Decizia nr. 327/2021
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 62 din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 și ale art. 56 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 70/2020 privind reglementarea unor măsuri, începând cu data de 15 mai 2020, în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, pentru prelungirea unor termene, pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal , a Legii educației naționale nr. 1/2011 , precum și a altor acte normative
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 2
- OUG nr. 70/2020 14 mai 2020 (prevederi anume) privind reglementarea unor măsuri, începând cu data de 15 mai 2020, în contextul situației…
- Legea nr. 55/2020 15 mai 2020 (prevederi anume) privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19
Valer Dorneanu
- președinte
Cristian Deliorga
- judecător
Marian Enache
- judecător
Daniel Marius Morar
- judecător
Gheorghe Stan
- judecător
Livia Doina Stanciu
- judecător
Elena-Simina Tănăsescu
- judecător
Varga Attila
- judecător
Cristina Teodora Pop
- magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Maria Eleonora Centea.
1.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 62 din Legea nr. 55/2020
privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 și ale
art. 56 alin. (1) lit. a)-c)
și
alin. (2) din Legea nr. 70/2020
privind reglementarea unor măsuri, începând cu data de 15 mai 2020, în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, pentru prelungirea unor termene, pentru modificarea și completarea
Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal , a
Legii educației naționale nr. 1/2011 , precum și a altor acte normative, excepție ridicată de Valentin Laurențiu Pușcașu în Dosarul nr. 7.628/281/2020/a1 al Judecătoriei Ploiești - Secția penală, care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.160 D/2020.
2.
La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită.
3.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca inadmisibilă. Se susține că prevederile
art. 11 alin. (1) din Constituție , ce reglementează dreptul internațional și dreptul intern, nu au legătură cu soluționarea cauzei. Cu privire la invocarea în prezenta cauză a dispozițiilor
art. 16 alin. (1)
și
(2) din Constituție
referitoare la egalitatea în drepturi, se arată că acestea presupun aplicarea unui regim juridic egal unor persoane aflate în situații similare. Or, din argumentele formulate de autorul prezentei excepții de neconstituționalitate, atât oral, în fața instanței de judecată, cât și în scris, rezultă că la termenul din 26 mai 2020, la momentul la care acesta a luat legătura cu avocatul, în sala de ședință erau prezenți procurorul, grefierul și personal din aparatul administrativ al penitenciarelor. Cu toate acestea, se susține că din încheierea de sesizare a Curții Constituționale rezultă că procurorul nu se afla în sală în momentul videoconferinței. Se mai arată că reținerea prezenței în sală a celorlalte persoane nu vizează neconstituționalitatea textului criticat, ci gestionarea ședinței de judecată, aspecte care excedează controlului de constituționalitate. Se menționează, de asemenea, că prin
privind unele măsuri în domeniul justiției în contextul pandemiei de COVID-19 a fost abrogat
art. 62 din Legea nr. 55/2020 , ce reglementează audierea prin videoconferință.
4.
Referitor la prevederile
art. 56 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 70/2020
se arată că acestea au în vedere ipoteza în care persoana vizată se află în stare de reținere sau de arest preventiv în centrele Ministerului Afacerilor Interne; or, în cauza în care a fost invocată prezenta excepție de neconstituționalitate, autorul excepției nu s-a aflat niciodată într-o astfel de ipoteză, acesta fiind identificat pe aeroport în momentul în care pe numele său fusese emis un mandat de executare a pedepsei, motiv pentru care a fost reținut pe aeroport și transferat la Spitalul Penitenciar Jilava. Pentru aceste considerente, dispozițiile
art. 56 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 70/2020
nu au legătură cu soluționarea cauzei, nefiind, prin urmare, întrunite condițiile prevăzute la
art. 29 din Legea nr. 47/1992
privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
5.
Prin Încheierea penală nr. 841 din 23 iulie 2020, pronunțată în Dosarul nr. 7.628/281/2020/a1, Judecătoria Ploiești - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor
art. 62 din Legea nr. 55/2020
privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 și ale
art. 56 alin. (1) lit. a)-c)
și
alin. (2) din Legea nr. 70/2020
privind reglementarea unor măsuri, începând cu data de 15 mai 2020, în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, pentru prelungirea unor termene, pentru modificarea și completarea
Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal , a
Legii educației naționale nr. 1/2011 , precum și a altor acte normative, excepție ridicată de Valentin Laurențiu Pușcașu într-o cauză având ca obiect soluționarea unei cereri de redeschidere a procesului penal formulate de autorul excepției.
6.
În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că dispozițiile legale criticate nu asigură suficiente garanții ale drepturilor fundamentale invocate, întrucât nu garantează confidențialitatea discuțiilor dintre avocat și client în cursul audierii prin mijloace tehnice audio și video.
7.
Judecătoria Ploiești - Secția penală, contrar dispozițiilor
art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992
privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, nu și-a exprimat opinia pe fondul excepției de neconstituționalitate.
8.
Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
9.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile
Constituției , precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
10.
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor
art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale
art. 1 alin. (2) , ale
art. 2 ,
3 ,
10
și
29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
11.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, conform actului de sesizare,
art. 62 din Legea nr. 55/2020
privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 396 din 15 mai 2020, și ale
art. 56 alin. (1) lit. a)-c)
și
alin. (2) din Legea nr. 70/2020
privind reglementarea unor măsuri, începând cu data de 15 mai 2020, în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, pentru prelungirea unor termene, pentru modificarea și completarea
Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal , a
Legii educației naționale nr. 1/2011 , precum și a altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 394 din 14 mai 2020. Din analiza excepției de neconstituționalitate Curtea reține însă că sunt criticate, în realitate, dispozițiile
art. 62 din Legea nr. 55/2020
și ale
art. 56 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 70/2020
privind reglementarea unor măsuri, începând cu data de 15 mai 2020, în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, pentru prelungirea unor termene, pentru modificarea și completarea
Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal , a
Legii educației naționale nr. 1/2011 , precum și a altor acte normative, care au următorul cuprins:
–
Articolul 62
din Legea nr. 55/2020: „În cauzele penale, dacă organul judiciar apreciază că aceasta nu aduce atingere bunei desfășurări a procesului ori drepturilor și intereselor părților, persoanele private de libertate sunt audiate prin videoconferință la locul de deținere, fără a fi necesar acordul acestora.“;
–
Articolul 56
Prevederile referitoare la transferul persoanelor private de libertate, respectiv audierea prin videoconferință a acestora, cuprinse în reglementările privind măsurile pentru prevenirea și combaterea pandemiei de COVID-19 se aplică în mod corespunzător și în centrele de reținere și arestare preventivă ale Ministerului Afacerilor Interne, cu excepția transferului persoanelor private de libertate care se dispune și în următoarele cazuri:
a)
după trimiterea în judecată și verificarea legalității și temeiniciei măsurii preventive, potrivit prevederilor
art. 207 alin. (2)-(4)
și
art. 348 alin. (2) din Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală ;
b)
pentru buna desfășurare a actului de justiție, când au fost încarcerate în alt centru decât cel de pe raza teritorială a organului judiciar care efectuează urmărirea penală;
c)
când capacitatea legală de cazare a centrului este depășită.
Pentru persoanele private de libertate în centrele de reținere și arestare preventivă ale Ministerului Afacerilor Interne dreptul la convorbiri telefonice se suplimentează la maximum 45 de minute pe zi.“
12.
Prevederile
art. 62 din Legea nr. 55/2020
au fost abrogate prin
art. 17 lit. b) din Legea nr. 114/2021
privind unele măsuri în domeniul justiției în contextul pandemiei de COVID-19, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I. nr. 457 din 29 aprilie 2021. Cum însă Curtea Constituțională a fost sesizată cu prezenta excepție de neconstituționalitate anterior operațiunii de abrogare menționate mai sus, dispozițiile
art. 62 din Legea nr. 55/2020
sunt aplicabile în cauza în care a fost invocată prezenta excepție de neconstituționalitate. Pentru acest motiv și având în vedere
Decizia Curții Constituționale nr. 766 din 15 iunie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea reține ca obiect al prezentei excepții de neconstituționalitate prevederile
art. 62 din Legea nr. 55/2020
privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 și ale
art. 56 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 70/2020 .
13.
Se susține că textele criticate contravin prevederilor constituționale ale
art. 11 alin. (1)
referitoare la dreptul internațional și dreptul intern, ale
art. 16 alin. (1)
și
(2)
cu privire la egalitatea în drepturi, ale
art. 21 alin. (3)
privind dreptul la un proces echitabil și ale
art. 24
cu privire la dreptul la apărare, precum și dispozițiilor
art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale
cu privire la dreptul la un proces echitabil.
14.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că autorul acesteia susține că audierea prin videoconferință a persoanelor private de libertate nu asigură garanțiile procesuale specifice dreptului la un proces echitabil și dreptului la apărare, fără a formula argumente în susținerea pretinsei încălcări prin textele criticate a prevederilor
art. 21 alin. (3)
și ale
art. 24 din Constituție
și ale
art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale . De asemenea, autorul excepției de neconstituționalitate nu motivează nici pretinsa încălcare, prin dispozițiile legale criticate, a prevederilor constituționale ale
art. 11 alin. (1)
referitoare la dreptul internațional și dreptul intern și ale
art. 16 alin. (1)
și
(2)
cu privire la egalitatea în drepturi, invocate în prezenta cauză.
15.
Or, prin
Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012, Curtea a reținut că orice excepție de neconstituționalitate trebuie să aibă o anumită structură inerentă și intrinsecă ce va cuprinde trei elemente, și anume textul contestat din punctul de vedere al constituționalității, textul de referință pretins încălcat, precum și motivarea de către autorul excepției a relației de contrarietate existente între cele două texte, cu alte cuvinte, motivarea neconstituționalității textului criticat. Prin aceeași decizie, Curtea a reținut că, în ipoteza în care excepția de neconstituționalitate nu cuprinde motivarea ca element al său, iar din textul constituțional invocat nu se poate desluși în mod rezonabil vreo critică de neconstituționalitate, fie datorită generalității sale, fie datorită lipsei rezonabile de legătură cu textul criticat, o astfel de excepție trebuie respinsă, ca inadmisibilă.
16.
În același sens a statuat Curtea prin
Decizia nr. 785 din 16 iunie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 646 din 9 septembrie 2011, prin care a stabilit că simpla enumerare a unor dispoziții constituționale sau convenționale nu poate fi considerată o veritabilă critică de neconstituționalitate. Având în vedere caracterul general al textelor constituționale invocate, precum și lipsa explicitării pretinsei relații de contrarietate a dispozițiilor de lege criticate față de acestea, Curtea a constatat că nu se poate identifica în mod rezonabil nicio critică de neconstituționalitate, motiv pentru care a respins, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate invocată în respectiva cauză (a se vedea în acest sens
Decizia nr. 373 din 28 mai 2019 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 833 din 14 octombrie 2019).
17.
Prin deciziile anterior menționate, Curtea a reținut, totodată, că dispozițiile
art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992
privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale prevăd condiția motivării excepțiilor de neconstituționalitate, fapt pentru care Curtea nu se poate substitui autorului excepției în ceea ce privește formularea unor motive de neconstituționalitate. Acest aspect ar avea semnificația exercitării unui control de constituționalitate din oficiu, ceea ce este inadmisibil în raport cu dispozițiile
art. 146 lit. d) din Constituție .
18.
Pentru aceste motive și având în vedere că, în prezenta cauză, nu se poate desluși în mod rezonabil o critică de neconstituționalitate formulată de autorul excepției, Curtea va respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a prevederilor
art. 62 din Legea nr. 55/2020
și ale
art. 56 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 70/2020 .
19.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul
art. 146 lit. d)
și al
art. 147 alin. (4) din Constituție , al
art. 1-3 , al
art. 11 alin. (1) lit. A.d)
și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 62 din Legea nr. 55/2020
privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 și ale
art. 56 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 70/2020
privind reglementarea unor măsuri, începând cu data de 15 mai 2020, în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, pentru prelungirea unor termene, pentru modificarea și completarea
Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal , a
Legii educației naționale nr. 1/2011 , precum și a altor acte normative, excepție ridicată de Valentin Laurențiu Pușcașu în Dosarul nr. 7.628/281/2020/a1 al Judecătoriei Ploiești - Secția penală.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Judecătoriei Ploiești - Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 20 mai 2021.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Cristina Teodora Pop
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.