Ordin · Ministerul Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Administratiei

Ordinul nr. 1330/2021

privind aprobarea standardului de cost aferent obiectivelor de investiții prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. e) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 95/2021 pentru aprobarea Programului național de investiții "Anghel Saligny"

prezumat în vigoare

Emitent
Ministerul Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Administratiei
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 954 din 6 octombrie 2021
Citat de
1 act
Citează
6 acte
Structură
4 articole · 5.335 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Având în vedere

art. 6 alin. (1)

și

art. 12 lit. b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 212/2020

privind stabilirea unor măsuri la nivelul administrației publice centrale și pentru modificarea și completarea unor acte normative, aprobată cu modificări prin

Legea nr. 109/2021 ,

în temeiul

art. 15 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 95/2021

pentru aprobarea Programului național de investiții „Anghel Saligny“, al

art. 12 alin. (6) din Hotărârea Guvernului nr. 477/2020

privind organizarea și funcționarea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației și al

art. 10 alin. (6) din Hotărârea Guvernului nr. 316/2021

privind organizarea și funcționarea Ministerului Energiei, cu modificările ulterioare,

ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației și ministrul energiei emit următorul ordin:

Articolul 1

(1)

Se aprobă standardul de cost pentru obiectivele de investiții prevăzute la

art. 4 alin. (1) lit. e) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 95/2021

pentru aprobarea Programului național de investiții „Anghel Saligny“, cu excepția obiectivelor de investiții care constau în realizarea racordului la sistemul de transport al gazelor naturale.

(2)

Obiectivele de investiții finanțate prin Programul național de investiții „Anghel Saligny“, denumit în continuare program, prevăzute la

art. 4 alin. (1) lit. e) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 95/2021 , cu excepția obiectivelor de investiții care constau în realizarea racordului la sistemul de transport al gazelor naturale, se realizează cu încadrarea în standardul de cost prevăzut la

alin. (1) , indiferent dacă acestea sunt obiective de investiții noi sau obiective de investiții în continuare.

Articolul 2

(1)

Standardul de cost aferent obiectivelor de investiții prevăzute la

art. 1

este de 6.400 euro/gospodărie conectată, calculat ca raport între valoarea obiectivului de investiții, fără TVA, și numărul de gospodării prevăzute a fi branșate/numărul de branșamente care vor fi realizate pentru conectarea la sistem, potrivit documentației tehnico-economice aprobate, conform legii, depuse în scopul finanțării prin program.

(2)

Gospodăriile prevăzute la

alin. (1)

propuse spre branșare trebuie să fie existente fizic la data depunerii cererii de finanțare a obiectivului de investiții prin program, potrivit prevederilor

art. 6 alin. (1)

sau

(8) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 95/2021 , după caz.

(3)

În aplicarea

alin. (1)

se consideră că pentru fiecare gospodărie se realizează un branșament. În cazul blocurilor de locuințe, respectiv clădiri de tip condominiu, un apartament echivalează cu o gospodărie.

(4)

În cazul clădirilor administrative publice, în cadrul cărora se desfășoară activități noneconomice, o clădire administrativă publică se va echivala cu un număr de gospodării stabilit în funcție de consumul mediu lunar de gaze estimat pentru acea clădire administrativă, luând în calcul un consum estimat mediu lunar/gospodărie de 150 Nmc.

(5)

În cazul consumatorilor noncasnici, calculul numărului de gospodării cu care se echivalează locul de consum se face în conformitate cu prevederile

alin. (4) .

(6)

Pentru determinarea încadrării în standardul de cost prevăzut la

alin. (1) , în valoarea obiectivului de investiții, fără TVA, nu se iau în calcul cheltuielile pentru obținerea terenului, prevăzute la subcapitolul 1.1 „Obținerea terenului“ din devizul general aferent obiectivelor de investiții, întocmit conform

Hotărârii Guvernului nr. 907/2016

privind etapele de elaborare și conținutul-cadru al documentațiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiții finanțate din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare.

(7)

Cursul euro prevăzut la

alin. (1)

este cursul de schimb leu/euro comunicat de Banca Națională a României, valabil la data elaborării/actualizării, după caz, a documentațiilor tehnico-economice aferente obiectivelor de investiții care se finanțează prin Programul național de investiții „Anghel Saligny“.

Articolul 3

Standardul de cost prevăzut la

art. 2 alin. (1)

se actualizează anual, folosind indicatori statistici diseminați de Institutul Național de Statistică, și se publică pe site-ul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, în platforma digitală creată cu această destinație, conform prevederilor

art. 6 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 95/2021 .

Articolul 4

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației,
Cseke Attila Zoltán
Ministrul energiei,
Virgil-Daniel Popescu

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.