Decizia nr. 59/2004

Nicolae Popa - președinte

Costică Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Lucian Stângu - judecător

Ioan Vida - judecător

Florentina Baltă - procuror

Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 598 și 600 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Societatea Comercială "Mondart" S.R.L. din Bacău în Dosarul nr. 5.884/2003 al Tribunalului Bacău - Secția comercială și de contencios administrativ.

La apelul nominal lipsesc părțile, procedura de citare fiind legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca fiind neîntemeiată, arătând că art. 598 și 600 din Codul de procedură civilă nu contravin prevederilor constituționale ale art. 44, textele de lege criticate reprezentând expresia garantării dreptului de proprietate privată, fiind instituite din rațiuni de protecție a acestui drept împotriva abuzurilor procesuale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 30 iulie 2003, pronunțată în Dosarul nr. 5.884/2003, Tribunalul Bacău - Secția comercială și de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 598 și 600 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Societatea Comercială "Mondart" S.R.L. Bacău.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată că, în conformitate cu prevederile art. 598 și 600 din Codul de procedură civilă, o terță persoană poate pretinde și obține de la instanța de judecată împiedicarea titularului dreptului de proprietate asupra unui bun să exercite în mod direct și absolut atributele conferite de calitatea de proprietar.

Se arată că prin dispozițiile criticate "se creează posibilitatea ca un terț față de titlul de proprietate asupra unui bun să scoată respectivul bun din sfera de dispoziție juridică a proprietarului atât timp cât instanța de judecată nu s-a pronunțat cu privire la valabilitatea titlului de proprietate".

Tribunalul Bacău - Secția comercială și de contencios administrativ apreciază că prevederile art. 598 și 600 din Codul de procedură civilă sunt constituționale, măsura sechestrului judiciar interzicând înstrăinarea bunului supus sechestrului, pentru a conferi creditorului garanția că, în cazul în care va obține un titlu executor, acesta își va putea îndestula creanța, debitorul rămânând în continuare proprietar al bunului. De altfel, legiuitorul a instituit o garanție pentru debitor - cauțiunea, pentru ca, în situația în care creditorul va cădea în pretenții, să se poată acoperi eventualul prejudiciu ce s-ar cauza prin măsura sechestrului.

Potrivit dispozițiilor

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, precum și Guvernului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată.

Guvernul arată că dispozițiile art. 598 și 600 din Codul de procedură civilă nu aduc nici o atingere dreptului de proprietate privată, ci, dimpotrivă, reprezintă o expresie a aplicării acestui principiu, constituind în același timp o măsură de evitare a abuzului procesual.

"Textele criticate constituie în fapt o modalitate de asigurare a acțiunii civile, garantând posibilitatea executării în viitor a hotărârii judecătorești care va fi obținută de către reclamant." Măsura sechestrului judiciar interzice doar înstrăinarea proprietății în vederea asigurării îndestulării creanței debitorului în cazul obținerii unui titlu executoriu.

Se mai arată că legiuitorul a prevăzut și posibilitatea depunerii unei cauțiuni în sarcina părții care solicită instituirea sechestrului judiciar, fapt ce reprezintă tocmai garanția constituită în scopul dezdăunării debitorului pentru eventualele pagube produse de o indisponibilizare nejustificată a bunurilor sale.

Se apreciază că procedura de judecată în ansamblul său, incluzând și procedura de soluționare a cererii pentru încuviințarea sechestrului judiciar, se întemeiază pe dispozițiile art. 125 alin. (3) din Constituție, care dau libertate legiuitorului să statueze în aceste domenii, în deplină concordanță cu alin. (1) al art. 41 din Constituție, potrivit căruia conținutul și limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , republicată, reține următoarele:

Curtea Constituțională este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituția României, republicată, ale art. 1 alin. (1), ale

art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate cu care a fost sesizată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 598 și 600 din Codul de procedură civilă, cu modificările și completările ulterioare. Textele legale criticate au următorul conținut:

- Art. 598: "Ori de câte ori există un proces asupra proprietății sau altui drept real principal, asupra posesiunii unui bun mobil sau imobil, ori asupra folosinței sau administrării unui bun proprietate comună, instanța competentă pentru judecarea cererii principale va putea să încuviințeze, la cererea celui interesat, punerea sub sechestru judiciar a bunului, dacă această măsură este necesară pentru conservarea dreptului respectiv.";

- Art. 600: "Cererea de sechestru judiciar se judecă de urgență, cu citarea părților. În caz de admitere, instanța va putea să oblige pe reclamant la darea unei cauțiuni, iar în cazul bunurilor imobile se va proceda potrivit art. 593 alin. 3. Încheierea este supusă numai recursului, în termen de 5 zile de la pronunțare. Dispozițiile art. 592 alin. 3 se aplică în mod corespunzător.

Paza bunului sechestrat va fi încredințată persoanei desemnate de părți de comun acord, iar în caz de neînțelegere, unei persoane desemnate de instanță, care va putea fi chiar deținătorul bunului. În acest scop, executorul judecătoresc se va deplasa la locul situării bunului ce urmează a fi pus sub sechestru și-l va da în primire, pe bază de proces-verbal, administratorului-sechestru. Un exemplar al procesului-verbal va fi înaintat și instanței care a încuviințat măsura.

Administratorul-sechestru va putea face toate actele de conservare și administrare, va încasa orice venituri și sume datorate și va putea plăti datorii cu caracter curent, precum și cele constatate prin titlu executoriu. De asemenea, el va putea sta în judecată în numele părților litigante cu privire la bunul pus sub sechestru, dar numai cu autorizarea prealabilă a instanței care l-a numit.

Dacă administrator-sechestru a fost numită o altă persoană decât deținătorul, instanța va fixa, pentru activitatea depusă, o sumă drept remunerație, stabilind totodată și modalitățile de plată."

Autorul excepției susține că dispozițiile legale criticate încalcă prevederile art. 41 din Constituția României, care, ulterior sesizării, a fost modificată și completată prin

Legea de revizuire nr. 429/2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 758 din 29 octombrie 2003, republicată de Consiliul Legislativ, în temeiul art. 152 din Constituție, în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 31 octombrie 2003, cu reactualizarea denumirilor și dându-se textelor o nouă numerotare. Textul constituțional invocat are următoarea numerotare și conținut:

- Art. 44: "(1) Dreptul de proprietate, precum și creanțele asupra statului, sunt garantate. Conținutul și limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.

(2) Proprietatea privată este garantată și ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular. Cetățenii străini și apatrizii pot dobândi dreptul de proprietate privată asupra terenurilor numai în condițiile rezultate din aderarea României la Uniunea Europeană și din alte tratate internaționale la care România este parte, pe bază de reciprocitate, în condițiile prevăzute prin lege organică, precum și prin moștenire legală.

(3) Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă și prealabilă despăgubire.

(4) Sunt interzise naționalizarea sau orice alte măsuri de trecere silită în proprietate publică a unor bunuri pe baza apartenenței sociale, etnice, religioase, politice sau de altă natură discriminatorie a titularilor.

(5) Pentru lucrări de interes general, autoritatea publică poate folosi subsolul oricărei proprietăți imobiliare, cu obligația de a despăgubi proprietarul pentru daunele aduse solului, plantațiilor sau construcțiilor, precum și pentru alte daune imputabile autorității.

(6) Despăgubirile prevăzute în alineatele (3) și (5) se stabilesc de comun acord cu proprietarul sau, în caz de divergență, prin justiție.

(7) Dreptul de proprietate obligă la respectarea sarcinilor privind protecția mediului și asigurarea bunei vecinătăți, precum și la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului.

(8) Averea dobândită licit nu poate fi confiscată. Caracterul licit al dobândirii se prezumă.

(9) Bunurile destinate, folosite sau rezultate din infracțiuni ori contravenții pot fi confiscate numai în condițiile legii."

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că, în argumentarea criticii sale, autorul excepției pleacă de la o premisă greșită constând în absolutizarea exercițiului prerogativelor dreptului său de proprietate, făcând abstracție de prevederile art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituție, potrivit căruia "conținutul și limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege", precum și de cele ale art. 136 alin. (5), care consacră caracterul inviolabil al proprietății private, "în condițiile legii organice".

Potrivit acestor dispoziții, legiuitorul ordinar este așadar competent să stabilească cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, în accepțiunea principială conferită de Constituție, în așa fel încât să nu vină în coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept, instituind astfel niște limitări rezonabile în valorificarea acestuia, ca drept subiectiv garantat. Sub acest aspect Curtea constată că prin reglementarea dedusă controlului legiuitorul nu a făcut decât să dea expresie acestor imperative, în limitele și potrivit competenței sale constituționale.

Așa fiind, critica dă expresie unui punct de vedere exclusiv pro causa, făcând abstracție de rațiunea care a impus o asemenea reglementare, și anume preocuparea de asigurare a unui echilibru între drepturi și interese contrare între care intervine o stare conflictuală. În condițiile în care dreptul de proprietate sau un alt drept real asupra unui bun este contestat de un terț, dobândind în acest mod caracter litigios, menținerea în continuare a plenitudinii prerogativelor pe care acesta le conferă - inclusiv aceea a dispoziției - pentru titularul pârât, i-ar permite acestuia să înstrăineze bunul, lipsindu-l astfel pe terțul reclamant de posibilitatea valorificării dreptului al cărui titular ar putea deveni, prin hotărârea instanței.

Curtea constată că măsura sechestrului judiciar, reglementată de textele de lege criticate, constă în indisponibilizarea bunului care formează obiectul litigiului, acesta fiind încredințat spre păstrare și administrare până la soluționarea definitivă a litigiului, de regulă, unei terțe persoane. Așa fiind, sechestrul judiciar are ca scop conservarea unui bun determinat și apare ca o măsură rațională, pe care legiuitorul are competența să o adopte, în conformitate cu art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituție.

Pe de altă parte, potrivit art. 600 din Codul de procedură civilă, cererea de sechestru judiciar se judecă, în mod obligatoriu, cu citarea părților, această procedură având deci caracter contencios. Cu acest prilej părțile pot învedera instanței împrejurările care să justifice sau nu luarea unei asemenea măsuri, beneficiind de toate garanțiile procesuale prevăzute de lege.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, republicată, precum și al art. 1, 2 și 3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 și al

art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 598 și 600 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Societatea Comercială "Mondart" - S.R.L. din Bacău în Dosarul nr. 5.884/2003 al Tribunalului Bacău Secția comercială și de contencios administrativ.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 17 februarie 2004.