Comunicat · Curtea Constituțională

Comunicatul din 7 aprilie 2021

privind excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. 400 alin. (1) , ale art. 405 alin. (3) și ale art. 406 alin. (1) și (2) din Codul de procedură penală

prezumat în vigoare

Data actului
7 aprilie 2021
Emitent
Curtea Constituțională
Publicat în
Web
Citează
1 act
Structură
0 articole · 2.949 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.

www.ccr.ro

Conținutul comunicatului

În ședința din 7 aprilie 2021, Curtea Constituțională, în cadrul controlului legilor posterior promulgării, cu majoritate de voturi, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile

art. 400 alin. (1) , ale

art. 405 alin. (3)

și ale

art. 406 alin. (1)

și

(2) din Codul de procedură penală

sunt neconstituționale.

Cu unanimitate de voturi, a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile

art. 405 alin. (2) din Codul de procedură penală

sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale au următoarea redactare:

–

art. 400 alin. (1):

Rezultatul deliberării se consemnează într-o minută, care trebuie să aibă conținutul prevăzut pentru dispozitivul hotărârii.

–

art. 405 alin. (3):

Președintele completului pronunță minuta hotărârii.
–
art. 406 alin. (1)
și
(2):
(1)
Hotărârea se redactează în cel mult 30 de zile de la pronunțare.
(2)
Hotărârea se redactează de unul dintre judecătorii care au participat la soluționarea cauzei, în cel mult 30 de zile de la pronunțare, și se semnează de toți membrii completului și de grefier.
Curtea a constatat că dispozițiile
art. 400 alin. (1) , ale
art. 405 alin. (3)
și ale
art. 406 alin. (1)
și
(2) din Codul de procedură penală
încalcă atât prevederile
art. 1 alin. (3) ,
art. 21 alin. (1)-(3)
și
art. 124 alin. (1) din Constituție , cât și prevederile
art. 5 paragraful 1
și
art. 6 din Convenția
pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. În plus, Curtea a constatat că dispozițiile
art. 400 alin. (1)
și ale
art. 405 alin. (3) din Codul de procedură penală
aduc atingere prevederilor
art. 23 alin. (11) din Legea fundamentală .
Curtea a reținut că redactarea hotărârii judecătorești penale (motivarea în fapt și în drept) ulterior pronunțării minutei (soluției) dispuse în cauză lipsește persoana condamnată de garanțiile înfăptuirii actului de justiție, aduce atingere dreptului de acces la instanță și dreptului la un proces echitabil. Totodată, Curtea a constatat că punerea în executare a unei hotărâri judecătorești penale definitive, anterior motivării în fapt și în drept a acesteia, este contrară dispozițiilor constituționale și convenționale referitoare la libertatea individuală și siguranța persoanei și celor care consacră demnitatea umană și dreptatea, ca valori supreme ale statului de drept.
Prin urmare, Curtea a constatat că este necesar ca hotărârea judecătorească să fie redactată, motivată în fapt și în drept, la data pronunțării.

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.