Decizia nr. 516/2016
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3, 4, 5, 9 și 20 alin. (1) teza privitoare la antecontracte din Legea nr. 17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan și de modificare a Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăților comerciale ce dețin în administrare terenuri proprietate publică și privată a statului cu destinație agricolă și înființarea Agenției Domeniilor Statului
prezumat în vigoare
Valer Dorneanu
- președinte
Petre Lăzăroiu
- judecător
Mircea Ștefan Minea
- judecător
Daniel Marius Morar
- judecător
Mona-Maria Pivniceru
- judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Simona-Maya Teodoroiu
- judecător
Tudorel Toader
- judecător
Ionița Cochințu
- magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa.
1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 3, 4, 5, 9 și 20 alin. (1) din Legea nr. 17/2014
privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan și de modificare a
privind privatizarea societăților comerciale ce dețin în administrare terenuri proprietate publică și privată a statului cu destinație agricolă și înființarea Agenției Domeniilor Statului, excepție ridicată de Societatea Essimo Grup - S.R.L. din Timișoara, în Dosarul nr. 2.300/246/2014 al Judecătoriei Ineu și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.475D/2015.
2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, în ceea ce privește dispozițiile
art. 3, 4, 5 și 9 din Legea nr. 17/2014 , și ca inadmisibilă cu privire la
art. 20 alin. (1) din Legea nr. 17/2014 , sens în care menționează jurisprudența Curții Constituționale în materie.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
4. Prin Încheierea din 18 august 2015, pronunțată în Dosarul nr. 2.300/246/2014, Judecătoria Ineu a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 3, 4, 5, 9 și 20 alin. (1) din Legea nr. 17/2014
privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan și de modificare a
privind privatizarea societăților comerciale ce dețin în administrare terenuri proprietate publică și privată a statului cu destinație agricolă și înființarea Agenției Domeniilor Statului, excepție ridicată de Societatea Essimo Grup - S.R.L. din Timișoara într-o cauză având ca obiect succesiune, precum și soluționarea acțiunii privind pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract de vânzare-cumpărare.
5. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că aplicarea dispozițiilor
antecontractelor încheiate înainte de intrarea acesteia în vigoare conduce ireversibil la extincția dreptului de creanță a promitentului cumpărător valabil dobândit în condițiile legislației anterioare, împrejurare care reprezintă o încălcare a prevederilor constituționale privind dreptul de proprietate și ale art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
6. De asemenea, arată că principiul egalității în fața legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite și susține că prevederile criticate creează un regim profund discriminatoriu sub diverse forme și modalități, sens în care prezintă posibile ipoteze care ar conduce la o diferență de tratament juridic între promitenții-cumpărători. În acest context, menționează că efectele aplicării retroactive a dispozițiilor
duc la încălcarea prevederilor art. 16 și art. 18 din Constituție, precum și a celor ale art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, receptate prin art. 20 din Legea fundamentală. Astfel, dispozițiile criticate înfrâng principiul egalității, deoarece sunt stabilite condiții mai facile sau mai dificile de realizare a drepturilor promitenților-cumpărători în funcție fie de momentul ales pentru executarea promisiunii, fie de cetățenia promitentului-cumpărător; este o vădită diferență de tratament între promitenții-cumpărători care au obținut executarea antecontractului anterior intrării în vigoare a prevederilor criticate și promitenții-cumpărători care doresc obținerea executării ulterior intrării în vigoare a prevederilor legale în discuție; diferența de tratament vizează indubitabil situații similare, din moment ce, prin ipoteză, indiferent de momentul realizării drepturilor de creanță, în ambele cazuri dreptul a fost dobândit în condiții legislative comparabile, singurul aspect care le diferențiază fiind momentul executării.
7. Menționează că aplicarea retroactivă a dispozițiilor
art. 5 din Legea nr. 17/2014
obligă promitenții cumpărători care doresc să recurgă la "concursul justiției", pentru realizarea drepturilor lor de creanță (imposibil de prevăzut la momentul încheierii convenției), să facă dovada efectuării formalităților de publicitate în scopul exercitării dreptului de preemțiune de către coproprietari, arendași, vecini sau stat, după caz, precum și dovada faptului că acesta este înscris pe rolul fiscal și în cartea funciară. Precizează că exercitarea de către beneficiarii dreptului legal de preemțiune a prerogativei conferite conduce inevitabil la desființarea antecontractului și lipsirea creditorului său de creanță, deși aceasta s-a născut în mod valabil prin raportare la legislația în vigoare la momentul respectiv. Astfel, pe planul dreptului material, deși formal este titularul unui drept de creanță în temeiul căruia ar fi îndreptățit să dobândească proprietatea terenului, după exercitarea dreptului de preemțiune de către unul dintre titularii acestui drept, promitentul-cumpărător nu mai are posibilitatea de a obține întocmai prestația în virtutea căreia a procedat la încheierea actului; pe plan procesual, promitentului-cumpărător îi este împiedicată obținerea unei hotărâri care să țină loc de contract autentic din perspectiva faptului că dispozițiile
califică drept condiție de admisibilitate a unei asemenea acțiuni obținerea avizului de la structura competentă prin care se face dovada neexercitării dreptului de preemțiune. În acest context, autoarea prezintă diverse ipoteze cu privire la unele aspecte ce decurg din obligația respectării măsurilor instituite prin
Legea nr. 17/2014 , concluzionând că efectul aplicării acestor dispoziții este lipsirea promitentului-cumpărător de dreptul de creanță, prin golirea acestuia de conținut.
8. În continuare, face referire la
Decizia Curții Constituționale nr. 755 din 16 decembrie 2014
și menționează că, prin aceasta, Curtea Constituțională a reținut incidența art. 44 din Legea fundamentală, iar o ingerință în exercitarea dreptului de proprietate în forma sa specifică cauzei pendinte există, iar aceasta nu poate fi constituțională decât cu respectarea exigențelor constituționale privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți.
9. Având în vedere jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (Hotărârea din 24 mai 2006, pronunțată în Cauza Weissman și alții împotriva României), susține că dreptul de creanță al promitentului-cumpărător generează posibilitatea transformării acestuia în drept de proprietate tocmai prin actul executării în natură a obligației, acesta fiind un act premergător transferului dreptului de proprietate, fără de care nici nu și-ar găsi vreo rațiune, motiv pentru care promitentul-vânzător deține o speranță legitimă.
10. În aceste condiții, întrucât dispozițiile
golesc de conținut drepturile de creanță ce constituie speranța legitimă în dobândirea proprietății pentru promitenții-cumpărători care au încheiat antecontracte de vânzare-cumpărare anterior intrării în vigoare a acestei legi, adoptarea sa reprezintă indubitabil o ingerință în dreptul de proprietate al potențialilor dobânditori, întrucât eventuala exercitare a dreptului de preempțiune de către unul dintre beneficiari sau refuzul executării benevole a obligației de către promitenții-vânzători conferă caracter iluzoriu dreptului derivat din convenție din perspectiva dispozițiilor constituționale și convenționale.
11. În acest context menționează că ingerința în dreptul de proprietate generată de dispozițiile
nu este prevăzută de lege, nu este accesibilă și previzibilă, deoarece această lege nu a oferit posibilitatea promitentului-cumpărător să își ajusteze comportamentul și nici să prevadă riscul la care se supune prin semnarea acordului prealabil prevăzut în antecontract. Nu este îndeplinită nici condiția referitoare la proporționalitate, deoarece același deziderat putea fi atins prin metode care să nu reducă până la golire conținutul dreptului de proprietate, precum și acordarea de facilități fiscale la comasarea terenurilor sau acordarea de facilități fiscale ori de altă natură în ipoteza înstrăinării terenurilor agricole extravilane către anumite categorii de persoane. Apreciază că ingerința nu poate fi validă nici prin raportare la împrejurarea că nu sunt permise decât atingeri aduse dreptului de proprietate care nu afectează însăși existența/substanța acestuia. Menționează jurisprudența Curții Constituționale ( Decizia nr. 662 din 11 noiembrie 2014 ) prin care s-a statuat că dreptul de proprietate nu este un drept absolut, ci poate fi supus unor limitări, potrivit art. 44 alin. (1) din Constituție, însă limitele dreptului de proprietate, indiferent de natura lor, nu pot fi confundate cu însăși suprimarea dreptului. Autoarea excepției de neconstituționalitate apreciază că, în cvasitotalitatea cazurilor, dispozițiile criticate din
duc la pierderea dreptului de creanță și a speranței legitime de dobândire a dreptului de proprietate asupra terenului ce constituie obiect al antecontractului. De altfel, legea în discuție nu prevede un sistem rezonabil de reparație, deoarece restituirea prețului nu poate fi privită drept un remediu viabil, cu atât mai mult cu cât promitentul-cumpărător nu poartă nicio culpă pentru imposibilitatea de executare în natură. În concluzie, se apreciază că prevederile criticate sunt contrare art. 44 alin. (1)-(3) din Constituție și art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție.
12. Judecătoria Ineu opinează în sensul că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât textele contestate nu contravin niciuneia dintre prevederile constituționale invocate în susținerea excepției. De asemenea se arată că, așa cum constant s-a statuat în practica judiciară, respectiv astfel cum legiuitorul a reglementat la art. 1669 din noul Cod civil, cu privire la natura juridică a promisiunii de vânzare-cumpărare privind imobilele - terenuri, aceasta nu este translativă de proprietate, ci dă naștere, în viitor, la un drept de creanță, și anume la încheierea actului de vânzare-cumpărare în formă autentică, iar în caz de refuz, prin pronunțarea de către instanță a unei hotărâri care să țină loc de contract autentic de vânzare-cumpărare.
Antecontractul încheiat cu respectarea normelor legale, anterior intrării în vigoare a
Legii nr. 17/2014 , rămâne valabil, dar pentru transferul dreptului de proprietate, care este operațiune juridică distinctă și subsecventă, trebuie să se respecte normele juridice în materie de la data validării antecontractului, respectiv trebuie să respecte normele legii noi. Transferul dreptului de proprietate se realizează în baza hotărârii judecătorești definitive care are un efect constitutiv, nu în baza antecontractului, în temeiul căruia s-a născut doar o obligație de a face, antecontractul dând naștere unui drept de creanță, nu unui drept real. Hotărârea judecătorească de validare a antecontractului nu recunoaște un drept de proprietate preexistent al reclamantului, ci transferă un drept de proprietate din patrimoniul pârâtului în patrimoniul reclamantului, ca urmare a admiterii acțiunii în realizare exercitate de către reclamant. Nici din perspectiva creării situației discriminatorii între promitenții-cumpărători care au obținut executarea antecontractului anterior intrării în vigoare a
și promitenții-cumpărători care doresc obținerea executării ulterior intrării în vigoare a actului normativ menționat, criticile nu sunt fundamentate, aceste aspecte ținând fie de diligența dobânditorului, fie de circumstanțele dobândirii dreptului de creanță. Din aceleași considerente, nu se poate reține nici diferența de tratament dintre promitenții-vânzători care și-au valorificat dreptul de creanță astfel dobândit de bunăvoie și cei care s-au văzut nevoiți a apela la concursul justiției.
13. Potrivit dispozițiilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
14. Guvernul, având în vedere jurisprudența Curții Constituționale în materie, apreciază că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 3, 4, 5 și 9 din Legea nr. 17/2014
este neîntemeiată, iar în ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 20 din Legea nr. 17/2014 , aceasta este inadmisibilă.
15. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
16. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze prezenta excepție.
17. Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum reiese din dispozitivul încheierii de sesizare, îl constituie dispozițiile art. 3, art. 4, art. 5, art. 9 și
art. 20 alin. (1) din Legea nr. 17/2014
privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan și de modificare a
privind privatizarea societăților comerciale ce dețin în administrare terenuri proprietate publică și privată a statului cu destinație agricolă și înființarea Agenției Domeniilor Statului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 178 din 12 martie 2014, cu modificările și completările ulterioare. Curtea observă că, în realitate, obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 3, 4, 5, 9 și
art. 20 alin. (1) teza privitoare la antecontracte din Legea nr. 17/2014 , care au următorul cuprins:
- Art. 3: "(1) Terenurile agricole situate în extravilan pe o adâncime de 30 km față de frontiera de stat și țărmul Mării Negre, către interior, precum și cele situate în extravilan la o distanță de până la 2.400 m față de obiectivele speciale pot fi înstrăinate prin vânzare-cumpărare doar cu avizul specific al Ministerului Apărării Naționale, eliberat în urma consultării cu organele de stat cu atribuții în domeniul siguranței naționale, prin structurile interne specializate menționate la
art. 6 alin. 1 din Legea nr. 51/1991
privind securitatea națională a României, cu modificările și completările ulterioare.
(2) Prevederile alin. (1) nu se aplică preemptorilor.
(3) Avizele prevăzute la alin. (1) vor fi comunicate în termen de 20 de zile lucrătoare de la înregistrarea cererii de solicitare de către vânzător. Procedura și alte elemente privind obținerea avizului specific al Ministerului Apărării Naționale se reglementează prin normele metodologice de aplicare a legii. În cazul neîndeplinirii acestei obligații de a emite avizul, se consideră ca fiind favorabil.
(4) Terenurile agricole situate în extravilan, în care se află situri arheologice, în care au fost instituite zone cu patrimoniu arheologic reperat sau zone cu potențial arheologic evidențiat întâmplător, pot fi înstrăinate prin vânzare doar cu avizul specific al Ministerului Culturii, respectiv al serviciilor publice deconcentrate ale acestuia, după caz, emis în termen de 20 de zile lucrătoare de la înregistrarea cererii de solicitare de către vânzător. Procedura și alte elemente privind obținerea avizului specific al Ministerului Culturii se reglementează prin normele metodologice de aplicare a legii. În cazul neîndeplinirii acestei obligații, avizul se consideră ca fiind favorabil.";
- Art. 4: "(1) Înstrăinarea, prin vânzare, a terenurilor agricole situate în extravilan se face cu respectarea condițiilor de fond și de formă prevăzute de
privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, și a dreptului de preempțiune al coproprietarilor, arendașilor, proprietarilor vecini, precum și al statului român, prin Agenția Domeniilor Statului, în această ordine, la preț și în condiții egale.
(2) Prin excepție de la dispozițiile alin. (1), înstrăinarea, prin vânzare, a terenurilor agricole situate în extravilan pe care sunt situate situri arheologice clasate se face potrivit prevederilor
privind protejarea monumentelor istorice, republicată, cu modificările ulterioare.
(3) Solicitarea și utilizarea certificatului de carte funciară în contractele translative de proprietate privind bunurile imobile și alte drepturi reale fac pe deplin dovada bunei-credințe atât a părților din contract, cât și pentru profesionistul instrumentator, cu privire la calitatea de proprietar a vânzătorului asupra imobilului supus vânzării conform descrierii din cartea funciară.";
- Art. 5: "(1) În toate cazurile în care se solicită pronunțarea unei hotărâri judecătorești care ține loc de contract de vânzare-cumpărare, acțiunea este admisibilă numai dacă antecontractul este încheiat potrivit prevederilor
Legii nr. 287/2009 , republicată, cu modificările ulterioare, și ale legislației în materie, precum și dacă sunt întrunite condițiile prevăzute la art. 3, 4 și 9 din prezenta lege, iar imobilul ce face obiectul antecontractului este înscris la rolul fiscal și în cartea funciară.
(2) Cererea de înscriere în cartea funciară a dreptului de proprietate se respinge dacă nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de prezenta lege.";
- Art. 9: "Avizul final necesar încheierii contractului de vânzare în formă autentică de către notarul public sau pronunțării de către instanță a unei hotărâri judecătorești care ține loc de contract de vânzare se emite de către structurile teritoriale pentru terenurile cu suprafața de până la 30 de hectare inclusiv, iar pentru terenurile cu suprafața de peste 30 de hectare, de către structura centrală.";
-
Articolul 20
alin. (1) teza privitoare la antecontracte din Legea nr. 17/2014 : "(1) Prevederile prezentei legi nu se aplică antecontractelor (...) și pactelor de opțiune care au fost autentificate la notariat anterior intrării în vigoare a acesteia."
18. În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții legale sunt invocate prevederile constituționale ale art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în drepturi, art. 18 alin. (1) privind cetățenii străini și apatrizii, art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 44 alin. (1)-(3) referitor la dreptul de proprietate privată. Totodată, având în vedere motivarea excepției de neconstituționalitate, precum și
Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012, Curtea reține ca temei constituțional și prevederile art. 15 alin. (2) din Constituție cu privire la neretroactivitatea legii civile. De asemenea, sunt invocate și prevederile art. 14 privind interzicerea discriminării din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, privind protecția proprietății.
19. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că asupra dispozițiilor criticate s-a mai pronunțat prin numeroase decizii, sens în care sunt, spre exemplu,
Decizia nr. 755 din 16 decembrie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 101 din 9 februarie 2015,
Decizia nr. 36 din 3 februarie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 199 din 25 martie 2015,
Decizia nr. 38 din 3 februarie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 187 din 19 martie 2015,
Decizia nr. 83 din 26 februarie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 196 din 24 martie 2015,
Decizia nr. 276 din 23 aprilie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 512 din 9 iulie 2015, sau Decizia nr. 334 din 30 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 467 din 29 iunie 2015.
20. Astfel, în esență, Curtea a reținut că aplicarea prevederilor
în vigoare la data realizării transferului dreptului de proprietate, respectiv la data pronunțării hotărârii judecătorești care să țină loc de act autentic de vânzare, este în concordanță cu principiul activității legii civile și nu echivalează cu încălcarea dispozițiilor constituționale referitoare la neretroactivitate. În jurisprudența sa constantă, Curtea Constituțională a statuat că legea nouă este aplicabilă de îndată tuturor situațiilor care se vor constitui, se vor modifica sau se vor stinge după intrarea ei în vigoare, precum și tuturor efectelor produse de situațiile juridice formate după abrogarea legii vechi.
21. În ceea ce privește critica de neconstituționalitate raportată la art. 44 alin. (1) și (2) privind dreptul de proprietate privată, Curtea a observat că, pe de o parte, potrivit prevederilor constituționale, dreptul de proprietate, precum și creanțele asupra statului sunt garantate, însă conținutul și limitele acestor drepturi sunt stabilite prin lege. Pe de altă parte, problema garantării și ocrotirii constituționale a dreptului de proprietate asupra bunului imobil ce face obiectul promisiunii de vânzare-cumpărare nu se poate invoca în favoarea unei persoane care nu este titularul acestui drept, ce ar urma să se nască ulterior ( Decizia nr. 36 din 3 februarie 2015 , paragraful 24, și
Decizia nr. 1.382 din 20 octombrie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 47 din 20 ianuarie 2012), ipoteză în care se află și autorul excepției de neconstituționalitate, întrucât promisiunea de vânzare nu este translativă de proprietate. De altfel, prin
Decizia nr. 755 din 16 decembrie 2014 , Curtea a reținut că beneficiarul unei promisiuni neexecutate de vânzare este titularul unui drept de creanță, corelativ obligației de a vinde asumate de promitent în temeiul antecontractului, iar nu titularul unui drept de proprietate, transferul acestui drept urmând a se realiza în viitor, la momentul încheierii contractului de vânzare, respectiv al pronunțării hotărârii judecătorești care să țină locul acordului de voință nerealizat. Așadar, îndeplinirea tuturor condițiilor legale pentru încheierea contractului de vânzare, respectiv pentru pronunțarea hotărârii judecătorești care să țină loc de contract, nu poate fi raportată la un moment anterior, reprezentat de acela al încheierii antecontractului de vânzare, având în vedere că acesta din urmă nu este translativ de proprietate, ci la momentul realizării transferului dreptului de proprietate, moment care este supus legii în vigoare, potrivit principiului tempus regit actum.
22. Referitor la invocarea, în susținerea excepției de neconstituționalitate, a prevederilor constituționale ale art. 44 alin. (3), potrivit cărora, "nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă și prealabilă despăgubire", Curtea observă că acestea nu au incidență în cauză.
23. Cu privire la susținerile referitoare la pretinsele discriminări ce s-ar crea prin dispozițiile art. 3, art. 4, art. 5 și
art. 9 din Legea nr. 17/2014 , Curtea observă că acestea sunt neîntemeiate, deoarece prevederile legale în discuție se aplică, deopotrivă și în egală măsură, tuturor celor care se regăsesc în ipoteza normelor
Legii nr. 17/2014 , inclusiv cu respectarea prevederilor art. 18 din Constituție, potrivit căruia "Cetățenii străini și apatrizii care locuiesc în România se bucură de protecția generală a persoanelor și a averilor, garantată de Constituție și de alte legi", neputându-se reține pretinsa încălcare a prevederilor constituționale, precum și a celor convenționale, prin prisma art. 20 din Constituție, invocate în susținerea excepției de neconstituționalitate.
24. În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 20 alin. (1) teza privitoare la antecontracte din Legea nr. 17/2014 , Curtea observă că prin
Decizia nr. 755 din 16 decembrie 2014 , precitată, a constatat că prevederile
art. 20 alin. (1) din Legea nr. 17/2014 , referitoare la exceptarea de la aplicarea
a antecontractelor autentificate la notariat anterior intrării în vigoare a acesteia, sunt neconstituționale. În aceste condiții, Curtea, având în vedere dispozițiile
art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , potrivit cărora "Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale", și reținând că acest caz de inadmisibilitate a excepției de neconstituționalitate, în prezenta cauză, a intervenit înainte de momentul sesizării Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate, constată că aceasta urmează a fi respinsă ca inadmisibilă.
25. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
1. Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Societatea Essimo Grup - S.R.L. din Timișoara, în Dosarul nr. 2.300/246/2014 al Judecătoriei Ineu și constată că dispozițiile
art. 3, 4, 5, 9 și din Legea nr. 17/2014
privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan și de modificare a
privind privatizarea societăților comerciale ce dețin în administrare terenuri proprietate publică și privată a statului cu destinație agricolă și înființarea Agenției Domeniilor Statului sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
2. Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 20 alin. (1) teza privitoare la antecontracte din Legea nr. 17/2014
privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan și de modificare a
privind privatizarea societăților comerciale ce dețin în administrare terenuri proprietate publică și privată a statului cu destinație agricolă și înființarea Agenției Domeniilor Statului, excepție ridicată de aceeași autoare, în același dosar, al aceleiași instanțe.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Judecătoriei Ineu și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 5 iulie 2016.
PREȘEDINTELE INTERIMAR AL CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Ionița Cochințu
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.