HG nr. 1204/2021
privind aprobarea stemei comunei Gușoeni, județul Vâlcea
prezumat în vigoare
În temeiul
art. 108 din Constituția României, republicată , și al
art. 10 din Legea nr. 102/1992
privind stema țării și sigiliul statului, cu modificările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Articol unic
Se aprobă stema comunei Gușoeni, județul Vâlcea, prevăzută în
anexa nr. 1 .
Descrierea și semnificațiile elementelor însumate ale stemei comunei Gușoeni, județul Vâlcea, sunt prevăzute în
anexa nr. 2 .
Anexele nr. 1
și
2
fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
PRIM-MINISTRU FLORIN-VASILE CÎȚU Contrasemnează: Viceprim-ministru, Kelemen Hunor Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, Cseke Attila Zoltán București, 10 noiembrie 2021. Nr. 1.204.
Anexa 1 *)
*) Anexa nr. 1 este reprodusă în facsimil.
STEMA
comunei Gușoeni, județul Vâlcea
Anexa 2 DESCRIEREA ȘI SEMNIFICAȚIILE
elementelor însumate ale stemei comunei Gușoeni, județul Vâlcea
Descrierea stemei
Stema comunei Gușoeni se compune dintr-un scut triunghiular cu marginile rotunjite, despicat și semităiat la senestra.
La dextra, în câmp albastru, se află o biserică de argint, redată frontal, cu o singură navă dreptunghiulară cu o ușă ajurată negru plasată deasupra a cinci trepte, cu un pridvor având acoperiș trapezoidal, sprijinit de doi stâlpi, cu acoperiș în două ape, terminat cu o cruce latină, cu turlă cuprinzând o fereastră cu boltă, ajurată negru, și acoperiș triunghiular, puțin evazat în partea de jos, care se termină cu o cruce asemănătoare cu cea de mai înainte.
La senestra, în partea superioară, în câmp roșu, se află un nuc smuls, de aur, cu șase nuci, iar în partea inferioară, pe fond de argint, se află un ciorchine de strugure albastru așezat în pal, având în partea de sus o codiță poziționată în bandă și o frunză dispusă în bară, ambele verzi.
Scutul este timbrat de o coroană murală de argint cu un turn crenelat.
Semnificațiile elementelor însumate
Biserica face referire la biserica de lemn din satul Gușoianca, ridicată în anul 1773, cu hramul „Sfântul Nicolae“, declarată monument istoric.
Nucul face trimitere la plantațiile de pomi fructiferi din localitate, iar numărul fructelor indică numărul satelor care alcătuiesc comuna.
Ciorchinele de strugure evocă activitatea specifică zonei, viticultura.
Coroana murală cu un turn crenelat semnifică faptul că localitatea are rangul de comună.
-----
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.