Decizia nr. 316/2016

Augustin Zegrean

- președinte

Valer Dorneanu

- judecător

Mircea Ștefan Minea

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Simona-Maya Teodoroiu

- judecător

Cristina Teodora Pop

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cosmin Grancea.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 209 alin. (16) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Silvan Vasici în Dosarul nr. 4.326/30/2015 al Curții de Apel Timișoara - Secția penală, care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.275 D/2015.

2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate. Se face trimite la

Decizia Curții Constituționale nr. 83 din 23 februarie 2016 , prin care s-a reținut că termenul de 6 ore, înaintea expirării măsurii reținerii, cu care procurorul trebuie să sesizeze instanța nu este unul imperativ, întrucât nicio dispoziție legală nu condiționează pronunțarea asupra propunerii de arestare preventivă de expirarea măsurii reținerii și că singura obligație pe care o are judecătorul este de fixare a unui termen înăuntrul măsurii reținerii, după acest termen putând fi studiat dosarul de către avocat și, de asemenea, judecătorul putând amâna pronunțarea tot pentru studierea dosarului.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin Încheierea penală nr. 91/DL/CO din 30 iunie 2015 pronunțată în Dosarul nr. 4.326/30/2015, Curtea de Apel Timișoara - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 209 alin. (16) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Silvan Vasici, într-o cauză având ca obiect soluționarea unei contestații formulate împotriva unei încheieri a judecătorului de drepturi și libertăți prin care, cu privire la autorul excepției, a fost luată măsura arestului preventiv.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că prevederile art. 209 alin. (16) din Codul de procedură penală sunt neconstituționale în măsura în care sunt interpretate în sensul că termenul de 6 ore prevăzut în cuprinsul acestora este unul de recomandare, iar posibilitatea avocatului de a studia dosarul cauzei nu implică și obligația instanței de a acorda un termen minim rezonabil necesar realizării unei apărări efective. Se susține că termenul analizat este unul imperativ, nerespectarea lui având ca efect decăderea procurorului din dreptul de a formula propunerea de arestare preventivă. Se face trimitere la

Decizia Curții Constituționale nr. 336 din 30 aprilie 2015 , prin care instanța de contencios constituțional a constatat că dispozițiile art. 235 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt constituționale în măsura în care nerespectarea termenului "cu cel puțin 5 zile înainte de expirarea duratei arestării preventive", atrage incidența art. 268 alin. (1) din Codul de procedură penală, și se susține că aceasta este aplicabilă în prezenta cauză. Se arată că interpretarea contrară ar conduce la "o fractură logică, chiar și în logica judiciară", care ar avea ca efect și încălcarea dispozițiilor art. 21 alin. (3) din Constituție referitoare la dreptul la un proces echitabil, precum și a normei constituționale de la art. 24 cu privire la dreptul la apărare. Referitor la acesta din urmă, sunt invocate și dispozițiile art. 6 paragraful 3 din Convenție, care prevăd dreptul de a dispune de timpul și de facilitățile necesare pentru pregătirea apărării.

6. Curtea de Apel Timișoara - Secția penală arată că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Arată că între dispozițiile art. 235 alin. (1) din Codul de procedură penală și prevederile art. 209 alin. (16) din Codul de procedură penală există deosebiri, care fac inaplicabilă în prezenta cauză Decizia Curții Constituționale nr. 336 din 30 aprilie 2016. Se arată că, prin dispozițiile art. 209 alin. (16) din Codul de procedură penală, legiuitorul a prevăzut doar obligația procurorului de a sesiza judecătorul de drepturi și libertăți cu cel puțin 6 ore înainte de expirarea duratei reținerii, fără a obliga instanța să se pronunțe asupra solicitării procurorului de arestare preventivă în interiorul termenului de reținere. Se susține, pentru acest motiv, că în cazul prevăzut prin textul criticat dreptul la apărare poate fi exercitat pe deplin, nefiind limitat de necesitatea soluționării propunerii până la expirarea duratei reținerii, la fel ca în cazul soluționării propunerii de prelungire a arestării preventive. Astfel, chiar dacă termenul de 6 ore stabilit de art. 209 alin. (16) din Codul de procedură penală nu are caracter imperativ, încălcarea sa nu este de natură să atragă sancțiunea decăderii și a nulității actului prin care s-a sesizat judecătorul de drepturi și libertăți. Cât privește încălcarea dreptului la apărare, apreciază că nicio dispoziție procedurală nu prevede obligația organelor judiciare de a înmâna un exemplar al propunerii de arestare preventivă apărătorilor inculpatului, aceștia urmând a studia dosarul la cerere. Se conchide că textul criticat nu contravine normelor constituționale și convenționale invocate de autorul excepției.

7. În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

8. Guvernul arată că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Se arată că termenul prevăzut la art. 209 alin. (16) din Codul de procedură penală este unul de recomandare, și nu unul imperativ, și că judecătorul de drepturi și libertăți nu este ținut să se pronunțe asupra propunerii de arestare preventivă până la expirarea duratei reținerii, așa cum se întâmplă în cazul propunerii de prelungire a arestării preventive, reglementată la art. 235 alin. (6) din Codul de procedură penală. Se susține, totodată, că depășirea de către procuror a termenului prevăzut prin textul criticat nu are consecințe asupra dreptului la apărare al inculpatului. De asemenea, se arată că pronunțarea de către judecătorul de drepturi și libertăți asupra propunerii arestării preventive după expirarea termenului reținerii, cu consecința punerii în libertate a inculpatului, nu este de natură a-i încălca acestuia garanțiile specifice dreptului la un proces echitabil și dreptului la apărare.

9. Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile art. 209 alin. (16) din Codul de procedură penală sunt constituționale în măsura în care se consideră că termenul de 6 ore are natura juridică a unui termen peremptoriu. Se arată, în acest sens, că măsura arestării preventive are ca efect restrângerea libertății individuale, motiv pentru care natura termenului analizat este importantă din perspectiva asigurării garanțiilor specifice drepturilor fundamentale invocate. Astfel, se arată că intervalul de timp înăuntrul căruia trebuie îndeplinite anumite acte în cadrul procesului penal trebuie fixat astfel încât procesul să se desfășoare într-un termen rezonabil, să se asigure părților timpul necesar pentru a-și exercita drepturile procesuale și pentru a-și îndeplini obligațiile prevăzute de lege, iar, în cazul particular al măsurilor preventive, să se împiedice prelungirea duratei constrângerii peste limita necesară desfășurării normale a procesului penal. Totodată, se face trimitere la

Decizia Curții Constituționale nr. 336 din 30 aprilie 2015 .

10. Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

11. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

12. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 209 alin. (16) din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins: "Procurorul sesizează judecătorul de drepturi și libertăți de la instanța competentă, în vederea luării măsurii arestării preventive față de inculpatul reținut, cu cel puțin 6 ore înainte de expirarea duratei reținerii acestuia".

13. Se susține că textul criticat contravine prevederilor constituționale ale art. 16 referitor la egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (3) cu privire la dreptul la un proces echitabil, art. 24 referitor la dreptul la apărare, precum și dispozițiilor art. 6 paragraful 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, referitor la dreptul la un proces echitabil.

14. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că s-a mai pronunțat asupra constituționalității dispozițiilor

art. 209 alin. (16) din Codul de procedură penală, prin Decizia nr. 83 din 23 februarie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 347 din 6 mai 2016, prin care a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate invocată.

15. Prin decizia anterior referită, Curtea a constatat că, prin

Decizia nr. 336 din 30 aprilie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 342 din 19 mai 2015, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. 235 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt constituționale în măsura în care nerespectarea termenului "cu cel puțin 5 zile înainte de expirarea duratei arestării preventive" atrage incidența art. 268 alin. (1) din Codul de procedură penală. Pentru a ajunge la această concluzie, Curtea a observat că, potrivit normelor procesual penale cuprinse în art. 235 alin. (1) din Codul de procedură penală, propunerea de prelungire a arestării preventive împreună cu dosarul cauzei se depun la judecătorul de drepturi și libertăți cu cel puțin 5 zile înainte de expirarea duratei acesteia, alin. (2) al aceluiași articol, în prima și ultima teză, stabilind că judecătorul de drepturi și libertăți fixează termen pentru soluționarea propunerii de prelungire a arestării preventive înainte de expirarea duratei măsurii, avocatul inculpatului este încunoștințat și i se acordă, la cerere, posibilitatea de a studia dosarul cauzei. Reglementarea acestui termen are drept scop acordarea unui interval de timp suficient pentru ca atât propunerea de prelungire a arestării preventive, cât și, eventual, contestația formulată de procuror în temeiul art. 204 alin. (5) din Codul de procedură penală, în caz de respingere a propunerii de prelungire a arestării preventive, să fie soluționate cu respectarea dreptului la apărare și garantarea libertății individuale a inculpatului arestat, înainte de expirarea duratei măsurii preventive (a se vedea paragraful 19 din decizia precitată). Plecând de la premisa potrivit căreia atât propunerea de prelungire a arestării preventive, cât și contestația formulată de procuror în temeiul art. 204 alin. (5) din Codul de procedură penală trebuie soluționate înainte de expirarea duratei măsurii preventive dispuse anterior, Curtea a statuat că, prin calificarea termenului "cu cel puțin 5 zile înainte de expirarea duratei arestării preventive" ca fiind un termen de recomandare a cărui nerespectare nu atrage incidența art. 268 alin. (1) din Codul de procedură penală, se ajunge la încălcarea art. 24 din Constituție și art. 6 paragraful 3 lit. c) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

16. În ceea ce privește reținerea și soluționarea propunerii luării măsurii arestării preventive față de inculpatul reținut, prin

Decizia nr. 83 din 23 februarie 2016 , Curtea a constatat că măsura reținerii este reglementată în cuprinsul art. 209-210 din Codul de procedură penală, fiind o măsură privativă de libertate ce se caracterizează, printre altele, prin faptul că poate fi dispusă exclusiv în cursul urmăririi penale. Din această perspectivă, Curtea a constatat că, în analiza criticilor de neconstituționalitate formulate, trebuie pornit de la coroborarea dispozițiilor art. 209-210 din Codul de procedură penală cu cele ale art. 203-204 și art. 223-227 din același act normativ. Astfel, potrivit art. 209 alin. (1) și (3) din Codul de procedură penală, organul de cercetare penală sau procurorul poate dispune reținerea, pentru cel mult 24 de ore, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 202 din același cod. Totodată, conform art. 209 alin. (16) din Codul de procedură penală, dispoziții criticate de autorii excepției, procurorul sesizează judecătorul de drepturi și libertăți de la instanța competentă, în vederea luării măsurii arestării preventive față de inculpatul reținut, cu cel puțin 6 ore înainte de expirarea duratei reținerii acestuia.

17. Așa fiind, Curtea a constatat că procurorul, dacă apreciază că sunt întrunite condițiile prevăzute de lege, întocmește o propunere motivată de luare a măsurii arestării preventive față de inculpat, cu indicarea temeiului de drept, propunere care, împreună cu dosarul cauzei, se prezintă judecătorului de drepturi și libertăți de la instanța căreia i-ar reveni competența să judece cauza în primă instanță sau de la instanța corespunzătoare în grad acesteia în a cărei circumscripție se află locul de reținere, locul unde s-a constatat săvârșirea infracțiunii ori sediul parchetului din care face parte procurorul care a întocmit propunerea. Potrivit art. 225 alin. (1) și (2) din Codul de procedură penală, judecătorul de drepturi și libertăți sesizat stabilește termenul de soluționare a propunerii de arestare preventivă, fixând data și ora la care soluționarea va avea loc, în cazul inculpatului aflat în stare de reținere, termenul de soluționare a propunerii de arestare preventivă trebuind fixat înainte de expirarea duratei reținerii. Judecătorul de drepturi și libertăți, dacă apreciază că sunt întrunite condițiile prevăzute de lege, admite propunerea procurorului și dispune arestarea preventivă a inculpatului, prin încheiere motivată, iar dacă apreciază că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de lege pentru arestarea preventivă a inculpatului, respinge, prin încheiere motivată, propunerea procurorului, dispunând punerea în libertate a inculpatului reținut [a se vedea art. 226 alin. (1) și art. 227 alin. (1) din Codul de procedură penală]. Împotriva acestor încheieri, inculpatul și procurorul pot formula contestație, în termen de 48 de ore de la pronunțare sau, după caz, de la comunicare, potrivit art. 204 alin. (1) din Codul de procedură penală.

18. În ceea ce privește soluționarea contestației, Curtea a constatat că dispozițiile art. 204 alin. (5) din Codul de procedură penală dispun în sensul în care contestația formulată de procuror împotriva încheierii prin care s-a dispus respingerea propunerii de prelungire a arestării preventive, revocarea unei măsuri preventive sau înlocuirea unei măsuri preventive cu o altă măsură preventivă se soluționează înainte de expirarea duratei măsurii preventive dispuse anterior. Astfel, din conținutul acestui articol reiese că, spre deosebire de situația respingerii propunerii de prelungire a arestării preventive, în situația respingerii propunerii luării măsurii arestării preventive, soluționarea contestației formulate de procuror nu este ținută să se realizeze înainte de expirarea duratei măsurii preventive dispuse anterior, adică înainte de expirarea măsurii reținerii.

19. Având în vedere argumentele invocate, Curtea a reținut că, din punct de vedere temporal, în cazul soluționării propunerii luării măsurii arestării preventive față de inculpatul reținut, obligațiile ce incumbă procurorului și instanței judecătorești, din perspectiva criticilor de neconstituționalitate, sunt cele referitoare la sesizarea instanței judecătorești și la fixarea termenului de soluționare a propunerii înainte de expirarea duratei reținerii. Astfel, pronunțarea efectivă asupra propunerii luării măsurii arestării preventive față de inculpatul reținut prin admiterea sau respingerea acesteia, precum și soluționarea contestației formulate de procuror împotriva respingerii acestei propuneri poate interveni, în funcție de circumstanțele cauzei, după încetarea duratei reținerii.

20. Prin urmare, avocatul inculpatului poate solicita el însuși un termen pentru studierea dosarului și formularea apărării dacă consideră că timpul scurs între momentul la care a luat la cunoștință de data și ora la care soluționarea propunerii va avea loc și soluționarea acesteia nu este suficient pentru realizarea unei apărări eficiente și adecvate. Totodată, instanța de judecată, dacă apreciază că este necesar, poate amâna pronunțarea în scopul studierii dosarului cauzei pentru a putea delibera și dispune în cunoștință de cauză cu privire la propunerea luării măsurii privative de libertate, astfel încât să fie înlăturat arbitrariul din soluția sa.

21. Astfel, Curtea a reținut că soluționarea propunerii luării măsurii arestului preventiv trebuie realizată în acord cu prevederile art. 5 paragraful 4 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, prin pronunțarea asupra măsurii "în termen scurt". Astfel, judecătorul de drepturi și libertăți învestit cu soluționarea propunerii luării măsurii arestului preventiv, în funcție de circumstanțele fiecărei cauze, trebuie să pună în balanță toate elementele specifice cauzei pentru satisfacerea atât a dreptului la apărare, cât și a dreptului de soluționare a cauzei într-un termen rezonabil.

22. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina modificarea acestei jurisprudențe, atât soluția, cât și considerente deciziei anterior analizate își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

23. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Silvan Vasici în Dosarul nr. 4.326/30/2015 al Curții de Apel Timișoara - Secția penală și constată că dispozițiile art. 209 alin. (16) din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Decizia se comunică Curții de Apel Timișoara - Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința din data de 17 mai 2016.