Regulament · Autoritatea de Supraveghere Financiară

Regulamentul nr. 14/2021

pentru modificarea Regulamentului Autorității de Supraveghere Financiară nr. 7/2020 privind autorizarea și funcționarea fondurilor de investiții alternative

prezumat în vigoare

Data actului
29 septembrie 2021
Emitent
Autoritatea de Supraveghere Financiară
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 975 din 13 octombrie 2021
Citează
4 acte
Structură
4 articole · 5.161 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Modifică 1

  • Regulamentul nr. 7/2020 16 aprilie 2020 privind autorizarea și funcționarea fondurilor de investiții alternative

În temeiul prevederilor

art. 1 alin. (2),

art. 2 alin. (1) lit. a)

și d),

art. 3 alin. (1) lit. b),

art. 6 alin. (2),

precum și ale

art. 14 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 93/2012

privind înființarea, organizarea și funcționarea Autorității de Supraveghere Financiară, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 113/2013 , cu modificările și completările ulterioare,

având în vedere prevederile

art. 1,

3

și

38 din Legea nr. 243/2019

privind reglementarea fondurilor de investiții alternative și pentru modificarea și completarea unor acte normative,

potrivit deliberărilor din ședința Consiliului Autorității de Supraveghere Financiară din data de 22.09.2021,

Autoritatea de Supraveghere Financiară emite prezentul regulament.

Articolul I

Regulamentul Autorității de Supraveghere Financiară nr. 7/2020

privind autorizarea și funcționarea fondurilor de investiții alternative, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 335 și 335 bis din 24 aprilie 2020, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1.

La

articolul 43, alineatul (1)

se modifică și va avea următorul cuprins:

Articolul 43

(1)

F.I.A.I.R. de tip contractual administrat de un A.F.I.A. nu poate deține o expunere totală mai mare de 50% din activele sale nete pe instrumente financiare emise de persoane juridice membre ale aceluiași grup de societăți. În sensul prezentului articol, un grup de societăți este format din persoane juridice care au cel puțin un acționar/asociat comun ce deține cel puțin 33% din capitalul social al fiecărei societăți membre a grupului sau care au cel puțin un membru comun în consiliul de administrație, în cazul societăților organizate în sistem unitar, sau în directorat, în cazul societăților organizate în sistem dualist.

2.

La

articolul 50, alineatele (1) - (4)

se modifică și vor avea următorul cuprins:

Articolul 50

(1)

În aplicarea

art. 38 alin. (1) și (2) din Legea nr. 243/2019 , A.F.I.A. care administrează un F.I.A.I.R. sau, după caz, consiliul de administrație/directoratul F.I.A.I.R. care se autoadministrează întocmește și transmite A.S.F. și publică rapoartele cu privire la valorile V.A.N. și V.U.A.N. calculate de administrator și certificate de depozitar, precum și cu privire la situația detaliată a investițiilor la data de raportare, având conținutul stabilit, după caz, în funcție de forma de constituire a F.I.A.I.R., în anexa nr. 9, în cazul unui F.I.A.I.R. de tip contractual, sau în anexele nr. 10 și 11, în cazul unui F.I.A.I.R. de tip societate. Raportările privind valorile V.A.N. și V.U.A.N. calculate de administrator și certificate de depozitar, având conținutul stabilit în anexa nr. 9 sau anexa nr. 10, după caz, se transmit A.S.F. în maximum 5 sau 15 zile calendaristice de la sfârșitul perioadei pentru care se face raportarea, după caz, în funcție de frecvența oferită investitorilor pentru răscumpărarea titlurilor de participare din activul F.I.A.I.R. la inițiativa acestora. Sfârșitul perioadei de raportare se consideră a fi ultima zi calendaristică din perioada de raportare. În cazul în care ultima zi de transmitere la A.S.F. sau de publicare a rapoartelor nu este o zi lucrătoare, acestea sunt transmise în următoarea zi lucrătoare după această dată.

(2)

A.F.I.A. publică rapoartele menționate la alin. (1) pe siteul propriu sau pe site-ul F.I.A.I.R., dacă acesta există, în termenele prevăzute la același alineat.

(3)

În cazul F.I.A.I.R. admis la tranzacționare în cadrul unei piețe reglementate sau unei burse dintr-un stat terț, A.F.I.A. nu publică lunar situația detaliată a investițiilor din portofoliul F.I.A.I.R. stabilită în anexa nr. 9 sau anexa nr. 11, după caz, ci cu o frecvență trimestrială, semestrială și anuală, în termenele prevăzute de legislația aplicabilă în acest sens, pentru publicarea rapoartelor trimestriale, semestriale și anuale.

(4)

A.S.F. poate solicita, ori de câte ori consideră necesar, detalierea rapoartelor prevăzute la alin. (1), A.F.I.A. având obligația de a răspunde solicitării în termen de 5 zile lucrătoare, urmând ca detalierea respectivă să fie certificată de depozitar în termen de o zi lucrătoare.

3.

La

anexa nr. 11, denumirile punctelor VIII

și

VIII.1

se modifică și vor avea următorul cuprins:

VIII.

Alte valori mobiliare și instrumente ale pieței monetare

VIII.1.

Alte valori mobiliare

Articolul II

Prezentul regulament se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, și intră în vigoare la data publicării.

Președintele Autorității de Supraveghere Financiară,
Nicu Marcu
București, 29 septembrie 2021.
Nr. 14.

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.