Decizia nr. 440/2016

Mona-Maria Pivniceru

- președinte

Petre Lăzăroiu

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Augustin Zegrean

- judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Simona-Maya Teodoroiu

- judecător

Tudorel Toader

- judecător

Daniela Ramona Marițiu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 67 alin. (5) teza a doua și art. 68 alin. (7) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Liliana Teodoriu în Dosarul nr. 783/39/2015 al Curții de Apel Suceava - Secția penală și pentru cauze cu minori. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.738D/2015.

2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepției ca neîntemeiată. Arată că prin dispozițiile de lege criticate legiuitorul a dorit evitarea abuzului de drept și a tergiversării soluționării cauzelor

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

4. Prin Încheierea din 9 noiembrie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 783/39/2015, Curtea de Apel Suceava - Secția penală și pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 67 alin. (5) teza a doua și art. 68 alin. (7) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Liliana Teodoriu, cu ocazia soluționării unei cauze penale având ca obiect cererea de strămutare a unei cauze.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autoarea acesteia arată că dispozițiile art. 67 alin. (5) teza a doua din Codul de procedură penală contravin art. 16, art. 21 și art. 24 din Constituție, deoarece permit "abuzul de drept din partea judecătorului recuzat prin respingerea de către acesta, ca inadmisibilă, a cererii de recuzare formulată împotriva acestuia, sau prin respingerea ca inadmisibilă a cererii de recuzare formulată împotriva procurorului de ședință". În continuare, susține că dispozițiile art. 68 alin. (7) din Codul de procedură penală încalcă prevederile art. 15 alin. (1) din Constituție.

6. Curtea de Apel Suceava - Secția penală și pentru cauze cu minori apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Arată că persoanelor aflate în aceeași situație li se vor aplica dispozițiile referitoare la procedura de soluționare a cererii de recuzare, fiind vorba așadar despre același tratament juridic. Astfel, dispozițiile legale criticate nu aduc atingere egalității în fața legii a cetățenilor, liberului acces la justiție, dreptului la apărare și nici altor drepturi și libertăți consacrate prin Constituție și prin alte legi.

7. Consideră că, în realitate, autoarea excepției, prin motivele susținute, tinde la o modificare a textelor de lege criticate. Or, Parlamentul și, prin derogare legislativă, în condițiile art. 115 din Constituție, Guvernul au competența de a institui, modifica și abroga norme juridice de aplicare generală, instanțele judecătorești neavând o asemenea competență, misiunea lor fiind aceea de a realiza justiția, adică de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective. De asemenea, în conformitate cu dispozițiile

art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , "Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului". Prin urmare, apreciază că solicitările autoarei excepției excedează competența instanței de contencios constituțional.

8. Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

9. Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Întrucât pronunțarea asupra admisibilității cererii de recuzare nu presupune o analiză a fondului cererii, ci doar verificarea respectării unor condiții de formă (extrinseci) ale cererii, soluția prevăzută de teza a doua a art. 67 alin. (5) din Codul de procedură penală nu aduce atingere dreptului la un proces echitabil. De asemenea, câtă vreme dispoziția normei se aplică tuturor persoanelor care formulează cereri de recuzare ce nu îndeplinesc cerințele de admisibilitate prevăzute de lege, apreciază că reglementarea în discuție nu are caracter discriminatoriu. Referitor la dispozițiile art. 68 alin. (7) din Codul de procedură penală, Guvernul apreciază că acestea nu încalcă prevederile constituționale ale art. 15 alin. (1). Astfel, pentru asigurarea celerității în soluționarea cauzelor, Codul de procedură penală sustrage de la orice cale de atac încheierile privitoare la abținere și recuzare, nesacrificându-se însă dreptul justițiabilului la un proces echitabil.

10. Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile art. 67 alin. (5) teza a doua din Codul de procedură penală au ca obiect respingerea ca inadmisibilă a cererii de recuzare formulate împotriva aceleiași persoane pentru același caz de incompatibilitate, cu aceleași temeiuri de fapt invocate într-o cerere anterioară de recuzare, care a fost respinsă. Soluția legislativă adoptată în cazul formulării repetate a recuzării aceleiași persoane, pentru același caz de incompatibilitate și cu invocarea acelorași temeiuri de fapt poate fi asimilată cu aplicarea principiului autorității de lucru judecat, care este în deplină concordanță cu principiul liberului acces la justiție, precum și cu dreptul la apărare. Legiuitorul a avut astfel în vedere evitarea folosirii în mod abuziv a acestui remediu procedural de către justițiabili.

11. În ceea ce privește dispozițiile art. 68 alin. (7) teza a doua din Codul de procedură penală, Avocatul Poporului susține că dreptul la o cale de atac nu este un drept absolut, ci un drept care prin însăși natura sa cere o reglementare din partea statului. Ca atare, acest drept poate fi subiectul unor limitări/restricții atât timp cât nu este atinsă însăși substanța sa. Or, desființarea, prin noua reglementare a procedurii penale, a dreptului de a ataca orice încheiere de soluționare a abținerii sau recuzării afectează dreptul în chiar esența/existența sa. Pe cale de consecință, apreciază că reglementarea art. 68 alin. (7) din Codul de procedură penală este de natură să contravină principiului universalității drepturilor, consacrat constituțional prin art. 15 alin. (1).

12. Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

13. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

14. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 67 alin. (5) teza a doua și art. 68 alin. (7) din Codul de procedură penală, cu următorul conținut:

- Art. 67 alin. (5) teza a doua: "Nerespectarea condițiilor prevăzute la alin. (2)-(4) sau formularea unei cereri de recuzare împotriva aceleiași persoane pentru același caz de incompatibilitate cu aceleași temeiuri de fapt invocate într-o cerere anterioară de recuzare, care a fost respinsă, atrage inadmisibilitatea cererii de recuzare. Inadmisibilitatea se constată de procurorul sau de completul în fața căruia s-a formulat cererea de recuzare."

- Art. 68 alin. (7): "Încheierea prin care se soluționează abținerea ori recuzarea nu este supusă niciunei căi de atac."

15. În opinia autoarei excepției, dispozițiile criticate contravin prevederilor constituționale cuprinse în art. 15 alin. (1) potrivit căruia cetățenii beneficiază de drepturile și de libertățile consacrate prin Constituție și prin alte legi și au obligațiile prevăzute de acestea, art. 16 referitor la egalitatea în drepturi, art. 21 referitor la accesul liber la justiție și art. 24 referitor la dreptul la apărare.

16. Examinând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 68 alin. (7) din Codul de procedură penală, Curtea observă că autoarea acesteia susține că, deși, potrivit art. 15 alin. (1) din Constituție, "cetățenii beneficiază de drepturile și de libertățile consacrate prin Constituție și prin alte legi și au obligațiile prevăzute de acestea" dispozițiile criticate încalcă art. 408 alin. (2) și (3) din Codul de procedură penală. Având în vedere aceste susțineri, Curtea apreciază că autoarea excepției își întemeiază critica pe comparația dintre textul criticat și alte dispoziții din Codul de procedură penală. Or, în jurisprudența sa, Curtea a statuat, în repetate rânduri, că examinarea constituționalității unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestuia cu prevederi din Constituție sau din actele internaționale la care România este parte, iar nu compararea dispozițiilor mai multor legi între ele și nici coroborarea lor sau posibilele contradicții din cadrul legislației interne (a se vedea

Decizia nr. 892 din 17 decembrie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 174 din 8 martie 2016). Pentru aceste motive, Curtea urmează să respingă, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 68 alin. (7) din Codul de procedură penală.

17. În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 67 alin. (5) teza a doua din Codul de procedură penală, Curtea observă că acestea reglementează etapa examinării admisibilității în principiu a cererii de recuzare prin raportare la prevederile art. 67 alin. (2)-(4) din Codul de procedură penală, fără ca noua reglementare să conțină diferențe semnificative față de dispozițiile cuprinse în art. 51-52 din vechiul Cod de procedură penală. Astfel, completul de judecată în fața căruia se formulează cererea de recuzare trebuie să examineze formal existența sau inexistența în conținutul cererii a unuia sau mai multor temeiuri de fapt și de drept. Totodată, completul de judecată verifică dacă anterior nu a mai fost formulată o altă cerere de recuzare, față de același judecător, pentru același caz de incompatibilitate cu aceleași temeiuri de fapt. Curtea constată că, în baza dispozițiilor legale incidente, completul din care face parte judecătorul recuzat poate respinge ca inadmisibilă o cerere de recuzare doar în cazurile enumerate limitativ de lege. În măsura în care, în urma examenului de admisibilitate în principiu, completul de judecată constată că sunt îndeplinite toate condițiile, acesta are obligația de a trimite cererea de recuzare spre soluționare completului competent să o soluționeze. Potrivit dispozițiilor incidente în această materie, completul de judecată ce analizează în principiu recuzarea nu are posibilitatea de a respinge ca inadmisibilă cererea cu motivarea că aceasta este nefondată sau în mod vădit nefondată.

18. Curtea observă că, pronunțându-se asupra constituționalității dispozițiilor art. 51 alin. (2) și (3) din Codul de procedură penală din 1968, care reglementau o procedură similară, a reținut că prin etapa examinării admisibilității în principiu a cererii de recuzare legiuitorul a avut în vedere limitarea abuzului de drept și a posibilităților de tergiversare a soluționării cauzelor, în deplină concordanță cu cerințele dreptului la un proces echitabil. De altfel, reglementarea procedurii de soluționare a cererilor de recuzare, în ansamblu, reflectă preocuparea legiuitorului pentru asigurarea celerității acestei proceduri, respectiv pentru soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, prin împiedicarea tergiversării acestora, corespunzător cerințelor impuse de

art. 21 din Legea fundamentală (a se vedea Decizia nr. 526 din 19 aprilie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 383 din 1 iunie 2011).

19. Având în vedere cele expuse, Curtea va respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 67 alin. (5) teza a doua din Codul de procedură penală.

20. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1. Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 68 alin. (7) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Teodoriu Liliana în Dosarul nr. 783/39/2015 al Curții de Apel Suceava - Secția penală și pentru cauze cu minori.

2. Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de aceeași autoare în același dosar al aceleiași instanțe și constată că dispozițiile art. 67 alin. (5) teza a doua din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel Suceava - Secția penală și pentru cauze cu minori și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 21 iunie 2016.