Decizia nr. 379/2003
privind concentrarea economică realizată de către Dusu Niculae și Dusu Ion prin dobândirea controlului în comun indirect asupra Societății Comerciale CELCO - S.A. Constanța
prezumat în vigoare
Președintele Consiliului Concurenței,
în baza:
1.
privind numirea membrilor Consiliului Concurenței;
2.
Legii concurenței nr. 21/1996 ;
3. Regulamentului de organizare, funcționare și procedură al Consiliului Concurenței, cu modificările ulterioare;
4. Regulamentului privind autorizarea concentrărilor economice;
5. Instrucțiunilor cu privire la definirea pieței relevante, în scopul stabilirii unei părți substanțiale de piață;
6. Instrucțiunilor date în aplicarea
art. 33 alin. (2) din Legea concurenței nr. 21/1996 , cu privire la calculul taxei de autorizare a concentrărilor economice;
7. Notificării concentrării economice înregistrate cu nr. RS-226 din 16 iunie 2003 la Consiliul Concurenței;
8. actelor și lucrărilor din Dosarul cauzei nr. RS-226 din 16 iunie 2003;
9. notei Departamentului bunuri industriale cu privire la concentrarea economică notificată, luând în considerare următoarele:
1. Concentrarea economică s-a realizat prin preluarea controlului în comun de către Dusu Niculae și Dusu Ion asupra Societății Comerciale CELCO - S.A. Constanța, achiziționarea făcându-se în urma divizării Societății Comerciale CASA DE EXPEDIȚII "PHOENIX" - S.A., care deținea 44,9587% din acțiunile Societății Comerciale CELCO - S.A., și încheierii protocolului de predare-primire din data de 26 mai 2003.
2. Dusu Niculae și Dusu Ion au dobândit controlul asupra Societății Comerciale CASA DE EXPEDIȚII "PHOENIX" - S.A. la data de 14 mai 2003. Dobândirea controlului a fost notificată Consiliului Concurenței, iar concentrarea a fost avizată prin
Decizia nr. 341 din 29 iulie 2003 .
3. Dusu Niculae și Dusu Ion dețin un procent de 44,9587% din capitalul social al Societății Comerciale CELCO - S.A. Constanța și, prin intermediul Societății Comerciale COMPLEX CONDOR - S.A., un procent de 8,8153%.
4. Controlul asupra Societății Comerciale COMPLEX CONDOR - S.A. a fost preluat de către Dusu Niculae și Dusu Ion în luna august 2001. Conform
art. 15 din Legea concurenței nr. 21/1996
și
Ordinului președintelui Consiliului Concurenței nr. 13/2001 , nu era necesară notificarea, deoarece nu se depășea plafonul privind cifra de afaceri.
5. Piața relevantă aferentă operațiunii de concentrare economică analizată a fost definită ca fiind piața betonului celular autoclavizat pe întregul teritoriu al României.
6. Segmentul deținut de Dusu Niculae și Dusu Ion pe piața relevantă este de fapt cota de piață deținută de Societatea Comercială CELCO - S.A. Constanța pe această piață anterior realizării concentrării economice.
7. Prin concentrarea economică realizată segmentul de piață deținut de Societatea Comercială CELCO - S.A. Constanța pe piața relevantă definită nu se modifică deoarece, anterior realizării acestei concentrări economice, nici o societate deținută de Dusu Niculae și Dusu Ion nu a fost prezentă pe această piață.
8. Pe piața relevantă oferta este reprezentată de Societatea Comercială CELCO - S.A. Constanța alături de alți producători interni și de importatori.
9. Cererea pe piața relevantă este reprezentată de societățile care lucrează în domeniul construcțiilor pe întreg teritoriul României.
10. Prin realizarea operațiunii de concentrare economică structura pieței nu se modifică.
11. Operațiunea de concentrare economică realizată de Dusu Niculae și Dusu Ion prin dobândirea controlului la Societatea Comercială CELCO - S.A. Constanța nu creează și nu consolidează o poziție dominantă și nu are ca efect restrângerea, împiedicarea sau denaturarea concurenței. Anterior dobândirii controlului, nici o altă societate deținută de Dusu Niculae și Dusu Ion nu a fost prezentă pe piața relevantă definită.
12. Analizând această concentrare economică se constată că nu se întrevăd posibile efecte cu caracter anticoncurențial pe piața relevantă,
DECIDE:
Articolul 1
În conformitate cu dispozițiile
art. 51 alin. (1) lit. b) din Legea concurenței nr. 21/1996
și ale pct. 124 lit. a) din cap. II al părții a II-a din Regulamentul privind autorizarea concentrărilor economice, se autorizează concentrarea economică realizată, constatându-se că, deși operațiunea notificată cade sub incidența legii, nu există motive pentru a fi refuzată.
Articolul 2
Taxa de autorizare, prevăzută la
art. 33 alin. (2) din Legea nr. 21/1996 , este de 313.649.792 lei și se va plăti cu ordin de plată tip trezorerie la bugetul de stat, în contul nr. 361280014300, deschis la Banca Națională a României - Sucursala Județului Constanța, beneficiar Trezoreria Județului Constanța, cu mențiunea "Taxe și tarife pentru eliberarea de licențe și autorizații de funcționare". Pe versoul ordinului de plată, în rubrica "Cod cont", se va înscrie contul nr. 20.17.01.03. Taxa de autorizare se va plăti în termen de 30 de zile de la data comunicării prezentei decizii. O copie a ordinului de plată va fi transmisă neîntârziat Consiliului Concurenței.
Articolul 3
Prezenta decizie devine aplicabilă de la data comunicării acesteia către părți.
Articolul 4
Decizia Consiliului Concurenței poate fi atacată, conform dispozițiilor
art. 52 alin. (3) din Legea nr. 21/1996 , în termen de 30 de zile de la comunicare, la Curtea de Apel București, Secția contencios administrativ.
Articolul 5
În conformitate cu prevederile
art. 62 alin. (1) din Legea nr. 21/1996 , prezenta decizie va fi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, pe cheltuiala domnilor Dusu Niculae și Dusu Ion.
Articolul 6
Departamentul bunuri industriale și Secretariatul general vor urmări ducerea la îndeplinire a prezentei decizii.
Articolul 7
Prezenta decizie se comunică de către Secretariatul general al Consiliului Concurenței domnilor:
Dusu Niculae și Dusu Ion
Sediul Societății Comerciale CELCO - S.A.: Constanța, Str. Industrială nr. 5, județul Constanța
Telefon: 0241/677.320
Fax: 0241/636.711
Președintele Consiliului Concurenței,
Theodor Valentin Purcărea
București, 2 septembrie 2003. Nr. 379.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.