Decizia nr. 319/2016

Augustin Zegrean

- președinte

Valer Dorneanu

- judecător

Mircea Ștefan Minea

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Simona-Maya Teodoroiu

- judecător

Cristina Teodora Pop

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cosmin Grancea.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 39 alin. (17) din Legea nr. 254/2013

privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, excepție ridicată de Dragoș Ciupercescu în Dosarul nr. 21.879/4/2015 al Judecătoriei Sectorului 4 București - Secția penală, care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.298D/2015.

2. La apelul nominal se constată lipsa autorului excepției. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate. Se arată că există o jurisprudență constantă a Curții Constituționale prin care s-a arătat că stabilirea cazurilor în care asistența juridică este obligatorie este atributul exclusiv al legiuitorului.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin Sentința penală nr. 1.784 din 28 iulie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 21.879/4/2015, Judecătoria Sectorului 4 București - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 39 alin. (17) din Legea nr. 254/2013

privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, excepție ridicată de Dragoș Ciupercescu într-o cauză având ca obiect soluționarea unei contestații în anulare formulată împotriva unei sentințe penale de respingere a contestației promovate împotriva unei încheieri a judecătorului de supraveghere a privării de libertate. Prin încheierea menționată, a fost respinsă plângerea autorului excepției împotriva hotărârii prin care a fost dispusă sancționarea sa cu avertisment.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată că prevederile

art. 39 alin. (17) din Legea nr. 254/2013 , care prevăd că asistența juridică nu este obligatorie în cazul soluționării contestației împotriva hotărârilor judecătorului de supraveghere a privării de libertate contravin prevederilor art. 24 din Constituție, care garantează dreptul la apărare și prevăd că în tot cursul procesului părțile au dreptul să fie asistate de un avocat ales sau numit din oficiu.

6. Judecătoria Sectorului 4 București - Secția penală opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Se face trimitere la

deciziile Curții Constituționale nr. 598 din 21 octombrie 2014

și nr. 368 din 14 mai 2015, prin care instanța de contencios constituțional a respins ca neîntemeiate excepții de neconstituționalitate similare. Se susține că dreptul la apărare nu poate fi confundat cu dreptul la asistență juridică obligatorie, primul fiind garantat în toate cazurile, iar cel de-al doilea fiind creat de legiuitor, care are deplină libertate în a aprecia cazurile în care se impune a fi acordat. Se mai susține că împrejurarea că o persoană este privată de libertate, ca urmare a unei condamnări definitive, nu este de natură a atrage aplicabilitatea dispozițiilor legale referitoare la asistența juridică obligatorie. Se arată, totodată, că persoana condamnată nu este împiedicată să își angajeze un avocat pentru aspectele care țin de faza executării pedepsei, beneficiind astfel de dreptul la apărare, prevăzut la art. 24 din Constituție.

7. În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

8. Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Se face trimitere la considerentele

deciziilor Curții Constituționale nr. 365 din 5 iulie 2005 , nr. 1.202 din 24 septembrie 2009, nr. 486 din 21 octombrie 2013 și nr. 598 din 21 octombrie 2014.

9. Avocatul Poporului precizează că își menține punctul de vedere transmis în Dosarul Curții Constituționale nr. 523 D/2014 și reținut în

Decizia Curții Constituționale nr. 598 din 21 octombrie 2014 .

10. Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

11. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

12. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 39 alin. (17) din Legea nr. 254/2013

privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 514 din 14 august 2013, care au următorul cuprins: "Asistența juridică nu este obligatorie. În cazul în care procurorul și reprezentantul administrației penitenciarului participă la judecată, aceștia pun concluzii."

13. Se susține că textul criticat contravine prevederilor constituționale ale art. 24 cu privire la dreptul la apărare.

14. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că, prin

Decizia nr. 598 din 21 octombrie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 10 din 7 ianuarie 2015, a reținut că prevederile

art. 39 alin. (17) din Legea nr. 254/2013

vizează faza executării pedepsei, reglementând cu privire la asistența juridică în procedura de soluționare a plângerii formulate împotriva deciziei de stabilire a regimului de executare a pedepselor privative de libertate. Așa fiind, aspectul criticat de autorul excepției, respectiv lipsa asistenței juridice obligatorii pe parcursul procedurii anterior arătate, excedează procedurii penale speciale, ce reglementează numai faza urmăririi penale și a judecății, situația juridică a condamnatului nefiind identică cu cea a suspectului sau a inculpatului.

15. Prin aceeași decizie, Curtea a constatat că, potrivit jurisprudenței sale, dreptul la apărare nu poate fi confundat cu dreptul la asistență juridică obligatorie, primul fiind garantat în toate cazurile, iar cel de-al doilea fiind creat de legiuitor, care stabilește și cazurile în care se consideră că este necesar. Așadar, Legea fundamentală garantează dreptul la apărare, iar nu și pe cel la asistență juridică obligatorie. S-a reținut, prin aceeași jurisprudență, că stabilirea cazurilor în care asistența juridică este obligatorie constituie atributul exclusiv al legiuitorului, care, conform art. 126 din Constituție, are deplină libertate de a reglementa (a se vedea

Decizia nr. 1.202 din 24 septembrie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 700 din 19 octombrie 2009, și

Decizia nr. 365 din 5 iulie 2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 735 din 12 august 2005). S-a arătat, totodată, că împrejurarea că o persoană este privată de libertate, ca urmare a unei condamnări definitive, nu este de natură a atrage aplicabilitatea dispozițiilor legale referitoare la asistența juridică obligatorie.

16. De asemenea, Curtea a observat că, în condițiile normei de la

art. 39 alin. (17) din Legea nr. 254/2013 , persoana condamnată nu este împiedicată să își angajeze un avocat pentru aspectele care țin de faza executării pedepsei, beneficiind astfel de dreptul la apărare, prevăzut la art. 24 din Constituție.

17. Pentru aceste considerente, Curtea nu a putut reține încălcarea, prin dispozițiile

art. 39 alin. (17) din Legea nr. 254/2013

a dreptului la apărare, prevăzut la art. 24 din Legea fundamentală.

18. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a modifica această jurisprudență, atât soluția, cât și considerentele deciziei anterior referite își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

19. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Dragoș Ciupercescu în Dosarul nr. 21.879/4/2015 al Judecătoriei Sectorului 4 București - Secția penală și constată că dispozițiile

art. 39 alin. (17) din Legea nr. 254/2013

privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 4 București - Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința din data de 17 mai 2016.