Decretul nr. 303/1948
pentru naționalizarea industriei cinematografice și reglementarea comerțului cu produse cinematografice
prezumat în vigoare
--------------
*) Text corectat conform rectificarii aparuta în Monitorul Oficial Nr. 265 din 13 Noemvrie 1948
Capitolul 1
Articolul 1
Se naționalizeaza toate întreprinderile în funcțiune sau care și-au încetat funcțiunea în totul sau în parte, în lichidare, sau depozit de producere și transformare (studiouri, laboratoare, etc.) de filme cinematografice care nu se găsesc în proprietatea Statului, fie ele întreprinderi individuale, societăți de orice fel, sau asociații, în conformitate cu tabloul anexat, care face parte integrantă din lege.
Întreprinderile prevăzute în tabloul anexat sînt considerate naționalizate, chiar dacă sînt indicate parțial sau inexact, sau dacă și-au schimbat denumirea sau adresa.
De asemenea se considera naționalizate întreprinderile, dacă ele sînt indicate prin numele persoanei fizice sau juridice ce le-a deținut sub orice titlu (arenda, etc.) dela data de 1 Ianuarie 1938.
Întreprinderile naționalizate trec în proprietatea Statului, ca bunuri comune ale întregului popor, libere de orice sarcini.
Acțiunile și părțile sociale ale societăților, asociațiilor sau asociaților din întreprinderile cinematografice naționalizate prin prezenta lege, trec în proprietatea Statului, libere de orice sarcini.
Administratorii sau consiliile de administrație ale întreprinderilor naționalizate își încetează activitatea și funcțiunile pe data publicării legii de fața, rămînînd la dispoziția organelor ce vor lua în primire sau celor ale Ministerului de resort pentru predare, inventariere și orice informații necesare.
Articolul 2
Odată cu întreprinderile principale se naționalizeaza și toate întreprinderile anexe sau ajutatoare, precum și acele destinate comercializării produselor cinematografice.
De asemenea se naționalizeaza orice instalatie, mobilier, materiale cinematografice, mijloace de transport, instrumentaj, local etc., care servesc în mod permanent activității unei întreprinderi naționalizate, fie ca ele aparțin întreprinderii naționalizate sau altui proprietar și sînt deținute și utilizate în folosul întreprinderii sub orice titlu.
Articolul 3
Societățile sau asociațiile naționalizate de orice fel care poseda mai multe unități de producție sau comercializare, se naționalizeaza, în întregime, chiar dacă numai una din unități se încadrează în prevederile legii de fața.
Articolul 4
Începînd dela data publicării prezentei legi nici o întreprindere nu va putea instraina, nici în total și nici în parte și nici muta utilajul, instalațiile sau mobilierul sau sub orice titlu ar fi deținut fără autorizația Ministerului Artelor și Informațiilor, sub sancțiunile prevăzute de lege.
Înstrăinările sau contractările avînd de obiect cele menționate în aliniatul precedent sînt nule de drept, nulitatea fiind de ordine publică și putând fi ridicată din oficiu și de oricine.
Articolul 5
Nu intră în prevederile legii de fața și nu se naționalizeaza întreprinderile sau parte de capital a acestora care se găsesc în proprietatea unui Stat, făcînd parte din Natiunile Unite, care au dobîndit bunuri sau drepturi ca urmare a executării Tratatului de Pace sau prin achitarea unor obligații de despăgubiri isvorand din starea de razboiu.
De asemenea nu intră în prevederile legii de fața întreprinderile sau părțile de întreprindere de producție sau comercializare, ale statelor sus arătate, chiar dacă, pe baza drepturilor arătate în alin. precedent, ele au fost înființate, și deschise, conform convențiilor ulterior datei de 23 August 1944, sau Tratatului de Pace. Contractele încheiate de instituțiile acestor State cu particularii persoane fizice sau juridice, ale căror întreprinderi sau participare sînt naționalizate, trec asupra Ministerului Artelor și Informațiilor și rămîn în vigoare astfel cum au fost stipulate și vor fi executate de ambele părți.
Articolul 6
Statul are monopolul producerii, transformarii și comercializării produselor cinematografice, cu excepțiile prevăzute în art. 5 al prezentei legi.
Pe data publicării legii în Monitorul Oficial, trece asupra Statului orice întreprindere de import și export, locațiune și comercializare ale produselor cinematografice.
Orice birou, local, gradina, locuinta, magazie sau încăpere anexa sau accesorie afectate întreprinderilor de cinematograf, trece asupra Statului, prin Ministerul Artelor și Informațiilor, cu toată aparatura, instalațiile principale sau accesorii, mobilierul și inventarul mobil, liber de obligații și sarcini.
Orice contracte de închiriere, arenda, locațiune, participare sau exploatare la întreprinderile și obiectele mobile sau imobile, corporale sau incorporale, prevăzute în acest articol, se declara reziliate de plin drept.
Toate drepturile particularilor de orice natura nu se mai pot indrepta în contra Ministerului de resort și vor fi lichidate pe calea prevăzută la capitolul despăgubiri. Orice litigiu în curs de judecată în orice stadiu s-ar găsi în fața instanțelor judecătorești de orice grad, venit pe cale de acțiuni, intervenții, chemări de terta persoana, sau pe căile de atac ordinare sau extraordinare, este închis de drept la data publicării prezentei legi. Pretențiile în contra Statului prevăzute din procesele în curs, privitoare la drepturile particularilor relative la întreprinderile naționalizate, se vor lichidă prin despăgubiri, pe calea prevăzută la capitolul respectiv al legii.
Capitolul 2 Efectele naționalizarii
Articolul 7
Prin efectul naționalizarii, întreprinderile trec în proprietatea Statului cu fondul de comerț și cu toate obligațiunile contractate în vederea exploatării lor; întreprinderile sub orice formă de societate sau asociațiuni își păstrează patrimoniul, asa precum el va reieși din bilanțul încheiat în vederea predării către noua conducere desemnată de Stat în urma naționalizarii, în activul și pasivul întreprinderilor de orice fel, naționalizate, intrand:
a) La activ, toate bunurile imobile și mobile corporale și incorporale, precum: terenuri, clădiri, instalatiuni, drepturi-patente, licențe, contracte, autorizații, mărci de fabrica, hârtii de valoare, cambii, cărți de depuneri, numerar, sume datorate întreprinderii, accesorii, materii prime, mărfuri semifabricate sau finite și alte asemenea;
b) La pasiv, totalitatea obligațiunilor întreprinderilor.
Prin efectul prezentei legi, întreprinderile naționalizate se substituie în toate drepturile și obligațiunile vechilor întreprinderi.
Articolul 8
Noua conducere a întreprinderii naționalizate va putea cere, în termen de 3 luni de zile dela publicarea prezentei legi, sa declare nule obligațiunile sau transactiunile încheiate de întreprinderea respectiva înainte de naționalizare, care au fost încheiate cu scopul vadit de a păgubi întreprinderea, în folosul personal al contractantului sau al unei persoane fizice sau juridice străine.
Judecarea acestor cereri este de competința comisiei constituită prin
art. 7 din Legea Nr. 119 din 1948 , care va judeca în aceleași condiții.
Capitolul 3 Procedura naționalizarii
Articolul 9
La intrarea în vigoare a acestei legi, ministerele de resort vor numi directori, care vor lua în primire conducerea întreprinderilor naționalizate pe baza unor situațiuni sumare, dela proprietarii sau reprezentanții ori împuterniciții acestora.
Noii directori vor exercita toate atribuțiunile vechilor organe de conducere.
În caz de lipsa a proprietarilor, reprezentanților sau imputernicitilor lor, întreprinderea va fi preluată în prezenta autorităților polițienești în comunele urbane, sau a autorităților comunale în comunele rurale.
Articolul 10
Pînă în momentul preluării întreprinderilor de către noua conducere, conform inventarului și bilanțului pe care întreprinderile sînt obligate să le încheie în acest scop, vechea conducere sta la dispoziția celei noi pentru orice lămuriri, fiind responsabilă pentru lipsurile constatate, afară de lipsurile și pagubele provenite din actele de administrație ale noii conduceri.
Articolul 11
La predarea întreprinderii se va încheia un proces-verbal în triplu exemplar, la care se vor alătură copii de pe inventar și bilanț. Un exemplar al procesului verbal se va inmana vechiului proprietar, un altul se va păstra de întreprindere, iar ultimul se va inainta ministerului de resort.
Capitolul 4 Despăgubiri
Articolul 12
Statul va acorda despăgubiri proprietarilor și acționarilor întreprinderilor naționalizate din "Fondul Industriei Naționalizate", prevăzut de
art. 11 din Legea Nr. 119 din 1948 .
Pentru sumele datorate, Fondul Industriei Naționalizate va emite obligațiuni, pe care le va rascumpara din beneficiul net al întreprinderii naționalizate.
Articolul 13
Despăgubirile cuvenite proprietarilor se vor stabili de comisiuni funcționînd pe lîngă Curți, formate din trei magistrați numiți de Ministerul de Justiție.
Împotriva deciziunilor acestor comisiuni nu exista nici o cale de atac.
Articolul 14
Din drepturile de despăgubire se vor scădea datoriile întreprinderilor prevăzute în pasivul acestora, precum și acele izvorand din evaziuni fiscale sau alte operațiuni contrare legii, ca și pierderile provenite din reaua administrație a acestor întreprinderi, înainte de naționalizare
Articolul 15
Nu se acordă despăgubiri:
a) Acelora care, fiind în serviciul Statului, județelor sau comunelor, s-au îmbogățit în timpul cat erau în serviciu, prin fapte ilicite, constatate judecătorește;
b) Acelora care au plecat din țara în mod clandestin ori fraudulos, precum și acelora care nu se întorc în țara după expirarea termenului de valabilitate a actelor de călătorie eliberate de autoritățile române.
Capitolul 5 Sancțiuni
Articolul 16
Se pedepsesc cu 5-10 ani munca silnica și cu confiscarea întregii averi acei care, indiferent prin ce mijloace, cu intentiune, vor zădărnici sau vor incerca sa zadarniceasca naționalizarea prevăzută de prezenta lege, vor tăinui parte din patrimoniul întreprinderilor sau vor vătăma, nimici, instraina, muta, exporta sau micșora prin orice mijloace, bunuri sau instalatiuni supuse naționalizarii.
Cu aceeași pedeapsa se vor sanctiona și acei care intentionat vor prezenta organelor Statului date inexacte sau incomplete asupra acestor bunuri.
Articolul 17
Se pedepsesc cu închisoare corecțională dela 4-10 ani și cu amendă dela 50.000-500.000 lei, funcționarii publici sau persoanele împuternicite în temeiul prezentei legi, care nu vor executa sau vor zădărnici executarea însărcinărilor ce le revin, potrivit prevederilor ei.
TABEL ANEXA
de cinematografele ce urmează a fi naționalizate
Aro, București.
Aida, București.
Arta, București.
Alianta, București.
Moșilor, București.
Apollo București.
Bulevard Palace, București.
Clasic, București.
Casandra, București.
Cotroceni, București.
Corso, București.
Dacia, București.
Diana, București.
Femina, București.
Franklin, București.
Gioconda, București.
Gloria, București.
Isbanda, București.
Lia, București.
Lira, București.
Luther, București.
Filimon Sarbu, București.
Marconi, București.
Marna, București.
Milano, București.
Miorita, București.
Model, București.
Nero, București.
Nissa, București.
Noni, București.
Odeon, București.
Orfeu, București.
Pache, București.
Pax, București.
Rahova, București.
Ritz, București.
Rio (Rex), București.
Scala, București.
Florida, București.
Maxim Gorki, București.
Splendid, București.
Tineretului, București.
Trianon, București.
Tomis, București.
Triumf, București.
Unic, București.
Unirea, București.
Volta Buzesti, București.
Venus, București.
Vergu, București.
Victoria, București.
Volga, București.
Avrig, București.
Capitol, București.
Barcelona, București.
Carmen, București.
Astoria, București.
Doina, București.
Mignon, București.
Omnia, București.
Pantelimon, București.
Picolo, București.
Roma, București.
Tivoli, București.
Județul Alba
Capitol, Alba Iulia
Park, Alba Iulia
Detunata, Abrud
Apollo, Aiud
Progresul (Astra), Sebes Alba
Popular (Aro), Sebes Alba
Urania, Teius
Sindicatul C.F.R., Teius Coslar
Edison, Uioara
Modern, Zlatna
Județul Arges
Muncitoresc, Pitesti
Lux, Pitesti
Select, Pitesti
Trianon, Pitesti
Aro, Curtea de Arges
Județul Arad
Corso, Arad
Popular, Arad
Victoria, Arad
Savoy, Arad
Urania, Arad
Casa Culturală Arlus, Curtici
Corso, Chisineu Cris
Apollo, Ineu
Scala, Nadlac
Apolo, Pancota
Astra, Rovine
Dacia, Rovine
Apolo, Radna
Cinema Comunei Sf. Ana
Cinema Comunei Siria
U.T.M. Arad, com. Gai
Județul Buzau
Bulevard, Buzau
Doina, Buzau
N. Balcescu (fost Moldavia), Buzau
Corso, Buzau
Savoy, Buzau
Modern, Mizil
Mares, Mizil
Județul Brașov
Reduta, Brașov
Aro, Brașov
Progresul, Brașov
Popular, Brașov
Astra, Brașov, Brașov
Lumina, Brașov
Scala, Brașov
Eforia, Brașov
Rodina, Brașov
Cidonia, Codlea,
Urania, Ranov
Modern, Cernatu
Județul Baia
Lux, Falticeni
Județul Botosani
Popovici, Botosani
Lux, Botosani
Cinema Comunei Harlau
Județul Brăila
Carabus, Brăila
Comunal, Brăila
Popular, Brăila
Lira, Brăila
Pasalaqua, Brăila
Județul Bihor
Scala, Oradea
Corso, Oradea
Transilvania, Oradea
Popular, Beius
Biharia, Biharia
Prietenia, Diosig
Apollo, Marghita
Transilvania, Salonta Mare
Doina, Tinca
Comisia Locală, Beius
Județul Bacau
Fantasio, Bacau
Forum, Bacau
Mărășești, Bacau
Lux, Bacau
Oituz, Tg.-Ocna
Județul Caras
Astra, Oravita
Apollo (Verner) Bocsa Montană
Barzeasca, Berzeasca
Apollo (frații Craciun) Resita
Cultural, Resita
Județul Covurlui
Aro-Banica, Galați
Central, Galați
Lux, Galați
V. Miron, Galați
Odeon, Galați
Județul Ciuc
Secuesc, Gheorghieni,
Spic de Aur, Santimbru
Popular, Sansimion
Borsos, Ciuman
Suseni, Suseni
Pal Ignat și Zoltan, Tusnadul Mare
Județul Campulung
Modern, Vatra Dornei
Județul Constanta
Unirea, Constanta
Doru, Constanta
Popular, Constanta
Progresul, Constanta
6 Martie, Constanta
23 August, Constanta
Munca, Constanta
Popular Cernavoda
Cinema Comunei Hârșova
Comunal, Mangalia
Republica, Cernavoda
Filimon Sarbu, Constanta
Cămin Cultural Medgidia
Cinema Comunal Medgidia
Cinema Cultural Mihail Kogălniceanu
Cămin Cultural Cogealac
Județul Cluj
Capitol, Cluj
Corso, Cluj
Forum, Cluj
Olimpia, Cluj
Popular, Cluj
Royal Palace, Cluj
Select, Cluj
Urania, Cluj
Cinema Huedin, Cluj
Județul Dolj
6 Martie, Craiova
23 August, Craiova
Scala, Craiova
30 Decemvrie (fost Select), Craiova
Mirica, Calafat
Capitol, Calafat
Județul Dambovita
Victoria (Slovia), Targoviste
Popular, Targoviste
Modern, Bucsani
Tudor Vladimirescu, Gaesti
Bebe, Gaesti
Căminul cultural Spiru Haret, Gura Ocnitei
Cinema Comunei Slobozia Mare
Aro Parc, Pucioasa
Județul Dorohoi
Lux, Dorohoi
Județul Falciu
Modern, Husi
Județul Fagaras
Filimon Sarbu, Fagaras
Transilvania, Fagaras
Concordia, Cincu
Claudia, Sercaia
Județul Gorj
Caldarus, Tg. Jiu
Județul Hunedoara
Progresul, Deva
Cultura, Dobra
Central, Orastie
Orion, Orastie
Căminul Cultural, Baia de Cris
Scala, Hateg
Dacia, Petrosani
Cazinoul, Vulcani
Cinema, Lonea
Județul Ialomita
Modern, Calarasi
Victoria, Calarasi
Unirea, Fetesti
Cinema Comunei, Fetesti-Gara
Capitol, Urziceni
Iordanescu, Slozobia
Popular, Tandarei-Gara
Județul Ilfov
Budesti, Budesti
Domnești, Domnești
Comunal, Oltenita
Cinema Mare (cpt. Mera) Chitila
Județul Iași
Capitol (Popular) Iași
Scala, Iași
Sidoli, Iași
Phoenix, Iași
Trianon, Iași
Județul Mures
Progresul, Tg.-Mures
Transilvania, Tg.-Mures
Venus, Sovata
Transilvania, Toplita
Județul Mehedinti
Rio, Turnu-Severin
Teatrul orașului, Turnu Severin
Rogova (Stuparu), Rogova
Județul Muscel
Jinga, Campulung Muscel
Căminul Cultural "Costopol", Calinesti
Căminul cultural Domnești, Domnești
Căminul Cultural Rucar, Rucar
Județul Maramures
Sindicatul C.A.M., Ocna Sugatag
Județul Neamt
Trianon, Piatra - Neamt
Progresul, Piatra - Neamt
Popular, Piatra - Neamt
Popular, Buhusi
Gaetan, Tg. - Neamt
Trianon, Tg. - Neamt
Județul Nasaud
Omnia, Bistrita
Capitol, Bistrita
Cika, Nasaud
Radna (Hapca Vasile), Radna
Trianon, Prundul Bargaului
Județul Olt
Ivanovici, Slatina
Județul Odorhei
Muncitoresc, Odorhei
Urania, Cristur
Județul Prahova
Aro, Ploiesti
Corso, Ploiesti
Victoria, Ploiesti
Odeon, Ploiesti
Progresul, Ploiesti
Roxi, Ploiesti
Popular, Ploiesti
Colorado, Ploiesti
Fabrica de postav "Azuga", Azuga
Cinema Comunei, Baicoi
Cam. Cultural, Barcanesti
Lumina Sarului, Brebu
Casa Naționala, Breaza
Ursu, Comarnic
Gh. Gheorghiu-Dej, Campina
Victoria, Campina
11 Iunie, Ceptura Urlati
Horia, Closca și Crisan, Comarnic
Cornu, Cornu
Victoria, Filipesti-Tang.
Căminul Cultural, Filipesti-Padure
Modern, Maneciu-Ungheni
Zorile, Maneciu-Ungheni
Căminul Cultural, Marginenii de Sus
Columbia, Moreni
Sala Epure (Muntenia), Moreni
Alexiu, Moreni
Aro, Scaeni
Progresul, Sinaia
Select, Urlati
Unirea, Slanic
Telega, Telega
Liga Culturală, Valenii de Munte
Vulcănești, Vulcănești
Căminul Cultural Doina, Poiana Tapului
Cinema Comunei, Valea Calugareasca
Județul Putna
Bristol, Focsani
Capitol Focsani
Scala, Focsani
Select, Odobesti
Județul Radauti
Scala Popular, Radauti
Unirea, Radauti
Unirea, Siret
Județul Romanati
Apolo, Caracal
Teatrul Național, Caracal
Cosma, Corabia
Cinema Corabia, Corabia.
Județul Roman
Luxor, Roman
Trianon, Roman
Județul Ramnicul Sarat
Lux, R. Sarat
Victoria, R. Sarat
Județul Severin
Capitol, Lugoj
Comunal-Cinema, Lugoj
Victoria, Lugoj
Apolo, Faget
Olimpia Stricker, Orșova
Județul Suceava
Comunal, Suceava
Județul Somes
Cazinou, Belcean
Select, Gherla
Cultura, Reteag
Județul Sibiu
Apolo, Sibiu
Capitol, Sibiu
Rio, Sibiu
Corso, Sibiu
Victoria, Sibiu
Ecaterina, Avrig
23 August, Cisnadie
Cinema Comunei, Garbova
Cinema Comunei, Miercurea
Cămin Cultural, Rasinari
Turistilor, Saliste
Miorita, Talmaciu
Filiala A. R. L. U. S. Sibiu
Județul Salaj
Libertatea, Zalau
Popular, Careii Mari
Infratirea, Jibou
Scala, Simleul Silvaniei
Transilvania, Valea lui Mihai
Progresul, Cehul Silvaniei
Crasna, Crasna
Nusfalau, Nusfalau
Județul Satu Mare
Scala Satu Mare
Popular, Satu Mare
Carpați, Baia Mare
Popular, Baia Mare
Județul Tutova
Francez, Barlad
Select, Barlad
Județul Teleorman
Valli, Turnu Magurele
Capitol, Alexandria
Trianon, Alexandria
Carpați, Rosiorii de Vede
Modern, Rosiorii de Vede
Căminul Cultural, Zimnicea
Județul Turda
Aro (sala fără aparat), Turda
Maxim Gorki, Turda
Dacia (nu funcționează din 1946), Campeni
Lia (nu funcționează din 1945), Ludos
Județul Tulcea
Select, Tulcea
Aro, Macin
D. D. M., Splina
Județul Tecuci
Comunal Tecuci
Județul Tarnava Mica
Apollo, Blaj
Roxi, Dumbraveni
Saxonia, Jidvei
Capitol, Tarnaveni
Județul Tarnava Mare
Capitol, Medias
Corso, Medias
Steaua, Sighisoara
Apollo, Agnita
Apollo
Județul Trei Scaune
Modern, Baraolt
Apolo, Bretcu
Zana, Covasna
Orasenesc, Tg. Secuiesc
Prole Gustav, Zagan
Județul Timiș-Torontal
Apollo, Timișoara
Aro, Timișoara
Arta, Timișoara
Capitol, Timișoara
Coloseum, Timișoara
Corso, Timișoara
Thalia, Timișoara
Trianon, Timișoara
Victoria (fost Urania), Timișoara
E. Unger, Biled
Hercules, Carpinis
Schisak, Ciacova
Cultura, Cenadul Mare
Scala, Comlosul Mare
Corso, Becicherecul Mic
Roxi, Fratelia
Fratelia, Fratelia
Elite, Freierdorful Nou
Lumina, Pecica Mare
Olimpia, Jimbolia
Central, Lipova
Corso, Lipova
Poporului, Nitchidorf
Cultura, Lovin
Astra, Petrian
Muncitoresc, Plopi
Recas, Recas
Pavlov, Sannicolaul Mare
Victoria, Sannicolaul Mare
Sport, Secusigiu
Olympia, Teremia Mare
Cultura, Tomnatic
Scala, Comosul Mic
Victoria, Peciul Nou
Județul Vlasca
Europa, Giurgiu
Modern, Giurgiu
Taranu, Giurgiu
Județul Vaslui
Teatrul județean (Izbanda), Vaslui
Județul Valcea
Adriani, R. Valcea
30 Decembrie, R. Valcea
23 August, Dragasani
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.