Hotărâre · Uniunea Națională a Practicienilor în Insolvență din România

Hotărârea nr. 3/2016

pentru modificarea Statutului privind organizarea și exercitarea profesiei de practician în insolvență, aprobat prin Hotărârea Congresului Uniunii Naționale a Practicienilor în Insolvență din România nr. 3/2007 privind aprobarea Statutului privind organizarea și exercitarea profesiei de practician în insolvență și a Codului de etică profesională și disciplină ale Uniunii Naționale a Practicienilor în Insolvență din România

prezumat în vigoare

Data actului
16 septembrie 2016
Emitent
Uniunea Națională a Practicienilor în Insolvență din România
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 919 din 15 noiembrie 2016
Citat de
1 act
Citează
2 acte
Structură
2 articole · 3.090 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

În temeiul

art. 48 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 86/2006

privind organizarea activității practicienilor în insolvență, republicată, cu modificările și completările ulterioare,

Congresul Uniunii Naționale a Practicienilor în Insolvență din România, reunit la București în data de 16 septembrie 2016, hotărăște:

Articolul I

Statutul privind organizarea și exercitarea profesiei de practician în insolvență, aprobat prin

Hotărârea Congresului Uniunii Naționale a Practicienilor în Insolvență din România nr. 3/2007

privind aprobarea Statutului privind organizarea și exercitarea profesiei de practician în insolvență și a Codului de etică profesională și disciplină ale Uniunii Naționale a Practicienilor în Insolvență din România, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 33 din 15 ianuarie 2015, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează:

- Articolul 13 va avea următorul cuprins:

"Art. 13. - (1) Asociatul unic din întreprinderea profesională unipersonală cu răspundere limitată, precum și asociatul coordonator al societății profesionale cu răspundere limitată pot fi angajați în societățile pe care le coordonează.

(2) Asociații care nu au calitatea de asociați coordonatori pot fi angajați cu contract de muncă în propria societate.

(3) Asociatul coordonator al societății profesionale cu răspundere limitată nu poate deține simultan calitatea de asociat în societatea pe care o coordonează și calitatea de angajat sau colaborator în filialele societății-mamă."

Articolul II

Hotărârea Congresului Uniunii Naționale a Practicienilor în Insolvență din România nr. 3/2007

privind aprobarea Statutului privind organizarea și exercitarea profesiei de practician în insolvență și a Codului de etică profesională și disciplină ale Uniunii Naționale a Practicienilor în Insolvență din România, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 33 din 15 ianuarie 2015, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu modificările aduse prin prezenta hotărâre, se va republica în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o nouă numerotare.

Președintele Uniunii Naționale a
Practicienilor în Insolvență din România,
Niculae Bălan
Secretarul general al Uniunii Naționale a
Practicienilor în Insolvență din România,
Mihail Dimonie
București, 16 septembrie 2016.
Nr. 3.

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.