Ordinul nr. 3789/2021
privind intrarea în vigoare a unor tratate internaționale
prezumat în vigoare
În temeiul
art. 5 alin. (7) din Hotărârea Guvernului nr. 16/2017
privind organizarea și funcționarea Ministerului Afacerilor Externe, cu modificările și completările ulterioare,
în baza
art. 25 alin. (9) din Legea nr. 590/2003
privind tratatele, constatând că au fost îndeplinite condițiile pentru intrarea în vigoare a tratatelor internaționale enumerate mai jos,
ministrul afacerilor externe emite prezentul ordin.
Articolul 1
La 14 iulie 2021 a intrat în vigoare pentru România
Acordul
privind serviciile aeriene internaționale de tranzit, semnat la Chicago la 7 decembrie 1944, acceptat prin
Legea nr. 208/2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 874 din 7 noiembrie 2017.
Articolul 2
La 4 august 2021 a intrat în vigoare pentru România
Amendamentul
adoptat la cea de-a cincea Conferință a părților, la Lillafüred la 12 octombrie 2017, la
Convenția-cadru
privind protecția și dezvoltarea durabilă a Carpaților, adoptată la Kiev la 22 mai 2003, acceptat prin
Legea nr. 8/2021 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 227 din 5 martie 2021.
Articolul 3
La 19 august 2021 a intrat în vigoare
Acordul
dintre Guvernul României și Uniunea Internațională a Telecomunicațiilor privind găzduirea, organizarea și finanțarea Conferinței Plenipotențiarilor Uniunii Internaționale a Telecomunicațiilor, semnat la Geneva la 30 iunie 2021, ratificat prin
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 88/2021 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 788 din 17 august 2021.
Articolul 4
La 1 septembrie 2021 a intrat în vigoare
Acordul
dintre Guvernul României și Consiliul de Miniștri al Bosniei și Herțegovina privind protecția reciprocă a informațiilor clasificate, semnat la Sarajevo la 27 ianuarie 2020, ratificat prin
Legea nr. 64/2021 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 374 din 12 aprilie 2021.
Ministrul afacerilor externe, Bogdan Lucian Aurescu București, 9 decembrie 2021. Nr. 3.789.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.