Decizia nr. 469/2021

Articol unic

Domnul Botnariu Emanuel Gabriel se numește în funcția de președinte al Consiliului de monitorizare a implementării

Convenției privind drepturile persoanelor cu dizabilități , pentru un mandat de 4 ani.“

20.

Autorul sesizării de neconstituționalitate invocă, în susținerea acesteia, următoarele dispoziții din

Constituție: art. 1 alin. (5)

privind principiul legalității,

art. 16 alin. (1)

privind egalitatea în drepturi și

art. 20

referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului. Se mai invocă prevederile

art. 16 pct. 3

și ale

art. 33 pct. 2 și 3 din

Convenția privind drepturile persoanelor cu dizabilități , denumită în continuare Convenție, adoptată la New York de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite la 13 decembrie 2006, deschisă spre semnare la 30 martie 2007 și semnată de România la 26 septembrie 2007, ratificată de România prin

Legea nr. 221/2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 792 din 26 noiembrie 2010, care au următorul cuprins:

–

Art. 16 pct. 3

(Nimeni nu poate fi supus exploatării, violenței și abuzului): „Pentru a preveni apariția oricăror forme de exploatare, violență și abuz, statele părți se vor asigura că toate facilitățile și programele destinate să servească persoanelor cu dizabilități sunt eficient monitorizate de autorități independente.“;

–

Art. 33 pct. 2 și 3

(Implementarea și monitorizarea națională): „2. Statele părți, în conformitate cu propriile sisteme juridice și administrative, își vor menține, consolida, desemna sau stabili fiecare un cadru care să includă unul ori mai multe mecanisme independente, după cum este cazul, pentru a promova, proteja și monitoriza implementarea prezentei convenții. La desemnarea sau stabilirea unui asemenea mecanism, statele părți vor ține cont de principiile referitoare la statutul și funcționarea instituțiilor naționale pentru protecția și promovarea drepturilor omului.

3.

Societatea civilă, în special persoanele cu dizabilități și organizațiile care le reprezintă, vor fi implicate și vor participa pe deplin la procesul de monitorizare.“

21.

De asemenea, sunt invocate dispozițiile

art. 4,

ale

art. 5 alin. (3)

și ale

art. 6 lit. c) din Legea nr. 8/2016

privind înființarea mecanismelor prevăzute de

Convenția privind drepturile persoanelor cu dizabilități , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 48 din 21 ianuarie 2016, care au următorul cuprins:

–

Art. 4:

Pentru realizarea scopului său, Consiliul de monitorizare îndeplinește următoarele atribuții, cu respectarea principiilor legalității, respectării demnității persoanelor, nediscriminării, egalității de șanse, precum și ale independenței funcționale și a personalului, imparțialității și obiectivității:

a)

examinează în mod regulat respectarea exercitării drepturilor persoanelor cu dizabilități în cadrul instituțiilor prevăzute la art. 2 alin. (2);

b)

face recomandări cu privire la respectarea drepturilor persoanelor cu dizabilități aflate în instituțiile prevăzute la art. 2 alin. (2) și monitorizează implementarea acestora de către entitățile publice sau private care au atribuții în acest sens;

c)

verifică legalitatea prezenței persoanelor cu dizabilități în instituțiile prevăzute la art. 2 alin. (2);

d)

sesizează de îndată organele judiciare competente ori de câte ori există indicii că încălcarea drepturilor persoanelor cu dizabilități a fost făcută prin fapte de natură penală și poate face plângere, dacă este cazul, împotriva soluțiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată;

e)

sesizează autoritatea competentă legal să dispună sancțiuni disciplinare sau contravenționale ori să suspende, să retragă și să anuleze acreditarea instituțiilor prevăzute la art. 2 alin. (2), în cazurile de încălcare a drepturilor persoanelor cu dizabilități;

f)

primește și analizează notificările de deces transmise conform art. 13 de către instituțiile prevăzute la art. 2 alin. (2);

g)

urmărește dacă în cazurile de deces al persoanelor cu dizabilități instituțiile prevăzute la art. 2 alin. (2) sesizează organele judiciare în vederea efectuării autopsiei medico-legale, potrivit legii;

h)

facilitează implicarea și participarea pe deplin a societății civile, în special a persoanelor cu dizabilități și a organizațiilor care le reprezintă, la procesul de monitorizare pe care îl organizează;

i)

facilitează accesul, anunțat sau inopinat, al reprezentanților organizațiilor neguvernamentale prevăzute la art. 5 alin. (1), în instituțiile prevăzute la art. 2 alin. (2), în scopul monitorizării respectării drepturilor lor; pentru a asigura persoanelor cu dizabilități o reprezentare independentă în fața unei instanțe sau în fața oricărui alt organism independent, organizațiile neguvernamentale menționate au calitate procesuală activă în apărarea drepturilor și intereselor legitime ale acestor persoane;

j)

colaborează, ori de câte ori este necesar, cu instituția Avocatul Poporului, ca autoritate națională desemnată pentru prevenirea torturii și tratamentelor inumane și degradante;

k)

colaborează, ori de câte ori este necesar, cu Punctele de contact, în scopul îndeplinirii de către acestea a rolului care le revine prin Convenție și prin prezenta lege.“;

–

Art. 5 alin. (3):

„Organizațiile neguvernamentale prevăzute la alin. (1) vor face cel puțin două propuneri pentru fiecare funcție.“;

–

Art. 6 lit. c):

„Poate fi numită președinte sau vicepreședinte al Consiliului de monitorizare oricare persoană care îndeplinește cumulativ următoarele condiții: [...] c) are expertiză în domeniul drepturilor omului, în mod special în materia drepturilor persoanelor cu dizabilități.“

22.

Totodată, se invocă încălcarea prevederilor

art. 11 alin. (1) din Legea nr. 96/2006

privind Statutul deputaților și al senatorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 49 din 22 ianuarie 2016, prin raportare la

art. 146 din Regulamentul Senatului , aprobat prin

Hotărârea Senatului nr. 28/2005 , precum și la art. 17 din Regulamentul Comisiei pentru drepturile omului, egalitate de șanse, culte și minorități. Dispozițiile

art. 11 alin. (1) din Legea nr. 96/2006

au următorul conținut: (Principiul legalității și al bunei-credințe): „Deputații și senatorii, în calitatea lor de reprezentanți aleși ai poporului

român, își îndeplinesc îndatoririle și își exercită drepturile în conformitate cu Constituția, legile țării și regulamentele Camerei Deputaților și Senatului, pe toată durata mandatului pe care îl dețin.“

23.

Cu privire la dispozițiile invocate din Regulamentul Senatului, Curtea observă că acesta a fost republicat ultima oară în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 18 mai 2021, dispozițiile

art. 146

regăsindu-se, în prezent, în

art. 147.

Însă, la data adoptării hotărârii Senatului care constituie obiect al prezentei cauze, Regulamentul Senatului era republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 990 din 27 octombrie 2020, iar dispozițiile

art. 146

aveau următorul conținut:

(1)

Numirile, confirmările sau avizele pentru numiri în funcții care, potrivit

Constituției

și legii, se fac de către Senat, se supun dezbaterii Senatului pe baza raportului Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări.

(2)

În vederea întocmirii raportului, comisia va examina propunerile de numiri, confirmări sau avize, având dreptul de a chema pentru audiere candidații.

(3)

Candidații vor fi invitați și la dezbaterea în plen a raportului, iar Senatul poate hotărî audierea lor și în plen.“

24.

Cu titlu preliminar, Curtea reține că analiza îndeplinirii condițiilor de admisibilitate a sesizării referitoare la hotărârea Senatului trebuie realizată prin raportare la

art. 146 lit. l) din Constituție

și la

art. 27 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , potrivit căruia „Curtea Constituțională se pronunță asupra constituționalității regulamentelor Parlamentului, a hotărârilor plenului Camerei Deputaților, a hotărârilor plenului Senatului și a hotărârilor plenului celor două Camere reunite ale Parlamentului, la sesizarea unuia dintre președinții celor două Camere, a unui grup parlamentar sau a unui număr de cel puțin 50 de deputați sau de cel puțin 25 de senatori.“ Astfel, Curtea constată că actul juridic supus controlului este o hotărâre adoptată de plenul Senatului în ședința din data de 26 aprilie 2021, iar sesizarea este formulată de Grupul parlamentar al Uniunii Salvați România (fiind semnată de liderul acestui grup parlamentar), care, potrivit dispozițiilor legale, are calitatea de titular al sesizării. Prin urmare, sesizarea de neconstituționalitate având ca obiect

Hotărârea Senatului nr. 56/2021

îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de

art. 27 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 .

25.

Referitor la obiectul hotărârilor Parlamentului care pot fi supuse controlului de constituționalitate întemeiat pe

art. 146 lit. l) din Constituție , coroborat cu

art. 27 din Legea nr. 47/1992 , Curtea reține că, în jurisprudența sa, a analizat și alte condiții de admisibilitate a sesizării, care nu sunt explicit prevăzute de lege, dar care au fost create pe cale jurisprudențială. O astfel de condiție de admisibilitate a sesizărilor privind neconstituționalitatea hotărârilor Parlamentului o reprezintă relevanța constituțională a obiectului acestor hotărâri. Curtea a constatat că pot fi supuse controlului de constituționalitate numai hotărârile Parlamentului care afectează valori, reguli și principii constituționale sau, după caz, organizarea și funcționarea autorităților și instituțiilor de rang constituțional (a se vedea, în acest sens, deciziile

nr. 53

și

54 din 25 ianuarie 2011 , publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 90 din 3 februarie 2011,

Decizia nr. 307 din 28 martie 2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 293 din 4 mai 2012,

Decizia nr. 783 din 26 septembrie 2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 684 din 3 octombrie 2012). Prin

Decizia nr. 251 din 30 aprilie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 376 din 21 mai 2014, paragraful 15, Curtea a stabilit că „textul

art. 27 din Legea nr. 47/1992

nu instituie vreo diferențiere între hotărârile care pot fi supuse controlului Curții Constituționale sub aspectul domeniului în care au fost adoptate sau sub cel al caracterului normativ sau individual, ceea ce înseamnă că toate aceste hotărâri sunt susceptibile a fi supuse controlului de constituționalitate - ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus. În consecință, sesizările de neconstituționalitate care vizează asemenea hotărâri sunt de plano admisibile.“ Curtea a mai stabilit că, pentru a fi admisibilă sesizarea de neconstituționalitate întemeiată pe

art. 146 lit. l) din Constituție

coroborat cu

art. 27 din Legea nr. 47/1992 , norma de referință trebuie să fie de rang constituțional pentru a se putea analiza dacă există vreo contradicție între hotărârile menționate la

art. 27 din Legea nr. 47/1992 , pe de o parte, și exigențele procedurale și substanțiale impuse prin Constituție, pe de altă parte. Așadar, criticile formulate de autorii sesizării trebuie să aibă o evidentă relevanță constituțională, și nu una legală ori regulamentară. Prin urmare, toate hotărârile plenului Camerei Deputaților, ale plenului Senatului și ale plenului celor două Camere reunite ale Parlamentului pot fi supuse controlului de constituționalitate dacă în susținerea criticii de neconstituționalitate sunt invocate dispoziții cuprinse în Constituție. Invocarea acestor dispoziții nu trebuie să fie formală, ci efectivă (a se vedea, în acest sens,

Decizia nr. 307 din 28 martie 2012 , precitată,

Decizia nr. 783 din 26 septembrie 2012 , precitată, și

Decizia nr. 628 din 4 noiembrie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 52 din 22 ianuarie 2015, paragraful 15).

26.

Aplicând aceste repere jurisprudențiale în cauza de față, Curtea constată că, deși Consiliul de monitorizare a implementării

Convenției privind drepturile persoanelor cu dizabilități

nu este o autoritate de rang constituțional, criticile de neconstituționalitate formulate sunt raportate la textele constituționale ale

art. 1 alin. (5),

ale

art. 16 alin. (1)

și ale

art. 20,

coroborate cu texte din lege și din Convenție, astfel că acestea urmează a fi analizate pe fond în măsura în care ele se constituie în veritabile critici de neconstituționalitate a căror soluționare ține de competența Curții Constituționale. Prin urmare, Curtea constată că sunt îndeplinite toate condițiile de admisibilitate referitoare la sesizările întemeiate pe

art. 146 lit. l) din Constituție

coroborat cu

art. 27 din Legea nr. 47/1992 , astfel că sesizarea de neconstituționalitate având ca obiect

Hotărârea Senatului nr. 56/2021

este admisibilă. Așadar, din această fază a analizei nu se poate ajunge la concluzia inadmisibilității sesizării pe motiv că sunt formale criticile formulate.

27.

Analizând criticile de neconstituționalitate a

Hotărârii Senatului nr. 56/2021 , Curtea observă că acestea vizează două aspecte principale: (i) critici privind procedura de adoptare a

Hotărârii Senatului nr. 56/2021

cu încălcarea dispozițiilor

art. 1 alin. (5) din Constituție , raportate la

art. 11 alin. (1) din Legea nr. 96/2006 , deoarece, pe de-o parte, procedura de emitere a avizului de către Comisia pentru drepturile omului, egalitate de șanse, culte și minorități a fost viciată, iar, pe de altă parte, lipsește raportul Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări, care ar fi fost obligatoriu; (ii) critici privind afectarea percepției de independență a Consiliului de monitorizare, cu încălcarea

art. 1 alin. (5),

art. 16 alin. (1)

și a

art. 20 din Constituție , prin raportare la

art. 16 pct. 3 ,

art. 33 pct. 2 și 3 din

Convenție

și la

art. 4,

art. 5 alin. (3)

și

art. 6 lit. c) din Legea nr. 8/2016 , deoarece numirea domnului Emanuel Gabriel Botnariu a fost privilegiată pentru că este implicat politic, alte persoane fiind eligibile pentru funcția de președinte, persoane neimplicate politic și care să fi făcut parte din societatea civilă, respectiv din organizațiile neguvernamentale care desfășoară programe de apărare a drepturilor persoanelor cu dizabilități sau care reprezintă persoanele cu dizabilități.

28.

Cu privire la criticile referitoare la procedura de adoptare a

Hotărârii Senatului nr. 56/2021 , Curtea reține că autorul sesizării susține, în esență, pe de-o parte, că procedura de

emitere a avizului de către Comisia pentru drepturile omului, egalitate de șanse, culte și minorități a fost viciată (întrucât nu a fost desemnat un raportor, nu s-a consemnat opinia contrară a unui senator membru al acestei Comisii, nu a fost supusă la vot propunerea ca avizul să indice candidații eligibili, nu a fost menționat în aviz faptul că trei voturi au fost anulate, avizul nu a fost votat în întregul său, din cuprinsul avizului nu reiese examinarea dosarelor candidaților și nici nu este specificat rezultatul concret al audierilor candidaților), iar, pe de altă parte, că lipsește raportul Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări.

29.

Analizând aceste susțineri, Curtea reține că, potrivit

art. 5 alin. (1)-(5) din

Legea nr. 8/2016 ,

(1)

Consiliul de monitorizare este condus de un președinte și un vicepreședinte, numiți de Senat, cu avizul Comisiei pentru drepturile omului, culte și minorități a Senatului, la propunerea organizațiilor neguvernamentale care desfășoară programe de apărare a drepturilor persoanelor cu dizabilități și a organizațiilor neguvernamentale care reprezintă persoanele cu dizabilități.

(2)

În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, organizațiile neguvernamentale prevăzute la alin. (1) vor înainta, în scris, Comisiei pentru drepturile omului, culte și minorități a Senatului, propunerile pentru numirea președintelui și vicepreședintelui Consiliului de monitorizare. Comisia pentru drepturile omului, culte și minorități a Senatului și Senatul vor finaliza avizările și numirile în funcție în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.

(3)

Organizațiile neguvernamentale prevăzute la alin. (1) vor face cel puțin două propuneri pentru fiecare funcție.

(4)

Propunerile de candidatură se înaintează către Biroul permanent al Senatului care, în termen de 5 zile de la primirea acestora, va dispune publicarea lor pe pagina de internet a Senatului, împreună cu documentele însoțitoare: CV-ul candidatului, un proiect al candidatului cu privire la aplicarea efectivă a prevederilor prezentei legi, scrisoarea de propunere din partea organizației neguvernamentale, precum și eventualele recomandări privind expertiza în domeniul apărării drepturilor persoanelor cu dizabilități.

(5)

Comisia pentru drepturile omului, culte și minorități a Senatului va audia candidații pentru postul de președinte și vicepreședinte în ședință publică.“

30.

Totodată, potrivit

art. 146 din Regulamentul Senatului ,

(1)

Numirile, confirmările sau avizele pentru numiri în funcții care, potrivit

Constituției

și legii, se fac de către Senat, se supun dezbaterii Senatului pe baza raportului Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări.

(2)

În vederea întocmirii raportului, comisia va examina propunerile de numiri, confirmări sau avize, având dreptul de a chema pentru audiere candidații.

(3)

Candidații vor fi invitați și la dezbaterea în plen a raportului, iar Senatul poate hotărî audierea lor și în plen.“

31.

În speță, așa cum rezultă din Stenograma ședinței Senatului din 26 aprilie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea a II-a, nr. 68 din 13 mai 2021, președintele Senatului a invocat prevederile

art. 5 alin. (1) din Legea nr. 8/2016

și a invitat reprezentantul Comisiei pentru drepturile omului, egalitate de șanse, culte și minorități să prezinte avizul emis. După dezbateri, ca urmare a rezultatului votului exprimat cu privire la alegerea președintelui Consiliului de monitorizare, s-a constatat că domnul Emanuel Gabriel Botnariu a întrunit votul majorității senatorilor prezenți.

32.

Curtea constată că cele două aspecte invocate de autorul sesizării - vicierea procedurii de emitere a avizului de către Comisia pentru drepturile omului, egalitate de șanse, culte și minorități și lipsa raportului Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări - țin de modul de desfășurare a activității comisiilor parlamentare, iar nu de nerespectarea prevederilor

Legii nr. 8/2016 .

33.

În jurisprudența sa referitoare la activitatea desfășurată în comisiile parlamentare, Curtea a reținut, prin

Decizia nr. 433 din 21 iunie 2018 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 617 din 18 iulie 2018, paragraful 38, că, „în virtutea autonomiei parlamentare de care se bucură cele două Camere ale Parlamentului, acestea își pot organiza modul de lucru întrun mod corespunzător și adaptat cerințelor procedurilor parlamentare. De aceea, în ipoteza în care comisiile comune de specialitate au considerat că sunt lămurite cu privire la condițiile de numire a candidaților (capacitate deplină de exercițiu; studii superioare absolvite cu diplomă de licență; lipsa antecedentelor penale și buna reputație; activitate recunoscută în domeniul apărării drepturilor omului și combaterii discriminării; nu a fost agent sau colaborator al poliției politice comuniste; nu a colaborat cu organele de securitate și nu a aparținut acestora), ele pot proceda la întocmirea avizului comun, chiar fără să se fi realizat audierea. Audierea vizează verificarea condițiilor subiective (în cazul de față, activitatea recunoscută în domeniul apărării drepturilor omului și combaterii discriminării) și poate fi omisă dacă din actele depuse rezultă cu claritate îndeplinirea acestei condiții. Este o condiție de procedură parlamentară în privința căreia Parlamentul are o marjă de apreciere din rațiuni de flexibilitate și suplețe a procedurii“. Prin aceeași decizie, paragraful 39, Curtea a constatat că „situația în care o comisie parlamentară, din diverse motive, nu își poate duce la îndeplinire activitatea, respectiv întocmirea unui raport sau a unui aviz, nu este de natură a împiedica plenul fiecărei Camere de a dezbate și de a decide direct asupra problemelor care intră în atribuțiile sale. În fond, specificul activității unei Camere a Parlamentului este de a adopta o decizie colectivă, luată cu majoritatea voturilor, după o dezbatere publică. Orice altă concluzie ar echivala, pe de-o parte, cu o supradimensionare a rolului comisiilor de lucru ale Parlamentului, prin atribuirea unor efecte mult sporite actelor pe care aceste organe de lucru le adoptă, împrejurare care excedează cadrului constituțional și regulamentar în care acestea activează, și, pe de altă parte, ar echivala cu o deturnare a rolului Parlamentului, în ansamblul său, ca organ reprezentativ suprem al poporului român, care beneficiază de o legitimitate originară, fiind exponentul intereselor întregii națiuni. Or, aceste ipoteze sunt cu totul inacceptabile din perspectiva principiilor constituționale pe care Curtea este chemată să le garanteze. Totodată, nimic nu oprește ca, în cadrul ședinței în plen, să se invoce lipsa îndeplinirii actelor procedurale, iar Camera astfel sesizată, în temeiul plenitudinii ei decizionale cu privire la aceste aspecte, să hotărască în sensul continuării dezbaterilor în plen sau al reluării procedurilor în comisie“ (a se vedea și Decizia

nr. 209 din 7 martie 2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 188 din 22 martie 2012). Totodată, așa cum a subliniat Curtea la paragraful 40 al

Deciziei nr. 433 din 21 iunie 2018 , „procedurile parlamentare, chiar și la nivelul comisiilor, trebuie să se bucure de transparență și publicitate, având în vedere, pe de o parte, natura Parlamentului de organ reprezentativ suprem al poporului român, iar, pe de altă parte, prevederile legale exprese, ceea ce presupune evitarea situațiilor în care să se procedeze la eliminarea audierilor în cadrul procedurilor de numire în diverse funcții publice. Așadar, procedurile parlamentare nu trebuie să devină sibilinice, din contră, transparența în forul legislativ trebuie să fie una maximă.“

34.

În concluzie, având în vedere că susținerile autorului sesizării cu privire la procedura de adoptare a

Hotărârii Senatului nr. 56/2021

vizează activitatea desfășurată în cadrul comisiilor parlamentare, analiza acestora neputând forma obiect al controlului de constituționalitate, Curtea constată că această critică de neconstituționalitate este inadmisibilă.

35.

În ceea ce privește critica referitoare la afectarea percepției de independență a Consiliului de monitorizare prin hotărârea criticată a Senatului, Curtea reține că România a ratificat Convenția prin

Legea nr. 221/2010 . Potrivit

art. 1

din aceasta, „Scopul prezentei convenții este de a promova, proteja și asigura exercitarea deplină și în condiții de egalitate a tuturor drepturilor și libertăților fundamentale ale omului de către toate persoanele cu dizabilități și de a promova respectul pentru demnitatea lor intrinsecă. Persoanele cu dizabilități includ acele persoane care au deficiențe fizice, mentale, intelectuale sau senzoriale de durată, deficiențe care, în interacțiune cu diverse bariere, pot îngrădi participarea deplină și efectivă a persoanelor în societate, în condiții de egalitate cu ceilalți.“

Art. 33 pct. 1 din Convenție , cu denumirea Implementarea și monitorizarea națională, prevede că, „Potrivit sistemului lor de organizare, statele părți vor desemna unul sau mai multe puncte de contact în cadrul Guvernului pentru probleme referitoare la implementarea prezentei convenții și vor acorda atenția cuvenită stabilirii sau desemnării unui mecanism de coordonare în cadrul Guvernului pentru a facilita măsurile aferente, în diferite sectoare și la diferite niveluri.“ În vederea implementării

Convenției

a fost adoptată

Legea nr. 8/2016

privind înființarea mecanismelor prevăzute de

Convenția privind drepturile persoanelor cu dizabilități , prin care s-au desemnat și s-au înființat Consiliul de monitorizare a implementării

Convenției , Mecanismul de coordonare a măsurilor pentru implementarea

Convenției , precum și Punctele de contact pentru implementarea

Convenției .

36.

Curtea reține că, potrivit

art. 3 din

Legea nr. 8/2016 , Consiliul de monitorizare este autoritate administrativă autonomă cu personalitate juridică, sub control parlamentar. Titlul II - Consiliul de monitorizare din

Legea nr. 8/2016

reglementează norme privind înființarea și atribuțiile acestuia (cap. I), organizarea și funcționarea acestuia (cap. II) și activitatea de monitorizare (cap. III). Îndeplinirea atribuțiilor Consiliului de monitorizare se realizează cu respectarea principiilor legalității, respectării demnității persoanelor, nediscriminării, egalității de șanse, precum și ale independenței funcționale și a personalului, imparțialității și obiectivității, prevăzute de

art. 4 din lege .

37.

Curtea reține că numirea în funcția de președinte al Consiliului de monitorizare este reglementată de

art. 5 alin. (1) din Legea nr. 8/2016 , potrivit căruia acesta este condus de un președinte și un vicepreședinte, numiți de Senat, cu avizul Comisiei pentru drepturile omului, culte și minorități a Senatului, la propunerea organizațiilor neguvernamentale care desfășoară programe de apărare a drepturilor persoanelor cu dizabilități și a organizațiilor neguvernamentale care reprezintă persoanele cu dizabilități.

38.

Referitor la condițiile de numire în funcția de președinte al Consiliului de monitorizare,

art. 6 din

Legea nr. 8/2016

prevede că poate fi numită președinte sau vicepreședinte al Consiliului de monitorizare oricare persoană care îndeplinește cumulativ următoarele condiții: a) are capacitate deplină de exercițiu; b) are studii superioare absolvite cu diplomă de licență; c) are expertiză în domeniul drepturilor omului, în mod special în materia drepturilor persoanelor cu dizabilități. Așadar, Curtea observă că, în timp ce primele două condiții au caracter obiectiv, cea de-a treia condiție este una subiectivă.

39.

Curtea observă că, în ceea ce privește statutul și funcționarea instituțiilor naționale pentru protecția și promovarea drepturile omului, prin Rezoluția Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite nr. 48/134 din 20 decembrie 1993, au fost adoptate Principiile referitoare la Statutul Instituțiilor Naționale (denumite Principiile de la Paris), potrivit cărora:

1.

Componența instituției naționale și numirea membrilor săi, fie prin alegeri, fie prin alte mijloace, se stabilesc în conformitate cu o procedură care oferă toate garanțiile necesare pentru a asigura reprezentarea pluralistă a forțelor sociale (a societății civile) implicate în protecția și promovarea drepturilor omului, în special prin prevederi care să permită prezența sau stabilirea unei cooperări eficiente cu reprezentanții:

(a)

Organizațiile neguvernamentale responsabile de drepturile omului și de combaterea discriminării rasiale, sindicate, organizații sociale și profesionale relevante, de exemplu, asociații de avocați, medici, jurnaliști și oameni de știință eminenți;

(b)

Tendințe în gândirea filosofică sau religioasă;

(c)

Universități și experți calificați;

(d)

Parlamentul;

(e)

Departamente guvernamentale (dacă acestea sunt incluse, reprezentanții lor ar trebui să participe la deliberări numai în calitate de consultanți).

2.

Instituția națională trebuie să dispună de o infrastructură care să permită buna desfășurare a activităților sale, și în special de finanțare adecvată. Scopul acestei finanțări ar trebui să fie acela de a asigura personal și sediu propriu instituției naționale, pentru a fi independentă de Guvern și a nu fi supusă controlului financiar care ar putea afecta independența acesteia.

3.

Pentru a asigura un mandat stabil pentru membrii instituției naționale, fără de care nu poate exista o independență reală, numirea acestora se efectuează printr-un act oficial care stabilește durata specifică a mandatului. Acest mandat poate fi reînnoit, cu condiția să fie asigurat pluralismul în rândul membrilor instituției.“

40.

În jurisprudența sa referitoare la condițiile legale pe care persoana numită de Parlament în funcția publică trebuie să le îndeplinească, prin

Decizia nr. 847 din 18 noiembrie 2020 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1302 din 29 decembrie 2020, paragraful 41, Curtea a reținut următoarele: consacrarea caracterului dihotomic al condițiilor legale pe care persoana numită trebuie să le îndeplinească, și anume condiții obiective și condiții subiective, are drept consecință doar admisibilitatea unui control efectuat de instanța constituțională exclusiv în ceea ce privește condițiile obiective. Curtea Constituțională nu poate analiza și cenzura opțiunea Camerei Deputaților prin cercetarea motivelor pentru care aceasta dispune de prerogativa sa de a numi o persoană într-o funcție publică ( Decizia nr. 395 din 5 iunie 2019 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 502 din 21 iunie 2019, paragraful 35).

41.

Curtea a mai fost chemată să se pronunțe asupra unor chestiuni similare precum cele ridicate în cauza de față, respectiv controlul modului în care Parlamentul a evaluat diverse condiții subiective necesar a fi întrunite pentru numirea într-o funcție publică („înalta competență profesională“ a judecătorului constituțional, „pregătirea profesională și experiența profesională corespunzătoare“ ale membrilor Consiliului Autorității de Supraveghere Financiară, „solida competență profesională“ a președintelui Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, „activitatea recunoscută în domeniul apărării drepturilor omului și combaterii discriminării“ pentru numirea în funcția de membru al Colegiului Director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, „buna reputație profesională și morală“ a președintelui Consiliului Legislativ etc.).

42.

Astfel, prin

Decizia nr. 433 din 21 iunie 2018 , precitată, paragraful 31, referindu-se la condiția subiectivă a existenței unei „activități recunoscute în domeniul apărării drepturilor omului și combaterii discriminării“, condiție cerută pentru desemnarea membrilor Consiliului Autorității de Supraveghere Financiară, Curtea a constatat că activitatea recunoscută în

domeniul apărării drepturilor omului și combaterii discriminării se poate realiza prin varii forme și modalități, ea fiind mai degrabă o apreciere subiectivă a societății în privința participării persoanei la diversele acțiuni care promovează/au ca finalitate apărarea drepturilor omului și combaterea discriminării. Această apreciere nu poate fi evaluată din perspectiva unor criterii/repere/standarde, ci, din contră, ține de discreția și marja de apreciere a autorității competente să numească persoana respectivă. Mai mult, Curtea nu are nici mijloacele necesare realizării unei asemenea evaluări și nici nu își poate asuma o răspundere care incumbă exclusiv în sarcina Parlamentului. Prin

Decizia nr. 251 din 30 aprilie 2014 , Curtea a stabilit, referitor la caracterul corespunzător al pregătirii și experienței profesionale în domeniul în care persoana urma să își desfășoare activitatea, că o asemenea condiție „circumstanțiază pregătirea și experiența profesională în cuprinsul

art. 9 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 93/2012 “ și „semnifică o evaluare și apreciere ce revin exclusiv Parlamentului, în calitate de autoritate ce realizează numirea membrilor Consiliului Autorității de Supraveghere Financiară, și nicidecum instanței de contencios constituțional“. De asemenea, cu privire la condițiile necesare pentru a fi numit judecător al Curții Constituționale, Curtea a statuat că „marja de apreciere a Președintelui României, a Senatului și a Camerei Deputaților în exercitarea atribuției de a numi judecătorii constituționali nu este limitată la verificarea aspectelor de legalitate pe care le presupune îndeplinirea condițiilor obiective, cuantificabile (legea stabilind în ceea ce privește rangul studiilor și al vechimii juridice nivelul minimal al condițiilor pe care persoana numită trebuie să le respecte), ci vizează și aspecte de oportunitate, autoritățile competente având libertate absolută, în acest caz, de a alege o anumită persoană apreciată a întruni condiția «înaltei competențe profesionale»“ (a se vedea

Decizia nr. 459 din 16 septembrie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 712 din 30 septembrie 2014, paragraful 38). A accepta o teză contrară „echivalează cu negarea atribuțiilor constituționale proprii ale celor două Camere ale Parlamentului, respectiv ale Președintelui României, care ar deveni atribuții comune/partajate cu Curtea Constituțională, respectiv instanțele judecătorești, ceea ce contravine prevederilor

art. 1 alin. (4) din Constituție

referitoare la principiul separației puterilor în stat, precum și dispozițiilor

art. 1 alin. (5)

care consacră principiul supremației

Constituției . Prin urmare, în ceea ce privește îndeplinirea condiției înaltei competențe profesionale, nici instanțele judecătorești și nici Curtea Constituțională nu au vreo competență de control și cenzură“ (paragraful 44). Prin

Decizia nr. 847 din 18 noiembrie 2020 , paragraful 50, Curtea a statuat că nu are competența să verifice îndeplinirea condiției subiective referitoare la buna reputație profesională, această competență exclusivă și discreționară revenind Parlamentului, iar aceleași considerații sunt valabile și în privința condiției subiective referitoare la buna reputație morală.

43.

Aplicând în cauză considerentele generale rezultate din jurisprudența Curții Constituționale referitoare la analiza condițiilor prevăzute de lege pentru numirea de către Parlament a unor persoane în funcții publice, Curtea constată că analiza aspectelor invocate de autorul sesizării presupune o evaluare și apreciere ce revin exclusiv Senatului și care se încadrează în marja sa de apreciere, în calitate de autoritate ce realizează numirea președintelui Consiliului de monitorizare. Astfel, toate aspectele invocate de autorul excepției, care, în opinia, acestuia, ar afecta percepția de independență a Consiliului de monitorizare, constituie aprecieri subiective cu privire la persoana numită, prin hotărârea Senatului criticată, în funcția de președinte al Consiliului de monitorizare, fără a constitui o încălcare a vreuneia dintre condițiile obiective prevăzute de

Legea nr. 8/2016

pentru ca o persoană să poată ocupa această funcție. Criticile invocate de autorul sesizării referitoare la persoana numită în funcția de președinte al Consiliului de monitorizare constituie cel mult aspecte care țin de analiza îndeplinirii condiției prevăzute la

art. 6 lit. c) din Legea nr. 8/2016 , și anume aceea a „expertizei în domeniul drepturilor omului, în mod special în materia drepturilor persoanelor cu dizabilități“ sau care se circumscriu unei cerințe generale, neprevăzută expres de

Legea nr. 8/2016 , privind buna reputație profesională și morală pentru numirea în orice funcție publică. Însă, potrivit jurisprudenței constante a Curții Constituționale, analiza condițiilor subiective necesare pentru numirea într-o funcție de către Parlament nu intră în competența sa de verificare, ci în competența exclusivă a Parlamentului. În concluzie, și această critică de neconstituționalitate referitoare la

Hotărârea Senatului nr. 56 din 26 aprilie 2021

privind numirea președintelui Consiliului de monitorizare este inadmisibilă.

44.

Pentru considerentele arătate, în temeiul

art. 146 lit. l)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție,

precum și al

art. 11 alin. (1) lit. A.c),

al

art. 27 alin. (1)

și al

art. 28 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea de neconstituționalitate a

Hotărârii Senatului nr. 56/2021

privind numirea președintelui Consiliului de monitorizare a implementării

Convenției privind drepturile persoanelor cu dizabilități , formulată de Grupul parlamentar al Uniunii Salvați România din Senat.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Senatului și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 7 iulie 2021.