Decizia nr. 498/2003
privind concentrarea economică realizată de Asociația Salariaților Timpuri Noi prin dobândirea controlului unic direct asupra Societății Comerciale "Timpuri Noi" - S.A. București
prezumat în vigoare
Președintele Consiliului Concurenței,
în baza:
1.
privind numirea membrilor Consiliului Concurenței;
2.
Legii concurenței nr. 21/1996 ;
3. Regulamentului de organizare, funcționare și procedură al Consiliului Concurenței, cu modificările ulterioare;
4. Regulamentului privind autorizarea concentrărilor economice;
5. Instrucțiunilor cu privire la definirea pieței relevante în scopul stabilirii unei părți substanțiale de piață;
6. Notificării concentrării economice înregistrate cu nr. RS-353 din 10 octombrie 2003 la Consiliul Concurenței;
7. Notificării care a devenit efectivă la data de 5 noiembrie 2003;
8. actelor și lucrărilor din Dosarul cauzei nr. RS-353 din 10 octombrie 2003;
9. notei Departamentului bunuri industriale cu privire la concentrarea economică notificată;
având în vedere următoarele:
1. Concentrarea economică s-a realizat ca urmare a încheierii Contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 31 din 12 septembrie 2003, între Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului și Asociația Salariaților Timpuri Noi, aceasta din urmă achiziționând un pachet de acțiuni reprezentând 69,907% din capitalul social al Societății Comerciale "Timpuri Noi" - S.A. București.
2. Societatea achiziționată, Societatea Comercială "Timpuri Noi" - S.A. București, are ca obiect principal de activitate fabricarea de motoare și turbine (cod CAEN 2911), iar ca activități secundare: fabricarea de pompe și compresoare, fabricarea altor echipamente de utilizare generală, fabricarea altor mașini și utilaje specifice industriei constructoare de mașini.
3. Societatea achizitoare, Asociația Salariaților Timpuri Noi, are ca obiect principal de activitate "achiziționarea unui pachet de acțiuni emis de Societatea Comercială "Timpuri Noi" - S.A.
4. Au fost definite ca piețe relevante aferente operațiunii de concentrare economică:
- piața motoarelor și pieselor de schimb pentru motoare;
- piața compresoarelor și pieselor de schimb pentru compresoare, pe întregul teritoriu al României.
5. Segmentele deținute de Asociația Salariaților Timpuri Noi pe piețele relevante definite sunt de fapt cotele de piață ale Societății Comerciale "Timpuri Noi" - S.A. București anterior realizării operațiunii de dobândire a controlului. Valoarea cotei de piață în anul 2002 a fost de circa 3,9% pe piața motoarelor și pieselor de schimb pentru motoare și de circa 10% pe piața compresoarelor și pieselor de schimb pentru compresoare.
6. Prin concentrarea economică realizată, segmentele deținute de Asociația Salariaților Timpuri Noi pe piețele relevante definite nu se modifică, întrucât anterior dobândirii controlului unic societatea achizitoare nu a fost prezentă pe piețele relevante respective.
7. Pe piețele relevante definite cererea este reprezentată de agenții economici care își desfășoară activitatea în industria constructoare de mașini.
8. Analizând această concentrare economică, se constată că nu se întrevăd posibile efecte cu caracter anticoncurențial pe piața motoarelor și pieselor de schimb pentru motoare și pe piața compresoarelor și a pieselor de schimb pentru compresoare. Prin urmare, ca efect al operațiunii de concentrare economică, poziția Societății Comerciale "Timpuri Noi" - S.A. București nu se modifică, segmentele de piață rămânând aceleași datorită faptului că societatea achizitoare nu a fost prezentă pe aceste piețe relevante.
9. Operațiunea de concentrare economică analizată nu are ca efect înlăturarea, restrângerea sau denaturarea concurenței.
10. Analizând această concentrare economică, se constată că nu se întrevăd posibile efecte cu caracter anticoncurențial pe piață.
DECIDE:
Articolul 1
În conformitate cu dispozițiile
art. 51 alin. (1) lit. a) din Legea concurenței nr. 21/1996
și ale pct. 124 lit. a) din cap. II, partea a II-a, din Regulamentul privind autorizarea concentrărilor economice, se admite operațiunea de concentrare economică notificată, realizată prin dobândirea controlului de către Asociația Salariaților Timpuri Noi București asupra Societății Comerciale "Timpuri Noi" - S.A. București, deoarece nu contravine legii.
Articolul 2
Prezenta decizie va fi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, pe cheltuiala Asociației Salariaților Timpuri Noi București.
Articolul 3
Decizia Consiliului Concurenței poate fi atacată, în termen de 30 de zile de la comunicare, la Curtea de Apel București, Secția contencios administrativ.
Articolul 4
Prezenta decizie se aplică de la data comunicării sale părții implicate.
Articolul 5
Departamentul bunuri industriale și Secretariatul general vor urmări ducerea la îndeplinire a prezentei decizii.
Articolul 6
Secretariatul general va comunică neîntârziat prezenta decizie la:
Partea achizitoare
Denumirea: Asociația Salariaților Timpuri Noi București
Sediul legal: București, Splaiul Unirii nr. 165, sectorul 3
Telefon: 211 48 00
Fax: 211 47 23
Președintele Consiliului Concurenței,
Theodor Valentin Purcărea
București, 3 decembrie 2003. Nr. 498.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.