HG nr. 1151/2021
privind scoaterea bunului cu nr. MF 26944 din inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului și din administrarea Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică și Inginerie Nucleară "Horia Hulubei" - IFIN-HH București, ca urmare a finalizării dezafectării reactorului nuclear VVR-S
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Are ca temei 1
- Constituția din 1991 21 noiembrie 1991 (prevederi anume) CONSTITUȚIE din 21 noiembrie 1991
Având în vedere prevederile
Hotărârii Guvernului nr. 898/2009
privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiții „Dezafectarea reactorului nuclear VVR-S, repatrierea combustibilului nuclear uzat EK-10 și modernizarea instalațiilor Stației de Tratare a Deșeurilor Radioactive“ din cadrul Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică și Inginerie Nucleară „Horia Hulubei“ - IFIN-HH,
în temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al
art. 288 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019
privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Articolul 1
Se aprobă scoaterea din inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului și din administrarea Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică și Inginerie Nucleară „Horia Hulubei“ - IFIN-HH București a bunului cu numărul de inventar MF 26944, ca urmare a finalizării dezafectării reactorului nuclear VVR-S, conform datelor de identificare prevăzute în
anexa
care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Articolul 2
Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică și Inginerie Nucleară „Horia Hulubei“ - IFIN-HH București își va actualiza în mod corespunzător datele din evidența cantitativ-valorică, iar Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării, împreună cu Ministerul Finanțelor, va opera modificările corespunzătoare în anexa nr. 8 la
Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006
pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările și completările ulterioare.
Articolul 3
În
anexa nr. 1
la
Hotărârea Guvernului nr. 786/2014
privind aprobarea Listei instalațiilor și obiectivelor speciale de interes național, finanțate din fondurile Ministerului Educației și Cercetării, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 690 din 22 septembrie 2014, cu modificările și completările ulterioare, numărul curent 1 se abrogă.
PRIM-MINISTRU FLORIN-VASILE CÎȚU Contrasemnează: Viceprim-ministru, Kelemen Hunor p. Ministrul cercetării, inovării și digitalizării, interimar, Iulian-Vasile Popescu, secretar de stat Ministrul finanțelor, Dan Vîlceanu București, 22 octombrie 2021. Nr. 1.151.
Anexa DATELE DE IDENTIFICARE
ale bunului aflat în domeniul public al statului și administrarea
Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică și Inginerie Nucleară „Horia Hulubei“
- IFIN-HH București, care se scoate din inventarul centralizat al bunurilor din
domeniul public al statului ca urmare a finalizării dezafectării
Ordonator principal de credite: Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării, CUI 43516588
Administrator: Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică și Inginerie Nucleară „Horia Hulubei“ - IFIN-HH București, CUI 3321234
Nr. MF
Codul de clasificație
Denumirea bunului
Descrierea tehnică din inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului
Situația juridică/ Baza legală
Adresa
Anul dobândirii/ dării în funcțiune
Valoarea de inventar - lei -
Descrierea tehnică a bunului care a fost dezafectat
Observații
26944
8.29.06
Instalații
Instalații „Reactor“
Hotărârea Guvernului nr. 1.309/1996
Hotărârea Guvernului nr. 418/2002
Hotărârea Guvernului nr. 1.367/2010
Proces-verbal de punere în funcțiune nr. 741/ 3 iulie 2003
Măgurele, Str. Reactorului nr. 30, județul Ilfov
1956
3.716
Instalația „Reactor“ (Reactor nuclear VVR-S) a fost compusă din structuri, sisteme, echipamente și componente, astfel:
Structuri: blocul reactor cu zona activă, camerele fierbinți, turnurile de răcire, coș ventilație, bazin stocare combustibil uzat, bazine cu apă distilată
Sisteme: circuit primar, circuit secundar, sistem electric, sistem ventilație, sistem dozimetric și de control al criticității, sistem de colectare a efluenților radioactivi lichizi, camera de comandă, sisteme PSI, protecție fizică, sisteme de iluminat, sistem de manipulare ansamble de combustibil în zona activă, sisteme de monitorizare a efluenților gazoși
Echipamente:
Pompele din circuitul primar și secundar, ventilatoarele de evacuare/introducere aer, pod rulant cu automatizările necesare, lift, electropalane, compresoare
Componente:
Schimbătoare de căldură, filtru cu rășini, container de transfer ansamble de combustibil uzat
Reactor nuclear VVR-S
Durata de funcționare: 1957-1997 Durata dezafectării: 2010-2020 Dezafectat conform Certificat CNCAN nr. IFIN-HH/R-6/2020 din 23 iulie 2020
-----
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.