Ordin · Ministerul Educației

Ordinul nr. 3691/2021

pentru completarea Regulamentului-cadru de organizare și funcționare a claselor cu predare a unei limbi moderne în regim intensiv, respectiv bilingv în unitățile de învățământ preuniversitar, aprobat prin Ordinul ministrului educației naționale nr. 4.797/2017

prezumat în vigoare

Data actului
19 aprilie 2021
Emitent
Ministerul Educației
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 455 din 28 aprilie 2021
Citează
6 acte
Structură
4 articole · 3.658 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Completează 1

  • Ordinul nr. 4797/2017 31 august 2017 privind Regulamentul-cadru de organizare și funcționare a claselor cu predare a unei limbi…

Având în vedere prevederile:

–

art. 94 alin. (2) lit. s) din Legea educației naționale nr. 1/2011 , cu modificările și completările ulterioare;

–

art. 42 din Legea nr. 55/2020

privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările și completările ulterioare;

–

Hotărârii Guvernului nr. 293/2021

privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 14 martie 2021, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările și completările ulterioare;

–

art. 128 alin. (1) lit. d)

și

alin. (6) lit. c) din Regulamentul-cadru

de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar, aprobat prin

Ordinul ministrului educației și cercetării nr. 5.447/2020 , cu modificările și completările ulterioare,

în temeiul prevederilor

art. 13 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 369/2021

privind organizarea și funcționarea Ministerului Educației,

ministrul educației emite prezentul ordin.

Articolul I

Regulamentul-cadru

de organizare și funcționare a claselor cu predare a unei limbi moderne în regim intensiv, respectiv bilingv în unitățile de învățământ preuniversitar, aprobat prin

Ordinul ministrului educației naționale nr. 4.797/2017 , publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 759 din 22 septembrie 2017, se completează după cum urmează:

–

La

articolul 8, după alineatul (2)

se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:

(3)

În anul școlar 2020-2021, prin derogare de la prevederile alin. (2), procedura privind organizarea și desfășurarea testului de competențe lingvistice pentru admiterea în clasa a V-a cu program intensiv de studiu al unei limbi moderne de circulație internațională se elaborează la nivelul unității de învățământ care organizează testul de competențe lingvistice pentru admiterea în clasa a V-a cu program intensiv de studiu al unei limbi moderne de circulație internațională și este avizată de inspectoratul școlar județean/al municipiului București.

Articolul II

Prin derogare de la prevederile

anexei nr. 2 la Regulamentul-cadru

de organizare și funcționare a claselor cu predare a unei limbi moderne în regim intensiv, respectiv bilingv în unitățile de învățământ preuniversitar, aprobat prin

Ordinul ministrului educației naționale nr. 4.797/2017 , pentru anul școlar 2020-2021, testul de competențe lingvistice pentru admiterea în clasa a V-a cu program intensiv de studiu al unei limbi moderne de circulație internațională constă într-o probă scrisă, cu durata de 50 de minute.

Articolul III

Direcția generală învățământ preuniversitar, Direcția generală minorități și relația cu Parlamentul, inspectoratele școlare și conducerile unităților de învățământ duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Articolul IV

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

p. Ministrul educației,
Gigel Paraschiv,
secretar de stat
București, 19 aprilie 2021.
Nr. 3.691.

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.