Circulară nr. 33/2003
privind punerea în circulație, în scop numismatic, a unui set de trei monede din argint, fiecare având valoarea nominală de 50 lei, reprezentând emisiunea monetară "Anul internațional al apei pure - Rezervația Biosferei Delta Dunării"
prezumat în vigoare
Articolul 1
În conformitate cu prevederile
privind Statutul Băncii Naționale a României și ale
Ordonanței Guvernului nr. 45/1998
privind abilitarea Băncii Naționale a României de a pune în circulație emisiuni monetare cu caracter numismatic din metale prețioase, aprobată prin
Legea nr. 244/1998 , Banca Națională a României va pune în circulație, începând cu data de 27 noiembrie 2003, un set de trei monede din argint, fiecare având valoarea nominală de 50 lei, monede ce reprezintă emisiunea monetară "Anul internațional al apei pure - Rezervația Biosferei Delta Dunării".
Articolul 2
Caracteristicile monedelor sunt următoarele:
- formă: rotundă;
- metal: argint;
- titlu: 999/1000;
- calitate: proof;
- greutate: 15,551 g;
- margine: netedă;
- diametru: 27 mm.
Aversul monedelor este comun și conține stema României, valoarea nominală "50 LEI", inscripția "ROMÂNIA" și anul emisiunii "2003".
În partea centrală a aversului este reprezentată alegoric o picătură ce cade pe suprafața unei ape, având în centru globul pământesc. Căderea picăturii în apă este redată simbolic prin trei arce de cerc, între care este inscripționat pe două rânduri textul "ANUL INTERNATIONAL AL APEI PURE".
Reversul conține inscripții și elemente grafice comune și specifice, după cum urmează:
● elemente comune - inscripția "REZERVATIA BIOSFEREI DELTA DUNARII";
● elemente specifice - simbolurile faunistice ale unor specii de păsări protejate și strict protejate în Rezervația Biosferei Delta Dunării, și anume: pelicanul creț - monument al naturii, egreta mare - monument al naturii și pescărușul albastru - specie endemică. De asemenea sunt gravate denumirile științifice, în limba latină, ale celor trei specii de păsări menționate.
Articolul 3
Seturile de monede din argint ce formează emisiunea "Anul internațional al apei pure - Rezervația Biosferei Delta Dunării", ambalate în capsule de metacrilat transparent, vor fi comercializate în cutii de prezentare adecvate ce vor purta pe capac sigla Băncii Naționale a României. Fiecare set de monede va fi însoțit de un certificat de autenticitate înseriat, redactat în limbile română și engleză, semnat de guvernatorul Băncii Naționale a României și de casierul central, precum și de un pliant de prezentare a acestei emisiuni monetare.
Articolul 4
Monedele din argint cu valoarea nominală de 50 lei, emisiunea 2003, au putere circulatorie pe teritoriul României.
Articolul 5
Punerea în circulație, în scop numismatic, a seturilor de monede din argint cu valoarea nominală de 50 lei, emisiunea 2003, se realizează prin ghișeele sucursalelor Băncii Naționale a României, respectiv București, Cluj, Iași și Timiș.
Guvernatorul Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu București, 17 noiembrie 2003. Nr. 33.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.