Acord · Ministerul Afacerilor Externe

Acordul din 4 martie 2021

dintre Guvernul României și Guvernul Republicii Islamice Iran încheiat prin schimb de note verbale apostilate la București la 4 martie 2021, respectiv la Teheran la 18 mai 2021, privind modificarea Memorandumului de înțelegere dintre Guvernul României și Guvernul Republicii Islamice Iran cu privire la eliminarea obligativității vizelor pentru titularii de pașapoarte diplomatice și de serviciu, semnat la București la 9 noiembrie 2016

prezumat în vigoare

Data actului
4 martie 2021
Emitent
Ministerul Afacerilor Externe
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 822 din 27 august 2021
Citează
1 act
Structură
1 articol · 6.411 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

ORDINUL nr. 2.263 din 20 august 2021 , publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 822 din 27 august 2021.

Ministerul Afacerilor Externe al României

Departamentul consular

Nr. M2-1/11701

Ministerul Afacerilor Externe al României prezintă salutul său Ambasadei Republicii Islamice Iran la București și are onoarea de a propune încheierea unui Acord între Guvernul României și Guvernul Republicii Islamice Iran, prin schimb de note verbale, privind modificarea

Memorandumului de înțelegere

dintre Guvernul României și Guvernul Republicii Islamice Iran cu privire la eliminarea obligativității vizelor pentru titularii de pașapoarte diplomatice și de serviciu, semnat la București la 9 noiembrie 2016 (denumit în continuare „Acordul“), având următorul conținut:

Guvernul României și Guvernul Republicii Islamice Iran (denumite în continuare „părți contractante“),

în baza

articolului 8 din Memorandumul de înțelegere dintre Guvernul României și Guvernul Republicii Islamice Iran

cu privire la eliminarea obligativității vizelor pentru titularii de pașapoarte diplomatice și de serviciu, semnat la București la 9 noiembrie 2016, care prevede faptul că memorandumul poate fi modificat cu consimțământul scris al părților contractante,

au convenit următoarele:

Conținut de

Articolul 2

Acordul se modifică după cum urmează:

Membrii misiunilor diplomatice și ai oficiilor consulare ale statului fiecărei părți contractante pe teritoriul statului celeilalte părți contractante, titulari de pașapoarte diplomatice și de serviciu valabile, precum și membrii lor de familie, cu care gospodăresc împreună, ei înșiși titulari de pașapoarte diplomatice și de serviciu valabile, sunt scutiți de obligația vizei pe întreaga durată a misiunii titularului, cu condiția ca numirea lor să fie notificată în scris, pe canale diplomatice, cu 30 (treizeci) de zile înainte de începerea misiunii lor oficiale.

Ministerul Afacerilor Externe al României propune ca, în cazul în care partea iraniană este de acord cu propunerea de mai sus, prezenta notă împreună cu nota verbală de răspuns a părții iraniene să constituie Acordul.

Acordul va intra în vigoare conform procedurii prevăzute în

articolul 8 din Memorandumul de înțelegere

dintre Guvernul României și Guvernul Republicii Islamice Iran cu privire la eliminarea obligativității vizelor pentru titularii de pașapoarte diplomatice și de serviciu, semnat la București la 9 noiembrie 2016, și anume la 30 (treizeci) de zile de la data primirii ultimei notificări prin care părțile contractante se informează reciproc, pe canale diplomatice, cu privire la îndeplinirea procedurilor prevăzute de legislațiile lor naționale pentru intrarea în vigoare.

Ministerul Afacerilor Externe al României folosește acest prilej pentru a reînnoi Ambasadei Republicii Islamice Iran la București asigurarea înaltei sale considerații.

București, 4 martie 2021

[ștampilă: Ministerul Afacerilor Externe - România]

Ambasadei Republicii Islamice Iran, în oraș

Traducere din limba engleză

Ambasada Republicii Islamice Iran la București

În numele lui Allah, Atotputernicul

Nr. 079/2021

Ambasada Republicii Islamice Iran prezintă salutul său Ministerului Afacerilor Externe - Departamentul consular - și are onoarea de a confirma primirea Notei verbale nr. M21/11701 din 4 martie 2021 și de a transmite acordul Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Islamice Iran în legătură cu modificarea

Memorandumului de înțelegere

dintre Guvernul Republicii Islamice Iran și Guvernul României cu privire la eliminarea obligativității vizelor pentru titularii de pașapoarte diplomatice și de serviciu, semnat la București la 9 noiembrie 2016 (denumit în continuare „Acordul“), având următorul conținut:

Guvernul Republicii Islamice Iran și Guvernul României (denumite în continuare „părți contractante“),

în baza

articolului 8 din Memorandumul de înțelegere

dintre Guvernul Republicii Islamice Iran și Guvernul României cu privire la eliminarea obligativității vizelor pentru titularii de pașapoarte diplomatice și de serviciu, semnat la București la 9 noiembrie 2016, care prevede faptul că memorandumul poate fi modificat cu consimțământul scris al părților contractante,

au convenit următoarele: Articolul 2 Acordul se modifică după cum urmează:

Membrii misiunilor diplomatice și ai oficiilor consulare ale statului fiecărei părți contractante pe teritoriul statului celeilalte părți contractante, titulari de pașapoarte diplomatice și de serviciu valabile, precum și membrii lor de familie, cu care gospodăresc împreună, ei înșiși titulari de pașapoarte diplomatice și de serviciu valabile, sunt scutiți de obligația vizei pe întreaga durată a misiunii titularului, cu condiția ca numirea lor să fie notificată în scris, pe canale diplomatice, cu 30 (treizeci) de zile înainte de începerea misiunii lor oficiale.

Acordul va intra în vigoare conform procedurii prevăzute în

articolul 8 din Memorandumul de înțelegere

dintre Guvernul Republicii Islamice Iran și Guvernul României cu privire la eliminarea obligativității vizelor pentru titularii de pașapoarte diplomatice și de serviciu, semnat la București la 9 noiembrie 2016, și anume la 30 (treizeci) de zile de la data primirii ultimei notificări prin care părțile contractante se informează reciproc, pe canale diplomatice, cu privire la îndeplinirea procedurilor prevăzute de legislațiile lor naționale pentru intrarea în vigoare.

Ambasada Republicii Islamice Iran folosește acest prilej pentru a reînnoi Ministerului Afacerilor Externe - Departamentul consular - asigurarea înaltei sale considerații.

București, 18 mai 2021

[ștampilă: Ambasada Republicii Islamice Iran - București]

Ministerului Afacerilor Externe, Departamentul consular

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.