Ordonanță de urgență · Guvernul

OUG nr. 106/2021

privind unele măsuri pentru organizarea și funcționarea Societății Române de Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune

respins

Data actului
29 septembrie 2021
Emitent
Guvernul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 932 din 29 septembrie 2021
Respins
prin Legea nr. 55/2022
Citat de
3 acte
Citează
2 acte
Structură
1 articol · 3.514 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce i s-a întâmplat acestui act

Respins prin 1

  • Legea nr. 55/2022 14 martie 2022 pentru respingerea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 106/2021 privind unele măsuri pe…

Având în vedere că, potrivit dispozițiilor din

Legea nr. 41/1994

privind organizarea și funcționarea Societății Române de Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Societatea Română de Radiodifuziune și Societatea Română de Televiziune sunt persoane juridice înființate în scopul prestării unor servicii publice autonome de interes național,

luând în considerare faptul că serviciile publice de radio și televiziune, precum și activitatea pe care acestea le prestează sunt prevăzute în mod expres de

art. 31 alin. (5) din Constituția României, republicată ,

având în vedere faptul că, până în prezent, Parlamentul nu a declanșat procedura reglementată de

art. 19

și

20 din Legea nr. 41/1994

privind organizarea și funcționarea Societății Române de Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pentru numirea unui nou consiliu de administrație,

luând în considerare faptul că la împlinirea termenelor prevăzute la

alin. (10) al art. 46 din Legea nr. 41/1994, republicată , cu modificările și completările ulterioare, încetează mandatul directorului general interimar al Societății Române de Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune, având drept rezultat blocarea funcționării celor două servicii publice de radio și televiziune, sub aspectul îndeplinirii atribuțiilor constituționale, cu consecințe negative asupra structurilor democratice pe care se întemeiază statul,

ținând seama de faptul că prin neluarea unor măsuri urgente, temporare, cu aplicare limitată în timp, cu caracter excepțional, există riscul iminent al producerii unor consecințe negative de natură să afecteze interesul public prin încălcarea dreptului constituțional de informare,

în contextul evoluției situației epidemiologice naționale determinate de răspândirea infecției cu COVID-19 trebuie luate măsuri de asigurare a continuității activității celor două servicii publice pentru realizarea informării corecte a cetățenilor asupra treburilor publice și asupra problemelor de interes personal.

Având în vedere obligația constituțională de asigurare a funcționării celor două servicii publice de radio și televiziune și întrucât elementele mai sus prezentate vizează interesul general public și constituie situații de urgență și extraordinare, a căror reglementare nu poate fi amânată,

în temeiul

art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată ,

Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență.

Articol unic

În cazul în care conducerea Societății Române de Radiodifuziune, respectiv a Societății Române de Televiziune nu este desemnată până la împlinirea termenelor legale, mandatul directorului general interimar al Societății Române de Radiodifuziune, respectiv al Societății Române de Televiziune se prelungește de drept până la numirea consiliului de administrație, dar nu mai mult de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.

PRIM-MINISTRU
FLORIN-VASILE CÎȚU
Contrasemnează:
Secretarul general al Guvernului,
Tiberiu Horațiu Gorun
București, 29 septembrie 2021.
Nr. 106.

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.