Hotărâre a Guvernului · Guvernul

HG nr. 354/2016

pentru aprobarea plății cotizațiilor și taxelor pentru realizarea interconectării cu instituții similare internaționale în domeniul donatorilor voluntari de celule stem hematopoietice, precum și pentru acreditarea laboratoarelor de imunogenetică și histocompatibilitate, în anul 2016

prezumat în vigoare

Data actului
11 mai 2016
Emitent
Guvernul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 372 din 16 mai 2016
Citat de
1 act
Citează
2 acte
Structură
2 articole · 2.985 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Are ca temei 1

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al

art. 143 alin. (8) și (9) din Legea nr. 95/2006

privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul 1

(1)

Se aprobă plata cotizațiilor și taxelor pentru realizarea interconectării cu instituții similare internaționale în domeniul donatorilor voluntari de celule stem hematopoietice, precum și pentru acreditarea laboratoarelor de imunogenetică și histocompatibilitate, aferente anului 2016, în sumă de 7.547 euro.

(2)

Sumele prevăzute la alin. (1) se asigură de la bugetul de stat, din bugetul aprobat Ministerului Sănătății, și se plătesc de către Registrul Național al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice.

Articolul 2

(1)

Cotizațiile și taxele pentru realizarea interconectării cu instituții similare internaționale sunt următoarele:

a) cotizația de membru al Asociației Mondiale a Donatorilor de Măduvă, în sumă de 1.500 euro;

b) cotizația de membru al organizației "Donatorii de Măduvă Osoasă de Pretutindeni", denumită în continuare DMOP, în sumă de 2.897 euro;

c) cotizația de membru al Grupului European pentru Sânge și Transplant de Măduvă, denumit în continuare GESTM, în sumă de 900 euro;

d) taxa pentru acreditarea de către Federația Europeană de Imunogenetică a laboratoarelor de imunogenetică și histocompatibilitate, în sumă de 750 euro, care se plătește pentru fiecare laborator acreditat.

(2)

Taxa prevăzută la alin. (1) lit. d) se plătește în anul 2016 pentru următoarele laboratoare:

a) Laboratorul de imunogenetică și histocompatibilitate HLA al Institutului Clinic Fundeni;

b) Laboratorul de imunogenetică și histocompatibilitate HLA al Institutului Național de Hematologie Transfuzională "Prof. C.T. Nicolau";

c) Laboratorul clinic de analize medicale al Institutului Clinic de Urologie și Transplant Renal Cluj-Napoca.

(3)

Cotizațiile și taxele prevăzute la alin. (1) se calculează pe baza cursului de schimb leu/euro stabilit de Banca Națională a României la data efectuării plății.

PRIM-MINISTRU
DACIAN JULIEN CIOLOȘ
Contrasemnează:
p. Ministrul sănătății, interimar,
Victor Dan Eugen Strâmbu,
secretar de stat
p. Ministrul finanțelor publice,
Daniela Pescaru,
secretar de stat
București, 11 mai 2016.
Nr. 354.

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.