Ordonanță de urgență · Guvernul

OUG nr. 3/2004

privind finalizarea investiției "Turnătoria de tuburi de presiune din fontă ductilă" pe platforma Sidermet Călan

prezumat în vigoare 1 act modificator

Data actului
20 februarie 2004
Emitent
Guvernul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 174 din 1 martie 2004
Aprobat
prin Legea nr. 162/2004
Modificări
1 act modificator, prima la 29 iunie 2005, ultima la 29 iunie 2005
Citat de
29 de acte
Citează
3 acte
Structură
5 articole · 6.177 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce i s-a întâmplat acestui act

Aprobat prin 1

  • Legea nr. 162/2004 14 mai 2004 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 3/2004 privind finalizarea investi…

Modificat prin 1

  • OUG nr. 68/2005 29 iunie 2005 pentru modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 3/2004 privind finalizarea inves…

Ce face acest act

Are ca temei 1

În vederea soluționării situației sociale a celor 600 de muncitori de pe platforma Sidermet Călan, preluați de la Societatea Comercială "Sidermet" - S.A. Călan, a finalizării investiției "Turnătoria de tuburi de presiune din fontă ductilă" și pentru urgentarea punerii în aplicare a măsurilor pentru restructurarea platformei Sidermet Călan, elemente care vizează interesul public și constituie situații de urgență și extraordinare,

în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată,

Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență.

Articolul 1

(1)

În vederea finalizării investiției "Turnătoria de tuburi de presiune din fontă ductilă", Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului este mandatată să voteze în Adunarea generală a acționarilor Societății Comerciale "Sidermet" - S.A. Călan împuternicirea reprezentantului acestei societăți comerciale de a vota în Adunarea generală a acționarilor Societății Comerciale "AMIDIP" - S.A. Călan dizolvarea și lichidarea acesteia.

(2)

În procesul de dizolvare și lichidare a Societății Comerciale "AMIDIP" - S.A. Călan activele reprezentând aportul în natură, subscris și vărsat, al Societății Comerciale "Sidermet" - S.A. Călan vor reveni în patrimoniul Societății Comerciale "Sidermet" - S.A. Călan.

Articolul 2

(1)

Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Bancare, denumită în continuare AVAB, vinde în cadrul executării silite, prin negociere directă, către asociatul investitor străin PIPE PRODUCTS GmbH Germania sau către o societate comercială constituită în conformitate cu dispozițiile

Legii nr. 31/1990

privind societățile comerciale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, având ca asociat unic PIPE PRODUCTS GmbH Germania, bunurile urmăribile care se cuvin din lichidarea Societății Comerciale "AMIDIP" - S.A. Călan asociatului Societatea Comercială "Sidermet" - S.A. Călan, individual ori, în cazul fluxurilor tehnologice, asociat cu bunurile afectate cu garanții în favoarea sa.

(2)

Dacă privitor la bunurile prevăzute la alin. (1), urmăribile de către AVAB, se efectuează mai multe executări silite, la cererea AVAB instanța de executare poate dispune conexarea acestora, urmând a se face o singură executare silită de către executorul AVAB. În acest scop, instituțiile publice vor remite AVAB, de îndată, dosarele de executare silită instrumentate de către executorii proprii.

(3)

Prețul, exprimat în dolari S.U.A., stabilit prin negociere directă pentru vânzarea activelor prevăzute la alin. (1), cu excepția activului prevăzut la art. 3, nu poate fi mai mic decât valoarea acestora, determinată prin expertiză solicitată de AVAB.

(4)

Achitarea prețului stabilit potrivit alin. (3) se va face în termen de 90 de zile de la semnarea procesului-verbal de negociere directă.

Articolul 3

(1)

În cadrul procedurii de executare silită organizate de către AVAB se vor vinde prin negociere directă utilajele aferente "Turnătoriei de tuburi de presiune din fontă ductilă" către investitorul străin PIPE PRODUCTS GmbH Germania sau către o societate comercială constituită în conformitate cu dispozițiile

Legii nr. 31/1990 , republicată, cu modificările și completările ulterioare, având ca asociat unic PIPE PRODUCTS GmbH Germania.

(2)

Prețul, exprimat în dolari S.U.A., stabilit prin negociere directă pentru vânzarea activelor prevăzute la alin. (1) nu poate fi mai mic de 65% din prețul rezultat din expertiza solicitată de către AVAB.

(3)

Achitarea prețului stabilit potrivit alin. (2) se va face în rate, fără plata unui avans, pe o durată de maximum 12 ani.

Articolul 4

(1)

În situația încetării activității AVAB, în condițiile

art. 4 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/1998

privind valorificarea unor active bancare, republicată, ratele neachitate vor fi încasate de către succesorul legal în drepturi al AVAB.

(2)

Plata în rate trebuie garantată de cumpărător prin constituirea de garanții mobiliare și/sau imobiliare asupra activelor vândute, prevăzute la art. 2 alin. (1) și la art. 3 alin. (1), sau asupra altor active de aceeași natură.

(3)

Transmiterea dreptului de proprietate asupra activelor vândute prin negociere directă se realizează în baza actului emis de către AVAB, care constituie titlu de proprietate.

(4)

Pentru activele vândute prin negociere directă, cu plata prețului în rate, actul emis de către AVAB constituie titlu executoriu împotriva cumpărătorului care nu plătește prețul și se execută potrivit prevederilor

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 51/1998 , republicată.

Articolul 5

Vânzarea activelor prevăzute la art. 2 și 3 către investitorul străin PIPE PRODUCTS GmbH Germania sau către o societate comercială constituită potrivit dispozițiilor

Legii nr. 31/1990 , republicată, cu modificările și completările ulterioare, având ca asociat unic PIPE PRODUCTS GmbH Germania, se realizează sub condiția punerii și menținerii în funcțiune pe o perioadă de minimum 5 ani a investiției "Turnătoria de tuburi de presiune din fontă ductilă" pe platforma Sidermet Călan, din fonduri proprii sau atrase pe numele său, și a păstrării numărului de 600 de salariați preluați inițial la Societatea Comercială "AMIDIP" - S.A. Călan. Termenul de punere în funcțiune a investiției este de maximum 12 luni de la data transmiterii dreptului de proprietate asupra activelor vândute.

PRIM-MINISTRU
ADRIAN NĂSTASE
Contrasemnează:
Președintele Autorității pentru Privatizare
și Administrarea Participațiilor Statului,
Ovidiu Tiberiu Mușetescu
Ministrul finanțelor publice,
Mihai Nicolae Tănăsescu
București, 20 februarie 2004.
Nr. 3.

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.