelor de recurs în casație, legiuitorul a urmărit atât degrevarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, cât și asigurarea specificului acestei căi extraordinare de atac. În plus, textele legale criticate constituie reguli de procedură a căror stabilire se poate face numai prin lege, potrivit prevederilor art. 126 alin. (2) din Constituție.

16. În final, în ceea ce privește principiul previzibilității legii, Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile legale criticate sunt suficient de clare, predictibile și neechivoce, destinatarul normei juridice fiind capabil să-și adapteze conduita în funcție de conținutul acesteia, în concordanță cu prevederile art. 1 alin. (5) din Constituție, care consacră principiul respectării obligatorii a legilor.

17. Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile autorilor excepției, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

18. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

19. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 436 alin. (1), art. 438 și art. 440 din Codul de procedură penală, cu următorul conținut:

- Art. 436 alin. (1): "(1) Pot formula cerere de recurs în casație:

a) procurorul, în ceea ce privește latura penală și latura civilă;

b) inculpatul, în ceea ce privește latura penală și latura civilă, împotriva hotărârilor prin care s-a dispus condamnarea, renunțarea la aplicarea pedepsei sau amânarea aplicării pedepsei ori încetarea procesului penal;

c) partea civilă și partea responsabilă civilmente, în ceea ce privește latura civilă, iar referitor la latura penală, în măsura în care soluția din această latură a influențat soluția în latura civilă.";

- Art. 438: "(1) Hotărârile sunt supuse casării în următoarele cazuri:

1. în cursul judecății nu au fost respectate dispozițiile privind competența după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanță inferioară celei legal competente;

2-6. abrogat

7. inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală;

8. în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal;

9.-10. abrogat

11. nu s-a constatat grațierea sau în mod greșit s-a constatat că pedeapsa aplicată inculpatului a fost grațiată;

12. s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege;

13-14. abrogat

(2) Cazurile prevăzute la alin. (1) pot constitui temei al casării hotărârii doar dacă nu au fost invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori dacă, deși au fost invocate, au fost respinse sau instanța a omis să se pronunțe asupra lor.

(3) În cazul în care cererea de recurs în casație a fost respinsă, partea sau procurorul care a declarat recursul în casație nu mai poate formula o nouă cerere împotriva aceleiași hotărâri, indiferent de motivul invocat.";

- Art. 440: "(1) Admisibilitatea cererii de recurs în casație se examinează în camera de consiliu de un complet format din un judecător, după depunerea raportului magistratului-asistent și atunci când procedura de comunicare este legal îndeplinită.

(2) Dacă cererea de recurs în casație nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispozițiile art. 434, art. 436 alin. (1), (2) și (6), art. 437 și 438 ori dacă cererea este vădit nefondată, instanța respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casație.

(3) Dacă cererea de recurs în casație a fost retrasă, instanța ia act de retragere, prin încheiere.

(4) În cazul în care instanța constată că cererea îndeplinește condițiile prevăzute la art. 434-438, dispune prin încheiere admiterea în principiu a cererii de recurs în casație și trimite cauza în vederea judecării recursului în casație."

20. În opinia autorilor excepției, dispozițiile criticate contravin prevederilor constituționale cuprinse în art. 1 alin. (5) potrivit căruia, în România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie, art. 16 referitor la egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 21 referitor la accesul liber la justiție, art. 24 referitor la dreptul la apărare, art. 53 referitor la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți și art. 129 referitor la căile de atac.

21. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că autorii acesteia susțin că dispozițiile de lege criticate sunt neconstituționale, deoarece reglementează dreptul de a formula cerere de recurs în casație numai în ceea ce privește procurorul, inculpatul, partea civilă și partea responsabilă civilmente. Având în vedere acest aspect, Curtea constată că, analizând o critică de neconstituționalitate identică, a respins excepția de neconstituționalitate, prin

Decizia nr. 424 din 9 iunie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 636 din 21 august 2015. Cu acel prilej, Curtea a statuat că, potrivit noului Cod de procedură penală, recursul a devenit o cale extraordinară de atac, denumită recurs în casație, ce are ca scop controlul legalității hotărârilor judecătorești definitive, finalitatea acestuia fiind aceea de a înlătura erorile de drept comise de curțile de apel, ca instanțe de apel, prin raportare la cazuri de casare expres și limitativ prevăzute de lege.

22. În continuare, Curtea a reținut că titularii dreptului de a promova calea extraordinară de atac analizată sunt, conform art. 436 alin. (1) din Codul de procedură penală: procurorul, în ceea ce privește latura penală și latura civilă; inculpatul, în ceea ce privește latura penală și latura civilă, împotriva hotărârilor prin care s-a dispus condamnarea, renunțarea la aplicarea pedepsei sau amânarea aplicării pedepsei ori încetarea procesului penal; și partea civilă și partea responsabilă civilmente, în ceea ce privește latura civilă, iar referitor la latura penală, în măsura în care soluția din această latură a influențat soluția în latura civilă. Astfel, nu pot declara recurs în casație persoana vătămată, martorul, expertul, interpretul, avocatul sau vreo altă persoană ale cărei drepturi legitime au fost încălcate prin măsuri sau acte ale instanței, acestea putându-și valorifica drepturile doar pe calea apelului, conform art. 409 din Codul de procedură penală.

23. Curtea a reținut, totodată, că, așa cum reiese și din Expunerea de motive a

Legii nr. 255/2013 , prin reducerea numărului motivelor de recurs în casație, prevăzute la art. 438 alin. (1) din Codul de procedură penală, legiuitorul a urmărit, pe de o parte, degrevarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, iar, pe de altă parte, asigurarea specificului acestei căi extraordinare de atac. În realizarea acestui scop, au fost menținute, ca motive ale recursului în casație, doar acelea care vizează îndreptarea erorilor de drept, fiind eliminate din sfera acestei instituții și din competența Înaltei Curți de Casație și Justiție motivele care vizau aspecte procedurale și care au fost transformate în motive ale contestație în anulare, potrivit naturii acestei căi de atac.

24. Având în vedere argumentele expuse anterior și raportând textele criticate la scopul recursului în casație, Curtea a constatat că restrângerea de către legiuitor a titularilor dreptului de a formula cerere de recurs în casație la cei prevăzuți la art. 436 alin. (1) din Codul de procedură penală și a hotărârilor ce pot fi supuse casării la cele prevăzute la art. 438 alin. (1) din Codul de procedură penală, așa cum acesta a fost modificat prin dispozițiile

art. 102 pct. 267 din Legea nr. 255/2013 , este justificată de finalitatea instituției analizate, aceea de verificare a conformității hotărârilor atacate cu regulile de drept aplicabile, și de natura acesteia, cea de cale extraordinară de atac.

25. Pentru acest motiv, Curtea a apreciat că textele criticate nu creează discriminare între titularii dreptului de a promova recurs în casație și ceilalți participanți la procesul penal, întrucât aceștia din urmă se află, din această perspectivă, într-o situație juridică diferită, eventualele lor interese procesuale putând fi valorificate doar în condițiile permise de lege.

26. Totodată, Curtea nu a putut reține nici încălcarea prin textele criticate a dreptului de acces liber la justiție al celorlalți participanți la procesul penal, care nu se regăsesc printre titularii dreptului de a promova recurs în casație, prevăzuți la art. 436 alin. (1) din Codul de procedură penală.

27. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să ducă la reconsiderarea acestei jurisprudențe, Curtea apreciază că atât soluția cât și considerentele deciziilor menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.

28. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Carmen Mariana Agache, Cosmin Gabriel Scărlătescu și Daniela Lorelay Dănoiu în Dosarul nr. 4.128/300/2005 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală și constată că dispozițiile art. 436 alin. (1), art. 438 și art. 440 din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport de criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 30 iunie 2016.