Decizia nr. 22/2021
referitoare la interpretarea art. 43 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, cu modificările și completările ulterioare
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Interpretează 1
- Legea nr. 165/2013 16 mai 2013 (prevederi anume) privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalen…
Are ca temei 1
- Legea nr. 18/1991 19 februarie 1991 fondului funciar
Dosar nr. 164/1/2021
Laura-Mihaela Ivanovici
- președintele Secției I civile - președintele completului
Lavinia Curelea
- judecător la Secția I civilă
Mihaela Tăbârcă
- judecător la Secția I civilă
Georgeta Stegaru
- judecător la Secția I civilă
Elena Carmen Popoiag
- judecător la Secția I civilă
Andreia Liana Constanda
- judecător la Secția I civilă
Mari Ilie
- judecător la Secția I civilă
Lavinia Dascălu
- judecător la Secția I civilă
Beatrice Ioana Nestor
- judecător la Secția I civilă
1.
Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ce formează obiectul Dosarului nr. 164/1/2021 a fost constituit conform dispozițiilor
art. 520 alin. (6) din Codul de procedură civilă
raportat la
art. XIX din Legea nr. 2/2013
privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a
Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă , cu modificările ulterioare
(Legea nr. 2/2013) , și ale
art. 36 alin. (2) lit. a) din Regulamentul
privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, republicat, cu completările ulterioare (Regulamentul).
2.
Ședința este prezidată de doamna judecător Laura-Mihaela Ivanovici, președintele Secției I civile a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
3.
La ședința de judecată participă doamna Elena Adriana Stamatescu, magistrat-asistent, desemnată în conformitate cu dispozițiile
art. 38 din Regulament .
4.
Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel București - Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie în Dosarul nr. 22.239/ 3/2017, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile.
5.
Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar s-a depus raportul întocmit de judecătorul-raportor, ce a fost comunicat părților, în conformitate cu dispozițiile
art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă ; părțile nu au depus puncte de vedere asupra chestiunii de drept.
6.
În urma deliberărilor, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunțare asupra sesizării privind pronunțarea unei hotărâri prealabile.
ÎNALTA CURTE,
deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:
I.
Titularul și obiectul sesizării
7.
Curtea de Apel București - Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a dispus, prin Încheierea din 7 octombrie 2020, în Dosarul nr. 22.239/3/2017, aflat pe rolul acestei instanțe, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor
art. 519 din Codul de procedură civilă , în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: în cazul cererilor înaintate de comisiile de fond funciar la comisiile de aplicare a
privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare
(Legea nr. 10/2001) , în baza
art. 43 din Legea nr. 165/2013
privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, cu modificările și completările ulterioare
(Legea nr. 165/2013) , calitatea de persoană îndreptățită se stabilește în baza
sau în baza legislației fondului funciar?
8.
Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 21 ianuarie 2021 cu nr. 164/1/2021, termenul de judecată fiind stabilit la 12 aprilie 2021.
II.
Norma de drept intern ce formează obiectul sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la pronunțarea unei hotărâri prealabile
9.
privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, cu modificările și completările ulterioare
Articolul 43
Cererile depuse în temeiul
art. 36 alin. (5) din Legea nr. 18/1991, republicată , cu modificările și completările ulterioare, și al
art. 34 din Legea nr. 1/2000 , cu modificările și completările ulterioare, care vizează teren cu categoria de curți-construcții, nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se transmit comisiilor constituite pe lângă autoritățile publice locale pentru aplicarea
Legii nr. 10/2001 , în vederea soluționării.
Articolul 35
(...)
(2)
În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 și 34, persoana care se consideră îndreptățită se poate adresa instanței judecătorești prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluționarea cererilor.
(3)
În cazurile prevăzute la alin. (1) și (2), instanța judecătorească se pronunță asupra existenței și întinderii dreptului de proprietate și dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii în condițiile prezentei legi. (...)
10.
Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată , cu modificările și completările ulterioare
Articolul 36
(...) (5) Terenurile fără construcții, neafectate de lucrări de investiții aprobate, potrivit legii, din intravilanul localităților, aflate în administrarea consiliilor locale, considerate proprietate de stat prin aplicarea dispozițiilor
și a altor acte normative speciale, se restituie foștilor proprietari sau moștenitorilor acestora, după caz, la cerere. (...)
11.
pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor
Legii fondului funciar nr. 18/1991
și ale
Legii nr. 169/1997 , cu modificările și completările ulterioare
Articolul 34
Terenurile fără construcții neafectate de lucrări de investiții aprobate potrivit legii sau cu lucrări ce au fost deteriorate, distruse și nu mai prezintă nicio valoare de întrebuințare, preluate în orice mod, inclusiv cu titlu de donație, considerate proprietate publică sau privată a statului ori a unităților administrativ-teritoriale prin aplicarea dispozițiilor
și ale altor acte normative speciale, se restituie foștilor proprietari sau moștenitorilor acestora, după caz.
12.
privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare
Articolul 8
Nu intră sub incidența prezentei legi terenurile situate în extravilanul localităților la data preluării abuzive sau la data notificării, precum și cele al căror regim juridic este reglementat prin
Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată , cu modificările și completările ulterioare, și prin
pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor
Legii fondului funciar nr. 18/1991
și ale
Legii nr. 169/1997 , cu modificările și completările ulterioare. (...)
III.
Expunerea succintă a procesului
13.
Procesul a început la data de 21 iunie 2017.
14.
Prin cererea introductivă, astfel cum a fost precizată la termenul din 14 februarie 2018, reclamanta a solicitat să se constate calitatea sa de persoană îndreptățită la măsurile reparatorii prevăzute de lege, să fie obligat pârâtul Municipiul București să soluționeze Cererea de reconstituire a dreptului de proprietate nr. xxxxx din 21 septembrie 2005, în sensul emiterii dispoziției de restituire în natură pentru terenul liber de construcții în suprafață de 2.948,43 mp situat în București, sectorul 1, în temeiul dispozițiilor
art. 43 din Legea nr. 165/2013
și ale
Legii nr. 10/2001 ; în situația în care restituirea în natură nu mai este posibilă, să se constate dreptul său la măsuri reparatorii în echivalent prin puncte. Cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile
și ale
15.
Prin încheierea pronunțată la 14 februarie 2018, Tribunalul București - Secția a IV-a civilă a respins excepția tardivității cererii, invocată de pârâtul Municipiul București, ca neîntemeiată, constatând că acțiunea a fost depusă în termenul legal și a admis excepția prematurității cererii de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent, invocată de Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, reținând că în acest moment dosarul administrativ nu se află spre soluționare la această pârâtă.
16.
Prin Sentința civilă nr. 2.619 din 14 decembrie 2018, tribunalul a respins acțiunea față de pârâții Municipiul București și Instituția Prefectului Municipiului București, ca neîntemeiată.
17.
În considerentele sentinței s-a reținut că, în cauză, nu s-a formulat notificare în baza
Legii nr. 10/2001 , iar numeroasele cereri adresate diverselor autorități de către reclamantă nu se situează în intervalul de referință și nu se întemeiază pe dispozițiile
Legii nr. 10/2001 , ci pe legile fondului funciar.
18.
Așa fiind, este nefondată cererea întemeiată pe dispozițiile
Legii nr. 10/2001 , în lipsa formulării unei notificări, condiție prealabilă și obligatorie.
19.
Tribunalul a reținut și că, prin procesul-verbal din 16 martie 2016, făcând aplicarea dispozițiilor
art. 43 din Legea nr. 165/2013 , Subcomisia Sectorului 1 București a declinat competența către Comisia de aplicare a
din cadrul Primăriei Municipiului București, în vederea soluționării dosarului potrivit
Legii nr. 10/2001 , pentru cererea formulată de reclamantă în baza legilor fondului funciar și nesoluționată, cu privire la terenurile care intră sub incidența
art. 36 alin. (5) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată , cu modificările și completările ulterioare
(Legea nr. 18/1991) , respectiv
art. 34 din Legea nr. 1/2000
pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor
Legii fondului funciar nr. 18/1991
și ale
Legii nr. 169/1997 , cu modificările și completările ulterioare
(Legea nr. 1/2000) . În același proces-verbal se menționează terenurile asupra cărora a fost deja reconstituit dreptul de proprietate, precum și faptul că documentația depusă este incompletă pentru restul terenurilor solicitate.
20.
Tribunalul a apreciat că dispozițiile
art. 43 din Legea nr. 165/2013
privesc competența organelor locale care vor finaliza procedurile de restituire, iar nu înlocuirea dispozițiilor legilor fondului funciar în baza cărora au fost constituite dosarele administrative cu dispozițiile
Legii nr. 10/2001 , interpretare care se impune și din perspectiva aplicării dispozițiilor
art. 8 din Legea nr. 10/2001 , care nu au fost abrogate și nici modificate prin
21.
Așadar, dispozițiile
art. 43 din Legea nr. 165/2013
nu se pot interpreta în sensul că o cerere formulată în baza
se convertește în una formulată potrivit
Legii nr. 10/2001 , întrucât dispozițiile celor două legi se exclud reciproc de la aplicare.
22.
Chiar dacă s-ar accepta această ipoteză, reclamanta ar fi trebuit să formuleze cererea în termenul legal, potrivit legilor fondului funciar.
23.
Reclamanta a formulat mai multe cereri în baza legilor fondului funciar, multe dintre ele deja soluționate. Or, terenul în litigiu a făcut obiectul unui act de proprietate distinct, astfel încât se impunea să se formuleze o cerere în care acest teren să fie indicat în mod distinct.
24.
Mai mult, reclamanta nu a făcut dovada preluării terenului din patrimoniul autorilor săi, având în vedere că acesta nu figura în borderoul recensământului din 1948, în care sunt menționate terenurile acestora, nu există acte de preluare, iar faptul că terenul se află în proprietatea statului nu este suficient prin el însuși pentru a proba că a fost preluat de la autorii reclamantei.
25.
Pe de altă parte, pentru a se face aplicarea dispozițiilor
art. 36 alin. (5) din Legea nr. 18/1991 , respectiv ale
art. 34 din Legea nr. 1/2000 , la care trimit prevederile
art. 43 din Legea nr. 165/2013 , se impunea ca reclamanta să formuleze o cerere în termenele prevăzute de legile fondului funciar.
26.
Or, la data de 19 aprilie 2013, când reclamanta a solicitat acest teren, orice termen prevăzut de legile fondului funciar, inclusiv potrivit
privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare ( Legea nr. 247/2005 ), era împlinit, iar ipoteza unei „completări“ a cererilor anterioare nu poate fi acceptată.
27.
De altfel, din actele aflate la dosarul cauzei nu rezultă că sunt îndeplinite condițiile de aplicare a dispozițiilor
art. 36 alin. (5) din Legea nr. 18/1991
și ale
art. 34 din Legea nr. 1/2000 .
28.
Împotriva încheierii din 14 februarie 2018 și a sentinței a declarat apel reclamanta, solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a hotărârii și admiterea acțiunii, astfel cum a fost formulată.
29.
Criticile au vizat atât excepția prematurității cererii, în considerarea căreia a fost respinsă cererea în contradictoriu cu Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, cât și fondul pretențiilor deduse judecății, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul București.
30.
Pe fondul cauzei, apelanta-reclamantă a susținut, în esență, că este nelegală aprecierea primei instanțe conform căreia, ca urmare a incidenței dispozițiilor
art. 43 din Legea nr. 165/2013 , cererea nu se va soluționa în continuare conform
31.
În ședința publică din 7 octombrie 2020, instanța, din oficiu, a pus în discuția părților necesitatea sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție în procedura prevăzută de
art. 519 și următoarele din Codul de procedură civilă , în scopul pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei probleme de drept: în cazul cererilor înaintate de comisiile de fond funciar la comisiile de aplicare a
Legii nr. 10/2001 , în baza
art. 43 din Legea nr. 165/2013 , calitatea de persoană îndreptățită se stabilește în baza
sau în baza legislației fondului funciar?
32.
Prin încheierea pronunțată la această dată, instanța a dispus sesizarea instanței supreme și, în temeiul dispozițiilor
art. 520 alin. (2) din Codul de procedură civilă , a dispus suspendarea judecății.
IV.
Motivele reținute de titularul sesizării, care susțin admisibilitatea procedurii
33.
Instanța de trimitere, procedând la analiza condițiilor de admisibilitate prevăzute de
art. 519 din Codul de procedură civilă
pentru declanșarea procedurii pronunțării de către Înalta Curte de Casație și Justiție a unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, a apreciat că acestea sunt întrunite cumulativ, pentru argumentele ce vor fi expuse.
Existența unei cauze aflate în curs de judecată
34.
Litigiul în legătură cu care s-a formulat sesizarea se află în curs de judecată, pe rolul Curții de Apel București - Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.
Cauza să fie soluționată în ultimă instanță
35.
Această condiție este îndeplinită, deoarece Curtea de Apel București urmează să soluționeze cauza în ultimă instanță, prin pronunțarea unei hotărâri judecătorești care este definitivă, potrivit dispozițiilor
art. 634 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedură civilă
coroborat cu dispozițiile
art. 35
raportat la
art. 43 din Legea nr. 165/2013 .
36.
Apelul pendinte este o cale ordinară de atac împotriva unei hotărâri judecătorești pronunțate într-o cauză promovată pe rolul instanței de judecată la data de 21 iunie 2017, prin urmare îi sunt aplicabile dispozițiile noului Cod de procedură civilă.
De chestiunea de drept respectivă depinde soluționarea pe fond a litigiului.
37.
Condiția este îndeplinită, deoarece dezlegarea dată de instanța supremă acestei chestiuni de drept se va regăsi în soluția ce va fi explicată în considerentele deciziei ce urmează a fi pronunțată în cauză.
38.
Astfel, tribunalul în mod greșit a soluționat procesul în considerarea unei excepții de tardivitate a formulării cererii de retrocedare în procedura administrativă, deși în motivarea în fapt a cererii de chemare în judecată reclamanta a învederat că demersul judiciar a fost determinat de refuzul pârâtului Municipiul București de a-și îndeplini obligațiile ce decurg din
art. 43 din Legea nr. 165/2013 , în baza cererii de retrocedare nr. xxxxx din 21 septembrie 2005, solicitând în primul rând obligarea pârâtului la emiterea dispoziției de restituire în natură sau, pe baza constatării instanței asupra calității de persoană îndreptățită, propunerea de acordare a măsurilor compensatorii. Așadar, cererea cu privire la acest pârât are ca obiect obligația de a face, respectiv obligarea la soluționarea Cererii de retrocedare nr. xxxxx din 21 septembrie 2005, ce a fost formulată legal în condițiile
Legii nr. 1/2000 , termenul prevăzut de
art. 34
fiind prelungit prin
39.
Prin apelul formulat împotriva acestei sentințe, apelanta-reclamantă a contestat greșita admitere a excepției tardivității notificării de către tribunal, considerând că, în acest fel, prima instanță a exclus analiza fondului cauzei.
40.
Deși prin cererea de apel reclamanta menționează că solicită schimbarea sentinței apelate în sensul admiterii acțiunii, în motive se plânge de nedezlegarea fondului prin sentința apelată, sens în care criticile de apel se subsumează motivelor stabilite de legiuitor pentru anularea hotărârii judecătorești cu reținere pentru evocarea fondului, în condițiile în care niciuna dintre părți nu a solicitat trimiterea la prima instanță.
41.
Instanța de apel nu a considerat necesar să fie pronunțată în cauză în prealabil și o decizie intermediară, prin care să fie anulată sentința de primă instanță, deoarece, în primul rând, textul
art. 480 alin. (3) din Codul de procedură civilă
nu o impune, iar în al doilea rând, apelul de față poate fi soluționat printr-o decizie unică atât timp cât părțile nu au învederat necesitatea administrării unor probe noi pentru rejudecare.
42.
Or, asupra acestor probleme, o dezlegare de principiu este necesar a fi dată de către Înalta Curte de Casație și Justiție, în procedura deschisă de
art. 519 din Codul de procedură civilă , în vederea preîntâmpinării creării de jurisprudență neunitară, risc care nu poate fi ignorat.
43.
Dezlegarea ce va fi dată de instanța supremă chestiunii de drept în discuție va produce consecințe juridice asupra soluției pe fond și asupra raportului juridic de drept substanțial dedus judecății.
44.
Dacă Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept va statua că
art. 43 din Legea nr. 165/2013
derogă de la
art. 8 teza a doua din Legea nr. 10/2001 , în sensul că se stabilește în baza
Legii nr. 10/2001 , în aplicarea
art. 43 din Legea nr. 165/2013 , calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii, pentru solicitantul care a depus cerere de reconstituire în termenele legislației fondului funciar la comisia/subcomisia de fond funciar, care a înaintat-o spre soluționare în temeiul textului antemenționat comisiei de aplicare a
Legii nr. 10/2001 , atunci soluția va fi de admitere pe fond a acțiunii în privința pârâtului Municipiul București și de obligare a acestuia la emiterea unei dispoziții, în baza
art. 43 din Legea nr. 165/2013
și a
Legii nr. 10/2001 , care să soluționeze cererea de retrocedare, fie prin restituire în natură, fie prin propunere de măsuri compensatorii prin puncte pentru terenul cerut, după cum acesta este liber sau afectat de detalii de sistematizare care să facă imposibilă restituirea în natură.
45.
Dacă Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept va statua că
art. 43 din Legea nr. 165/2013
se completează cu prevederile de la
art. 8 teza a doua din Legea nr. 10/2001 , neconținând vreo derogare de la ele, în sensul că se stabilește în baza legislației fondului funciar calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii pentru solicitantul care a depus cerere de reconstituire în termenele legislației fondului funciar la comisia/subcomisia de fond funciar care a înaintat-o spre soluționare în temeiul textului antemenționat comisiei de aplicare a
Legii nr. 10/2001 , atunci soluția ar putea fi de respingere, pe fond, a capătului de cerere îndreptat contra pârâtului Municipiul București, dacă apelanta-reclamantă, conform principiului disponibilității, ar considera că nu i se aplică, în stabilirea calității de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii, și legislația fondului funciar, în completarea
art. 43 din Legea nr. 165/2013 , deși cererea de retrocedare pe care a formulat-o a fost deja analizată cu putere de lucru judecat în Decizia nr. 1.815A din 19 decembrie 2019, pronunțată în Dosarul nr. 21.720/3/2017, de Curtea de Apel București - Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie și stabilită ca fiind formulată atât în temeiul
Legii nr. 10/2001 , cât și în temeiul legislației fondului funciar.
46.
Astfel, prin decizia amintită s-a reținut că prin Cererea nr. xxxxx din 21 septembrie 2005 reclamanta a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru toate terenurile ce au aparținut unchiului său M., precum și că, în cadrul notificării, apelanta a precizat, în mod expres, faptul că solicită reconstituirea dreptului de proprietate pe vechile amplasamente și despăgubiri, conform legilor proprietății:
pentru modificarea și completarea
Legii fondului funciar nr. 18/1991 , cu modificările și completările ulterioare
47.
În același timp, decizia ce se va pronunța ar putea fi de admitere în parte a primului capăt de cerere, cu respectarea principiului disponibilității procesuale în privința reclamantei, și de obligare a pârâtului Municipiul București de a emite o dispoziție, în baza
art. 43 din Legea nr. 165/2013
și
art. 34 din Legea nr. 1/2000 , completată de
cu privire la prorogarea termenului de solicitare a retrocedării, care să
constituie răspuns la Cererea de retrocedare nr. xxxxx din 21 septembrie 2005, prin retrocedare în natură sau, după caz, prin propunere de măsuri compensatorii prin puncte pentru terenul având categoria agricol la data preluării și, respectiv, categoria curți-construcții la data soluționării cererii de reconstituire, după cum acesta este liber sau afectat de detalii de sistematizare care să facă imposibilă restituirea în natură.
Chestiunea de drept enunțată este nouă.
48.
În jurisprudența sa, Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat cu privire la dispozițiile
art. 43 din Legea nr. 165/2013 .
49.
Curtea a constatat că este îndeplinită condiția noutății, deoarece problema „reînvierii“
în lipsa unei notificări formulate în baza acesteia sau a legislației fondului funciar, în speță
art. 34 din Legea nr. 1/2000 , în termenul prorogat de
Legea nr. 247/2005 , în privința răspunsului la cererea de reconstituire legal formulată de reclamantă în anul 2005, a devenit una actuală, după ce subcomisia de fond funciar a declinat la comisia de aplicare a
cererea de reconstituire a dreptului de proprietate formulată în baza legislației fondului funciar, fără ca entitatea învestită prin dispozițiile
art. 43 din Legea nr. 165/2013 , Comisia de aplicare a
a municipiului București, să emită dispoziție de soluționare a cererii de reconstituire (retrocedare), sens în care Municipiul București a fost chemat în judecată în acțiunea precizată.
50.
În acest moment există riscul unei practici viitoare neunitare în privința modalității de soluționare a acțiunilor având ca obiect obligația de a face întemeiate pe dispozițiile
art. 43 din Legea nr. 165/2013 , în condițiile în care legiuitorul nu numai că nu a mai considerat necesar a reglementa nici necesitatea expirării vreunui termen de 6 luni, ca acela prevăzut de
art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 , în condițiile în care în aceeași
a stabilit termene mai scurte de soluționare a cererilor de reconstituire formulate în baza legislației fondului funciar decât în cazul notificărilor formulate în baza
Legii nr. 10/2001 , dar nu a mai considerat necesar a arăta măcar în baza cărei legi se stabilește calitatea de persoană îndreptățită: după legea sub imperiul căreia cererea de retrocedare (cerere de reconstituire în accepțiunea legislației fondului funciar, respectiv notificare în accepțiunea
Legii nr. 10/2001 ) a fost formulată sau după
Legea nr. 10/2001 , în baza căreia a luat ființă comisia de aplicare a ei.
51.
Pentru aceste argumente, instanța de trimitere a considerat că mecanismul pronunțării unei hotărâri prealabile este util și necesar, problema de drept fiind una concretă, serioasă și suficient de dificilă, în privința căreia nu s-a cristalizat încă o practică judiciară.
52.
Problema de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare sau al unei alte sesizări pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile, conform evidențelor Înaltei Curți de Casație și Justiție la data pronunțării încheierii de sesizare.
V.
Punctul de vedere al părților cu privire la dezlegarea chestiunii de drept
53.
Apelanta-reclamantă a apreciat că ar fi utilă o astfel de solicitare înaintată Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru lămurirea problemei de drept. A arătat că deține doar două hotărâri pronunțate până în prezent de Curtea de Apel București, cu titlu de practică judiciară, din care rezultă că cererile declinate de la comisiile de fond funciar către comisiile de aplicare a
nu necesită formularea unei noi notificări în baza
Legii nr. 10/2001 , dar acestea dezleagă numai probleme adiacente problemei de drept din cauza de față.
54.
A arătat că interpretarea dispozițiilor
art. 43 din Legea nr. 165/2013
are influență directă asupra cauzei și de această lămurire depinde soluția pe fond, împrejurare față de care apreciază că sunt îndeplinite toate condițiile pentru sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.
55.
Asupra chestiunii de drept, punctul său de vedere se regăsește în critica de apel prin care susține că i se stabilește calitatea de persoană îndreptățită în baza
art. 43 din Legea nr. 165/2013 , dar și prin raportare la
art. 11, 3 și 4 din Legea nr. 10/2001 .
56.
În concret apelanta-reclamantă susține că
art. 43 din Legea nr. 165/2013
derogă de la prevederile
art. 8 teza a doua din Legea nr. 10/2001 , în sensul că, deși
art. 8 din Legea nr. 10/2001
stabilește că nu fac obiectul
terenurile pentru care s-au formulat cereri de reconstituire a dreptului de proprietate în baza legislației fondului funciar,
art. 43 din Legea nr. 165/2013
stabilește că se va soluționa cererea de către comisia de aplicare a
Legii nr. 10/2001 , prin stabilirea calității de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii în baza
57.
Intimații-pârâți nu au formulat puncte de vedere asupra chestiunii de drept.
58.
După comunicarea raportului, în condițiile
art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă , intimata-pârâtă Instituția Prefectului Municipiului București a depus, în termen legal, un punct de vedere asupra chestiunii de drept, prin care a susținut, în esență, că cererile de reconstituire a dreptului de proprietate formulate în temeiul dispozițiilor
art. 36 alin. (5) din Legea nr. 18/1991
și
art. 34 din Legea nr. 1/2000
și care, în prezent, fac obiectul
art. 43 din Legea nr. 165/2013
se vor soluționa de către comisiile constituite pe lângă autoritățile publice locale pentru aplicarea
Legii nr. 10/2001 , în procedura reglementată de acest act normativ, cu excepția termenului instituit în vederea formulării cererilor de reconstituire, cu privire la care rămân incidente dispozițiile
art. 36 alin. (5^1) din Legea nr. 18/1991
coroborat cu
art. III din titlul VI din
Legea nr. 247/2005 , aceste comisii având, de asemenea, competența de a aprecia asupra domeniului de aplicare a
art. 43 din Legea nr. 165/2013 .
VI.
Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept
59.
Completul de judecată învestit cu soluționarea apelului în Dosarul nr. 22.239/3/2017 a apreciat că dispozițiile
art. 36 din Legea nr. 18/1991 , în forma stabilită prin Legea nr. 545/2001 pentru completarea
art. 36 din Legea fondului funciar nr. 18/1991
(Legea nr. 545/2001 ), care a introdus alineatul (5^1), limitând la un anumit termen posibilitatea solicitării terenului avut în vedere la alineatul (5), cu categoria curți-construcții, de la momentul intrării în vigoare a
Legii nr. 18/1991 , au fost parțial modificate prin
art. 43 din Legea nr. 165/2013 , care a modificat totodată și dispozițiile legale care privesc speța de față -
art. 34 din Legea nr. 1/2000 .
60.
Invocând dispozițiile
art. 35 din Legea nr. 165/2013,
art. 13 din Legea nr. 18/1991 ,
art. 1,
5,
6,
22
și
33 din Legea nr. 1/2000 ,
art. 4,
21
și
25 din Legea nr. 10/2001 , instanța de trimitere observă că textul
art. 43 din Legea nr. 165/2013
este un text incomplet, dispunând doar trimiterea solicitărilor de măsuri reparatorii formulate în temeiul legislației fondului funciar, de la comisiile de fond funciar la comisia de aplicare a
Legii nr. 10/2001 , fără însă să prevadă în cea mai mică măsură în ce temei legal acestea din urmă, care primesc solicitările, urmează să le soluționeze, în baza legislației fondului funciar, în temeiul căreia s-au formulat și care le reglementează prin texte legale neabrogate în prezent, care continuă să coexiste în paralel cu
(cum este, spre exemplu,
art. 13 din Legea nr. 18/1991 ).
61.
Inițial, textul
art. 8 din Legea nr. 10/2001
clarificase în prima teză, referitoare la terenurile extravilane, care au avut această categorie fie la data intrării în vigoare a
Legii nr. 10/2001 , fie la data preluării lor de fostul regim comunist, teză
care însă nu privește speța de față, că ele nu fac obiect al
Legii nr. 10/2001 , rămânând supuse în continuare legislației fondului funciar.
62.
Această primă teză a
art. 8 din Legea nr. 10/2001
nu este relevantă în speța de față deoarece, pentru terenul în litigiu, a intervenit transmiterea cererii de retrocedare de la comisia de fond funciar la comisia de aplicare a
Legii nr. 10/2001 , cerere formulată cu respectarea termenului prelungit de
63.
a reglementat accelerarea procesului de retrocedare, atât în privința măsurilor reparatorii cuvenite în baza legislației fondului funciar, cât și a măsurilor reparatorii cuvenite în baza
Legii nr. 10/2001 , sesizând, strict pentru terenurile având categoria de folosință curți-construcții, concursul între dispozițiile
art. 2 din Legea nr. 10/2001 , ce definesc imobilele pentru care se cuvin măsuri reparatorii, și dispozițiile
art. 36 din Legea nr. 18/1991
și ale
art. 34 din Legea nr. 1/2000 .
64.
Prin dispozițiile
art. 43 din Legea nr. 165/2013 , legiuitorul nu a urmărit să schimbe retroactiv modalitatea în care s-au putut solicita măsurile reparatorii, termenele legale de solicitare a măsurilor reparatorii ori modalitatea în care legislația fondului funciar a reglementat cum se stabilește calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii, după cum cererea de reconstituire a dreptului de proprietate a fost formulată în baza legislației fondului funciar sau a
65.
Punctul de vedere al instanței de trimitere este că precizarea conținută de
art. 43 din Legea nr. 165/2013
este aceea că terenurile la care se referă trebuie să fie categoria curți-construcții.
66.
Deși legea nu stabilește care este data de raportare a categoriei de folosință menționate, cea actuală sau cea de la data preluării abuzive de către stat a imobilului, instanța de trimitere apreciază că aceasta este cea actuală, de la data soluționării cererii de reconstituire, așa cum rezultă chiar și din simpla definiție a verbului „a viza“ care înseamnă a ținti, precum și din prevederile
art. 15 din Legea nr. 165/2013 .
67.
Legiuitorul nu a reglementat însă în ce mod se stabilește calitatea de persoană îndreptățită, conform legislației fondului funciar sau conform
Legii nr. 10/2001 , prin soluționarea notificării, mai ales dată fiind diferența de stabilire a întinderii calității de persoană îndreptățită,
limitând-o, în dispozițiile art. 13, la cota de moștenitor a celui care a depus cererea de reconstituire, iar
reglementând un drept de acrescământ special al moștenitorului notificator peste cota comoștenitorului/comoștenitorilor nenotificatori [ art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 ].
68.
Deoarece în timp s-a modificat legal competența entității în drept de a o soluționa, prin
fiind înlocuit prefectul, ce fusese stabilit competent, cu comisia de aplicare a
Legii nr. 10/2001 , potrivit prevederilor
art. 43 din Legea nr. 165/2013 , instanța de trimitere a apreciat că a fost introdusă legal cererea de chemare în judecată în speța de față, pentru neîndeplinirea obligației instituite de acest text de lege în privința soluționării.
69.
Dar
a schimbat numai procedura de soluționare - entitatea administrativă abilitată legal la soluționarea cererii, neschimbând și dispozițiile legale după care trebuie apreciată calitatea de persoană îndreptățită la măsurile reparatorii acordate de legiuitor, prin
art. 36 din Legea nr. 18/1991
și
art. 34 din Legea nr. 1/2000 .
70.
Așadar, calitatea de persoană îndreptățită la măsurile reparatorii acordate de legiuitor prin
art. 35 din Legea nr. 18/1991
nu se stabilește în baza
art. 11, 3 și 4 din Legea nr. 10/2001 , ci direct în baza legislației fondului funciar.
71.
Astfel, punctul de vedere al completului de judecată este, contrar celui al apelantei, că
art. 43 din Legea nr. 165/2013
nu derogă de la
art. 8 din Legea nr. 10/2001 , ci se completează cu acesta, sens în care, în aplicarea
art. 43 din Legea nr. 165/2013 , calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii se stabilește în baza legislației fondului funciar (în speță,
art. 34 din Legea nr. 1/2000
fiind cel aplicabil, pentru care s-a prorogat termenul de depunere a cererii de reconstituire prin
72.
În acest sens,
art. 8 din Legea nr. 10/2001
stabilește că: „Nu intră sub incidența prezentei legi terenurile situate în extravilanul localităților la data preluării abuzive sau la data notificării, precum și cele al căror regim juridic este reglementat prin
Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată , cu modificările și completările ulterioare, și prin
pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor
Legii fondului funciar nr. 18/1991
și ale
Legii nr. 169/1997 , cu modificările și completările ulterioare.“
73.
Așadar, din punctul de vedere al completului de judecată, în cazul cererii de reconstituire a dreptului de proprietate formulate în baza legislației fondului funciar, calitatea de persoană îndreptățită se stabilește în baza legislației fondului funciar.
74.
Cum existența acestui punct de vedere nu exclude dificultatea dezlegării chestiunii de drept ori posibilitatea formulării în viitor a altui punct de vedere în cadrul dosarelor pe rol al diferitelor completuri de judecată, s-a apreciat a fi necesară sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.
VII.
Jurisprudența instanțelor naționale în materie
75.
La solicitarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanțele naționale au comunicat un număr nesemnificativ de hotărâri judecătorești, precum și puncte de vedere teoretice, din care a rezultat existența a două orientări jurisprudențiale.
76.
Astfel, într-o opinie, majoritară, s-a apreciat că, în situația vizată de sesizare, calitatea de persoană îndreptățită se stabilește în baza legislației fondului funciar. În susținerea acestei concluzii s-a învederat că, prin textul legal analizat, se aduc schimbări doar în privința entității căreia îi revine competența să soluționeze cererile, iar nu și cu privire la temeiul în baza cărora aceste cereri se soluționează. Temeiul de drept rămâne în continuare actul normativ în baza căruia cererea de reconstituire a dreptului de proprietate a fost formulată.
77.
O interpretare contrară - în sensul că odată transmise cererile formulate în baza legilor fondului funciar către primăriile în cadrul cărora funcționează comisiile de aplicare a
Legii nr. 10/2001 , acestea ar trebui să fie soluționate conform regulilor
- ar însemna ca
art. III din titlul VI al
să fie lipsit de efect, fiind în opoziție cu
art. 22 din Legea nr. 10/2001 .
78.
Dispozițiile
art. 43 din Legea nr. 165/2013
nu se pot interpreta în sensul că o cerere formulată în baza
poate fi asimilată și implicit analizată ca o notificare formulată potrivit
Legii nr. 10/2001 , întrucât dispozițiile celor două legi se exclud reciproc de la aplicare, astfel cum rezultă, în mod neechivoc, din prevederile
art. 8 din Legea nr. 10/2001 .
79.
Totodată, s-a subliniat că
art. 43 din Legea nr. 165/2013
nu plasează analiza cererilor formulate în baza
art. 36 alin. (5) din Legea nr. 18/1991
pe tărâmul
Legii nr. 10/2001 , ci doar specifică faptul că, pentru unitatea procedurilor de restituire, comisia de aplicare a
va soluționa aceste cereri, legiuitorul neînțelegând să instituie o derogare expresă cu privire la legea aplicabilă în analizarea existenței dreptului la reparație.
80.
Într-o altă opinie, îmbrățișată doar de judecătorii secțiilor I civile ale Tribunalelor Arad și Caraș-Severin, în opinie minoritară de o parte a judecătorilor Secției a IV-a civile a Curții de Apel București și de majoritatea judecătorilor secțiilor a IV-a și a V-a civile ale Tribunalului București, s-a apreciat că dispozițiile
art. 43 din Legea nr. 165/2013
consfințesc împrejurarea că cererile înaintate de comisiile de fond funciar la comisia de aplicare a
vor fi soluționate conform regulilor
Legii nr. 10/2001 , având în vedere particularitățile acestor imobile, respectiv regimul juridic al acestora - terenuri având categoria de folosință curți-construcții, situate în intravilanul localităților.
81.
S-a susținut că legiuitorul, prin norma de trimitere, a urmărit analizarea numai a acestor cereri, formulate în baza
art. 36 alin. (5) din Legea nr. 18/1991 , de către comisia de aplicare a
Legii nr. 10/2001 , în raport cu dispozițiile
Legii nr. 10/2001 , asimilând cererea formulată unei notificări. Scopul acestei dispoziții legale a fost de a remedia situația existentă cu privire la terenurile din intravilan, cu categoria de folosință curți-construcții, care au putut fi restituite atât în baza cererii formulate, întemeiate pe dispozițiile
Legii nr. 18/1991 , cât și în temeiul unei notificări, acordând competență exclusivă de soluționare comisiei de aplicare a
82.
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că la nivelul Secției judiciare - Serviciul judiciar civil nu se verifică, în prezent, practica judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării.
VIII.
Jurisprudența Curții Constituționale
83.
Din verificările efectuate rezultă că instanța de contencios constituțional nu s-a pronunțat asupra constituționalității dispozițiilor
art. 43 din Legea nr. 165/2013 .
IX.
Raportul asupra chestiunii de drept
84.
Prin raportul întocmit în cauză, conform
art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă , judecătorul-raportor, constatând îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de
art. 519 din Codul de procedură civilă , a apreciat că, în interpretarea
art. 43 din Legea nr. 165/2013 , calitatea de persoană îndreptățită în cererile vizate de acest text de lege, pentru terenuri care intrau în domeniul de aplicare al legilor fondului funciar la data intrării în vigoare a
Legii nr. 165/2013 , se stabilește potrivit prevederilor acestor legi.
X.
Înalta Curte de Casație și Justiție
85.
Examinând sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorul raportor și chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, constată următoarele:
X.1.
Asupra admisibilității sesizării
86.
Analiza condițiilor de admisibilitate a sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, care trebuie întrunite în mod cumulativ, în conformitate cu dispozițiile
art. 519 din Codul de procedură civilă , relevă că sesizarea de față este admisibilă pentru argumentele ce vor succeda.
87.
Sunt îndeplinite cerințele referitoare la existența unei cauze în curs de judecată, care se află în competența legală a unui complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului învestit să o soluționeze în ultimă instanță.
88.
În cauza pendinte, instanța de judecată a fost sesizată în temeiul dispozițiilor
art. 35 alin. (2) și (3)
cu referire la
art. 43 din Legea nr. 165/2013 , pentru a se pronunța asupra existenței și întinderii dreptului de proprietate și a dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii în condițiile
Legii nr. 165/2013 , ca urmare a neemiterii deciziei în termenele legale de către entitatea învestită de lege.
89.
Sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost dispusă în calea de atac a apelului, în curs de judecare pe rolul unei secții civile din cadrul Curții de Apel București (instanța de trimitere).
90.
Conform
art. 35 alin. (4) din
Legea nr. 165/2013 , hotărârile judecătorești pronunțate potrivit alin. (3) sunt supuse numai apelului. Drept urmare, decizia pe care instanța de trimitere urmează a o pronunța este definitivă, în aplicarea
art. 634 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedură civilă .
91.
Este întrunită și condiția ivirii unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată.
92.
Instanța de trimitere, ca instanță de apel, urmează a evoca fondul pretențiilor în acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâtul Municipiul București - entitatea învestită de lege cu soluționarea cererii, ca urmare a incidenței
art. 43 din Legea nr. 165/2013
-, acțiune ce a fost respinsă ca neîntemeiată în primă instanță.
93.
În limitele învestirii prin motivele de apel este posibil ca, în măsura în care va considera că prima instanță a reținut în mod greșit tardivitatea cererii de retrocedare a terenului pe cale administrativă, instanța de apel să se pronunțe asupra existenței și întinderii dreptului de proprietate, în aplicarea dispozițiilor
art. 35 alin. (2) și (3) din
Legea nr. 165/2013 , așadar, asupra calității de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii.
94.
Art. 43 din
stabilește doar entitatea învestită de lege cu soluționarea cererilor depuse în temeiul
art. 36 alin. (5) din Legea nr. 18/1991
sau al
art. 34 din Legea nr. 1/2000 , care vizează terenuri cu categoria de curți-construcții, cereri nesoluționate până la data intrării în vigoare a
Legii nr. 165/2013 , respectiv comisiile constituite pe lângă autoritățile publice locale pentru aplicarea
95.
Norma menționată nu prevede, însă, dacă cererile formulate în temeiul legilor fondului funciar vor fi soluționate tot în raport cu dispozițiile acelor legi sau, dimpotrivă, în baza
96.
În aceste condiții nu este clar dacă stabilirea existenței și întinderii dreptului de proprietate de către instanța de judecată, în acțiunile formulate în temeiul
art. 35 alin. (2) și (3) din
Legea nr. 165/2013 , are loc prin aplicarea
ori prin raportare la prevederile legii fondului funciar în baza căreia s-a formulat cererea.
97.
Interesul dezlegării chestiunii de drept decurge din diferențele de tratament juridic aplicabil verificării și determinării persoanelor îndreptățite la măsuri reparatorii, relevate de legile fondului funciar, pe de o parte, și de
Legea nr. 10/2001 , pe de altă parte, care s-au conservat după intrarea în vigoare a
98.
Din cele ce precedă reiese că soluționarea pe fond a cauzei pendinte depinde de dezlegarea ce ar urma să fie dată de către Înalta Curte de Casație și Justiție în mecanismul de unificare a practicii judiciare.
99.
Această concluzie nu este pusă la îndoială de posibilitatea instanței de a soluționa apelul în două etape, dată fiind necesitatea rezolvării prioritare a chestiunii tardivității cererii de retrocedare a terenului pe cale administrativă.
100.
În mod evident, în ipoteza în care s-ar considera că prima instanță, în mod greșit, nu a intrat în judecata fondului, instanța de apel poate pronunța o decizie intermediară, de admitere a apelului și de anulare a sentinței, în temeiul
art. 480 alin. (3) din Codul de procedură civilă , urmată de o decizie prin care se evocă fondul.
101.
Norma de procedură nu impune, însă, vreo obligație în acest sens, un astfel de mod de soluționare a cauzei rămânând la latitudinea instanței de apel, astfel cum a arătat și instanța de trimitere în justificarea admisibilității sesizării de față.
102.
Din perspectiva condiției legăturii chestiunii de drept cu cauza este suficient că instanța de trimitere este învestită cu soluționarea problemei ce constituie obiect al sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție, independent de ordinea în care se impun a fi analizate criticile din cererea de apel.
103.
În ceea ce privește noutatea chestiunii de drept se constată că și această condiție de admisibilitate este îndeplinită.
104.
Înalta Curte de Casație și Justiție, în sesizări întemeiate pe dispozițiile
art. 519 din Codul de procedură civilă , apreciază în continuare că acestea sunt admisibile din perspectiva noutății,
ceea ce indică faptul că, după un interval mare de timp de la intrarea în vigoare,
și-a păstrat aptitudinea de a genera interpretări contradictorii în practica judiciară.
105.
Pe de altă parte, normele de competență a instanțelor de judecată în soluționarea acțiunilor prevăzute de
art. 35 din
au fost modificate relativ recent.
106.
Astfel, din perspectiva competenței materiale, prin
art. III din Legea nr. 212/2018
pentru modificarea și completarea
Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004
și a altor acte normative (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 658 din 30 iulie 2018), la
art. 35 din
s-a introdus alineatul (1^1), prin care s-a prevăzut competența secțiilor civile ale tribunalelor, indiferent de calitatea titularului acțiunii, pentru toate litigiile privind modalitatea de aplicare a prevederilor
107.
De asemenea,
art. 35 alin. (1)
a fost modificat prin
pentru modificarea
alin. (1) al art. 35 din
privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 418 din 28 mai 2019), în ceea ce privește competența teritorială a instanțelor, în sensul că „Deciziile emise cu respectarea prevederilor
art. 33
și
34
pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află imobilul, în termen de 30 de zile de la data comunicării“.
108.
Nu în ultimul rând, trebuie precizat faptul că, la solicitarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în dosarul de față, curțile de apel au comunicat că nu au identificat hotărâri judecătorești relevante, cu excepția Curții de Apel București, care a transmis 11 hotărâri pronunțate de Tribunalul București și de Curtea de Apel București. De asemenea, instanța de trimitere a atașat 3 hotărâri judecătorești.
109.
Din examinarea acestora reiese faptul că doar trei dintre acestea reflectă în mod real problema de drept în discuție: Sentința civilă nr. 2.520 din 6 decembrie 2018, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a civilă, în Dosarul nr. 45.511/3/2017, definitivă prin neapelare; Decizia nr. 838 din 24 iulie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie, în Dosarul nr. 24.074/3/2017; Decizia nr. 181 din 13 februarie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie, în Dosarul nr. 26.779/3/2017.
110.
Alte hotărâri judecătorești comunicate relevă faptul că cererile de chemare în judecată au fost respinse în considerarea neincidenței
art. 43 din Legea nr. 165/2013 , fie pentru că terenul solicitat nu făcea parte din categoria de folosință prevăzută de acest text ori nu era liber de construcții (de exemplu, Decizia nr. 1.866 din 20 decembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie, în Dosarul nr. 26.163/3/2017; Sentința civilă nr. 107 din 25 ianuarie 2018, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a civilă, în Dosarul nr. 25.078/3/2017, definitivă prin Decizia nr. 89 din 23 ianuarie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a IV-a civilă), fie pentru că obiectul cererii viza construcții (Decizia nr. 1.654 din 9 decembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie, în Dosarul nr. 25.037/3/2017; Decizia nr. 1.060 din 22 octombrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie, în Dosarul nr. 24.629/3/2017; Decizia nr. 1.248 din 7 octombrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie, în Dosarul nr. 24.877/3/2017).
111.
Alte hotărâri relevă faptul că incidența
art. 43 din Legea nr. 165/2013
nu a fost stabilită, dispunându-se trimiterea spre rejudecare pentru clarificarea temeiului juridic al cererii formulate în temeiul legilor fondului funciar. A fost atașat, de asemenea, un regulator de competență, care a avut în vedere temeiul juridic invocat prin cererea de chemare în judecată, respectiv
art. 35 din
(Sentința civilă nr. 92 din 28 iunie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie, în Dosarul nr. 4.364/4/2018).
112.
Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept constată că practica judiciară ce reflectă chestiunea de drept de la nivelul Curții de Apel București nu este una semnificativă, astfel încât să se considere că s-ar fi cristalizat o jurisprudență constantă și consistentă în legătură cu chestiunea de drept a cărei lămurire se solicită.
113.
Or, în absența unui număr semnificativ de hotărâri, chiar dacă cele selectate ca relevante au fost pronunțate încă din anul 2018, este întrunită cerința noutății chestiunii de drept, în accepțiunea
art. 519 din Codul de procedură civilă .
114.
Este îndeplinită și condiția ca Înalta Curte de Casație și Justiție să nu fi statuat asupra problemei de drept ce face obiectul sesizării pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile sau ca această problemă să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, întrucât chestiunea de drept nu a făcut obiectul unei dezlegări în cadrul mecanismelor procedurale de unificare a jurisprudenței.
X.2.
Asupra fondului sesizării
115.
Prin întrebarea adresată Înaltei Curți de Casație și Justiție în cadrul mecanismului de unificare jurisprudențială, instanța de trimitere solicită clarificarea legii aplicabile pentru stabilirea calității de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii, în ipotezele prevăzute de
art. 43 din Legea nr. 165/2013 , în sensul identificării normelor incidente, respectiv cele din legile fondului funciar ori cele din
116.
Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept reține că
art. 43 din Legea nr. 165/2013
nu poate fi interpretat în sensul că permite aplicarea dispozițiilor
în ipotezele vizate.
117.
Cu titlu preliminar, se impun precizări cu privire la obiectul întrebării adresate Înaltei Curți de Casație și Justiție, care vizează doar stabilirea normelor de drept substanțial, respectiv a celor în temeiul cărora se stabilește calitatea de persoană îndreptățită.
118.
Potrivit
art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 , în cazul în care entitatea învestită de lege nu soluționează cererile de acordare a măsurilor reparatorii și nu emite o decizie în termenele prevăzute la
art. 33
și
34 din aceeași lege,
persoana care se consideră îndreptățită se poate adresa într-un anumit termen instanței judecătorești prevăzute la
alin. (1) din art. 35,
respectiv secției civile a tribunalului în a cărui circumscripție se află imobilul vizat de cererile nesoluționate de către entitatea învestită de lege.
119.
După cum rezultă din
art. 35 alin. (3),
instanța de judecată învestită în acest temei se pronunță asupra existenței și întinderii dreptului de proprietate și dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii în condițiile
120.
Așadar, întrebarea adresată Înaltei Curți de Casație și Justiție relevă analiza temeiniciei acțiunilor întemeiate pe dispozițiile
art. 35 din Legea nr. 165/2013,
iar stabilirea titularului și a întinderii dreptului subiectiv dedus judecății reprezintă, în mod evident, aspectul ce trebuie tranșat de către instanța de judecată cu prioritate față de stabilirea naturii măsurilor reparatorii cuvenite titularului dreptului.
121.
Din această perspectivă, dezlegarea solicitată poate fi circumscrisă strict întrebării formulate de instanța de trimitere, fără a se extinde răspunsul la aplicarea
în ansamblul său.
122.
Cât privește noțiunea de „persoană îndreptățită“ la care se referă întrebarea, cu toate că aceasta este specifică
și, din acest punct de vedere, ar părea inadecvată într-o dezlegare a chestiunii de drept în sensul aplicării legilor fondului funciar, se impune folosirea sa și într-o astfel de situație, întrucât
a operat o unificare sub aspect terminologic a referirii la titularul unei cereri de acordare de măsuri reparatorii, respectiv de reconstituire a dreptului de proprietate privată.
123.
Conform
art. 3 pct. 2 din
Legea nr. 165/2013 , „persoana care se consideră îndreptățită“ este „persoana care a formulat și a depus, în termen legal, la entitățile învestite de lege cereri din categoria celor prevăzute la pct. 1, care nu au fost soluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi“. Sunt socotite „cereri“, conform
art. 3 pct. 1,
în egală măsură, notificările formulate în temeiul
și cererile formulate în temeiul legilor fondului funciar ( Legea nr. 18/1991 ,
124.
Potrivit
art. 3 pct. 3,
„persoana îndreptățită“ reprezintă „persoana căreia i-a fost recunoscut dreptul la restituire în natură sau, după caz, la măsuri reparatorii“, așadar, indiferent de actul normativ cu caracter reparator în temeiul căruia s-au formulat diferitele cereri ale foștilor proprietari sau ale moștenitorilor acestora.
125.
Sesizarea adresată Înaltei Curți de Casație și Justiție circumstanțiază stabilirea calității de persoană îndreptățită, în sensul
Legii nr. 165/2013 , în ipoteza aplicării dispozițiilor
art. 43 din aceeași lege , în cadrul acțiunilor prevăzute de
art. 35,
în care se derulează și judecata în cauza pendinte pe rolul instanței de trimitere.
126.
Potrivit
art. 43 din Legea nr. 165/2013 , „Cererile depuse în temeiul
art. 36 alin. (5) din Legea nr. 18/1991, republicată , cu modificările și completările ulterioare, și al
art. 34 din Legea nr. 1/2000 , cu modificările și completările ulterioare, care vizează teren cu categoria de curți-construcții, nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se transmit comisiilor constituite pe lângă autoritățile publice locale pentru aplicarea
Legii nr. 10/2001 , în vederea soluționării“.
127.
Textul de lege citat prevede în mod expres schimbarea entității învestite de lege cu soluționarea cererilor depuse în temeiul
art. 36 alin. (5) din Legea nr. 18/1991
și al
art. 34 din Legea nr. 1/2000 , care vizează teren cu categoria de curți-construcții, nesoluționate până la data intrării în vigoare a
128.
În acest temei, cererile respective, în măsura în care sunt întrunite toate cerințele de aplicare a prevederilor
art. 43 din Legea nr. 165/2013 , nu vor mai fi soluționate de către comisiile de fond funciar constituite în baza
- acestea continuând să reprezinte entități învestite de lege, conform
art. 3 pct. 4 lit. c) din
Legea nr. 165/2013 , pentru celelalte cereri depuse în temeiul legilor fondului funciar -, ci de către entitățile învestite cu aplicarea
129.
Dubiul de interpretare creat de
art. 43 din Legea nr. 165/2013
este legat de intenția legiuitorului cu privire la legea de soluționare a acestor cereri, respectiv dacă acest transfer de competență generează și aplicarea prevederilor
la soluționarea cererilor, astfel încât calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii pentru terenurile vizate de
art. 43
să fie stabilită potrivit
130.
S-ar putea considera că intenția legiuitorului a fost aceea a aplicării
Legii nr. 10/2001 , rezultată din economia
în ansamblul său, în contextul căreia trebuie citit
art. 43.
131.
Asemenea argument de interpretare a
art. 43
nu poate fi, însă, reținut.
132.
Indiscutabil,
Legea nr. 165/2013 , după cum relevă chiar titlul și după cum reiese din conținutul său, și-a propus reglementarea unor măsuri unitare pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, indiferent de actul normativ cu caracter reparator în temeiul căruia s-au formulat diferitele cereri ale foștilor proprietari sau ale moștenitorilor acestora.
133.
Din acest motiv se poate vorbi, de principiu, despre un regim juridic unitar al naturii măsurilor reparatorii, dar chiar și în această privință s-a făcut trimitere la legea în temeiul căreia au fost formulate cererile, cum este cazul chiar al art. 1, care stabilește regula restituirii în natură a imobilelor, indiferent de actul normativ cu caracter reparator; în al doilea alineat, însă, pentru situația în care restituirea în natură nu este posibilă, legiuitorul a indicat măsurile reparatorii diferite prevăzute de acte normative distincte.
134.
Se poate observa așadar că, ori de câte ori a urmărit schimbarea unor elemente definitorii în conținutul legilor reparatorii,
a prevăzut acest lucru în mod expres, inclusiv prin trimiterea explicită la unul sau altul dintre actele normative cu caracter reparator.
135.
Or, art. 43 nu a inclus o asemenea trimitere la conținutul
Legii nr. 10/2001 , nici măcar parțială, în sensul că un element sau altul relevant în analiza cererilor va fi supus dispozițiilor
136.
Unicul aspect prevăzut în mod expres în
art. 43
este cel referitor la competența de soluționare, după intrarea în vigoare a
Legii nr. 165/2013 , a anumitor cereri depuse în temeiul legilor fondului funciar, fără vreo referire la legea aplicabilă soluționării acestora.
137.
În același timp, problema legii aplicabile existenței și întinderii dreptului de proprietate, pentru stabilirea îndreptățirii la măsuri reparatorii, aduce în discuție domeniul de aplicare al legilor cu caracter reparator.
138.
În acest context,
art. 8 din Legea nr. 10/2001
a delimitat în mod clar domeniul de aplicare al
de cel al legilor fondului funciar.
139.
Astfel,
alin. (1) al art. 8
prevede că „Nu intră sub incidența prezentei legi terenurile situate în extravilanul localităților la data preluării abuzive sau la data notificării, precum și cele al căror regim juridic este reglementat prin
Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată,
cu modificările și completările ulterioare, și prin
pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor
Legii fondului funciar nr. 18/1991
și ale
Legii nr. 169/1997 , cu modificările și completările ulterioare.“
140.
Condițiile pentru ca titularul unei cereri având ca obiect acordarea măsurilor reparatorii sau, după caz, reconstituirea dreptului de proprietate privată asupra unui imobil să fie socotit „persoană îndreptățită“ nu pot fi disociate de regimul juridic al imobilului ce face obiectul cererii.
141.
Nu este cazul, desigur, al cererilor greșit îndreptate sau al cererilor formulate în temeiul altei legi decât cea care reglementa regimul juridic al imobilului, doar pentru a eluda dispozițiile imperative ale legii aplicabile privind termenul de depunere.
142.
În acest sens, de exemplu,
art. 8.2 din Normele metodologice
de aplicare unitară a
privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, aprobate prin
Hotărârea Guvernului nr. 250/2007 , cu modificările și completările ulterioare, prevede că: „În cazul în care s-au depus notificări cu privire la imobilele prevăzute la
alin. (1) al art. 8
din lege, acestea, în temeiul
art. V alin. (2) din titlul I din
Legea nr. 247/2005 , cu modificările și completările ulterioare, urmează a fi înaintate, în vederea soluționării, comisiilor comunale, orășenești și municipale constituite potrivit
Legii fondului funciar nr. 18/1991 ,
republicată, cu modificările și completările ulterioare, și
Legii nr. 1/2000 , cu modificările și completările ulterioare.“
143.
Or, la data intrării în vigoare a
Legii nr. 165/2013 , terenurile vizate de
art. 43
au fost considerate de legiuitor ca intrând în domeniul de aplicare al legilor fondului funciar (în cauza pendinte pe rolul instanței de trimitere, al
Legii nr. 1/2000 : cererea a fost formulată în temeiul
art. III din
Legea nr. 247/2005 , ce viza acel act normativ, iar situația juridică a terenului, potrivit elementelor furnizate de instanța de trimitere, era reglementată prin
144.
Drept urmare, includerea acestor terenuri în domeniul de aplicare al
ar releva o situație de excepție de la
art. 8 alin. (1) din această lege . Or, în acest sens, nu a fost adusă vreo modificare expresă a art. 8 alin. (1).
145.
Pe de altă parte, este cert că
art. 43 din Legea nr. 165/2013
instituie o situație de excepție, dar numai în privința entității învestite de lege a soluționa cererile după intrarea în vigoare a
și, ca atare, excepția nu poate fi extinsă la alte situații neprevăzute de lege, precum legea de drept material aplicabilă în soluționarea cererilor, în condițiile în care excepția este de strictă interpretare și aplicare.
146.
Drept urmare, nu se poate considera că
art. 43 din Legea nr. 165/2013
relevă o situație de excepție de la
art. 8 alin. (1) din
Legea nr. 10/2001 , în sensul că cererile vizate de
art. 43,
pentru terenuri care intrau în domeniul de aplicare al legilor fondului funciar la data intrării în vigoare a
Legii nr. 165/2013 , ar fi intrat, după începerea activității
Legii nr. 165/2013 , în domeniul de aplicare al
Legii nr. 10/2001 , pentru a fi soluționate potrivit prevederilor acestui din urmă act normativ.
147.
Pentru toate aceste considerente,
ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
În numele legii
DECIDE:
Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel București - Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. 22.239/3/2017, privind pronunțarea unei hotărâri prealabile și, în consecință, stabilește că: În interpretarea
art. 43 din Legea nr. 165/2013
privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, cu modificările și completările ulterioare, calitatea de persoană îndreptățită în cererile vizate de acest text de lege, pentru terenuri care intrau în domeniul de aplicare al legilor fondului funciar la data intrării în vigoare a
Legii nr. 165/2013 , se stabilește potrivit prevederilor acestor legi.
Obligatorie, potrivit dispozițiilor
art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă .
Pronunțată în ședință publică astăzi, 12 aprilie 2021.
PREȘEDINTELE SECȚIEI I CIVILE LAURA-MIHAELA IVANOVICI Magistrat-asistent, Elena Adriana Stamatescu
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.