Regulament · Ministerul Economiei și Comerțului

Regulamentul din 22 octombrie 2003

privind procedura de omologare a ambalajelor destinate transportului substanțelor și preparatelor chimice periculoase

prezumat în vigoare

Data actului
22 octombrie 2003
Emitent
Ministerul Economiei și Comerțului
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 766 din 31 octombrie 2003
Citează
4 acte
Structură
11 articole, 6 anexe · 20.418 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Transportul rutier al mărfurilor periculoase pentru sănătate și mediu pe teritoriul României este permis numai în ambalaje omologate, cu respectarea prevederilor

Legii nr. 31/1994

pentru aderarea României la Acordul european referitor la transportul rutier internațional al mărfurilor periculoase (A.D.R.), încheiat la Geneva la 30 septembrie 1957.

Tipurile de ambalaje utilizate la transportul rutier al substanțelor și preparatelor chimice periculoase, conform prevederilor A.D.R. 2003 restructurat, sunt prezentate în anexa nr. 1.

Capitolul I Dispoziții generale

Articolul 1

În sensul prezentului regulament, următorii termeni se definesc astfel:

- A.D.R. - acord elaborat de Comisia Economică a Națiunilor Unite pentru Europa, prin care mai multe state din Europa au convenit reguli comune pentru transportul mărfurilor periculoase pe drumurile publice europene;

- ambalaj - recipient sau orice alt container, indiferent de materialul din care este confectionat, în care pot fi încărcate sau impachetate mărfurile periculoase, în vederea transportului, protejării, manipulării, distribuției și prezentării acestora;

- mărfuri periculoase - substanțe și preparate chimice periculoase pentru care condițiile de transport pe căile rutiere sunt prevăzute în anexele A și B la Acordul european referitor la transportul rutier internațional al mărfurilor periculoase (A.D.R.);

- substanțe și preparate chimice periculoase - conform definitiilor prevăzute la

art. 7 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 200/2000 , aprobată și modificată prin

Legea nr. 451/2001 ;

- omologare ambalaj - procedura care consta în evaluarea conformitatii cu cerințele prevăzute în A.D.R. pentru construcția, încercarea și marcarea unui ambalaj destinat a fi utilizat la transportul substanțelor și preparatelor chimice periculoase;

- dosar de omologare - documentație tehnica cuprinzând caietul de sarcini, programul de omologare, raportul de încercări, actul de omologare și certificatul de omologare;

- act de omologare - document final al Comisiei de omologare, care atesta conformitatea cu cerințele prevăzute în A.D.R. pentru construcția, încercarea și marcarea unui ambalaj destinat transportului substanțelor și preparatelor chimice periculoase;

- solicitant - producător sau importator de substanțe și preparate chimice periculoase ori producător sau importator de ambalaj;

- ambalaj existent în stoc - ambalaj din producția interna sau importat din tari din afară Uniunii Europene ori ambalaj având marcat codul UN, reutilizat pentru ambalarea substanțelor și preparatelor chimice periculoase din aceeași grupa de pericol sau din grupa inferioară celei marcate.

Capitolul II Procedura de omologare

Articolul 2

În vederea omologării unui ambalaj solicitantul va depune la Agenția Naționala pentru Substanțe și Preparate Chimice Periculoase o cerere-tip, întocmită conform anexei nr. 2.

Articolul 3

Procedura de omologare a ambalajelor destinate a fi utilizate la transportul mărfurilor periculoase consta în:

1. întocmirea și avizarea caietului de sarcini;

2. întocmirea și avizarea programului de omologare;

3. omologarea lotului prototip;

4. eliberarea certificatului de omologare.

Articolul 4

Caietul de sarcini se întocmește de către producătorul sau importatorul de substanțe și preparate chimice periculoase ori de către producătorul sau importatorul de ambalaj și se avizează de către Agenția Naționala pentru Substanțe și Preparate Chimice Periculoase, din punct de vedere al respectării reglementărilor legale în vigoare, și de către Societatea Comercială "IPROCHIM" - S.A. - Utilaje București, din punct de vedere al respectării cerințelor impuse de A.D.R.

Conținutul caietului de sarcini este prezentat în anexa nr. 3.

Fac obiectul unei noi omologări și vor fi cuprinse în caietul de sarcini, numai cu acordul celor care l-au aprobat, următoarele:

a) modificări ale caracteristicilor unui ambalaj, referitoare la tipul constructiv, materialul de realizare, grosimea pereților, procedeul de fabricație, inclusiv tratamentele de suprafața, capacitatea ambalajului superioară prototipului, precum și/sau;

b) modificări ale tehnologiei de fabricație a ambalajului.

Articolul 5

Programul de omologare a ambalajului se întocmește de către producătorul sau importatorul de ambalaj și se avizează de către beneficiarul ambalajului, de către Societatea Comercială "IPROCHIM" - S.A. - Utilaje București și de către Agenția Naționala pentru Substanțe și Preparate Chimice Periculoase. Acest program cuprinde, pentru lotul prototip, toate probele și verificările considerate necesare pentru determinarea caracteristicilor tehnice precizate în caietul de sarcini.

Conținutul programului de omologare este precizat în anexa nr. 4.

În vederea omologării, se constituie Comisia de omologare, numita prin decizie a directorului general al Agenției Naționale pentru Substanțe și Preparate Chimice Periculoase și a directorului general al Societății Comerciale "IPROCHIM" - S.A Utilaje București și se nominalizeaza în ultima fila a programului de omologare.

Comisia de omologare are în componenta reprezentanți din partea:

- agentului economic care solicită omologarea ambalajului;

- Agenției Naționale pentru Substanțe și Preparate Chimice Periculoase, ca autoritate competentă în domeniul substanțelor și preparatelor chimice periculoase;

- agentului economic beneficiar al ambalajului pentru substanțe și preparate chimice periculoase, ca producător, importator sau distribuitor al unor astfel de produse;

- Societății Comerciale "IPROCHIM" - S.A Utilaje București, desemnată prin

Ordinul ministrului industriei și resurselor nr. 272/2001

pentru realizarea activităților specifice necesare în vederea îndeplinirii condițiilor de efectuare a transportului rutier al mărfurilor periculoase, respectiv omologarea și autorizarea, conform A.D.R., a ambalajelor.

Atribuțiile și răspunderile principale ale Comisiei de omologare sunt prezentate în anexa nr. 5.

Atribuțiile de secretariat al Comisiei de omologare vor fi îndeplinite de Direcția implementare-reglementare din cadrul Agenției Naționale pentru Substanțe și Preparate Chimice Periculoase.

Articolul 6

Omologarea lotului prototip consta în următoarele etape:

a) realizarea de către producătorul de ambalaj a lotului prototip, în conformitate cu prevederile caietului de sarcini avizat;

b) efectuarea, pe esantioane din lotul prototip, a tuturor încercărilor prevăzute în programul de omologare avizat. Aceste încercări se realizează de către un laborator recunoscut de Societatea Comercială "IPROCHIM" - S.A. - Utilaje București, în calitatea sa de autoritate desemnată pentru realizarea activităților specifice necesare în vederea omologării, conform A.D.R., a ambalajelor;

c) emiterea de către laborator, pe baza buletinelor de încercări, a raportului de încercări. Raportul de încercări se întocmește în 5 exemplare, câte unul pentru fiecare dintre instituțiile implicate: Agenția Naționala pentru Substanțe și Preparate Chimice Periculoase, Societatea Comercială "IPROCHIM" - S.A Utilaje București, producătorul/importatorul de ambalaj, producătorul de substanțe și preparate chimice periculoase, laboratorul de încercări;

d) omologarea propriu-zisa a lotului prototip consta în verificarea de către Comisia de omologare a rezultatelor încercărilor prevăzute în programul de omologare și întocmirea actului de omologare. Actul de omologare se întocmește în 4 exemplare, câte unul pentru fiecare dintre instituțiile implicate: Agenția Naționala pentru Substanțe și Preparate Chimice Periculoase, Societatea Comercială "IPROCHIM" - S.A Utilaje București, producătorul/importatorul ambalajului, beneficiarul ambalajului și se semnează de către membrii Comisiei de omologare;

e) constituirea dosarului de omologare de către solicitantul omologării/producătorul de ambalaj și depunerea la Agenția Naționala pentru Substanțe și Preparate Chimice Periculoase și/sau Societatea Comercială "IPROCHIM" - S.A Utilaje București.

Dosarul de omologare cuprinde următoarele:

- cererea-tip a solicitantului;

- caietul de sarcini avizat;

- copia documentului care atesta Certificarea ISO 9000 a producătorului de ambalaj;

- programul de omologare avizat;

- raportul de încercări, inclusiv buletinele de încercări în baza cărora acesta a fost întocmit;

- actul de omologare;

- certificatul de omologare.

Articolul 7

În baza Actului de omologare, Agenția Naționala pentru Substanțe și Preparate Chimice Periculoase și Societatea Comercială "IPROCHIM" - S.A. - Utilaje București emit certificatul de omologare, care atesta faptul ca ambalajul corespunde cerințelor A.D.R. din punct de vedere al realizării, încercărilor și marcarii. Certificatul de omologare prezentat în anexa nr. 6 cuprinde:

- denumirea instituțiilor care emit certificatul;

- denumirea solicitantului;

- datele de identificare ale solicitantului;

- tipul și destinația ambalajului omologat, respectiv grupa de ambalaj în funcție de clasa de pericol a produsului ambalat;

- codul UN atribuit ambalajului omologat;

- data emiterii certificatului de omologare.

Tipul de ambalaj omologat și producătorul acestuia se aproba prin ordin al ministrului economiei și comerțului care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Articolul 8

Agenția Naționala pentru Substanțe și Preparate Chimice Periculoase și Societatea Comercială "IPROCHIM" - S.A Utilaje București, prin inspecțiile pe care le efectuează, asigura controlul și supravegherea utilizării ambalajelor omologate pentru transportul rutier al mărfurilor periculoase pe teritoriul României.

Articolul 9

Prezentul regulament intră în vigoare la 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Articolul 10

Ambalajele existente în stoc la producătorii de mărfuri periculoase ori la producătorii sau importatorii de ambalaje pot fi utilizate în continuare, numai pentru transportul pe teritoriul României, în baza avizului de autorizare emis de Societatea Comercială "IPROCHIM" - S.A. - Utilaje București, pe o perioadă de maximum 24 de luni, începând de la intrarea în vigoare a prezentului regulament.

Articolul 11

Anexele nr. 1-6 fac parte integrantă din prezentul regulament.

Anexa 1 --------

la regulament

-------------

TIPURILE DE AMBALAJE

utilizate la transportul rutier al

substanțelor și preparatelor chimice periculoase,

conform prevederilor A.D.R. 2003 restructurat

Nr. crt.

Codul conform A.D.R.

Tipul ambalajului

Capacitatea (I)/ masa (kg) maximă

1.

1A1; 1A2

Butoaie cilindrice din oțel

450 l/400 kg

2.

1B1; 1B2

Butoaie cilindrice din aluminiu

3.

1N1; 1N2

Butoaie cilindrice din metal, exceptând oțelul sau aluminiul

4.

3A1; 3A2; 3B1; 3B2

Canistre (bidoane) din oțel sau aluminiu

60 l/120 kg

5.

1D

Butoaie din placaj

250 l/400 kg

6.

2C1; 2C2

Butoaie din lemn natur

7.

1G

Butoaie din carton

450 l/400 kg

8.

1H1; 1H2

Butoaie

din material plastic

3H1; 3H2

Canistre

60 l/120 kg

9.

4C1; 4C2

Lăzi sau cutii din lemn, simple sau cu pereți etanși la praf

400 kg

10.

4D

Lăzi sau cutii din placaj

11.

4F

Lăzi sau cutii din lemn recondiționat (reconstituit)

12.

4G

Lăzi sau cutii din carton

400 kg

13.

4H1

Lăzi sau cutii din material plastic expandat

60 kg

4H2

Lăzi sau cutii din material plastic rigid

400 kg

14.

4A; 4B

Lăzi sau cutii din oțel sau aluminiu

400 kg

15.

5L1; 5L2; 5L3

Saci din material textil

50 kg

16.

5H1; 5H2; 5H3

Saci din țesătură de material plastic

17.

5H4

Saci din folie de material plastic

18.

5M1; 5M2

Saci din hârtie

19.

6H/A, B, C, D, G, H

Ambalaje compozite: recipient interior din material plastic

60 l...250 l 75 kg...400 kg

20.

6P/A, B, C, D, G, H

Ambalaje compozite: recipient interior din sticlă, porțelan sau gresie

60 l/75 kg

21.

0A1; 0A2

Ambalaje ușoare din metal

40 l/50 kg

Anexa 2 -------

la regulament

-------------

CERERE-TIP

pentru omologarea ambalajelor

1. Solicitantul ..........................................

Adresa:

localitatea ........., str. ..... nr. ..., județul ......, telefon/fax ........, e-mail .........., solicit începerea procedurii de omologare pentru un ambalaj cu următoarele caracteristici:

a) tipul ...........................

b) codul conform A.D.R. ............

c) materialul

d) capacitatea/masa

e) destinația (grupa de ambalaj, clasa de pericol a produsului)

2. Documentele anexate

3. Data

4. Semnatura reprezentantului legal al solicitantului și ștampila.

Anexa 3 -------

la regulament

--------------

CAIET DE SARCINI

(Conținut)

1. Denumirea ambalajului

2. Destinația ambalajului (grupa de ambalaj, clasa de pericol a produsului)

3. Performanțele, dimensiunile, greutatea, forma etc.

4. Componenta ambalajului și accesoriile care se livreaza o dată cu acesta

5. Condițiile pe care trebuie să le îndeplinească ambalajul și diferitele subansambluri ale acestuia

6. Prescripțiile pentru materialele din care se executa ambalajul

7. Condițiile pentru acoperiri de protecție, vopsiri și inscriptionare

8. Condițiile care trebuie respectate în timpul realizării ambalajului (prelucrari prin sudura, tratamente, verificări etc.)

9. Operațiunile tehnologice, piesele și subansamblurile care se verifica obligatoriu pe fluxul de fabricație; documentele și documentațiile pe baza cărora se executa recepția pe flux și cea finala

10. Probele de lot și probele de tip. Se vor enunta probele mecano-climatice pentru ambalaj și subansambluri și condițiile de acceptare

11. Condițiile de utilizare în exploatare a ambalajului, termenul de garanție

12. Condițiile de asamblare, marcare, depozitare, conservare, transport

Anexa 4 -------

la regulament
-------------
PROGRAM DE OMOLOGARE
pentru lot prototip ambalaj tip .........
producător ..........
(Conținut)
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Nr.
Verificări
Documentul
Numărul de
Laboratorul
Perioada
Condițiile
crt. și încercări de referința
esantioane
care
în care
de
pentru
necesare
efectuează
se va
acceptare
încercare
incercarii
încercarea
efectua
încercarea
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

Anexa 5 -------

la regulament

-------------

ATRIBUȚIILE ȘI RĂSPUNDERILE

principale ale Comisiei de omologare

Comisia de omologare are următoarele atribuții:

a) participa la executarea și verifica efectuarea probelor din programul de omologare avizat;

b) întocmește și semnează actul de omologare;

c) analizează dosarul de omologare și propune acceptarea sau respingerea acestuia;

d) propune emiterea certificatului de omologare pentru ambalajele din producția interna sau din import din afară țărilor membre ale Uniunii Europene, destinate transportului substanțelor și preparatelor chimice periculoase. Certificatul de omologare este valabil pe o perioadă nedeterminată pentru prototipul ambalajului, cu condiția respectării prevederilor din caietul de sarcini avizat.

Anexa 6 -------

la regulament
-------------
┌──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│
┌──────┐
│
│
AGENȚIA NAȚIONALA PENTRU SUBSTANȚE
│
│
IPROCHIM - S.A. -
│
│
ȘI PREPARATE CHIMICE PERICULOASE
│stema │
Utilaje București
│
│
│
│
│
│
└──────┘
│
│
│
│
│
│
│
│
CERTIFICAT DE OMOLOGARE
│
│
AMBALAJ PENTRU TRANSPORT SUBSTANȚE
│
│
ȘI PREPARATE CHIMICE PERICULOASE
│
│
│
│
│
│
1. Compania ..........., cu sediul în localitatea ......., str. .......
│
│
nr. ........, județul ..........., tel./fax ..........
│
│
2. Document de referința: transport rutier, conform A.D.R.
│
│
3. Descriere:
│
│
- Tip, material ambalaj ....... cod ambalaj ........
│
│
- Dimensiuni principale .......
│
│
- Procedeu de fabricație ......
│
│
- Capacitate/masa gol .........
│
│
- Inchideri ...............
│
│
4. Domeniu de utilizare: substanțe și preparate chimice periculoase
│
│
lichide/solide în următoarele condiții:
│
│
- Grupa de ambalaj ........
│
│
- Capacitate/masa bruta maxima ...........
│
│
- Înălțime maxima de stivuire ...........
│
│
- Mențiuni speciale ..........
│
│
5. Încercări și marcare
│
│
- Rezultatele încercărilor corespund, conform Raportului de încercări
│
│
nr. ..............
│
│
- Marcare cod UN .........
│
│
│
│
│
│
│
│
ANSPCP
IPROCHIM - S.A. -
│
│
Director General,
Utilaje București
│
│
Director General,
│
│
│
│
│
│
│
│
Nr. .........
│
│
Emis la București
Data ........
│
│
│
└──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
------------

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.